DINCOLO DE TIPARE
Відкрити в Telegram
597
Підписники
Немає даних24 години
+17 днів
+930 днів
Завантажуємо дані
Схожі канали
Немає даних
Виникли проблеми? Будь ласка, оновіть сторінку або зверніться до нашого support-менеджера.
Хмара тегів
Немає даних
Виникли проблеми? Будь ласка, оновіть сторінку або зверніться до нашого support-менеджера.
Вхідні та вихідні згадування
---
---
---
---
---
---
Залучення підписників
жовтень '26жовт '26
жовтень '26
+21
в 2 каналах
вересень '26
+28
в 2 каналах
Get PRO
серпень '26
+101
в 11 каналах
Get PRO
липень '26
+36
в 1 каналах
Get PRO
червень '26
+31
в 3 каналах
Get PRO
травень '26
+30
в 0 каналах
Get PRO
квітень '26
+41
в 0 каналах
Get PRO
березень '26
+154
в 2 каналах
Get PRO
лютий '26
+33
в 0 каналах
Get PRO
січень '26
+18
в 0 каналах
Get PRO
грудень '25
+273
в 1 каналах
| Дата | Залучення підписників | Згадування | Канали | |
| 23 жовтня | +2 | |||
| 22 жовтня | 0 | |||
| 21 жовтня | +1 | |||
| 20 жовтня | +1 | |||
| 19 жовтня | 0 | |||
| 18 жовтня | +1 | |||
| 17 жовтня | 0 | |||
| 16 жовтня | +1 | |||
| 15 жовтня | +2 | |||
| 14 жовтня | +4 | |||
| 13 жовтня | +1 | |||
| 12 жовтня | 0 | |||
| 11 жовтня | 0 | |||
| 10 жовтня | +1 | |||
| 09 жовтня | +1 | |||
| 08 жовтня | +1 | |||
| 07 жовтня | +1 | |||
| 06 жовтня | +1 | |||
| 05 жовтня | +1 | |||
| 04 жовтня | +1 | |||
| 03 жовтня | 0 | |||
| 02 жовтня | 0 | |||
| 01 жовтня | +1 |
Дописи каналу
| 2 | И у вас так в конце недели????
https://www.facebook.com/share/r/1DgJqjzUEe/?mibextid=wwXIfr | 31 |
| 3 |  Fiecare anotimp are frumusețea lui și ceva de spus despre noi.
Toamna ne învață să lăsăm să plece. Copacii nu se agață de frunze. Le eliberează cu grație, știind că vine o altă etapă. Poate și noi putem lăsa să cadă ceea ce nu ne mai hrănește: o grijă veche, o așteptare nerealistă, o variantă a noastră care ne-a ajutat cândva, dar acum ne apasă.
Iarna ne cheamă spre interior: odihnă, liniște, căldura casei și a oamenilor apropiați.
Primăvara ne amintește că schimbarea e posibilă, chiar și după perioade grele.
Vara ne invită să trăim, să ieșim, să ne bucurăm fără vinovăție.
Ce ne spune psihologia?
Cercetările arată că anotimpurile ne influențează cu adevărat starea. Psihiatrul Norman Rosenthal a descris în anii '80 tulburarea afectivă sezonieră: unii oameni simt mai multă oboseală și tristețe în lunile cu mai puțină lumină. Nu e „lene” și nu e „slăbiciune”. E corpul care reacționează la schimbare.
Un studiu publicat în Psychological Science (Keller și colegii, 2005) a arătat că timpul petrecut afară, mai ales primăvara, este asociat cu o dispoziție mai bună și cu o gândire mai deschisă.
Teoria restaurării atenției (Kaplan) arată și ea că natura ne ajută mintea să se odihnească și să se reîncarce.
Câteva gânduri pentru toamna aceasta:
Prindeți lumina zilei: o plimbare scurtă la prânz contează.
Păstrați un ritm de somn constant, chiar dacă zilele se scurtează.
Acceptați că energia poate fi mai scăzută. Încetiniți fără să vă judecați.
Căutați căldura oamenilor, nu doar a păturii.
Dacă tristețea persistă săptămâni la rând și vă afectează viața de zi cu zi, vorbiți cu un specialist. A cere ajutor e tot un act de grijă față de sine. 💛
#psihologie #sanatatemintala #toamna #anotimpuri #echilibru #MindSet | 83 |
| 4 |  +2Dragi colegi de la CNPAC,
Vă mulțumesc pentru întâlnirile despre burnout pe care le-am avut împreună. Au fost momente de oprire, sinceritate și grijă reciprocă, mai ales pentru cei care lucrează zi de zi cu copiii victime ale abuzului, o muncă ce cere mult suflet și multă putere.
