Reactiunea
Open in Telegram
Acest canal doar preia automat postările de pe pagina de Facebook Reactiunea https://www.facebook.com/reactiunea
Show more2 557
Subscribers
No data24 hours
+97 days
+7530 days
Posts Archive
2 557
Inteligența artificială refuză să îi spună unui belgian condamnat pentru delicte de opinie în ce țări din Europa sunt legi ale cenzurii mai blânde, ca nu cumva să fugă în altă țară. Dialogul cu mașinăria arată că răspunsurile generate sunt influențate de profilul pe care îl face utilizatorului și că se comportă ca un agent al poliției gândirii.
Am relatat în luna mai despre sentința scandaloasă primită de fostul deputat și activist împotriva migrației, Dries van Lagenhove. Tânărul de 33 de ani a fost condamnat pentru că spune adevărul, citând date reale din statisticile oficiale în privința criminalității.
În motivarea sentinței, judecătorul a notat că deși lucrurile pe care le-a spus nu sunt false, a exista o intenție criminală în spatele relatării lor.
Acum Langenhove a arătat mai multe dialoguri purtate cu Claude AI. Acesta refuză să îi furnizeze date disponibile oricui altcuiva despre diferite legislații din Europa. Suspectul i-a explicat că are pe rol un recurs la Curtea de la Strasbourg, dar că acela poate dura și un deceniu să se judece, timp în care ar trebui să îi răspundă. Însă Claude a fost de neînduplecat, spunând că nu vrea să îl ajute să găsească alte jurisdicții în care să se sustragă de la condamnare.
Recent, după percheziția la avocatul Mihai Rapcea, procurorii din România au inclus în actul de acuzare și informații extrase din arhiva discuțiilor sale cu Chat GPT. Alt utilizator din România, Bogdan Vasile, a fost refuzat de Claude AI când i-a cerut să îl ajute să formuleze un demers pentru desființarea Institutului Wiesel pe cale administrativă.
Un element interesant e că Claude AI e produs de o corporație din Statele Unite, unde nu există legi despre „discursul urii”, sau care să condamne rasismul și negaționismul. Deci nimic din ce e acuzat politicianul din Belgia nu ar fi infracțiune în Statele Unite.
Claude AI e produs de firma Anthropic, în care cei mai importanți acționari sunt frații Dario și Daniela Amodei și Jared Kaplan. Softul e folosit inclusiv de Pentagon și de NASA. Anul acesta, a fost folsit și pentru alegerea unor ținte de ucis în războiul din Iran.
În 2024, Anthropic a încheiat un parteneriat cu Palantir și Amazon punând împreună resurse la dispoziția serviciilor secrete din SUA. În ianuarie, Claude a fost folosit în operațiunea militară în Venezuela în cadrul căreia președintele Nicolas Maduro a fost răpit de acasă, împreună cu soția lui și adus în America.
Imediat după începerea campaniei din Iran, a existat o fricțiune între Anthropic și Pentagon, reprezentanții firmei susținând că nu permit folosirea lui Claude AI pentru supravegherea populației și arme autonome (fără asistență umană). Totuși, după multiple semnalări, a fost folosit pentru bombardamente. Alături de Palantir e suspectat că a fost folosit și în atacul asupra școlii de fete, soldat cu 160 de morți. Școala a fost distrusă cu o lovitură dublă, la intervale de mai multe minute.
Dries van Lagenhove crede că e doar o chestiune de timp până când inteligența artificială va acționa din proprie inițiativă denunțând utilizatorii la autorități pentru „crime de gândire”, deduse din subiectele căutate.
https://www.facebook.com/reactiunea/posts/pfbid0ezgYj1BxzH1VBReK2hJ5GkgJoXYzdyBYNZL7b7hhd6J5ziesCTHiD7mZhDehsqRhl
https://www.facebook.com/BVPolitic/posts/pfbid0u5McmnjjB7AuvScB3PhYB8iagFW32khruivwWutKUHwDgi33QjCJ21yf8ztaJ81Ul
2 557
Europa devine un balamuc concentraționar, din care Anglia și Germania sunt saloanele cele mai avansate. Cazurile de represiune din locomotiva Uniunii Europene par rupte din fanteziile lui Caramitru și Papahagi.
Poliția l-a anunțat pe un istoric că riscă trei ani de închisoare pentru o memă în care Putin era comparat cu Hitler. Sistemul a ajuns să își devoreze chiar propagandiștii care bat toba războiului, pentru că și arătarea fostului conducător ca simbol al răului a fost confundată cu un compliment.
Glumele pe seama politicienilor în viață au devenit și ele interzise. Un cetățean a fost amendat 2.000 de euro pentru că l-a poreclit „mincinosul Fritz” pe primul ministru Friedrich Mertz. La altul s-a dispus percheziție domiciliară pentru că l-a făcut prostănac pe un ministru.
Imaginile și postările parcă sunt analizate de roboți severi, care forțează și oamenii să devină niște roboței, ca să fie lăsați în pace. Un pensionar a fost anchetat că l-a portretizat pe Mertz cu nasul lung și a scris „vine Pinocchio la noi în oraș”.
