611
Suscriptores
Sin datos24 horas
+37 días
+2530 días
Carga de datos en curso...
Canales Similares
Sin datos
¿Algún problema? Por favor, actualice la página o contacte a nuestro gerente de soporte.
Nube de Etiquetas
Sin datos
¿Algún problema? Por favor, actualice la página o contacte a nuestro gerente de soporte.
Menciones Entrantes y Salientes
---
---
---
---
---
---
Atraer Suscriptores
agosto '26
agosto '26
+22
en 4 canales
julio '26
+27
en 3 canales
Get PRO
junio '26
+44
en 7 canales
Get PRO
mayo '26
+24
en 9 canales
Get PRO
abril '26
+45
en 6 canales
Get PRO
marzo '26
+47
en 8 canales
Get PRO
febrero '26
+39
en 7 canales
Get PRO
enero '26
+39
en 7 canales
Get PRO
diciembre '25
+51
en 8 canales
Get PRO
noviembre '25
+39
en 7 canales
Get PRO
octubre '25
+24
en 2 canales
Get PRO
septiembre '25
+29
en 6 canales
Get PRO
agosto '25
+299
en 10 canales
Get PRO
julio '250
en 6 canales
Get PRO
junio '25
+3
en 3 canales
| Fecha | Crecimiento de Suscriptores | Menciones | Canales | |
| 26 agosto | 0 | |||
| 25 agosto | 0 | |||
| 24 agosto | 0 | |||
| 23 agosto | 0 | |||
| 22 agosto | +1 | |||
| 21 agosto | +1 | |||
| 20 agosto | +2 | |||
| 19 agosto | 0 | |||
| 18 agosto | +2 | |||
| 17 agosto | +1 | |||
| 16 agosto | +2 | |||
| 15 agosto | 0 | |||
| 14 agosto | +1 | |||
| 13 agosto | +6 | |||
| 12 agosto | 0 | |||
| 11 agosto | +2 | |||
| 10 agosto | 0 | |||
| 09 agosto | 0 | |||
| 08 agosto | 0 | |||
| 07 agosto | 0 | |||
| 06 agosto | 0 | |||
| 05 agosto | +1 | |||
| 04 agosto | 0 | |||
| 03 agosto | +2 | |||
| 02 agosto | 0 | |||
| 01 agosto | +1 |
Publicaciones del Canal
| 2 |  🇮🇹 Câteva rânduri despre poetul războinic Gabrielle d'Annunzio , de Mihail Polihroniade, fondatorul grupului »AXA« și șeful cuibului legionar cu același nume; Comandant legionar și martir pentru Legiune, ucis în Septembrie 1939.
L-am descoperit pe Gabrielle d'Annunzio de mult, în pragul adolescenței, aveam 14 ani. Era o zi de vară cu soare de foc și atmosferă de cuptor. Printre cărțile mamei mele - care citea mult și de toate - am dat de un volum cu coperțile roșii pe care stătea scris »Foeul«, sub un nume cu sonorități mediteraneene.
N-am înțeles prea bine arta subtilă, enervantă și pasionată din acea dramă a dragostei, a geloziei și a morții. Eram încă prea tânăr, aproape copil! Dar gustul amar, de fruct cu savoare exotică, mi-a plăcut.
De atunci i-am rămas credincios lui d'Annunzio. Am citit mult din ceea ce geniul lui bizar, fantasc, original a dărui lumii. A fost camaradul adolescenței și primei mele tinereți.
L-am purtat în gând și 'n suflet, acasă, pe stradă, la facultate. Am lăsat lucid să mă stăpânească melancolia amară, pe care o distilează ca o otravă prețioasă opera lui. Am visat și am iubit citind împreună cu o fată dragă inimii mele »Triumful Morții«.
Ce formidabilă operă și ce extraordinară viață!
Căci acest mare poet, acest celebru dramaturg, acest grandios romancier a avut o viață care i-a egalat sau chiar i-a întrecut opera.
Celebru a fost când a debutat, era să spun de când s-a născut.
Geniul strălucea în el cu atâta putere, încât lumea era silită parcă să-l recunoască!
Gabrielle d'Annunzio se juca cu geniul lui. Îl risipea în versuri, în piese, în romane. În italienește și în franțuzește - căci scria și vorbea cu aceiași ușurință limba lui Dante și limba lui Racine. Îl risipea însă și în viață, mai ales în viață!
Era fantasc, bizar, crud! Umplea de fericire sau de suferință pe cei din jurul său.
Femeile îl adorau, și el le iubea bătându-și joc de ele.