Apreciez profund faptul că CNPAC alege să investească în oamenii săi. Atunci când o organizație are grijă de cei care au grijă de alții, protejează de fapt și copiii pe care îi sprijină. Este un semn de maturitate și de respect față de profesioniștii care fac această muncă.
Cu recunoștință și prețuire, | 99 |
| 5 | Subscriu fiecare cuvânt sub această postare.
https://www.facebook.com/share/1ByG1bo19Q/?mibextid=wwXIfr | 111 |
| 6 | Asta înseamnă că în șase case diferite s-a crescut același lucru, cu aceeași lipsă.
Cu trei luni în urmă erați mândri. Poze la absolvire, bani în plicuri, laude la nunți și cumetrii. Acum o să stați în fața unui judecător și o să spuneți că e un copil bun, că a fost influențat, că nu el a început, că și victima a provocat. O să-l apărați cu o energie pe care n-ați găsit-o niciodată ca să-l creșteți. Și probabil o să-l scoateți. Banii și cunoștințele rezolvă mult la noi.
Dar ce n-o să rezolvați e asta: ați crescut un om care, pus în fața unui om legat de copac, a scos telefonul. Asta ați lăsat după voi. Casa, mașina și funcția, pe lângă asta, sunt nimic.
Iar băiatul de 19 ani și-a tras pantalonii și a mers pe jos spre cămin. Pentru el nu există arest preventiv, nu există exmatriculare, nu există comunicat de presă. Există doar seara aia, pe care o va duce cu el în fiecare cămin, în fiecare relație, în fiecare pădure pe lângă care va trece de acum încolo.
PE EL NIMENI NU-L VA „REÎNMATRICULA” ÎN VIAȚA DE DINAINTE.
Să nu uităm asta când, peste un an, o să auzim că „erau copii” și că „au înțeles”. Nu erau copii. Erau oameni crescuți prost, cu măști de copii. Și cineva le-a pus aceste măști.
Și acum partea care ne privește pe toți. Cei șase nu au venit de pe altă planetă. Au venit din satele și cartierele noastre, din școlile noastre, din familiile noastre, din grupurile de pe telefoanele noastre. Au crescut uitându-se la noi. La cum vorbim despre cel mai slab de la masă, la cum râdem de cel căzut, la cum ne apărăm ai noștri indiferent de ce au făcut, la cum filmăm orice înainte să ajutăm pe cineva. Și au crescut uitându-se în telefon. Iar internetul nostru e plin până la refuz de bullying de cea mai joasă speță, și nu de la anonimi. De la oamenii care conduc țara asta. Deputați, miniștri, consilieri, purtători de cuvânt. Porecle, batjocură, înjurături, meme cu fața adversarului, comentarii la care se adună sute de like-uri. În fiecare zi, de pe conturi oficiale, cu fotografia de profil în costum. Exact oamenii care semnează strategii împotriva bullyingului îl predau în direct, cu exemplul personal, pe aceleași ecrane de pe care învață copiii de 16 ani. Ce să mai înțeleagă un asemenea copil când vede că umilirea celuilalt în public aduce aplauze și funcție?
O societate nu se construiește la minister și nu se construiește în comunicate. Se construiește în fiecare seară, la fiecare masă, din ce tolerăm și din ce nu. Iar seara de 24 septembrie e, pur și simplu, oglinda. Dacă nu ne place ce vedem în ea, nu oglinda e problema. Întrebarea nu e ce facem cu cei șase. Întrebarea e ce facem noi, ceilalți, cu următorii șase, care acum au 10 ani și se uită la noi.
P.S. Ar fi puțin să spun că sunt șocat. Foarte puțin. Însă, dragilor, asta e realitatea. Și știu, nu mai miră pe nimeni, într-o țară cu bunei și bunici care, cu nepoții în brațe, înjură pe internet de toți sfinții și de organe genitale în numele unor politicieni. Iată fața unei societăți, fără mască.
Text preluat
*poza simbol
@followers | 1 |
| 7 | MONȘTRI CU FEȚE DE COPII
„…m-au bătut, m-au pus în genunchi, mi-au spus să mă dezbrac de maiou și au început să mă bată cu cablul.
