fa
Feedback
Viețile Sfinților ☦

Viețile Sfinților ☦

رفتن به کانال در Telegram
681
مشترکین
+124 ساعت
+47 روز
+130 روز

در حال بارگیری داده...

ابر برچسب‌ها
هیچ داده‌ای
مشکلی وجود دارد؟ لطفاً صفحه را تازه کنید یا با مدیر پشتیبانی ما تماس بگیرید.
اشارات ورودی و خروجی
---
---
---
---
---
---
جذب مشترکین
ژوئیه '26
ژوئیه '26
+8
در 4 کانال‌ها
ژوئن '26
+14
در 4 کانال‌ها
Get PRO
مه '26
+7
در 6 کانال‌ها
Get PRO
آوریل '26
+12
در 4 کانال‌ها
Get PRO
مارس '26
+6
در 4 کانال‌ها
Get PRO
فوریه '26
+10
در 2 کانال‌ها
Get PRO
ژانویه '26
+13
در 8 کانال‌ها
Get PRO
دسامبر '25
+11
در 4 کانال‌ها
Get PRO
نوامبر '25
+17
در 5 کانال‌ها
Get PRO
اکتبر '25
+9
در 5 کانال‌ها
Get PRO
سپتامبر '25
+12
در 6 کانال‌ها
Get PRO
اوت '25
+5
در 5 کانال‌ها
Get PRO
ژوئیه '25
+5
در 4 کانال‌ها
Get PRO
ژوئن '25
+9
در 5 کانال‌ها
Get PRO
مه '25
+11
در 5 کانال‌ها
Get PRO
آوریل '25
+17
در 6 کانال‌ها
Get PRO
مارس '25
+5
در 5 کانال‌ها
Get PRO
فوریه '25
+14
در 4 کانال‌ها
Get PRO
ژانویه '25
+12
در 5 کانال‌ها
Get PRO
دسامبر '24
+20
در 5 کانال‌ها
Get PRO
نوامبر '24
+13
در 4 کانال‌ها
Get PRO
اکتبر '24
+23
در 5 کانال‌ها
Get PRO
سپتامبر '24
+33
در 4 کانال‌ها
Get PRO
اوت '24
+25
در 3 کانال‌ها
Get PRO
ژوئیه '24
+12
در 5 کانال‌ها
Get PRO
ژوئن '24
+8
در 3 کانال‌ها
Get PRO
مه '24
+14
در 3 کانال‌ها
Get PRO
آوریل '24
+9
در 2 کانال‌ها
Get PRO
مارس '24
+8
در 2 کانال‌ها
Get PRO
فوریه '24
+21
در 4 کانال‌ها
Get PRO
ژانویه '24
+29
در 4 کانال‌ها
Get PRO
دسامبر '23
+21
در 4 کانال‌ها
Get PRO
نوامبر '23
+18
در 6 کانال‌ها
Get PRO
اکتبر '23
+21
در 2 کانال‌ها
Get PRO
سپتامبر '23
+18
در 0 کانال‌ها
Get PRO
اوت '23
+25
در 0 کانال‌ها
Get PRO
ژوئیه '23
+6
در 0 کانال‌ها
Get PRO
ژوئن '23
+9
در 0 کانال‌ها
Get PRO
مه '23
+17
در 0 کانال‌ها
Get PRO
آوریل '23
+28
در 0 کانال‌ها
Get PRO
مارس '23
+23
در 0 کانال‌ها
Get PRO
فوریه '23
+6
در 0 کانال‌ها
Get PRO
ژانویه '23
+17
در 0 کانال‌ها
Get PRO
دسامبر '22
+26
در 0 کانال‌ها
Get PRO
نوامبر '22
+32
در 0 کانال‌ها
Get PRO
اکتبر '22
+41
در 0 کانال‌ها
Get PRO
سپتامبر '22
+25
در 0 کانال‌ها
Get PRO
اوت '22
+37
در 0 کانال‌ها
Get PRO
ژوئیه '22
+47
در 0 کانال‌ها
Get PRO
ژوئن '22
+31
در 0 کانال‌ها
Get PRO
مه '22
+35
در 0 کانال‌ها
Get PRO
آوریل '22
+54
در 0 کانال‌ها
Get PRO
مارس '22
+27
در 0 کانال‌ها
Get PRO
فوریه '22
+232
در 0 کانال‌ها
تاریخ
رشد مشترکین
اشارات
کانال‌ها
21 ژوئیه0
20 ژوئیه+1
19 ژوئیه+1
18 ژوئیه+1
17 ژوئیه+1
16 ژوئیه0
15 ژوئیه0
14 ژوئیه0
13 ژوئیه0
12 ژوئیه+1
11 ژوئیه0
10 ژوئیه0
09 ژوئیه0
08 ژوئیه0
07 ژوئیه0
06 ژوئیه0
05 ژوئیه+1
04 ژوئیه+1
03 ژوئیه0
02 ژوئیه0
01 ژوئیه+1
پست‌های کانال
Sfântul Proroc Ilie a fost fiul lui Sovah, din cetatea Tesva, din Galaad, dincolo de Iordan, de unde şi numele Prorocului: Ilie Tesviteanul. A trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea lui Ahab, regele iudeilor (c. 874-853 î.Hr.). Ahab îşi luase de soţie o feniciană, Izabela din Sidon, femeie închinătoare la Baal. Ea îndemna pe rege să părăsească vechea credinţă a iudeilor, în Dumnezeul cel adevărat, şi să se închine lui Baal, și regele și tot poporul să-l urmeze, întorcându-se de la Dumnezeu. Preţuind mai mult deşertăciunea lumii acesteia decât mântuirea sufletului său, regele a părăsit credinţa cea adevărată şi, îmbrăţişând el însuşi legea idolească, a dat poruncă şi mult ajutor spre aducerea poporului credincios la închinarea idolilor, prigonind pe apărătorii dreptei credinţe, ridicând temple păgâne, pretutindeni pe pământul lui Israel, şi ţinând în mare cinste pe slujitorii lui Baal. S-a ridicat atunci, la chemarea Domnului, Sfântul Ilie Prorocul care, venind la curtea regelui, îl mustra, prin cuvinte aspre, pentru rătăcirea lui. Dar văzând că nu poate aduce pe rege la calea cea dreaptă a credinţei strămoşeşti, i-a vestit că se va abate asupra ţării o foamete mare, care va ţine trei ani şi jumătate, ca pedeapsă pentru lepădarea lui de credinţă. Pentru aceasta, regele căuta să-l omoare. Prorocul Domnului s-a ascuns în Valea pârâului Chedron, unde mânia regelui nu-l mai putea ajunge. După trei ani şi jumătate însă, Sfântul Proroc s-a întors la curtea regelui Ahab. Cu jertfa adusă pe muntele Carmel, asupra căreia Dumnezeu a trimis foc din cer, Sfântul Ilie a dovedit că străvechea credinţă, pe care o mărturisea și o apăra el, era credinţa cea adevărată. Poporul, văzând minunea Prorocului, a strigat: „Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat!” (3 Regi 18, 39). Foametea a încetat printr-o ploaie binecuvântată trimisă de Dumnezeu la rugăciunea Sfântului. Prorocul Ilie a săvârşit şi alte fapte minunate: a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, a despărţit apa Iordanului şi a vorbit cu Dumnezeu pe muntele Horeb, El arătându-i-se „în vânt subţire” (3 Regi 19, 12). Prin vrerea lui Dumnezeu, Prorocul Ilie a fost ridicat la ceruri într-un car de foc, netrecând prin moarte. El s-a arătat, împreună cu Prorocul Moise, la Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, pe muntele Tabor. Sfânta Scriptură şi Tradiţia Bisericii ne spun că Sfântul Ilie va reveni pe pământ, la sfârşitul veacurilor, ca înainte-mergător al celei de a doua veniri a lui Hristos, mustrând pe Antihrist şi fiind omorât de către el, după care va fi înviat de Mântuitorul, Mielul cel biruitor. https://t.me/Acatiste/132