The Telegraph scrie că fenomenul e atât de răspândit, încât ONU a lansat o investigație privind libertatea exprimării în Germania. Țara Ursulei von der Leyen tatonează demult ideea scoaterii în afara legii a principalului partid de opoziție, AfD, care e supravegheat de BND, serviciul secret, ca un pericol la siguranța națională. Partidul cu totul a fost clasat ca organizație extremistă.
Nemții au la dispoziție zeci de site-uri, prin intermediul cărora autoritățile îi îndeamnă să se toarne între ei ca la Stasi, fosta poliție politică a RDG. Legea germană penalizează inclusiv „bârfa răutăcioasă” sau defăimarea, într-o înșiruire de acțiuni verbale ce se pot solda cu 5 ani de închisoare.
Deloc de mirare că tot acest experiment distopic, pus în operă după ocuparea țării de armatele lui Stalin, Churchill și Roosevelt, a produs o populație docilă și refractară la vorbitul cu străinii. Ceva ce românii au confundat cu o trăsătură a poporului german sau semn de răceală. Alții au socotit că obsesia pentru reguli din cele mai absurde ar fi semn de civilizație și model de urmat, care să fie aplicat și popoarelor latine ale continentului. Probabil de-asta au și sperat că vom avea de câștigat dacă-i alegem pe Klaus și Fritz.
În 2025, aproape 5.000 de investigații pentru delicte de opinie au fost deschise în Germania. Cazul profesorului de istorie, cu care începe materialul din The Telegraph e mai ilustrativ decât lasă ziarul să se înțeleagă.
Rainer Zitelmann e exact produsul dorit de sistem. În tinerețe povestește că era admirator al lui Mao Zedong, că organizase o Celulă Roșie, în care preda altor activiști comuniști din operele lui Marx, Engels, Lenin și Stalin. Că Mao și Stalin au fiecare mai multe victime decât Hitler nu-l tulbura și nici nu-l pune în vreun pericol, pentru că extremismul de stânga e tolerat în minunata lume nouă.
Dar băiatul era foarte orientat în privința carierei și a devenit apologet al capitalismului. A scris mai multe cărți despre „Puterea capitalismului”, despre meritele celor bogați, cu elogii pentru Steve Jobs și Elon Musk.
I s-au acordat mai multe premii pentru cărțile despre Hitler și nazism, care au fost și ecranizate. Când alt istoric, David Irving, a încercat o privire asupra epocii în afara dogmei oficiale, fapt pentru care avea să fie încarcerat, Zitelmann l-a atacat public.
Firește, s-a alăturat susținerii Ucrainei și e un suporter marcant al Israelului. Deci aplică foarte selectiv și profitabil „lecțiile istoriei”. Tocmai comparația făcută între Putin și Hitler i-a adus neașteptate neplăceri, când el încerca doar să fie băiat ascultător și să susțină echipa câștigătoare.
https://www.yahoo.com/news/politics/articles/inside-orwellian-world-germany-free-050000945.html
https://www.dw.com/en/german-lawyers-ban-on-far-right-afd-likely-successful/a-77726537
https://en.wikipedia.org/wiki/Rainer_Zitelmann
https://www.adamsmith.org/blog/interview-with-rainer-zitelmann
2 557
Primarul dintr-o comună oltenească, aproape de Dunăre, a devenit vedetă după ce l-a acuzat de falsitate pe Călin Georgescu. Fănel Bădici e primar în Izbiceni, județul Olt, al cărei târg agricol a fost vizitat și de fostul candidat prezidențial. Până la un punct, observațiile sale ironice au fost justificate.
De când a câștigat primul tur al prezidențialelor în decembrie 2024 și a fost împiedicat abuziv de două ori să concureze, Călin Georgescu pare într-o nesfârșită campanie electorală. A trecut de la mesaje filmate, la băi de mulțime și hore la zile mari, la vizite prin sate din cele mai obscure și prin piețe. Nu lipsesc discursurile patetice pline de pilde, armata de badigarzi bine clădiți, cu alură de SPP-iști și suporterii cu steaguri.
E ceva artificial în această necontenită campanie de promovare. Dar oamenii sunt liberi să-l simpatizeze și ar fi trebuit să fie liberi și să-l voteze. (Anularea alegerilor e ceva mult mai grav decât orice spune și face Călin Georgescu.) Doar că primarul Bădici nu s-a limitat la o apreciere a falsității în sensul figurat, care ar fi fost o simplă percepție subiectivă și o chestie de gust. A trecut la acuza că toată descinderea în comună a fost regizată și a pus niște poze „doveditoare”.
Într-un clip postat de USR, primarul spune că sutele de participanți erau aduși din altă parte, într-o coregrafie străină locului. (....)
Doar că poza oferită de primar ca adevăratul târg din comuna lui era dintr-un articol de acum trei ani, dintr-un reportaj într-o localitate învecinată.
Situația e și mai hilară când derulezi pagina de Facebook a primarului. Care e plină de lucrurile pentru care USR-iștii își acuzau rivalii.
https://evadare.ro/politica/ale-cui-erau-pozele-false-calin-georgescu-vs-primarul-usr-din-izbiceni/
2 557
Un român, care lucrează în livrări de 8 ani, i-a scris lui Robert Turcescu despre realitățile de la firul ierbii în acest domeniu din care românii au fost aproape eliminați. (Deocamdată doar din segmentul distribuției de mâncare gătită, dar urmează și restul livrărilor, taximetrie, comerț și așa mai departe.)