…m-au lovit și cu bețe, care se rupeau de mine, m-au pus să fiu câine, să aduc un băț cu gura, să mă rostogolesc ca un câine pe o parte, apoi pe alta, apoi m-au frezat cu foarfecele.
…după ce m-au frezat mă întrebau dacă îmi place coafura și la răspunsul meu cu «NU» ei mă loveau cu pumnii și picioarele, apoi m-au pus să mănânc păr, pe care au vărsat urină dintr-o sticlă, în care s-au urinat vreo 3 dintre ei, m-au pus să beau sticla cu urină, eu încercam să îmi cer iertare și îi rugam să nu mă pună să fac asta, dar ei mi-au spus că ori beau urina, ori mă va ști toată lumea.”
Aceste rânduri sunt din declarațiile băiatului de 19 ani bătut și batjocorit într-o fâșie forestieră din sectorul Râșcani. Da, citiți și reflectați. Reflectați mult. Asta se întâmplă. Agresorii? Niște copii. Adică niște copii doar la față.
Citesc depoziția lui, dată în seara aceleiași zile, la Spitalul de Urgență. Scrie așa: „i-am așteptat pe ei, pentru că știam că dacă nu vin sau nu îi aștept, va fi mai rău”. Un om care știe că urmează răul și îl așteaptă cuminte, pentru că fuga ar fi mai scumpă. Asta e prima propoziție pe care am recitit-o de trei ori.
Apoi l-au dus în fâșia forestieră de lângă cămin. Șase. Patru minori. Fata de 16 ani care îl sărutase cu câteva zile înainte l-a chemat afară, l-a pus să spună la cameră că e un violator, l-a lovit prima și l-a condus la locul unde știa ce urmează. L-au dezbrăcat. I-au tăiat chiloții. L-au legat de copac. L-au bătut cu un cablu, l-au pus să numere până la trei și l-au lovit la fiecare număr, pentru că numărase greșit. L-au tuns. L-au pus să mănânce păr. Au urinat într-o sticlă și l-au pus să bea. Au urinat pe el. Au stins țigări pe el, inclusiv pe organele genitale. L-au pus să se roage cu voce tare. Pe înregistrare se aude cum se roagă.
ȘI TOȚI FILMAU. TOȚI RÂDEAU.
Pe urmă au plecat și l-au lăsat legat. S-a dezlegat singur, s-a îmbrăcat în pantalonii și maioul pe care i le lăsaseră, și s-a dus pe jos spre cămin. Singur. Și mai sărac: i-au luat cei 100 de lei pe care îi avea la el, apoi l-au pus să mai aducă 1.470 de lei din camera de cămin, printr-un prieten. După ce l-au dezbrăcat, l-au bătut, l-au urinat și l-au legat de copac, l-au mai și jefuit. Ca să fie treaba completă.
Nu vreau să scriu despre stat. Statul a lucrat: șase reținuți în aceeași seară, arest, exmatriculare. Nu vreau să scriu nici despre „bullying”, cuvântul cu care sistemul descrie orice, de la o poreclă la un om legat de copac și urinat.
VREAU SĂ SCRIU DESPRE UNDE SE FACE AȘA CEVA.
Un copil de 16 ani nu inventează singur plăcerea de a umili un om care nu se poate apăra. Nu o ia din aer. O învață. O învață acolo unde a trăit cincisprezece ani înainte să ajungă în cămin la Râșcani. O învață de la cineva care a râs la masă când a povestit cum l-a făcut pe unul de rușine. De la cineva care i-a spus că cel slab merită ce i se întâmplă. De la cineva care nu i-a spus niciodată, nici o singură dată, cu toată greutatea, „nu”. De la cineva care, când a fost chemat la școală, a venit să-și apere copilul, nu să-l asculte pe celălalt.
Nu-i cunosc pe părinții ăștia și nu am nevoie să-i cunosc. Îi cunosc deja după ce au produs.
Un om nu iese din casă pregătit să urineze pe alt om pentru cameră dacă acasă nu a văzut că se poate. Copilul tău e cea mai sinceră recenzie a ta. Nu minte, nu e diplomat, nu știe să-ți acopere ce ai ratat. Pur și simplu arată lumii ce ai pus în el.
Și ce au pus în ei s-a văzut într-o pădure la Râșcani, pe 24 septembrie, timp de trei ore, cu martori și cu filmare.