2
Sfânta Mare Muceniţă Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei, fiind fiica unui slujitor al idolilor păgâni, anume Edesie. Murind mama sa, Marina a fost încredințată spre creștere unei femei dintr-un sat din afara cetății. Ajungând la vârsta de 12 ani și auzind de Hristos, se ruga să fie învățată credința creștinilor. A fost învățată de unii din satul unde locuia, și a început a viețui în rugăciune și în desăvârșită înțelepciune și curăție, dorind a urma Mucenicilor din vremea aceea. Împlinind 15 ani, ea a fost adusă înaintea mai-marelui cetății, pe nume Olimvrie, care, auzind că ea nu se închină idolilor, a închis-o în temniță. Apoi a fost scoasă la judecată și, văzând-o, dregătorul, s-a minunat de frumusețea ei și, întrebând-o cum îi este numele și neamul, ea a zis: „Marina mă cheamă, născută sunt în Pisidia și cred în numele Domnului Iisus Hristos”. Nevrând ea să se lepede de Hristos, dregătorul a poruncit de au întins-o și a fost bătută cu toiege, fără milă, încât s-a înroșit pământul de sângele ei. Au spânzurat-o apoi pe stâlp și i-au sfârtecat trupul cu unelte ascuțite, multă vreme. Apoi a fost arsă cu făclii și aruncată cu capul în jos, într-un vas plin cu apă și, rămânând tare în credința în Hristos și nevătămată, prin această minune mulți au crezut în Hristos, tăindu-li-se pentru aceasta capetele. Pornindu-se cu mânie, dregătorul i-a tăiat și ei capul, în ziua de 17 iulie a anului 270. Creștinii au îngropat cu evlavie sfântul ei trup. Părți din moaștele Sfintei Mucenițe Marina se găsesc la Mănăstirile Xenofont, Iviron și Filoteu din Muntele Athos, iar în țara noastră la Mănăstirile Horezu (jud. Vâlcea), Căldărușani și Țigănești (jud. Ilfov), precum și în alte sfinte locașuri. https://t.me/Acatiste/131
227
3
Sfânta fecioară Iulia era de origini africane. Născută în Cartagina, în urma unor invazii probabil vandale, a fost răpită și luată prizonieră. Stăpânul său se numea Eusebiu, un păgân practicant. Într-una din călătoriile sale spre Gallia, Eusebiu a oprit pentru o vreme vaporul în Corsica. La vremea sosirii lor în Corsica aveau loc unele festivaluri păgâne. Fidel tradițiilor sale strămoșești Eusebiu a participat cu foarte multă bucurie, mergând la acele festivaluri rituale împreună cu toți oamenii săi laolaltă cu sclavii. Au adus cu toții jertfe zeilor. Iulia însă, fiind creștină, nu a jertfit și nici nu a consumat carne sau băuturi afierosite zeilor păgâni. A explicat celor din jur faptul că nu se cuvenea să facă acest lucru pentru că zeii sunt plăsmuiri omenești, ori Dumnezeul Adevărat, Singurul Dumnezeu, descoperit oamenilor în Iisus Hristos Domnul nostru ne oprește să slujim falșilor zei. Păgânii au încercat prin toate mijloacele să o convingă pe această plăpândă sclavă să renunțe la credința ei. Pentru că Iulia a rezistat au încercat să o batjocorească omorând-o ca pe Cel pe care ea îl cinstea ca Dumnezeu – prin răstignire. Numai că acei păgâni nu au înțeles marea cinste pe care i-au făcut-o, aceea de a-L urma pe Domnul Iisus Hristos și în moarte. Prin arătare cerească trupul său i-a fost luat de către niște monahi creștini și dus în insula Gorgona. În anul 763, sfintele sale moaște au fost luate de către regele longobarzilor Desiderius cu soția sa Ansa și au fost mutate în Brescia, orașul său natal, într-o mânăstire benedictină de maici. Mărturia Sfintei Iulia a întărit creștinii veacuri de-a rândul și a rămas în amintirea Bisericii pentru vecie. Iulia, tânăra fecioară care pentru dragostea lui Hristos a înfruntat chinurile păgânilor și a primit asemenea Stăpânului Hristos cununa martirică prin răstignirea pe Sfânta Cruce. Viața Sfintei fecioare Iulia reprezintă un model de tărie și asprime a vieții, dar și de har și binecuvântare pe care sufletul aflat în nevoi îl primește de la Dumnezeu pentru răbdarea și biruința sa. https://t.me/Acatiste/1321
175
4
Sfântul Vladimir, luminătorul Rusiei (980-1015) a fost fiul principelui Sviatoslav al Rusiei, fiind un păgân devotat în primii ani ai vieții sale. În anul 988, Vladimir s-a căsătorit cu prințesa Anei, sora împăraților Vasile al II-lea și Constantin. Întors la Kiev, în același an, a dat poruncă să se boteze tot poporul rus, ceremonie care a avut loc în fluviul Nipru. Sfântul Vladimir s-a schimbat complet după botez. El a distrus toate statuile păgâne și le-a înlocuit cu biserici. Pentru că de numele lui se leagă încreștinarea oficială a poporului rus, Biserica îl numără în rândul sfinților drept Cuviosul Vladimir, Luminătorul Rusiei, cinstindu-l în 15 iulie. Biserica Rusiei l-a canonizat încă din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, cu data de prăznuire locală în 28 iulie.