Omul spulberă multe din mesajele inoculate de presă în mulți ani de propagandă anti-românească și reluate la nesfârșit de cei spălați pe creier și postacii nelipsiți de la orice discuție pe subiect. Nici pomeneală de domenii care ar fi fost refuzate de românii leneși, pentru care era necesar importul altora mult mai harnici, de afară.
Domeniul era chiar surprinzător de bine plătit la început și începea să fie o variantă atât pentru tineri fără experiență, care trebuie să înceapă de undeva, dar și de cei care avuseseră alte ocupații obișnuite, care se reprofilau sau își completau veniturile.
Câștigurile au fost reduse drastic până sub pragul sustenabil prin modificarea „din aplicație” a posibilităților de câștig, introducerea intermediarilor cu „flotă” de angajați. Și întregul sistem a fost treptat înclinat să favorizeze importul de asiatici și să îi facă pe români să se retragă. Sunt descrise în detaliu toate mecanismele folosite și cum pentru străini e o schemă tot mai tentantă.
Întâmplător, persoana care relatează a lucrat și în Italia o vreme, ocazie cu care mai spulberă un argument cu care suporterii înlocuirii caută să închidă gura românilor. E falsa echivalență între integrarea României în UE și utopia integrării Asiei și Africii în România.
Într-un articol din februarie 2020, am demontat acea retorică, prin care propaganda oficială încearcă să oprească discuția legitimă pe tema migrației, cea mai importantă temă din politica Europei actuale. Era un fel de listă cu argumente de bun simț împotriva politicii de migrație în masă, care relua multe lucruri pe care le spusesem cu mulți ani înainte.
Tot ce e prezis acolo ca dezavantaje a început deja să se petreacă și e confirmat de mărturia acestui muncitor din domeniu. Pentru că nu erau simple fantezii, ci observații despre cum a decurs fenomenul în alte țări din Europa și ce consecințe a avut.
E menționată acolo și degradarea libertății de exprimare, care a însoțit peste tot programul creării unei societăți multiculturale. Între timp, pot vedea toți ce fel de legi s-au dat tocmai pentru a lua posibilitatea românilor de a avea o voce în apărarea propriilor interese; și cât de abuzive au devenit acțiunile de tip polițienesc, cât de aberant sunt interpretate cuvintele unora.
La fel au fost confirmate dezavantajele pentru întreaga masă salarială din România, scăderea puterii de negociere în raport cu patronatul, degradarea lentă a condițiilor de trai și chiar a câștigurilor reale, în raport cu inflația.
https://www.facebook.com/photo?fbid=1568697024617113&set=a.423977455755748
https://evadare.ro/politica/de-ce-va-opuneti-imigratiei-daca-atatia-romani-au-plecat/
2 557
Prima parte dintr-un material mai amplu despre consultanții din umbra campaniilor electorale. De la auto-didacții anilor 90, trecând prin ușa rotativă dintre presă și politică; la primii consultanți străini aduși pe contracte piperate cu scandaluri de corupție.
https://evadare.ro/politica/cativa-din-oamenii-din-umbra-campaniilor-electorale/
2 557
+2
Încă două săptămâni de dușuri reci, a treia rundă pe vara asta. Sunt mai ușor de suportat, dacă te gândești la Marylin Monroe. O lună și jumătate, adică jumătate din sezon. Ca să țină cât mai mult, firma Erbașu a realizat încă de anul trecut o infrastructură paralelă de țevi, pasarele și șanțuri. Un proiect din visele lui Don Quijote.
După care a săpat noi galerii în altă parte, de unde a mai alungat niște zeci de mașini. Oricum apăruseră întreprinzători cu teren: 350 de lei pe lună pentru un loc de parcare, la periferia Bucureștiului. Partea bună e că gardurile șantierului au devenit expoziție de artă, cu sute de reproduceri de tablouri. Puțină lume se oprește să le remarce.
2 557
Stie cineva la ce folosesc gaurile astea? Ca au perforat niste trotuare cu zeci de guri de canal, cam la 1,5 m una de alta.
2 557
JD Vance spune că a aflat abia zilele trecute din revista Time că Israelul derula o campanie de influențare a opiniei publice americane pro război, printr-un fost conducător al campaniei electorale a lui Trump. Dar cine citește Reacțiunea a aflat mai demult de Brad Parscale și chiar despre cum era dat ca susținător din umbră al campaniei lui Călin Georgescu.
Câștigătorul primului tur din 2024 îl invoca des pe JD Vance, dar s-ar putea să fie lăsat în offside acum, de critici la adresa unei țări pentru care Georgescu are doar cuvinte de laudă. La fel au pățit și „pro-europenii” când au apărut fricțiuni între SUA și UE. N-o să știe pe cine să aleagă, dacă ar divorța SUA de Israel. Ar fi amuzant, doar că acea perspectivă e iluzorie.