Romanul dureros, tragic, al Eleonorei Duse - cea mai mare tragediană a Italiei și una din cele mai interesante femei care au trăit vreodată - d'Annnunzio l-a transformat în. . . subiect de roman. Chinuind-o înc-odată, pedepsind-o încă odată, pentru că-l iubise, pentru că crezuse în geniul lui.
Îmi amintesc că am citit, nu mai știu când, o descriere a debutului lui d'Annunzio în Franța. Era la începutul veacului nostru! Tânărul zeu - celebru în Italia - se impusese în Franța, răsturnând totul în calea sa.
Scriitori, muzicanți, actrițe, poeți, totul fusese cucerit, chiar și dansatoarea semită, superbă, pisăloagă, cu imense pretenții și mai puține posibilități, pe nume Ida Rubinstein.
Dar când a venit războiul, când Italia lui a intrat pe calea suferinții, a morții, a biruinții, poetul a lăsat jocurile, și femeile, și amorurile.
La 53 de ani a plecat pe front, în primele linii. S-a bătut ca un viteaz! A rămas chiar ca orice soldat de rând. A dat tot ce avea mai bun în el pentru țara lui.
Apoi a pornit în văzduh, în avion, să se bată și-'n cer după ce s-a bătut pe pământ!
El a comandat glorioasa escadrilă care a bombardat Cattaro, el a fost acel care a zburat cu două luni înainte de catastrofa habsburgică deasupra Vienei imperiale!
Iar apoi, când a venit pacea, pacea pentru alți, d'Annunzio s-a mai bătut odată ca să câștige patriei sale: Fiume.
Italia nouă, Italia eroică, Italia regenerată, Italia fascistă se recunoaște în Gabrielle d'Annunzio. El a fost un patriarh spiritual al fascismului.
Viața și-a sfârșit-o retras, singur, solitar ca un vultur!
Astăzi s-a săvârșit și el cum se săvârșesc toate în lumea asta, cum s-au săvârșit și visurile adolescenței noastre.
A murit d'Annunzio! Mă simt mai bătrân.
— Mihail Polihroniade, A murit Gabrielle d'Annunzio!, articol publicat în BUNA VESTIRE, Anul II, nr. 303 din 5 Martie, 1938.
| Penele Arhanghelului 🇷🇴 | | 787 |
| 3 |  🇮🇹 "D’Annunzio è un uomo di genio. È l’uomo che viene fuori nelle ore eccezionali. Ma non è l’uomo della pratica quotidiana."
🇷🇴 "D'Annunzio este om un de geniu. Este acela care iese la iveală în momentele excepționale. Căci, acesta nu este omul practicii cotidiene."
— Benito Mussolini, discurs la Augusteo din Roma, Noiembrie 7, 1921.
| Penele Arhanghelului 🇷🇴 | | 494 |
| 4 |  🇮🇹 »FIUME O MORTE!« 🇮🇹
En septembre 1919, le coup de force de d'Annunzio sur Fiume déclencha dans toute l'Italie un mouvement d'allure romantique. Le Commandant vit affluer vers lui une foule de volontaires « presque tous jeunes ou très jeunes, des anciens combattants, et d'autres qui avaient quitté leur mère animés par la tradition garibaldienne qui agitait leur cœur, par l'amour de l'aventure et du risque. Fiume o Morte ! ». « On proclama que la milice de d'Annunzio était l'armée victorieuse, Fiume, la vraie Italie, le gouvernement de Fiume, le véritable gouvernement d'Italie [...] On disait aussi : "Le geste commencé à Fiume doit trouver son terme à Rome">».
Le coup de force sur Fiume n'avait pas été inspiré par Mussolini, mais il avait été conçu, préparé et exécuté dans l'atmosphère de patriotisme romantique, de « continuation de la victoire » qui était celle du fascisme. Les faisceaux, d'ailleurs, rejoignirent les légionnaires de d'Annunzio.
Pour Mussolini, l'expérience signifiait une confirmation éclatante de ses vues sur la force révolutionnaire du mouvement ancien combattant, gardien de la Victoire, et sur les possibilités révolutionnaires de minorités audacieuses, aptes à créer des situations nouvelles.
Chose curieuse, le fascisme qui est tout exaltation, romantisme, violence même, a pour but véritable la mise en ordre de la nation. Il est lui-même un immense besoin d'ordre.
— Jacques Ploncard D' Assac, Doctrines Du Nationalisme, Editions Notre Combat, p. 72.
| Penele Arhanghelului 🇷🇴 | | 328 |
| 5 |  “Fiecare din noi e sortit să moară acum sau mai târziu, dar nu fiecare moarte are aceeași însemnătate și aceleași consecințe.