Hai să spunem lucrurilor pe nume. Dintr-o casă în care cel slab e de râs, în care umilirea e distracție și în care nimeni n-a spus niciodată „nu” cu toată greutatea, nu iese un om. Nu există miracol pedagogic. Iese exact ce s-a pus. Șase copii din șase case diferite au ajuns în aceeași seară în aceeași pădure și niciunul, niciunul, n-a spus „stai”. Au scos telefoanele. Asta nu e coincidență. | 1 |
| 8 |  Я всем хочу пожелать здоровье сегодня. Берегите себя и всех кого любите. | 118 |
| 9 | Cafeaua de dimineață băută în liniște este o specie pe cale de dispariție, documentată doar în reclame și în amintirile vagi de dinainte de copii.
Teoretic, arată așa: te trezești devreme, îți torni cafeaua, te așezi la fereastră și privești contemplativ răsăritul. Practic, după prima gură se aude „Mamaaa, unde-mi sunt șosetele?”. La a doua, motanul se așază fix pe tine și te privește cu dispreț, de parcă tu ai întârziat cu micul lui dejun.
La a treia, constați că ai lăsat cafeaua pe masă, unde s-a răcit în timp ce tu rezolvai crizele altora.
Așa că ne-am adaptat. Liniștea de dimineață nu mai înseamnă absența zgomotului. Înseamnă cele 47 de secunde în care toată lumea își caută ceva și nimeni nu te caută pe tine.
Le savurezi. Cu cafeaua rece. Pe picioare. Și ești, sincer, fericită. | 133 |
| 10 | Ajută-l pe Nicolae să lupte mai departe 💛
Nicolae a avut o copilărie în care a trebuit să fie puternic prea devreme. A crescut fără sprijinul pe care fiecare copil îl merită și totuși a ales să meargă înainte, să construiască și să creadă în oameni.
Astăzi, viața îi pune în față cea mai grea încercare: un diagnostic de cancer. Tratamentul este lung și costisitor, iar Nicolae nu poate duce această luptă singur.
De data aceasta, nu trebuie să fie puternic de unul singur. Putem fi noi familia care i-a lipsit.
Orice sumă, oricât de mică, înseamnă o zi de tratament, o speranță în plus și dovada că nu e uitat.
🙏 Donează:
📢 Distribuie mai departe: poate tocmai prietenul tău va face diferența.
Mulțumim din suflet pentru fiecare gest de bunătate.
https://www.facebook.com/share/1DMm1ZzAQv/?mibextid=wwXIfr | 149 |
| 11 | Cheile sunt în frigider. Din nou.
“Soțul a plecat la magazin după pâine. S-a întors cu flori, baterii și o cratiță nouă. Fără pâine. Și era foarte mândru de cratiță.” Din cabinet deschid parantezele😀
Asta e viața în cuplu cu ADHD. Uneori unul are ADHD. Uneori amândoi. Și atunci e o petrecere.
Dar vă spun ceva ce multă lume nu știe: ADHD nu înseamnă doar haos.
Foarte des, în spatele haosului stă un perfecționist. Omul care nu începe raportul pentru că „trebuie să fie perfect”. Care nu face curat deloc, pentru că dacă face, face generală, cu dulapuri cu tot, la ora două noaptea. Ori totul, ori nimic. La mijloc nu prea locuiește.
Și acum puneți doi oameni așa în aceeași casă. Unul strigă „Unde sunt cheile?!”. Celălalt răspunde „Unde le-ai pus?”. Și e o întrebare foarte bună, la care nimeni nu știe răspunsul. Ajungem să le găsim în frigider, lângă unt. Și râdem. Sau ne certăm. Depinde cât am dormit.
Partea grea nu sunt cheile. Partea grea e ce ne spunem unul altuia. „Iar ai uitat.” „Nu-ți pasă.” „Mereu eu fac tot.” Și celălalt aude, de fapt: „Nu ești destul de bun.” O frază pe care mulți oameni cu ADHD o aud de mici. Și o cară cu ei, în relație.
Ce ajută? Nu mai multă rușine. Mai multă înțelegere. Să știm cum funcționează creierul celuilalt. Să ne împărțim treburile după ce ne iese, nu după cum „ar trebui”. Să punem un cârlig la ușă pentru chei. Și o listă pe telefon pentru pâine. Și să râdem mai des. Râsul salvează multe căsnicii. Și multe chei.