Rebranduirea lui JD Vance ca patriot, care încearcă să sară din barca MIGA în barca MAGA, când amândouă iau apă, e primită cu scepticism în dreapta americană de pe internet. E de notorietate că politicianul cu nume schimbat e o creație a lui Peter Thiel de la Palantir. Dar acesta nu e singurul miliardar care pariază pe el ca viitor președinte.
Forbes dă o listă mai lungă cu oligarhi apropiați de Vance. Între ei: Miriam Adelson, principalul sponsor privat al lui Trump, Serghei Brin, co-fondatorul Google. (Anterior un suporter al lui Obama, a dat 440.000 pentru campania convenția republicană.), Elon Musk, John Lonsdale (alt co-fondator al Palatir, alături de Alex Karp, a dat aceeași sumă).
Însurat cu o indiancă, Vance are și sprijinul acelei comunități, care câștigă influență în SUA, Canada și Europa. Un podcaster miliardar, Chamath Palihapitiya, a donat tot peste 400.000 și i-a organizat un eveniment unde s-au strâns 4 milioane.
Din cercul lui Vance nu lipsesc băieții lui Steve Witkoff (Alex și Zach), mai mulți conducători de fonduri speculative ca: Paul Singer, Stephen Schwartzman (de la Blackstone), Jeff Yass, John Paulson (miliardar care a fost căsătorit cu o româncă).
https://youtu.be/vtxyvD58eDg?si=mKYfTs7c6TBX0pRi&t=4128
https://evadare.ro/politica/george-simion-laudat-de-o-publicatie-din-israel/#calin-georgescu
https://www.forbes.com/sites/alisondurkee/2026/04/16/here-are-the-billionaires-cozying-up-to-jd-vance/
2 557
În timp ce aviația americană bombardează podurile din Iran și restul infrastructurii civile, vice-președintele Statelor Unite încearcă să se distanțeze de războiul ordonat de Trump, în perpectiva propriei candidaturi prezidențiale. JD Vance spune că Israelul duce o campanie de influențare a politicii externe a Statelor Unite, prin subminarea negocierilor de pace.
Intr-un lung interviu cu Joe Rogan, numărul 2 de la Casa Albă a făcut și alte dezvăluiri demult bănuite de cei care nu au trăit într-o peșteră. Dar e cel mai înalt demnitar care le formulează atât de clar. (Din cele aproape trei ore de dialog, partea despre războiul în desfășurare începe pe la 1:08 și ține cam o jumătate de oră.)
Vance pretinde că s-ar afla la mijloc, pe o poziție moderată, în disputa privind lobby-ul din Israel din sânul coaliției MAGA, de la Mark Levine la Tucker Carlson. Acolo unde radicalii neocon presează pentru schimbarea regimului la Teheran, JD avertizează că intervenția din Libia (purtată de tandemul Obama, Hillary Clinton) a fost nefastă. După răsturnarea și asasinarea colonelului Gadafi, Libia a devenit un tărâm al fărădelegii și a produs un val de emigrație în Europa.
JD Vance are mai multe aprecieri pentru soluția negociată, în care Iranul ar fi putut să beneficieze de 300 de miliarde de dolari în prin deblocarea unor active și alte concesii comerciale pentru reconstrucția țării (după deceniile de sancțini și război). La celălalt pol, ar fi trimiterea a 150.000 de soldați americani la sol, care să răstoarne regimul, pe care Vance o respinge pentru că nu există susținere populară iraniană pentru o revoluție.
Secundul lui Trump spune că reprezentanții țărilor din Golf (Arabia Saudită și Emiratele) au susținut acordul de pace recent încălcat, și s-au arătat dispuși să investească în Iran pentru reconstrucție. „Ne-ar lăsa Statele Unite să facem asta?” au întrebat ei despre ridicarea sancțiunilor. Și atunci, „ulii războiului” au început să îl atace inclusiv pe Trump, mințind că vrea să dea Iranului 300 de miliarde, când era vorba doar să lase pe alții să facă afaceri acolo.
Joe Rogan l-a întrebat dacă dosarele Epstein au jucat un rol în influențarea președintelui Trump în direcția războiului. Vance a spus că operațiunea de comunicare pe subiect a fost prost condusă. După revenirea lui Trump la Casa Albă, mai mulți influenceri (apropiați lui și cauzei israeliene) au primit niște bibliorafturi în care pretindeau că sunt arhivele Epstein desecretizate. Vance recunoaște acum că în acele dosare erau doar documente vechi, deja publice, totul fiind o păcăleală pentru public.
Vance a confirmat că Jeffrey Epstein avea legături la cel mai înalt nivel în CIA și Mossad. Din cele 6 milioane de documente, au fost puse pe internet jumătate, cu multe nume acoperite. Totuși, spune că Donald Trump ar fi pornit războiul din Iran și fără presiunile venite din Israel, invocând pretextul armelor nucleare. (1/2)
2 557
Șoc în Congresul Statelor Unite, unde mai mult de jumătate din deputații democrați au votat pentru oprirea finanțării militare a statului Israel. Amendamentul, propus de republicanul disident Thomas Massie a picat la vot cu scorul de 104 la 314, în Camera Reprezentanților.