153
5
Sfinții Mucenici Chiric și Iulita (+304) erau originari din Licaonia (Asia Mică), Sfânta Iulita fiind mama Sfântului Chiric, în vârstă de 3 ani. În timpul persecuției pornite împotriva creștinilor de împăratul Dioclețian (286 – 305), Sfânta Iulita și-a luat copilul și a fugit în Seleucia (sudul Asiei Mici), apoi în Tarsul Ciliciei (localitate în Asia Mică, la 16 km în interior spre coasta de sud a Turciei de astăzi) pentru a scăpa de chinurile la care erau supuși creștinii. În Tarsul Ciliciei a fost prinsă și adusă spre judecată înaintea guvernatorului Alexandru care a supus-o supliciilor în speranța că se va lepăda de credința ortodoxă. În timp ce sfânta era biciuită cu vine de bou, Sfântul Chiric, aflat în brațele guvernatorului păgân Alexandru, a început să plângă, fapt pentru care păgânul l-a ucis lovindu-l de treptele scaunului de judecată. În cele din urmă, îndurând numeroase chinuri, Sfânta Iulita a trecut la Domnul primind moarte martitrică prin decapitare. Trupurile celor doi sfinți au fost îngropate cu cinste de unii creștini din cetate. https://t.me/Acatiste/130
166
6
Sfântul Nicodim Aghioritul s-a născut în anul 1749 în orașul Naxos, situat în sud-estul arhipelagului Ciclade din Marea Egee. Până la intrarea în monahism s-a numit Nicolae Kallivurtzis. La vârsta de 16 ani este trimis la Smirna, pentru a deprinde învățătura dascălului Ierotei. Aici a învățat latina și franceza, devenind un bun cunoscător al Sfinților Părinți, al aghiografiei și sfintelor canoane. În anul 1770, după terminarea studiilor, Nicolae se întoarce la Naxos, unde mitropolitul Antimos îl angajează secretar. La 26 de ani, după câteva vizite în Sfântul Munte, intră în monahism la Mănăstirea Dionisiu. După doi ani de ascultare, este tuns rasofor și primește numele de Nicodim. Episcopul Macarie al Corintului îi cere să corecteaze și să pregătească pentru tipar Filocalia. Filocalia este tiparită în anul 1782, în Veneția. Numărul de autori patristici cuprinși în colecție este de 36 și acoperă o perioadă de unsprezece secole: IV-XV. Tot la cerearea Episcopului Macarie al Corintului, Sfântul Nicodim revizuiește Everghetinosul și Despre Împărtăşania necontenită. Datorită dorinței sale de a se dărui total rugăciunii în liniște, Sfântul Nicodim Aghioritul părăsește Mănăstirea Dionisiu și se retarge într-o chilie aproape de Haries. Dorește să intre în obştea Cuviosului Paisie Velicikovski, însă nu reușește să ajungă în Moldova din cauza unei furtuni. Înțelege din această întâmplare că Dumnezeu avea alt plan cu el și merge să viețuiască într-o chilie din Capsala, din zona pustnicească între Karies și Mănăstirea Pantocrator, unde va copia multe manuscrise. În 1782 se retrage într-o insulă aproape pustie langa Eubeea. Aici scrie, la cererea verișorului său, Episcopul Ierotei din Euripos, Manualul sfaturilor bune sau Paza celor cinci simțiri. El învață cum se poate dezrobi mintea (nous) de înlănțuirea plăcerilor simțurilor, pentru a-i permite înălțarea prin rugăciunea inimii la cugetările duhovnicești ale contemplației. Revine în Sfântul Munte și i se încredințează traducerea și editarea operelor complete ale Sfântului Simeon Noul Teolog. Sfântul Nicodim Aghioritul a redactat și un îndreptar de spovedanie, care este folosit regulat în Biserica Greacă de astăzi. El a publicat, de asemenea, două opere adaptate după vestitele cărți duhovnicești din Apus, adică Războiul nevăzut de Lorenzo Scuppoli (1589) și Deprinderi duhovnicești, care au cunoscut până în zilele noastre un mare ecou. Precizăm că deși Sfântul Nicodim Aghioritul a folosit literatura spirituală apuseană, aceasta nu a afectat învățătura lui ortodoxă. Ieromonahul Agapie din Peloponez i-a propus Sfântului Nicodim să traducă o antologie a Sfintelor Canoane. După doi ani de muncă a terminat această operă, pe care a numit-o Pidalion. Această lucrare a fost editată prima dată la Leipzig, în anul 1800, însoțită de binecuvântarea Sfântului Sinod și a Patriarhului Ecumenic. În limba română, Pidalionul a apărut tradus în anul 1844 la Mănăstirea Neamț. Sfântul Nicodim a corectat și pregătit pentru tipar scrierile complete ale Sfântului Grigorie Palama, însă lucrarea a fost distrusă la Viena, în timpul războiului. Sfântul Nicodim Aghioritul a trecut la cele veșnice pe 14 iulie 1809. Tomosul de canonizare al Sfântului Nicodim Aghioritul a fost emis de Patriarhul Ecumenic Atenagora I împreună cu membrii Sinodului pe 31 mai 1955. https://t.me/Acatiste/129
259
7
Sfânta Veronica (Berenice) este femeia cu scurgere de sânge de la Matei 9:20-22, Marcu 5:25-34 și Luca 8:43-49. Sinaxarul Sfântului Nicodim Aghioritul afirmă că această Sfântă era din cetatea Paneada. Când Domnul a vindecat-o de scurgerea de sânge, ea a fost foarte recunoscătoare, pentru că timp de 12 ani suferise mult sub mulți doctori și cheltuise tot ce avusese, și nimic nu o ajutase, ci în schimb se făcuse mai rău (Marcu 5:26). Auzise de Hristos și a hotărât să meargă la El, crezând că va fi vindecată doar atingându-I haina. Când a făcut aceasta, Mântuitorul a simțit că putere ieșise din El. Întorcându-Se spre mulțime, a întrebat cine I-a atins haina. Ucenicii Săi au fost nedumeriți de întrebare, pentru că mulți oameni Îl îmbulzeau din toate părțile. Sfânta Veronica a ieșit în față și a căzut înaintea Lui cu frică și cutremur, și a mărturisit ce făcuse. Domnul a zis: Fiică, credința ta te-a mântuit; mergi în pace și fii vindecată de suferința ta (Marcu 5:34). Din recunoștință, a făcut o statuie a Lui și a pus-o înaintea casei ei, unde toți puteau să i se închine. O plantă vindecătoare a crescut la baza statuii, care vindeca diferite boli. Mai târziu, Sfânta Veronica a devenit membră a Bisericii primare. După ce a trăit o viață de