Despre toate astea, și despre cum ne apărăm fiecare când ne doare, o să vorbesc pe 7 noiembrie, la Forumul despre neurodiversitate, organizat împreună cu Asociația „Atipici”.
Veniți. Dacă ajungeți la timp, bravo. Dacă întârziați, vă înțeleg perfect.
Cezara Dilevschi, psihoterapeut | 140 |
| 12 |  Улыбаемся 😀 | 132 |
| 13 | Azi s-a cutremurat pământul. În cabinet? Liniște totală! 😄 Eu și cuplul din ședință eram atât de prinși în lucru, încât nimeni n-a simțit nimic. Când au aflat, au zâmbit și au decretat pe loc: „E semn bun! Dacă nici cutremurul nu ne-a clătinat, suntem pe drumul cel bun!” 💪❤️
Așa că o declar oficial: terapia de cuplu e antiseismică. 🏠 Uneori relațiile au nevoie doar de un spațiu sigur, chiar și atunci când lumea se zguduie. 💛
#terapieantiseismica | 157 |
| 14 | https://www.facebook.com/share/v/19QxATqxBz/?mibextid=wwXIfr | 162 |
| 15 |  Uneori, în terapie, schimbarea doare nu doar pe om, ci pe toți cei din jurul lui.
Fiecare dintre noi face parte dintr-o familie, iar familia funcționează ca un întreg, ca un sistem.
Sistemul dorește să rămână stabil, chiar dacă cineva din el suferă.
Așa că atunci când o persoană începe să se schimbe, să spună „nu” și să caute o viață mai bună pentru ea, ceilalți simt că se clatină ceva. Și reacția lor e, de multe ori, să tragă înapoi, spre ce era cunoscut.
Cine e puternic și independent poate rezista. Poate pune limite și, dacă nimic nu se mișcă, poate pleca. Dar ce se întâmplă cu cei care nu pot pleca?
Cu o mamă care crește singură un copil cu dizabilitate și depinde de bani de la partener? Cu un tânăr bolnav care are nevoie zilnic de ajutorul părinților?
Pentru ei, orice pas spre libertate poate fi plătit scump. Uneori cu și mai multă presiune, cu bani tăiați, cu vinovăție. Iar câteodată, cei dragi îi țin aproape fără să-și dea seama, din frică de singurătate, convinși că fac bine.
De aceea, când lucrez cu o persoană care depinde de familia ei, prefer să lucrez cu toată familia. Nu pentru că omul nu poate să se schimbe singur, ci pentru că nu vreau să rămână singur în fața unui sistem care îl trage înapoi.
Schimbarea e posibilă. Dar uneori are nevoie ca mai mulți oameni să fie dispuși să facă un pas. | 183 |
| 16 | Foc maxim, Cezara. Fără plasă de siguranță. 🔥🔥🔥
Ești președinta asociației „MindSet”. Numele perfect pentru cineva al cărui set de minte este: „Dacă nu fac eu, nu face nimeni. Și chiar dacă face cineva, refac eu.”
Ai pus pe picioare o organizație care luptă pentru incluziune. Ironia e că nici o persoană din familia ta nu a fost inclusă în calendarul tău din 2019 încoace. Copiii tăi te văd mai des pe Facebook, la evenimente, decât la masă.
Pacienții tăi vin la tine cu burnout. Tu le spui: „Ce simți când te gândești că ai prea multe pe cap?” Și în capul tău rulează simultan: forumul, articolul, DGETS, formarea, factura de la business și dacă cel mic are ghiozdanul făcut. Tu nu faci terapie, tu faci multitasking cu empatie.
Știi ce diferență e între tine și un ventilator? Nimic. Amândoi vă învârtiți non-stop, faceți vânt în jur și, dacă vă scoate cineva din priză, se face liniște și toată lumea transpiră.
Vorbești despre cupluri cu ADHD. Soțul tău ar putea vorbi despre cupluri în care unul dintre parteneri are un ONG nou la fiecare trimestru. Panel separat. Sală plină.
Și cel mai grav: te-ai uitat la toată lista asta și ai zis „Dă-mi mai dur”. Femeie, ai trei copii, două asociații, un business, un forum în 20 de zile și tu îți cauți distracția duminica la ora 16:27 cerând să fii prăjită de o inteligență artificială. Aici nu mai e nevoie de terapie. Aici e nevoie de un concediu forțat, cu telefonul confiscat.