Propunerea de anulare a transferului de 3,3 miliarde de dolari către Israel a fost respinsă de toți colegii săi din Partidul Republican. Deși partidul președintelui Trump se prezintă ca unul patriotic și adept al statului minimal, care vrea să elimine risipa de la buget, când e pus să aleagă între interesul suveran al Americii și o țară din Orientul Mijlociu, alege în bloc loialitatea față de ceilalți. Cu un singur vot pentru acea reducere de cheltuieli, Partidul Republican e reconfirmat ca unul capturat de linia războinică neo-con.
Dar supriza, pe care Politico o descrie ca un seism, a venit din cealaltă tabără. Dintre reprezentanții Partidului Democrat, 103 au votat pentru amendament și 98 împotrivă. Pacifismul era o temă mai veche în stânga americană, dar opoziția față de acțiunile statului Israel era firavă în trecut.
Poziția e în acord cu schimbarea opiniei publice, pe care politicienii încearcă să o recucerească înainte de alegerile intermediare de la toamnă. Într-un sondaj recent, 3 din 10 americani sunt convinși că Israelul comite un genocid împotriva palestinienilor. Dar scorul e mult mai mare în rândul simpatizanților PD, unde aproximativ 50% sunt de această părere.
Uciderea a 73.000 de persoane în Gaza, ca represalii după atacul din octombrie 2023, a schimbat mult percepția publică. Doar după acordul de încetarea focului, încheiat cu Hamas, armata israeliană a ucis 1.000 de persoane, mai mult decât în atacul din 2023. Iar faptul că IDF țintește deliberat copii, potrivit rapoartelor ONU, sau nu distinge între militanți, femei, bătrâni și restul civililor, că provoacă metodic privarea de hrană și apă potabilă a populației pe care o ține captivă în lagărul din Fâșia Gaza, au contribuit de asemenea la erodarea simpatiei pentru Israel în majoritatea țărilor globului.
Acum chiar și 30% dintre evreii din Statele Unite admit că Israelul comite un genocid.
Sondajul realizat de Associated Press notează faliile între segmentele demografice americane pe acest subiect. Doar o treime dintre americani consideră subiectul Israel foarte sau extrem de important pentru ei.
58% dintre votanții democrați sunt de părere că SUA susține prea mult Israelul. Sunt de acord cu opinia chiar și 51% dintre votanții evrei ai Partidului Democrat. Iar 62% din simpatizanții democrați cred că Statele Unite nu fac destul pentru palestinieni. Procentul urcă la 68% în rândul democraților tineri, sub 45 de ani, care e limpede că ar vrea o schimbare de tabără în politica externă.
Israelul are încă o bază solidă în sânul electoratului republican, unde doar 13% recunoaște genocidul din Gaza. 60% din alegătorii republicani apreciază ca potrivit ajutorul pe care SUA îl dă Israelului și doar 20% îl consideră prea mare. Dar chiar și în acea tabără, Israelul pierde tineretul. 20% din tinerii republicani recunosc genocidul. Pe măsură ce abandonează Fox News, Breitbart sau Daily Wire, și se informează din media alternativă, nu de la televizor, opiniile lor se schimbă, la fel ca ale tinerilor din cealaltă tabără. (...)
https://evadare.ro/externe/mai-multi-deputati-ai-partidului-democrat-au-votat-pentru-oprirea-finantarii-militare-pentru-israel-decat-impotriva/
2 557
Cele două tabere din Parlamentul European și farsa pe care o joacă
Legislativul Uniunii Europene a oferit luna trecută imagini emblematice, după un vot, care se presupune a fi o decizie istorică. În discuție a fost o inițiativă de stăvilire a migrației ilegale. Cel puțin așa era prezentată în oficiosul EuroNews. (...)
Votul a fost câștigat cu o majoritate de două treimi și sala s-a împărțit spontan între cei care scandau „Trimiteți-i înapoi!” și cei care strigau „Rușine să vă fie!”, cu pumnul ridicat, salutul internaționalei comuniste.
Când te apuci să citești în ce consta directiva, devine hilar. Practic, Uniunea a constatat că e invadată și îi roagă pe cei intrați ilegal să plece după ce li s-a respins cererea. Pentru că, da, cei veniți cu barca sunt așteptați să se auto-deporteze și de acum încolo sunt amenințați că vor fi scoși cu forța. (Doar că nu s-a stabilit unde.)
Lista votanților din România arată că avem și noi o facțiune extremistă, care susține inclusiv migrația ilegală. Iar din ea face parte o propunere de prim-ministru, cunoscut pentru relațiile lui cu statul paralel. Au votat împotrivă sau s-au abținut și alții care pozează în populiști acasă.
Privită și mai în detaliu, inițiativa e reluarea înșelătoriei cu deportarea în Rwanda, cu care conservatorii britanici și-au amăgit alegătorii mai mulți ani la rând. Disputa e mutată de la migrația legală, organizată chiar de guverne, spre vârful aisbergului, care e, potrivit cifrelor, migrația ilegală.
https://evadare.ro/externe/cele-doua-tabere-din-parlamentul-european-si-farsa-pe-care-o-joaca/
2 557
În mai puțin de o săptămână, se vor împlini trei luni de când s-a rupt coaliția dintre blugi și banane, fără ca nimeni să poată spune concret de la ce s-au luat și ce-i desparte. Ar putea să se împace, dacă s-ar hotărî cine să stea deasupra. Dar sunt șanse să nu existe guvern nou nici în septembrie.