Sunt morți care sfârșesc o existență și sunt morți care încep o devenire.”
— Victor Puiu Gârcineanu, Comandant Legionar, asasinat la 21 Septembrie, 1939.
Cuvinte pronunțate în lagărul de la Miercurea Ciuc, Mai, 1938, Cf. Șerban Milcoveanu, ÎNVIEREA, Nr. 1 Ianuarie — Martie 1993, Liga pentru apărarea adevărului istoric, București, 1993, pag. 149.
| Penele Arhanghelului 🇷🇴 | | 1 861 |
| 6 |  🇷🇴 Din procesul lui Corneliu Zelea Codreanu (Mai, 1938) 🇷🇴
Fragment din depoziția d-lui Iuliu Maniu:
Acuzatul C. Z. Codreanu: De ce s-a făcut între noi pact de neagresiune, când ideologiile noastre sunt atât de diferite?
Dl. Maniu: (. . . ) nu l-am cunoscut pe dl. Codreanu până nu am făcut pactul de neagresiune. Am urmărit însă cu atenție activitatea d-sale. Am putut constata, din partea d-sale, sinceritate în acțiune, consecvență și tenacitate, calități pe care le găsesc atât de rar în viața noastră politică și la conducătorii vieții politice. Pentru aceste motive, i-am întins mâna cu încredere și cu plăcere. În afară de acest motiv cu caracter personal, au mai fost și motive de natură politică. D-l Codreanu, ca și mine, crede că, pentru o viață politică sănătoasă și de Stat, este absolut necesar respectarea demnității naționale. Or, prin numirea d-lui Tătărescu ca Prim-Ministru s-a atins grav nu numai demnitatea națională, dar și spiritul Constituției. De aceea a fost cazul să ne dăm mâna, pentru a face ca națiunea să respingă această încercare de a izbi în demnitatea națională. Am reușit. D-l Codreanu crede, ca și mine, că ideea națională este factorul vital în propășirea unei națiuni. D-sa crede, ca și mine, că Statul, cu toată puterea sa, trebuie să perfecteze calitățile fără seamăn de frumoase ale poporului român, susținător de Stat, și să-i dea posibilitatea, punându-i-se la dispoziție mijloacele materiale, culturale și sociale, să-și poată împlini misiunea pe care o are în această parte a lumii. (. . . ) dl. Codreanu este de aceeași convingere ca și mine, că, fără a respecta regulile de corectitudine în viața particulară și publică și fără a ține seama de morala creștină, nu se poate asigura dăinuirea unei națiuni; și că părăsirea acestora ar însemna și pentru poporul nostru ceea ce a însemnat și pentru multe popoare din trecut: distrugere și pieire. Pentru aceasta suntem de acord în tendința de a impune, în viața particulară, socială și publică, corectitudinea, onoarea și morala creștină, pe care astăzi — durere — atâția o calcă. . .
(. . .) Toate acestea au fost îndemnuri hotărâtoare pentru a face înțelegerea cu dl. Codreanu și îmi pare bine că am făcut-o.
(. . . )
Acuzatul C. Z. Codreanu: Dacă știe dl. Maniu că vroiam să vin acum la putere sau dacă din discuțiile avute cu d-sa mi-am manifestat graba de a veni la putere?
Dl. Maniu: Nu, Din contră, din conversațiile pe care le-am avut, am stabilit în privința aceasta o deosebire de atitudine între noi: eu insistam ca, drept rezultat al alegerilor, Partidul nostru să vină imediat la putere, căci era dreptul nostru firesc și găseam necesar pentru țară. Pe câtă vreme dl. Codreanu accentua în continuu că nu este grăbit, că are vreme și că momentul lui nu a sosit.
Fragment din depoziția d-lui Sextil Pușcariu:
Apărarea: Cunoașteți Mișcarea Legionară?
Martorul: Nu sunt membru în Mișcare. Am cunoscut-o de mult și cu multă simpatie m-am apropiat de ea. N-am făcut niciodată politică. M-a apropiat sufletul cald al acestui tineret, care era necesar acestei țări. Cei mai buni elevi ai mei au fost legionari. Mi-a plăcut cartea Pentru Legionari. [Codreanu] este un scriitor de talent. M-a apropiat de el religiozitatea sa adâncă, iubirea de țară și devotamentul său față de tron. L-am căutat să-l văd și l-am văzut. Am rămas cu aceeași impresie.