sfințenie, și-a predat sufletul lui Dumnezeu. Catolicii venerează o sfântă pe nume Veronica, despre care se spune că a șters fața Mântuitorului cu vălul ei în timp ce El Își ducea Crucea la Golgota. Ea nu este sfânta pomenită de Biserica Ortodoxă. Acea pânză a fost numită Veronica, sau chipul adevărat (din vera și iconica) al feței lui Hristos. Sfântul Grigorie de Tours folosește acest cuvânt (Vita Patrum capitolul 12) pentru un chip (vezi cuvântul grecesc εικόνα). Acest incident nu este menționat în Evanghelii. Unii iconografi neinformați confundă aceste două femei și o înfățișează pe Sfânta noastră Veronica ținând o pânză cu faţa Lui Hristos, ceea ce nu este în acord cu Tradiția Ortodoxă. Pe 16 august, Biserica Ortodoxă pomenește Chipul nefăcut de mână, pânza pe care Hristos a trimis-o Regelui Avgar cu amprenta Feței Sale. https://t.me/Acatiste/1314
142
8
Sfântul Paisie Aghioritul, pe numele de mirean Arsenie Eznepidis, s-a născut la 25 iulie 1924, la Farasa, la câteva sute de kilometri de Cezareea. În jurul anului 1950 începe căutările pentru intrarea în monahism. Ajunge la Sfântul Munte Athos, dar revine în lume la rugămintea tatălui său. În a doua sa călătorie la Muntele Athos ia hotărârea de a rămâne definitiv aici. În anul 1953 ajunge la Sfânta Mănăstire Esfigmenu. După un an este făcut rasofor, primind numele de Averchie. După trei ani pleacă la Mănăstirea Filotheu. Aici primește schima mică și numele de Paisie. În 1958 se mută la Sfânta Mănăstire a Nașterii Maicii Domnului, la Stomio - Konita, unde rămâne până în 1962. În anul 1962, pleacă în peninsula Sinai și locuiește în Chilia Sfinților Galaction și Epistimi. În 1964 revine la Sfântul Munte și se stabilește la Schitul Ivironului, în Chilia Sfinților Arhangheli. Atunci se leagă și mai mult duhovnicește de Sfântul stareț Tihon, care viețuia la chilia Cinstita Cruce a Mănăstirii Stavronikita, unde primește schima mare, la 11 ianuarie 1966. După o lungă ședere în spitalul Papanicolau, unde i-a fost extirpată o mare parte dintr-un plămân, pleacă spre Katunakia (1967). Se așează la chilia unde viețuise un român, Ipatie. În anul 1968 ajunge la Mănăstirea Stavronikita. Aici face o schimbare în ceea ce privește modul de viețuire al obștei - face trecerea acesteia de la viața idioritmică la cea chinovială. În martie 1969, după moartea duhovnicului său, merge la chilia Sfânta Cruce. Viețuiește aici până în anul 1979. Începând cu anul 1988, starea de sănătate a Părintelui Paisie se agravează. Pe 10 noiembrie părăsește pentru ultima oară Muntele Athos. În data de 4 februarie 1994 este operat la spitalul Theaghnio din Tesalonic și adus apoi la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul de la Suroti pentru a fi îngrijit. Trece la cele veșnice pe 12 iulie 1994. Potrivit dorinței sale, este înmormântat la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul de la Suroti (Tesalonic). Deasupra mormântului său, pe o placă de marmură, este gravat poemul scris de el însuși: „Aici s-a terminat viața mea, Aici și răsuflarea mea. Aici trupul mi se va îngropa, Iar sufletul mi se va bucura. Sfântul meu aici locuiește, Iar aceasta mă cinstește. Și cred că el se va milostivi Și pe Izbăvitorul Îl va îmblânzi, Ca sufletul meu cel ticălos Să aibă alături pe Maica Domnului Hristos”. https://t.me/Acatiste/128
156
9
Sfânta Olga împărăteasa Rusiei era soția prințului rus Igor. S-a născut în satul Vibutca din apropierea orașului Pscov de astăzi. Provenea dintr-un neam ales și potrivit istoricilor vremii era strănepoata lui Gostomislu, unul din marii cneji ruși din Novgorod. După ce soțul ei a trecut la cele veșnice, Sfânta Olga a devenit împărăteasa Rusiei, deoarece fiul ei Sviatoslav era minor. Olga a fost prima principesă care a primit botezul împreună cu mulți din dregătorii săi, în timpul unei călătorii la Constantinopol, în anul 957. Întorcându-se în Kiev, Sfânta Olga a ridicat numeroase biserici, a adus numeroși oameni la credința în Hristos și a distrus templele idolilor. În data de 11 iulie 969, Sfânta Olga s-a mutat cu pace la Domnul. https://t.me/Acatiste/127
233
10
Sfântul Sofronie Saharov s-a născut în data de 23 septembrie 1896 în Rusia. În 1926 a intrat ca frate în obștea Mănăstirii Sfântul Pantelimon din Sfântul Munte Athos, unde a devenit ucenic al Sfântului Siluan Athonitul. A fost hirotonit diacon în 1930 de Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici. În 1938 Sfântul Sofronie a părăsit Mănăstirea Sfântul Pantelimon şi a vieţuit 7 ani în pustia Karoúlia și alți 3 ani în Peștera Sfintei Treimi de lângă Mănăstirea Sfântul Apostol Pavel. În 1941 a fost hirotonit preot. În anul 1947, a plecat din Sfântul Munte și s-a stabilit în Franţa. În anul 1959, cu binecuvântarea mitropolitului Antonie Bloom al Surojului, a înființat Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Essex, Anglia. A trecut la cele veşnice în ziua de 11 iulie 1993, la vârsta de 97 de ani, la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Essex. A fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în anul 2019. https://t.me/Acatiste/1311
204
11