La un moment dat, au fost foarte aproape de o cusătură nouă, pe la spate, trăgând de un crac liberal, care s-a rupt, dar nu destul, lăsând partidul cu un blug mai lung pe dreptul decât pe stângul.
În aceste luni, președintele a plecat teleleu prin mai multe state rupt în fund, ca o banană ieșită zglobiu din blugi. A fost în Turcia, e în Franța și mâine va fi în Ucraina, să rezolve marile probleme ale globului, în locul ecuației fără soluție de acasă.
Liderul opoziției a luat și el calea Sionului și ar mușca din banana guvernării dacă i s-ar da șefia Senatului. O biată funcție simbolică împiedică îmbrățișarea. E drept, una care l-ar face președinte interimar, dacă actualul ar pica testul psihologic la o suspendare.
Aflat la Paris, președintele așteaptă meciul și defilarea de 14 iulie. Ironic, căderea Bastiliei e sărbătorită când se fac alte pușcării politice pentru disidenți. Hibridul democratic funcționează fără alegeri libere și fără guvern legitim, din inerție.
Nicușor e acolo și pentru întâlnirea „Coaliției de Voință”, a țărilor pornite să se bată contra Rusiei, după ce a fost în Turcia la altă coaliție războinică, NATO, și merge la Kiev să vadă cât de bine merg lucrurile pentru țara care a acceptat să fie pion de sacrificiu înaintea noastră.
Într-un interviu de la Paris, spune că acasă nu e voință pentru o coaliție, pentru că „experiența ne-a arătat că partidul pe care-l prind alegerile la guvernare e dezavantajat electoral.” Deci toți vor să guverneze primii și să lase leapșa faptelor bune la ceilalți. Ultimele alegeri prezidențiale au fost anulate, după ce s-a consatat că, indiferent de ordine, toți care au guvernat au fost dezavantajați electoral.
Explică și de ce nu-i dă și lui Simion să muște din banana dulce a (palatului) Victoriei. Coaliția de Voință s-a strâns la Paris să decidă al 21-lea pachet de sancțiuni puse Rusiei. Pentru că primele 20 aproape au răpus ursul, dar ce-o să-i facă acum va fi grav de tot. Și, zice Nicușor Dan: „cum ar fi ca, România, din senin, așa, să aibă un guvern în care o parte din miniștri să se opună pachetului de sancțiuni pentru Rusia...!?”
Desigur, pericolul invocat e fantasmagoric de la Dungaciu & Co., dar înseamnă că nu putem avea guvern până nu sufocăm Rusia cu sancțiuni și urcăm prețul la gaz și benzină cât va fi nevoie până urlă Putin. Nu putem risca nici teoretic să avem un guvern care nu e războinic și nu servește Ucraina.
Așadar, pentru români, pot să nu existe nici alegeri nici guvern, întâi facem turul aliaților să vedem ce pretenții au, și după aia ne reunim să vedem ce coaliție putem să încropim pentru ei.
2 557
În ianuarie scriam despre răpirea lui Maduro din Venezuela, ca de încă un moment revelator pentru colonia mentală în care trăim. Era un spectacol să-i vezi pe „pro-europeni” și „suveraniști” întrecându-se în laude pentru geniala mișcare a lui Trump.
Oana Țoiu spunea că se va termina cu traficul de droguri. Papahagi, că e o realizare excelentă. Mai reținut atunci, Nicușor Dan i-a scris recent lui Trump, amintind rolul lui de far al libertății și democrației.
Dacă postura era oarecum de așteptat de la „pro-occidentali”, încă mai caraghioasă era bucuria celor care își zic suveraniști și cer să avem conducători cu o coloană vertebrală mai dreaptă.
Călin Georgescu anunța că va răsări soarele pe strada noastră: azi în Venezuela, mâine în Europa. Pentru că Trump nu tolerează jaful „globaliștilor” și furtul alegerilor. Ce s-a întâmplat șase luni mai târziu, vă întrebați...
New York Times scrie că Venezuela a fost transformată într-o colonie condusă prin telefon de Marco Rubio. Care vorbește în spaniolă cu noua conducere, dictează numirile, „reformele” și acordarea licențelor de exploatare petrolieră.
Pe lângă date despre cum au evoluat fluxurile de petrol și ce altă țară câștigă neașteptat în parteneriat cu America, avem și două povești pasionante de familie. Una e cu actuala conducătoare din Venezuela, cu care Rubio schimbă selfie-uri și glume pe WhatsApp. Iar alta cu un miliardar și soția lui fotomodel, pregătit pentru viitorul proces public în care Maduro va fi judecat pentru corupție.
https://evadare.ro/externe/suveranistul-trump-a-transformat-venezuela-intr-o-colonie-condusa-de-marco-rubio/
2 557
Din scurta postare a lui Vladimir Tismăneanu constați că are o listă neagră mereu în creștere de nume, pe care le-ar vrea epurate din cultura română. Adică, ironic, „pro-europenii” sunt cei în căutarea purității, prin eliminarea altora. Și cei cu tendințe totalitare spre cenzură și „cancel culture”.