Apărarea: Mișcarea poate fi primejdioasă siguranței Statului:
Dl. Sextil Pușcariu: Am văzut în această Mișcare ceva îndreptat împotriva abuzului, nicidecum împotriva Statului.
Extras din: Kurt. W. Treptow & Gheorghe Buzatu, "PROCESUL" lui CORNELIU ZELEA CODREANU (Mai, 1938), Colecția Românii în Istoria Universală, Iași, 1994.
| Penele Arhanghelului 🇷🇴 | | 614 |
| 7 | Un prim articol despre lupta legionarelor românce . . . | 402 |
| 8 | Sin texto... | 738 |
| 9 |  +1Sin texto... | 600 |
| 10 | https://www.incorectpolitic.com/ion-mota-si-vasile-marin-doi-cruciati-ai-secolului-trecut/ | 320 |
| 11 | Sin texto... | 967 |
| 12 | 🇷🇴 Ion Moța și Vasile Marin, doi »Cruciați« ai secolului trecut 🇷🇴
Se trăgea cu mitralierea în obrazul lui Hristos! Se clătina așezarea creștină a lumii! Puteam noi să stăm nepăsători?
- Ion Moța
„Rareori se întâlnește în istoria unui neam o moarte atât de semnificativă ca moartea acestor doi fruntași legionari, căzuți pe frontul spaniol. În războiul civil din Spania – devenit, repede, un război între ideologii politice și interese economice extra-naționale – au murit, fără îndoială, sute de mii de oameni, de ambele părți: oameni și mai bine, și mai răi, desperați sau mercenari, eroi sau asasini. E greu de crezut că printre acele câteva sute de mii de morți de pe fronturile spaniole – se mai pot număra jertfe atât de voluntare ca a lui Ion Moța și Vasile Marin. Revoluția naționalistă – ca și rezistența guvernului democrato-comunist – a găsit desigur, încă din primele zile, aderența fanatice. S-au înscris voluntari pentru ambele tabere, și din toate țările. Dar plecarea celor șapte comandanți legionari români în Spania – unde au luptat ca simpli voluntari, în trupe de șoc – a fost simbolică.” [1] – scria Mircea Eliade în 1937; conform acestui mare istoric al religiilor, simbolul este cel ce „nu numai că »deschide« Lumea, dar îl și ajută pe omul religios să ajungă la universal. Datorită simbolurilor, omul iese din starea sa particulară și »se deschide« spre general și universal. Simbolurile trezesc experiența individuală și o preschimbă în act spiritual,
Photo
în stăpânire metafizică a Lumii.” [2]. În acest sens, și jertfa celor doi fruntași legionari simbolizează tăria poporului românesc (în concepția teoreticienilor naționaliști) și îl reînnoiește prin profunzimea actului creator al acestora. În concepția mișcării naționalist-revoluționare: »Legiunea Arhanghelul Mihail«, acești doi eroi – cum aveau să intre în fenomenologia legionară, fiind puși la loc de cinste în șirul de martiri pentru cauza națională întrevăzută de Codreanu – erau, după spusele „Căpitanului”: „secretul victoriei” [3].
Dintr-un alt punct de vedere, ceea ce Moța a intenționat să facă a devenit, rapid, chiar una dintre cele mai extraordinare (în opinia publică a vremii) „aventuri” românești de peste hotare; renumitul istoric al antichității și totodată specialistul în istoria militară și economică a Daciei, Vasile Christescu, notează just: „În curgere de veacuri, noi am luptat pentru credința și pentru existența neamului; dar am luptat aici, pe pământul și în jurul hotarelor noastre amenințate. E pentru prima dată în istorie, când Români aleși, având conștiința misionară a luptei pentru Dumnezeu și civilizație, pornesc pe meleaguri îndepărtate să sfințească acolo, cu suprema jertfă, crezul lor. Privită în perspectiva istoriei, fapta lor e plină de consecințe pentru destinul neamului românesc.” [4] Până și așa zisul „ostil” legionarilor, marele istoric Nicolae Iorga, scria în „Neamul Românesc”: „(. . .) dacă vreodată vom mai vedea Spania cum a fost, cum trebuie să fie, se va putea spune la noi, cu înduioșată mândrie, că pentru aceasta au curs și câteva picături din sângele scump al tineretului nostru” [5]; într-un anumit sens, faptul în sine este o mare contribuție la istoria poporului românesc și a națiunii întregi. Pe de altă parte, acesta cimentează o legătură – dincolo de sângele latin pe care îl împărtășesc ambele popoare – între România și Spania, iar acest lucru voim să îl arătăm în altă parte: căci nu se poate vorbi, în niciun fel și în niciun caz, despre o primejduire a memoriei democratice – ne referim la ceea ce a intrat recent în dezbaterea publică, și chiar în atenția și interesul nostru – dărâmarea monumentului românesc de la Majadahonda, ridicat în cinstea sacrificiului celor doi români pe frontul Spaniol, loc de reculegere și pelerinaj pentru toți românii în perioada exilului anticomunist cât și după. Motivele sunt nefondate iar ceea ce vom încerca, în scrierile și acțiunile noastre, este să demonstrăm legitimitatea apărării memoriei acestor doi români, „simboluri” ale luptei anticomuniste din exilul românesc și îndreptar pentru cei aflați în pribegie.