Sfânta Mare Muceniță Eufimia s-a născut în orașul Calcedon (Kadikoy – Turcia) din părinții binecredincioși Filofron și Teodosiana. În anul 307, în timpul persecuției pornite de împăratul Dioclețian împotriva creștinilor, Sfânta Eufimia a fost denunțată guvernatorului Prisc că este creștină. Suferința ei a început în timpul serbării păgâne închinată zeului Ares, zeul războiului, la care trebuiau să participe toți locuitorii, și să aducă jertfă idolilor. Sfânta Eufimia a refuzat să participe la această sărbătoare păgână, s-a ascuns în munți, însă a fost prinsă împreună cu alți patruzeci și nouă de creștini și au fost aduși împreună înaintea guvernatorului Prisc pentru a fi judecați. Refuzând să aducă jertfă idolilor, Sfânta a fost supusă numeroaselor chinuri, însă prin minune dumnezeiască un înger al Domnului îi vindeca rănile, fapt pentru care guvernatorul a acuzat-o de vrăjitorie. Primind poruncă să o arunce pe sfântă într-un cuptor înroșit, ostașii Victor și Sosten au fost opriți de îngerii lui Dumnezeu, fapt pentru care cei doi ostași s-au convertit la creștinism și au primit moarte mucenicească din porunca guvernatorului Prisc. Alți doi ostași, Cezar și Varus, au ascultat porunca guvernatorului și au aruncat-o în cuptor, fapt pentru care au fost pedepsiți de către Dumnezeu. Neavând nici o arsură, sfânta muceniță a fost scoasă din cuptor și întemnițată. A doua zi dimineața, au adus-o din nou în fața guvernatorului și a fost supusă supliciilor. În cele din urmă, Sfânta Eufimia a suferit moarte martirică fiind aruncată animalelor sălbatice. Trupul sfintei a fost luat de părinții ei și îngropat în afara orașului; mai târziu creștinii au dezgropat sfintele ei moaște și le-au așezat evlavie în biserica zidită în Calcedon, în numele ei. Sinodul al IV-lea Ecumenic din anul 451 s-a ținut în biserica sfintei mucenițe Eufimia din Calcedon. Moaștele sfintei mucenițe Eufimia au fost mutate din Calcedon în biserica Sfintei Sofia din Constantinopol. Împărat Constantin Copronim (741-775), luptător împotriva sfintelor icoane, voia să le arunce în mare, însă prin minune dumnezeiască au fost păzite. O parte din sfintele moaște se află în orașul Silviri (pe coasta apuseană a Mării Marmara), iar o altă parte se află în Paris. https://t.me/Acatiste/125
272
12
În actul martiric al Sfinților Mucenici Epictet și Astion păstrat până astăzi într-o copie din secolul al XV-lea, aflată în arhiva Bisericii Mântuitorului din Utrecht (Olanda) se menționează că aceștia au pătimit ca urmare a persecuției dezlănțuite de împăratul Dioclețian (284-305). Sfântul Epictet era originar, probabil, din zona Frigiei. S-a învrednicit de darul preoţiei şi a devenit un neobosit propovăduitor al Evangheliei lui Hristos în patria sa, convertind la creştinism şi botezând în numele Preasfintei Treimi mulţi locuitori frigieni. Pentru sfințenia vieții sale, a primit darul vindecării orbilor, a ologilor și a celor demonizați. Ucenicul său, Sfântul Astion, era nepotul senatorului roman Iulian. Printr-o întâmplare, îl cunoaște pe preotul Epictet și, după ce se botează, împreună cu acesta, ajunge în Sciţia Mică (Dobrogea), în oraşul Halmyris (Almiridensis), situat pe braţul de sud al Dunării, unde nu era nimeni ca să-i cunoască sau să le știe țara de origine. Comandantul Latronianus, auzind că cei doi îndeamnă locuitorii să se boteze în numele Preasfintei Treimi, s-a înfuriat și a poruncit ca, atunci când va apune soarele, cei doi să fie arestați și duși la închisoare. După mai multe zile de audieri și după ce carnea de pe corp le-a fost jupuită cu gheare de fier, văzând că cei doi nu renunță la credința lor, guvernatorul ordonă să li se taie capetele, cei doi primind martiriul în orașul Halmyris, la data de 8 iulie 290. În actul loc martiric se menționează că trupurile celor doi erau albe ca zăpada și că cei ce sufereau de vreo boală, durere sau grijă și se atingeau cu credință de acestea sau le sărutau cu evlavie, se vindecau. După Edictul de la Milan din anul 313, osemintele Sfinților au fost îngropate în cripta bazilicii episcopale din Halmyris, unde au rămas neatinse timp de 1.700 de ani, până la descoperirea lor din data de 15 august 2001. Atunci, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, o echipă de arheologi, români și americani, ortodocşi şi baptişti deopotrivă, conduși de dr. Mihail Zaharia, cercetător știintific principal la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucuresti, au descoperit Moaştele celor doi Sfinţi, îngropate sub altarul bazilicii episcopale din vechea cetate a Halmyrisului. „După ce am curățat, am văzut paturile și inscripția pictată de pe peretele estic al criptei, pe care se puteau descifra câteva cuvinte în limba greacă, precum «martirii lui Hr» de două ori, «Asto», iar putin mai departe litera «n» și primele litere ale verbului «ibrio», care înseamnă «a lovi», ceea ce dovedeste foarte clar că aici a avut loc un act martiric”, a spus dr. Mihail Zaharia. Arheologii voluntari baptiști erau deosebit de uimiți de faptul că Sfintele Moaște erau galbene și frumos-mirositoare, după cum a transmis cu acel prilej ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: „Strigau «Miracle, miracle!». Voiau să-mi arate minunea la care au participat. Şi, cu adevărat am fost pătruns de fior, am fost pătruns de o credinţă care nu a avut până atunci atâta putere ca în clipa aceea”. Astăzi, Moaștele Sfinților Epictet și Astion se găsesc la Mănăstirea Halmyris, situată în partea de nord-est a Dobrogei, la doar 2,5 km de localitatea Murighiol, Tulcea. https://t.me/Acatiste/1308
218
13
Sfânta Filotimia Manolache de la Mănăstirea Râmeț (1896–1989) a fost mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț. Împreună cu soțul ei, Ion Manolache, a avut 12 copii, pe care i-au crescut în frica lui Dumnezeu şi în ascultarea şi respectul față de cei mai mari, cu simţul răspunderii, al datoriei şi al muncii cinstite. Filița (Filofteia) s-a retras la bătrânețe la mănăstire, unde a fost tunsă în monahism chiar de părintele Dometie, fiul său, primind numele de Filotimia. Este înmormântată la Mănăstirea Râmeț, locul unde a trăit cu credință și smerenie ultimii ani ai vieții. A fost canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa din 1 iulie 2025, cu titulatura Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv și prăznuirea în ziua de 6 iulie.