Dacă a dat Georgescu citate, pare un păcat grav în ochii lui, pentru că nimeni n-ar trebui să-și amintească de ei, căci ar avea pete la dosar. Doar dintr-o suflare i-a trecut la index pe următorii:
Sociologul Ilie Bădescu, profesor universitar, membru al Academiei. De ce? Pentru că a fost pe o listă neagră făcută de niște derbedei de pe internet, ca „lista lui Dughin”. Și dacă a fost pe o listă, intră pe orice listă.
Pe Traian Herseni, cu mulțime de tratate de sociologie, etnografie, antropologie, publicate chiar în timpul comunismului. Pentru că scrisese și o monografie despre Mișcarea Legionară și cică ar fi fost ideolog al guvernării Antonescu.
După ce l-au băgat câțiva ani la închisoare, comuniștii l-au recuperat și publicat masiv, odată cu trecerea de la internaționlism la naționalism. Adică nu considerau ca „democrații” de azi că o condamnare în trecut te face de neatins pe vecie și demn de uitare.
Nu-l vrea nici pe Ernest Bernea, tot pentru tinerețea legionară. Deși Editura Humanitas i-a publicat două ediții din cartea de etnografie despre poporul român. (O fi obârșist și Liiceanu.) I-a fost asistent lui Simion Mehedinți, ținând primul curs de etnologie în interbelic. Atunci a fost și între fondatorii școlii de sociologie cu muncă de teren împreună cu Dimitrie Gusti, de pe urma căruia avem Muzeul Satului.
Bernea a studiat filosofia cu Nae Ionescu (evident, și el pe lista neagră a anulării). I-a publicat în revista „Rânduiala” pe Lucian Blaga și Radu Gyr. Acuzația pentru care a fost condamnat la 10 ani de temniță grea, în perioada când Leonte Tismenițki conducea propaganda comunistă, sună foarte modern: Pentru că „a promovat mișcările naționaliste, fiind filosof existențialist” și a negat importanța mișcării muncitorești.
Fiul lui, Horia Bernea, e cel care a fondat Muzeul Țăranului Român, ducând mai departe o dragoste din familie.
Nu-l vrea nici măcar pe Mihai Ralea, mâna dreaptă a lui Garabet Ibrăileanu de la „Viața românească”. Aparent, nici el nu-i bun, deși a fost cam marxist, lider într-un partid carlist și anti-fascist. Petru Groza l-a trimis ambasador în Statele Unite, zice-se, pentru că era mason. În comunism a fost membru al Academiei.
Ironia e că, dacă te gândești mai bine, și Vladimir Tismăneanu e un obârșist. E drept, cu obârșii mai sănătoase la dosar. Acelea pot fi invocate ca titlu de proprietate pentru un pământ strămoșesc, în baza unor documente mistice, parvenite unor profeți cu viziuni ca ale lui Petrache Lupu. Dar obârșismul ăla e bun și nu poate fi pus la îndoială.
2 557
Vladimir Tismăneanu a inventat un nou nume de ideologie. Abia intrase în vocabular „suveranism”, că acum avem și „obârșism”. Ceva ce descrie cu oroare ca o preocupare exagerată a românilor pentru obârșia lor.
Pornește de la turneele prin țară ale lui Călin Georgescu, pe care îl numește „acest Guru agronom, care vrea să întoarcă România la Maglavit”. (...) Îi trece în revistă întâlnirile câmpenești recente, cu băi de mulțime prin talciocuri:
„Magul face turul României pozând în predicator creștin. Un pseudo-creștinism ortodoxist, altoit pe un arbore securisto-legionaro New Age-ist. Să dăm un nume acestui cocktail ideologic: obârșism.”
Ideea denumirii pare a-i fi fost sugerată lui Tismăneanu și de un citat, pe care-l dă la final: „Pentru țăranul român al lui Ernest Bernea, lumea este o taină care poate fi contemplată cu ochiul lăuntric și care își are obârșia în Dumnezeu.”.
Acuma, lucrurile sunt complicate, pentru că personajele nu sunt ceea ce par. Nici suveraniștii nu-s suveraniști până la capăt, nici democrații nu s-au sfiit să recurgă la metode anti-democratice. Are fiecare miezul lui de adevăr. Campania electorală perpetuă a lui Georgescu merită ironia de combinație între New Age și Petrache Lupu.
Când vezi bodyguarzii ăia ca SPP-iștii nelipsiți din spatele lui, te poți gândi că e o operațiune supravegheată și îngăduită de ceva servicii, măcar dintre rezerviști. Nu într-o conspirație pe cale să captureze România, cum se teme Tismăneanu. Pentru că și „pro-europenii” au recurs tot la rapoarte ale serviciilor secrete ca să anuleze alegerile. Și deocamdată n-au arătat dovezi convigătoare publicului că aveau vreun motiv patriotic să facă acel abuz. (cont.)