Ce l-a motivat pe Ionel Moța să plece în Spania? Să alcătuiască o echipă de legionari români, din elitele acestei mișcări naționaliste, și să plece pe tărâmuri îndepărtate?
În memoriile sale, Părintele Ion Dumitrescu-Borșa, luptător legionar în echipa ce avea să plece în Spania, în frunte cu Generalul Cantacuzino, mărturisește, după ce Moța le împărtășise gândurile că aveau să moară pe front: „Unora dintre noi ni se strângea inima, că vom da ochi cu moartea și ne vom juca cu ea în război. Însă Ionel Moța râdea și-i părea bine...” [6] Încă de aici ne putem da seama de felul în care acest personaj privea moartea; profesorul Nae Ionescu avea cea mai mare dreptate –, ba chiar era unul dintre cei mai îndreptățiți oameni în a afirma o astfel de chestiune, ținând cont de faptul că Ionel Moța îi încredințase acestuia scrisorile testamentare pentru familia sa și pentru Corneliu Codreanu – afirmând: „Ion Moța s-a dus să moară. Coborîse adânc în el încredințarea că mântuirea neamului nostru are nevoie de jertfa patetică a ființei lui trupești; și a plecat într-o transfigurată hotărîre; nu ca să lupte; nu ca să învingă luptând; ci pentru ca, cu moartea lui, să calce moartea noastră.” [7] Discipolul lui Nae Ionescu, renumitul filosof și eseist – Vasile Băncilă – avea să scrie, într-un mod cât se poate de elevat și într-un mod cât logic, specific celor ce îl aveau ca maestru pe Nae, cu privire la ceea ce l-a determinat pe Moța să plece: „(. . .) a știut într-o zi să se rupă din toate duioșiile sacre ale familiei și prieteniei și să se ducă acolo unde-l chema o sfințenie mai mare.” [8]; căci el însuși, Ionel Moța, le spunea părinților în scrisoarea testamentară: „Eu așa am înțeles datoria vieții mele: Am iubit pe Hristos și am mers fericit la moarte pentru El!” [9]. Se poate afirma, fără nicio mistificare a istoriei și fără niciun fel de alterare a adevărului pe care ni l-au lăsat în scriere cei care l-au cunoscut îndeaproape pe Moța, confirmat de însăși Testamentul său, că ceea ce l-a determinat pe acesta să plece, departe de Țară, pentru a lupta împotriva bolșevismului internaționalist în Spania, este o mare dragoste pentru Dumnezeu și totodată o mare grijă față de soarta poporului românesc și al națiunii întregi; în decembrie 1936, când echipa legionarilor deja părăsise România, Ionel scria: „De va cădea Crucea la pământ în Spania, se vor clătina temeliile ei și în România iar comunismul, dacă ar fi biruitor azi acolo, se va năpusti mâine asupra noastră. De aceea inima noastră nu stă străină în fața durerii de azi a Spaniei. Ne e dragă soarta Spaniei de astăzi, iar pământul ei, spre care mergem, nu e pentru inimile noastre un pământ străin. Căci nu poate fi străin pentru noi un pământ pe care se hotărăște și soarta poporului nostru românesc.” [10]
Moța – acela care, conform cunoscutului gazetar al Axei și membrul cuibului legionar cu același nume, sub șefia lui Mihail Polihroniade, Alexandru Constant, făcuse legătura intelectualilor sterili de personalitatea lui Corneliu Codreanu, care îi adusese pe aceștia ai generației de la 27’ „la inima Căpitanului, la încrederea desăvârșită în el” [11] – a însemnat motivul plecării lui Marin: „Am convingerea că fără Moța, Marin n-ar fi plecat în Spania.” [12]; într-un fel sau altul, aceștia se uniseră în suferință, biruiseră împreună prigoana din 1934, iar destinul făcu ca ei doi să cadă împreună pe dealurile însângerate din apropierea Madridului; acțiunea lor simbolizează totodată frăția până la moarte, acea despre care marii poeți eleni precum Euripide scriau; uniți în viață și în moarte: și chiar dincolo de ea. | 1 |
| 13 |  +1Sin texto... | 901 |
| 14 |  🇷🇴 «Fă-ne un semn și vor cădea și munții / De-or sta în calea Gărzilor de Fier!» 🇷🇴
Pe la sfârșitul lunii Iulie 1935, a primit o telegramă prin care i se aducea la cunoștință că Lupeasca a pus la cale un nou complot pentru a-l suprima, implicați fiind, printre alții, Inculeț și Iamandi, Ministrul de Interne și Ministrul de Justiție.