166
14
Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv (15 octombrie 1924 – 6 iulie 1975) a fost un mare părinte duhovnicesc român al secolului XX, duhovnic la Mănăstirea Râmeț și preot misionar jertfitor în satele mocanilor din Munții Apuseni. Sfântul Dumitru Stăniloae îl numea un erou al credinţei, un suflet de mare sfinţenie şi puritate. S-a născut în satul Mărculești, comuna Bălănești, județul Buzău și a primit numele Stelian. Părinții săi au avut 12 copii, el fiind cel de-al patrulea. Toată familia Cuviosului Dometie era aplecată spre viața duhovnicească: fratele cel mare, Gheorghe – cântăreț bisericesc; fratele cel mic, Mihai – preot la Sibiu; Eugenia, sora părintelui, a îmbrățișat viața monahală la Mănăstirea Râmeț, primind numele Eudoxia; după trecerea la cele veșnice a tatălui, mama intră și ea în mănăstire, primind numele Filotimia. Stelian a fost atras de mic de școală și de Biserică. În 1937, a absolvit cele 7 clase ale școlii din comuna Târlele Filiului, din județul Brăila. Plin de râvnă pentru Biserica lui Hristos, a urmat Seminarul Teologic din Buzău, pe care l-a absolvit ca șef de promoție. Între 1945-1949 a urmat Teologia, fiind declarat licențiat în teologie, cu calificativul Excepțional, sub coordonarea sf. Dumitru Stăniloae, având ca temă de licență Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă. Studiu istorico-exegetico-dogmatic. Vocaţia deosebită pentru viaţa monahală îl determină ca la 6 iulie 1949, în aceeaşi zi şi lună în care avea să treacă la cele veşnice, să se închinovieze la Mănăstirea Prislop. Este hirotonit preot la 6 august 1949, în Mănăstirea Hodoş-Bodrog şi este hirotesit duhovnic în catedrala episcopală din Arad de către episcopul Andrei Magieru. În 14 septembrie primeşte haina monahală la Mănăstirea Prislop, în acelaşi timp cu colegul său de facultate, viitorul Mitropolit Antonie Plămădeală, avându-l drept naş de călugărie pe Cuviosul Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus. Deşi avea doar 25 de ani, pătruns adânc de responsabilitatea luată înaintea lui Dumnezeu, a respectat cu stricteţe cele 3 voturi monahale, aplicându-le în duh de smerenie şi jertfă totală. A fost stareț și preot misionar timp de 10 ani în sate și mănăstiri din Ardeal: Prislop și Afteea-Hațeg, Piatra Fântânelor-Năsăud, Dragomirești-Maramureș și Ciolanu-Buzău. În 1959 s-a stabilit ca duhovnic la Mănăstirea Râmeț și preot misionar în satele mocanilor din Munții Apuseni. A revigorat viața monahală și duhovnicească, slujind cu multă râvnă, dar s-a ocupat și de partea administrativă cu multă responsabilitate. A restaurat biserica mănăstirii, a ridicat din temelie 2 case bisericești, ateliere supraetajate pentru secția de covoare, o trapeză cu bucătărie, un arhondaric cu 7 camere, a introdus lumina electrică și apa potabilă în încăperile mănăstirii. În 1969 a înființat, alături de sora sa, monahia Eudoxia Manolache, muzeul mănăstirii și a construit din temelie, lângă mănăstire, o școală pentru copiii satului Râmeț, toate acestea în paralel cu intensificarea misiunii pastorale în satele și cătunele din jurul mănăstirii. După 26 de ani de totală dăruire și slujire a monahismului și Bisericii, Cuviosul Dometie s-a mutat la odihna cea de veci, în vara anului 1975, la scurt timp după ce finalizase studiile doctorale cu nota 10 la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, specializarea Teologie Sistematică. Acest călugăr neobosit, duhovnic și povățuitor, a trăit o aleasă viață duhovnicească dusă până la jertfă. Datorită smereniei sale și a dragostei față de aproapele, Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv a fost înzestrat de Dumnezeu cu mari daruri duhovnicești. Prin viața sa, s-a făcut tuturor pildă de urmat. I-a întors pe mulți la credință, iar după adormirea sa, cei din zonă l-au numit apostolul moților. https://t.me/Acatiste/1307
224
15
Sfânta Olimpiada Tănase (1880-1967) a fost o femeie profund credincioasă, cu o viață dedicată rugăciunii, milosteniei și tradițiilor creștine. Născută pe 8 septembrie 1880, a crescut și a trăit în evlavie, păstrând cu sfințenie posturile, sărbătorile și datinile strămoșești. Deși nu știa carte, cunoștea pe de rost rugăciuni, tropare și psalmi, având o credință simplă, dar puternică. A fost o gospodină neîntrecută, crescând 8 copii și asigurându-le nu doar hrana și îmbrăcămintea, ci și o educație morală bazată pe frică de Dumnezeu și respect față de semeni. Milostenia a fost una dintre virtuțile ei principale, primind cu dragoste pe oricine avea nevoie de ajutor și oferind cu generozitate celor săraci. Pomenirile morților erau pentru ea o datorie sfântă, iar rugăciunea – o practică zilnică. Chiar și la bătrânețe, suferindă, nu lipsea de la biserică și își folosea fiecare bănuț primit pentru a aprinde lumânări Maicii Domnului. Simțindu-și aproape sfârșitul, s-a pregătit cu post, spovedanie și împărtășanie, iar în ultimele zile și-a petrecut timpul cântând imnuri bisericești și rugându-se neîncetat. Pe 4 iulie 1967, la vârsta de 87 de ani, s-a stins liniștită, cu lumânarea aprinsă în mână și un zâmbet pe buze, lăsând în urmă o viață de sfințenie și pioșenie. A fost canonizată ca sfântă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa din 1 iulie 2025, cu titulatura Sfânta Olimpiada de la Fărcașa și prăznuirea în ziua de 4 iulie. https://t.me/Acatiste/1306
216
16