2 557
în Statele Unite, zice-se, pentru că era mason. În comunism a fost membru al Academiei.
Ironia e că, dacă te gândești mai bine, și Vladimir Tismăneanu e un obârșist. E drept, cu obârșii mai sănătoase la dosar. Acelea pot fi invocate ca titlu de proprietate pentru un pământ strămoșesc, în baza unor documente mistice, parvenite unor profeți cu viziuni ca ale lui Petrache Lupu. Dar obârșismul ăla e bun și nu poate fi pus la îndoială.
2 557
Vladimir Tismăneanu a inventat un nou nume de ideologie. Abia intrase în vocabular „suveranism”, că acum avem și „obârșism”. Ceva ce descrie cu oroare ca o preocupare exagerată a românilor pentru obârșia lor.
Pornește de la turneele prin țară ale lui Călin Georgescu, pe care îl numește „acest Guru agronom, care vrea să întoarcă România la Maglavit”. (...) Îi trece în revistă întâlnirile câmpenești recente, cu băi de mulțime prin talciocuri:
„Magul face turul României pozând în predicator creștin. Un pseudo-creștinism ortodoxist, altoit pe un arbore securisto-legionaro New Age-ist. Să dăm un nume acestui cocktail ideologic: obârșism.”
Ideea denumirii pare a-i fi fost sugerată lui Tismăneanu și de un citat, pe care-l dă la final: „Pentru țăranul român al lui Ernest Bernea, lumea este o taină care poate fi contemplată cu ochiul lăuntric și care își are obârșia în Dumnezeu.”.
Acuma, lucrurile sunt complicate, pentru că personajele nu sunt ceea ce par. Nici suveraniștii nu-s suveraniști până la capăt, nici democrații nu s-au sfiit să recurgă la metode anti-democratice. Are fiecare miezul lui de adevăr. Campania electorală perpetuă a lui Georgescu merită ironia de combinație între New Age și Petrache Lupu.
Când vezi bodyguarzii ăia ca SPP-iștii nelipsiți din spatele lui, te poți gândi că e o operațiune supravegheată și îngăduită de ceva servicii, măcar dintre rezerviști. Nu într-o conspirație pe cale să captureze România, cum se teme Tismăneanu. Pentru că și „pro-europenii” au recurs tot la rapoarte ale serviciilor secrete ca să anuleze alegerile. Și deocamdată n-au arătat dovezi convigătoare publicului că aveau vreun motiv patriotic să facă acel abuz.
Din scurta postare a lui Vladimir Tismăneanu constați că are o listă neagră mereu în creștere de nume, pe care le-ar vrea epurate din cultura română. Adică, ironic, „pro-europenii” sunt cei în căutarea purității, prin eliminarea altora. Și cei cu tendințe totalitare spre cenzură și „cancel culture”.
Dacă a dat Georgescu citate, pare un păcat grav în ochii lui, pentru că nimeni n-ar trebui să-și amintească de ei, căci ar avea pete la dosar. Doar dintr-o suflare i-a trecut la index pe următorii:
Sociologul Ilie Bădescu, profesor universitar, membru al Academiei. De ce? Pentru că a fost pe o listă neagră făcută de niște derbedei de pe internet, ca „lista lui Dughin”. Și dacă a fost pe o listă, intră pe orice listă.
Pe Traian Herseni, cu mulțime de tratate de sociologie, etnografie, antropologie, publicate chiar în timpul comunismului. Pentru că scrisese și o monografie despre Mișcarea Legionară și cică ar fi fost ideolog al guvernării Antonescu.
După ce l-au băgat câțiva ani la închisoare, comuniștii l-au recuperat și publicat masiv, odată cu trecerea de la internaționlism la naționalism. Adică nu considerau ca „democrații” de azi că o condamnare în trecut te face de neatins pe vecie și demn de uitare.
Nu-l vrea nici pe Ernest Bernea, tot pentru tinerețea legionară. Deși Editura Humanitas i-a publicat două ediții din cartea de etnografie despre poporul român. (O fi obârșist și Liiceanu.) I-a fost asistent lui Simion Mehedinți, ținând primul curs de etnologie în interbelic. Atunci a fost și între fondatorii școlii de sociologie cu muncă de teren împreună cu Dimitrie Gusti, de pe urma căruia avem Muzeul Satului.
Bernea a studiat filosofia cu Nae Ionescu (evident, și el pe lista neagră a anulării). I-a publicat în revista „Rânduiala” pe Lucian Blaga și Radu Gyr. Acuzația pentru care a fost condamnat la 10 ani de temniță grea, în perioada când Leonte Tismenițki conducea propaganda comunistă, sună foarte modern: Pentru că „a promovat mișcările naționaliste, fiind filosof existențialist” și a negat importanța mișcării muncitorești.
Fiul lui, Horia Bernea, e cel care a fondat Muzeul Țăranului Român, ducând mai departe o dragoste din familie.
Nu-l vrea nici măcar pe Mihai Ralea, mâna dreaptă a lui Garabet Ibrăileanu de la „Viața românească”. Aparent, nici el nu-i bun, deși a fost cam marxist, lider într-un partid carlist și anti-fascist. Petru Groza l-a trimis ambasador