Ne-a strâns pe toți în front și ne-a declarat:
»Nu-mi este frică de moarte. Cred că nu s-a născut încă mână care să se ridice și să mă suprime. Însă, pentru viitorul acestui neam, dacă actul se întâmplă, legionarii trebuie să mă răzbune. Neamul care nu este capabil să extirpe din sânul lui mișelia și trădarea, este putred și menit pieririi.«
Cf. „Mărturii pe altarul istoriei” de Marin Bărbulescu în „Mărturii despre Căpitan”, Ed. Dacia, Madrid, 1978, pag. 29.
| Penele Arhanghelului 🇷🇴 | | 1 145 |
| 15 |  🇷🇴 "Moartea, numai moartea legionară, / Ne este cea mai scumpă nuntă dintre nunți!" 🇷🇴
Avem cu toții la dispoziție cea mai formidabilă dinamită, cel mai irezistibil instrument de luptă mai puternic decât tancurile și mitralierele: este propria noastră cenușă!
— Ion I. Moța, "Esențialul", articol publicat în "Cuvântul Studențesc", din 17 aprilie 1935.
Toate celelalte mișcări, Cuza, Goga, Vaida, n-au nici o valoare: ele pot, în cazul cel mai bun, că constitue o introducere la victoria legionară, singura care va rezolva problema jidovească în chip radical. Așadar, ei toți n-au frică decât de Codreanu. Și neîncetat se gândesc să-l ucidă. Un singur lucru îi oprește: ei cunosc formidabila organizare de răsbunare, pusă în întregime la punct, din partea legionarilor, care nu vor cruța pe nimeni și vor distruge pe absolut toți vinovații, convinși că misiunea legionarilor, fără Codreanu, nu mai poate fi alta decât aceea de a sgudui istoria românească pentru secole, prin pilda îngrozitoare a unei nemiloase pedepsiri. Știm că acest răsboi de pedepsire ne va costa viața noastră a tuturor, dar o vom da cu bucurie, siguri fiind că în același timp, împreună cu noi, vor muri sute de vrăjmași vinovați de trădarea patriei (și numai marii vinovați, nu Jidanii mărunți). Acest lucru este bine cunoscut de către Jidoafcă [Elena Lupescu] și de ai săi, și deaceea îi este teamă.
Și are dreptate să-i fie frică, căci în fața miilor de oameni gata de moarte nu există tehnică represivă care să poată apăra pe vinovați.
— Ion I. Moța, "Corespondența cu Welt-Dienst (1934-1936)", Colecția "EUROPA" München, 2000, pp. 81-82.
| Penele Arhanghelului 🇷🇴 | | 1 422 |
| 16 |  3 iulie 1906 - se naște Comandantul Horia Sima. | 320 |
| 17 |  +1În Majadahonda, monumentul eroilor Ioan Moţa şi Vasile Marin va fi demolat
Cezarina Condurache ne spune care este istoria acestui monument: „Monumentul din Majadahonda a fost ridicat în 1970 în memoria lui Ionel Moţa şi Vasile Marin, comandanţi legionari, căzuţi în timpul războiului civil spaniol la 13 ianuarie 1937, luptând în apropierea Madridului împotriva trupelor comuniste. Cultul celor doi martiri eroi a fost instituit la 13 ianuarie 1941, data primei comemorări făcute la Majadahonda pe locul tranşeei în care au murit Moţa şi Marin. Din 1947 cultul ia amploare şi se instalează prima cruce de piatră în memoria celor doi. La iniţiativa legionarilor din exil şi sub supravegherea comandantului Horia Sima s-au strâns banii necesari achiziţionării terenului şi demarării construcţiei Monumentului, care a fost inaugurat şi sfinţit în data de 13 septembrie 1970. Anual în jurul datei de 13 ianuarie, români şi spanioli, aduc cinstire şi recunoştinţă jertfei date de români în timpul luptei împotriva comunismului din Spania. Terenul s-a aflat întotdeauna în proprietatea privată a unei Asociaţii Româno-Hispane, iar toţi banii folosiţi în achiziţionarea terenului şi ridicarea Monumentului au provenit exclusiv din donaţii private, statul spaniol franquist neavând nicio contribuţie în acest sens”.