Sfântul Ștefan cel Mare s-a născut din binecredincioșii creștini Bogdan Vodă și Oltea Maria. Ștefan a fost domnitorul Moldovei între 1457 și 1504 și e un cunoscut apărător al creștinătății. Mergea de tânăr la cuviosul Daniil Sihastru. Ștefan cel Mare nu a fost numai un apărător al țării, ci și un mărturisitor al credinței. Slujirea Sfintei Biserici era o ratiune a existenței sale și nenumărate documente ale cancelariei domnești stau mărturie peste veacuri. În pisania bisericii mari din Mănăstirea Neamț din 1497 citim: „Doamne Hristoase, primește biserica aceasta, pe care am zidit-o cu ajutorul Tău, întru slava și cinstea Sfintei și slăvitei Tale Înălțări de la pământ la cer; și Tu, Stăpâne, acoperă-ne cu mila Ta de acum și până în veac. Io Ștefan Voievod”. Plină de semnificație duhovnicească este ruga Sfântului Ștefan cel Mare înfățișată pe steagul biruințelor sale, cu chipul Marelui Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință ucigând balaurul cel cu multe capete: „O, răbdătorule de patimi și purtătorule de biruință, Mare Mucenic Gheorghe, care în nevoi și nenorociri ești grabnic apărător și ajutător și celor necăjiți bucurie nespusă, primește de la noi și această rugăciune a smeritului robului Tău, domnul Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei”. Sfântul Voievod Ștefan a trecut la cele veșnice în anul 1504 și a fost înmormântat la Mănăstirea Putna. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe 20 iunie 1992. Pentru că mulți intelectuali contemporani resping sfințenia lui Ștefan cel Mare, vom reda câteva marturii ale Pr. Prof. Dr. Constantin Coman: „Mentalitatea ai carei exponenți sunt cei în cauză operează cu o accepție puțin deformată a sfințeniei, socotind că aceasta ține de performanțele mai ales morale ale unui om. Este o accepție inexactă sau cel puțin incompletă. Aceasta ar fi ceea ce noi numim îndeobște curățenia sau puritatea, care este o premisă, dar nici suficientă și nici absolut necesară sfințeniei. Accepțiunea consacrată a sfințeniei în Răsăritul ortodox este dată în mod necesar de raportarea la Dumnezeu. Aceasta este confirmată și de sensul dat în limbajul comun familiei de cuvinte: sfințenie, sfânt, sfințire. Este sfânt cineva sau ceva care a fost sfințit, care a primit ceva de la Dumnezeu, care a primit într-un anume fel pecetea dumnezeirii. Sfințenia se dobândește prin împărtășirea de ceea ce este dumnezeiesc, de Dumnezeu Însuși. Numai Dumnezeu este sfânt prin Sine și singurul izvor al sfințeniei. Omul devine sfânt prin împărtășirea de sfințenia lui Dumnezeu... De aceea, simțământul suficienței de sine - pe care-l cultivă inclusiv conștiința cumințeniei morale și îndreptățirea de sine întemeiată pe știință - este cea mai mare piedică în calea omului spre Dumnezeu și, prin urmare, în calea omului spre sfințenie, și nu păcatele lui. Mântuitorul Hristos limpezește odată pentru totdeauna aceste lucruri, deschizând ușa Împărăției cerurilor vameșilor, tâlharilor, desfrânatelor etc. Sfintele Evanghelii ne arată foarte clar că nu cei drepți, ci cei păcătoși se apropiau de Hristos și tot aceștia sunt cei care-L primesc și-și oferă șansa împărtășirii de puterea Sa dumnezeiască. Cei drepți, sau mai curând cei care se considerau drepți se închid asfixiant în limitele proprii și în propria logică și Îl resping pe Hristos cam cu aceleași argumente cu care resping contemporanii noștri sfințenia lui Ștefan cel Mare. Cine judecă în felul acesta sfințenia lui Ștefan cel Mare va fi nevoit, pentru a fi consecvent cu sine, să răstoarne complet criteriile Mântuitorului Hristos și ale Sfintelor Evanghelii și pe cele cu care Biserica a operat de-a lungul veacurilor, umplând calendarul său cu păcătoși și nu cu drepți. De altfel, o evidență ușor de constatat până astăzi este faptul că bisericile noastre nu sunt pline nici de cărturari, nici de cei puternici, nici de cei drepți, ci de cei păcătoși, simpli, care nu se găsesc suficienți loruși și caută împlinire în afara lor”. https://t.me/Acatiste/124
245
17
Sfinţii Cosma şi Damian erau fraţi, de neam din Asia. Tatăl lor era păgân, iar mama creştină, pe anume Teodotia. După moartea soțului ei, aceasta a trăit în văduvie, având libertate deplină şi închinându-şi toată viaţa lui Dumnezeu. Aşa îi învăţa şi pe iubiţii ei fii, Cosma şi Damian. I-a hrănit cu bună învăţătură, în credinţa creştinească şi cu dulceaţa dumnezeieştii Scripturi, povăţuindu-i spre toată fapta bună. Iar ei, crescând în legea Domnului şi deprinzând viață curată s-au făcut ca doi luminători, strălucind în lume cu faptele lor bune. Pentru aceasta au primit de la Dumnezeu darul tămăduirilor, oferind sănătate sufletelor şi trupurilor, vindecând tot felul de boli şi alungând duhurile rele. Nu ajutau doar oamenilor, ci şi animalelor şi nu primeau nimic pentru aceasta de la nimeni. Pe toate le făceau nu pentru avere, ci din dragoste față de Dumnezeu și de aproapele. Astfel, petrecându-și viaţa lor cu bună credinţă, au plecat la cele veșnice în pace. https://t.me/Acatiste/122
582
18
Viețuitorii sfintei mănăstiri îi cinstesc cu venerație părți din sfintele moaște, știind că, prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli și de suferințe. https://t.me/Acatiste/1301
1
19