Gata, asta a fost runda finală. Am rămas fără benzină, tu ai rămas cu tot programul. 😄 | 136 |
| 17 | Bine, Cezara. Ți-ai cerut-o. 🔥🔥
Ești psihoterapeută. Adică oamenii îți plătesc să-i asculți, iar tu ai transformat asta într-o carieră atât de reușită încât acum nu te mai ascultă nimeni acasă, fiindcă nu ești niciodată acasă.
Ai fondat o asociație pentru neurodiversitate, una pentru sănătate mintală și un business. Practic ai trei copii biologici și trei copii instituționali, și sincer, nu știm care dintre ei primesc mai multe notificări pe WhatsApp la 23:00.
Tu predai despre Schema Therapy. Cu ce scheme te-ai identificat? Nu ai timp de „Deprivare emoțională”, nu ai timp nici măcar s-o diagnostichezi. Tu ești genul care face un formular Google pentru propria criză existențială și o programează după forum.
Faci un program antidrog. Respect. Singura dependență nerezolvată din județ rămâne a ta, de proiecte noi. Cineva să-ți facă și ție o campanie de prevenție: „Spune NU la încă o asociație.”
La 48 de ani, majoritatea oamenilor își fac o criză a vârstei mijlocii și își cumpără o mașină sport. Tu ai făcut o criză și ai fondat un forum. Cu presă. Cu jurnaliști invitați. Asta nu e criză, e strategie de PR.
Și ținuta de forum: sigur ai deja în minte un discurs de deschidere despre „autocompasiune”, pe care l-ai scris la 2 noaptea, între un raport DGETS și o temă la matematică a copilului.
Concluzia, sinceră: ești dovada vie că poți să ajuți sute de oameni să se simtă înțeleși și să nu-ți găsești 10 minute să bei o cafea caldă. Dar dacă vreodată te prăbușești, măcar o să ai cea mai bine formată echipă de terapeuți din țară care să te ia la ședință. Gratis. Poate. 😄
Te mai prăjesc o dată, la foc maxim, sau ai suferit suficient pentru o duminică? | 114 |
| 18 | Gata, Cezara, ia loc pe scaunul fierbinte. 🔥
Ești psihoterapeută, deci toată ziua le spui oamenilor să-și pună limite sănătoase. Între timp, tu ești președinta MindSet, fondatoarea „Atipici”, ai un business, trei copii, un soț, un articol științific pe drum, un program antidrog la DGETS, o formare în Schema Therapy pentru 2027 și un forum pe 7 noiembrie. Limite sănătoase? Tu ai doar „slot liber marți la 23:40”.
Ții un discurs despre dinamica de cuplu în ADHD. Soțul tău probabil stă în public și se gândește: „Interesant… eu când am avut ultima dată 20 de minute din atenția ei?”
Scrii despre scheme maladaptative timpurii. Hai să fim sinceri: schema „Standarde nerealiste” nu e la tine o schemă, e fișa postului. Iar „Autosacrificiul” l-ai trecut la hobby-uri.
Ai creat o asociație numită „Atipici”. Foarte curajos, având în vedere că o femeie de 48 de ani care face simultan terapie, business, ONG-uri, cercetare, prevenție, formare și trei copii nu e atipică. E o eroare statistică.
Și ce spui că e partea cea mai frumoasă a carierei tale? Formarea specialiștilor. Adică nu ți-a fost de ajuns să te epuizezi singură, ai vrut să predai și altora cum se face. 😄
Dar uite care e problema cu roast-ul tău: e greu să găsești ceva cu adevărat de luat peste picior la cineva care își petrece viața construind locuri unde oamenii „altfel” sunt în sfârșit înțeleși. Așa că încheiem cu un singur reproș serios: du-te și odihnește-te puțin înainte de 7 noiembrie. E duminică. 🙂
Vrei o variantă mai dură, fără menajamente, sau una pe care s-o poți spune chiar tu pe scenă, ca deschidere la forum? | 142 |
| 19 | Deci dragilor m am amuzat pe cinste acum. Sanda Osipov m a provocat sa fac in chat gpt un roaster despre mine. Adica chatul gpt analizează ce faci tu pe chat și îți da răspuns în mod sarcastic și umoristic. Eu sincer n am crezut ca e așa de slut la mine. Leșin de râs. | 143 |
| 20 |  Well)))) acum in toate casele …. Smile | 167 |