https://www.mediafax.ro/es/spania-demoleaza-monumentul-unor-legionari-romani-in-plin-proces-de-curatare-fascista-1258
@cautamantuirea | 299 |
| 18 | SURSE
[1] Ion Mânzatu, "Cum am compus cântecele legionare", Colecția "EUROPA" München, 1996, pag. 18
[2] Ibidem.
[3] Cf. Nicolae Roșca, "Cronica unor violențe politice", Editura Mișcării Legionare, Madrid, 1991, pag. 27.
[4] Mircea Eliade, "Memorii. Recoltele solstițiului", Vol. II, Editura Humanitas, București, 1991, pag. 27.
[5] Faust Brădescu, "LE NID: Unité de base du Mouvement Légionnaire", Editions "Carpații", Madrid, 1973, pag. 190.
[6] Virgil Ionescu, "Memorii. 1. Pe drumul crucilor căzute. 2. Calvarul", Pământul Strămoșesc (Serie nouă 5), Buenos Aires, 1979 pp. 106-107.
[7] Pentru mai multe detalii asupra publicațiilor românești din exil, vezi și: Sorin Olariu, "Presa și cultura naționalistă din exil", Editura Mesagerul de Făgăraș, 2016.
[8] Ion Mării, Cuvânt înainte la Ion Mânzatu, "Cum am compus (...)", pag. V.
[9] Revista Scriitorilor Români a fost una ditnre cele mai importante publicații culturale ale exilului românesc, revistă apărută la München în 1962. Printre cei mai cunoscuți colaboratori s-au numărat Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Mircea Eliade, Vintilă Horia, Petru Dumitriu, Ștefan Baciu, etc.
[10] Radu Budișteanu, "Metamorfoză", în Ion Mânzatu, "Cum am compus (...)", pag. VIII. | 257 |
| 19 |  🇷🇴 Ion Mânzatu 🇷🇴 (Partea a III-a sau "În pribegie")
La începutul primăverii lui 1938 Mânzatu avea să fie arestat, chiar în Duminica Floriilor, și internat în lagărul de concentrare de la Miercurea Ciuc, unde - își aduce acesta aminte - "fusese arestată toată floarea Mișcării" [1]. Să amintim, totuși, că în lagăr nu au fost aduși doar legionari, ci și simpatizanții lor. Mânzatu scria în a sa carte că: el nu a făcut parte din "floarea Mișcării": "nu am avut niciun grad sau funcțiune în sânul Legiunii. Am fost arestat ca simplu compozitor de muzică legionară." [2]. Într-adevăr, astfel a fost arestat și Profesorul Nae Ionescu, pe 7 Mai 1938 [3], deși acesta nu era membru al Mișcării Legionare. Eliade nota just că: "În vara 1938, a fi legionar sau "simpatizant" legionar implica riscul de a pierde tot: slujba, libertatea și, poate, în cele din urmă, viața." [4]. În orice caz, în lagăr s-a creat un fel de "școală legionară", lagărul fiind considerat de către doctrinarul Faust Brădescu, despre care am mai scris, una dintre cele mai importante metode de desăvârșire a educației spirituale: "În primul rând, există atmosfera intimă a celulei. Legionarii nu pot trăi pe deplin fără atmosfera lumii lor. Astfel, în închisoare, ei o creează. [5]. Din viața de lagăr își aduce aminte Inginerul Virgil Ionescu: "În serile răcoroase de început de vară în regiunea muntoasă a Ciucului, ne adunam în dormitorul nostru cu Nelu Mânzatu, Radu Gyr, Bănică Dobre, Radu Meitani, Ibrăileanu, Puiu Gârcineanu și alții. (...) Nelu Mânzatu ne cânta "Frumoasa mea cu ochii verzi" și alte compoziții, proprii sau străine (...)" [6]. În lagăr, Mânzatu avea să compună, alături de Radu Gyr, "Imnul Biruinței Legionare".