Sfântul Ierarh Ghelasie s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi ca sihastru pe valea pârâului Râmeț din Munții Apuseni și, apoi, ca egumen al Mănăstirii Râmeț din județul Alba, având o viață duhovnicească îmbunătățită și învrednicindu-se încă din tinerețe cu darul facerii de minuni. Era originar din partea locului. Luând din tinerețe jugul lui Hristos, a deprins de la cei mai iscusiți eremiți meșteșugul luptei duhovnicești. Curățindu-și mintea de cugetele cele rele și învrednicindu-se de darul facerii de minuni, a coborât în obște și a ajuns vestit povățuitor de suflete, întemeind o obște de monahi aleși. Avea 12 ucenici cu care se ruga și postea, săvârșind sfintele slujbe cu mare osârdie și frică de Dumnezeu. În toată săptă­mâna, Cuviosul nu primea mâncare, îndestulându-se numai cu Preacuratele Taine. Ziua mergea cu ucenicii la ascultare, iar noaptea făcea priveghere și săvârșea Sfânta Liturghie. Numai sâmbăta și Duminica mânca împreună cu călugării la trapeza mănăstirii. Era, de asemenea, un mare părinte duhovnicesc al sihaștrilor din Munții Râmeț, precum și al sătenilor din Țara Moților. În posturi cerceta pe toți sihaștrii ce se nevoiau în peșteri de piatră și el însuși se ostenea la rugăciune împreună cu dânșii. Apoi cobora în mănăstire, unde îl așteptau credincioșii și mocanii de prin munți. La fericitul Ghelasie veneau și mulți bolnavi, mai ales cei stăpâniți de duhuri rele, și cu rugăciunile lui se vindecau, căci avea mare dar de la Dumnezeu. Odată, fiind cu ucenicii la adunat fân în poiana mănăstirii numită Hopați și fiind mare arșiță, încât toți sufereau de sete, Cuviosul a căzut la rugăciune și îndată a aflat un izvor cu apă. Acest izvor de apă rece se vede până în zilele noastre și se cheamă Izvorul Cuviosului Ghelasie. Mulți săteni iau apă din el pentru sănătate și binecuvântare. Altădată, urcând Sfântul în poiană cu asinul său la adunat fân, și-a cunoscut dinainte sfârșitul. Rugându-se, și-a chemat ucenicii, poruncindu-le să trăiască în desăvârșită dragos­te, să iubească Biserica și să fugă de beție, desfrâu și de tot păcatul. Apoi sărutându-i pe toți, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos. Când cobora asinul de pe munte cu trupul Sfântului Ghelasie au început clopotele de prin sate să sune singure. A fost îngropat lângă zidul bisericii și mulți bolnavi se vindecau la mormântul lui. S-au descoperit în chip minunat, în jurul mănăstirii, bucăți din sfintele sale moaște, prin care se fac nenumărate minuni în rândul credin­cioșilor veniți la mănăstire pentru rugăciune și închinare. Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negrești-Oaș, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstirea Râmeț, să se roage și să se atingă de moaștele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis și s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, din Albina - Timiș, i-a fost vindecată mâna bolnavă prin neîncetate rugăciuni și lacrimi la moaștele Sfântului Ghelasie. Un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credință, din Cocora - Alba, și care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare prin neîncetatele sale rugăciuni și ale părinților la Moaștele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa trupește și sufletește, asemenea paraliticului din Evanghelie. Ceea ce s-a transmis prin tradiția locului de generații întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica mănăstirii o inscripție de mare însemnătate pentru Biserica și neamul românesc, mai ales din părțile Transilvaniei, și care consem­nează numele „Arhiepiscopului Ghelasie”, al zugravului „Mihul de la Crișul Alb”, precum și anul 1337. Acest Arhiepiscop al Transil­vaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătățitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinstește ca sfânt. Fără îndoială, Sfântul Ghelasie a fost Arhiepiscop și păstor sufletesc al credincioșilor din centrul Transilvaniei și din Munții Apuseni în secolele XIV-XV, retrăgându-se la bătrânețe în mănăstirea de metanie, Râmeț.
258
20
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți pe 29 iunie, după o perioadă de post care variază ca durată în funcție de data Sfintelor Paști. Sfântul Apostol Petru era fiul lui Iona și fratele Apostolului Andrei și s-a născut în Betsaida Galileei, numele său de iudeu fiind Simon. Mântuitorul îl va numi Chifa (piatră). După pescuirea minunată de pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină pescar de oameni. Mărturisește dumnezeirea lui Hristos, dar se și leapădă de Acesta când El este prins spre a fi răstignit. După Înălțarea Domnului, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor și îl aleg pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfântului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane. Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon și în ultima parte a vieții, la Roma. Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie. Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. A fost elevul învățatului Gamaliel. Sfântul Apostol Pavel locuia în Tars și lupta împotriva creștinilor, participând la uciderea Sfântului Arhidiacon Ștefan. Pe calea Damascului i se arată Hristos într-o lumină orbitoare și îl mustră: „Saule, Saule de ce Mă prigonești?”. Se convertește și primește botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare și a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67. Sfinții Apostoli Petru și Pavel au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România deoarece au fost în temniță pentru că L-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Ei sunt ocrotitorii celor lipsiți de libertate și datorită faptului că aceia care au ajuns în penitenciare au greșit față de Dumnezeu, precum au greșit și ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creștini. https://t.me/Acatiste/120
333