Manzatti avea să scape de odioasele asasinate din Septembrie 1939, fiind eliberat în 1940. În timpul scurtei guvernări național-legionare acesta avea să ocupe postul de Director General al Societății Române de Radiodifuziune, fiind coleg cu Nichifor Crainic, care era Președinte al Consiliului de Administrație. În 1942 avea să intre în clandestinitate, în urma refuzului clar de a colabora cu guvernul Antonescu. Poetul și totodată prietenul său apropiat, Radu Gyr - se afla deja în închisoare. Din fericire, Manzatti avea să aibă o soartă diferită, evitând arestarea și posibila întemnițare.
Odată cu instaurarea regimului sovietic de ocupație în România, compozitorul nostru avea să plece, refugiindu-se în Argentina, la Buenos Aires, destinație populară printre românii ce nu aveau să plece capul în fața ocupantului. La Buenos Aires avea să participe neîncetat la viața publicistică a exilului românesc, fiind unul dintre principalii redactori ai revistei "Cuget Românesc", revistă la care au colaborat și: Vintilă Horia, Virgil Ionescu, Mile Lefter și Toader Ioraș. O altă apariție, Buletinul Bisericii Române Unite: "Curierul Creștin" de la Buenos Aires avea ca redactori și pe Manzatti, Vintilă Horia, Grigore Manoilescu, cât și pe Vasile Posteuca. Manzatti mai avea să fie, la Buenos Aires, redactor și administrator al revistei "ROMÂNIA" (Organul Românilor din Argentina), publicație apărută în Decembrie 1950 [7]. Ion Mării, fost luptător legionar, scria: "l-am cunoscut [pe Nello Manzatti] în 1948 la Buenos Aires în casa unor prieteni comuni (...) Ne întâlneam apoi, aproape în fiecare Duminică, la biserica din strada Canning, sau la șezătorile culturale care se țineau în Căminul Românesc (...)" [8]
După câțiva ani se va întoarce în Europa, stabilindu-se, pentru o scurtă perioadă de timp, la München, în Germania, unde va colabora la "Revista Scriitorilor Români" [9] în care au semnat, de asemenea, Mircea Eliade, Vintilă Horia, Monica Lovinescu și mulți alții. Manzatti s-a stins la 5 Februarie, 1986, la Milano, în Italia. Despre memoria cântecelor compuse de Mânzatu și Gyr scria Radu Budișteanu: "Puteți trece pe lângă ele fără vibrația ce am încercat-o noi?" [10]
SURSE
| Penele Arhanghelului 🇷🇴 | | 800 |
| 20 | SURSE
[1] Ion Mânzatu, "Cum am compus cântecele legionare", Colecția "EUROPA" München, 1996, pag. 7.
[2] Mihail Polihroniade, "Vasile Marin", articol publicat în "Cuvântul Studențesc" (număr festiv), Ianuarie-Februarie 1937, Anul XII, Nr. 1-4.
[3] Ion Mânzatu, Op. cit., pag. 8.
[4] Ibidem., pag. 9.
[5] Mircea Eliade, "Ion Moța și Vasile Marin", articol publicat în revista "Vremea", Anul X, Nr. 472, 24 Ianuarie 1937.
[6] I. Mânzatu, Op. cit., pag. 10.
[7] Vasile Christescu, "Jertfa lui Ion Moța și Vasile Marin în lumina istoriei", articol publicat în "Cuvântul Studențesc" (număr festiv), Ianuarie-Februarie 1937, Anul XII, Nr. 1-4.
[8] "În trudă ne-am sbătut și 'n umilință, / Tiranii pâinea ne-au luat... / Destul ne-am încleștat în suferință, / Cu Neamu'ntreg am sângerat! / Din greu și aspru vuet de ciocane, / Încovoiați de foame și nevoi, / Din zgură de furnale și cazane / Flămânzi ne ridicăm și goi." Vezi și: "Cântece Legionare", Serviciu Propagandei Scrise, București, 1940, pag. 75.
[9] "Te-am așteptat cu sete Căpitane / Să'nvii în noi străbunele simțiri, / Căci ne-am pierdut și limbă și credință / Sub biciul crunt al fostei stăpâniri" (. . .) "Prin Tine vom clădi o nouă țară / Mai mândră decât stele pe cer, / Fă-ne un semn și vor cădea și munții, / De-or sta în calea Gărzilor de Fier". Vezi și: "Cântece Legionare", Colecția "EUROPA" München, 1977 (în edițiile precedente cântecul nu apare).
[10] Amintim doar câteva versuri: "Ce greu blestem și ce osândă / Ți-a scris cu sânge 'nalta stea, / Mișei și slugi s-au strâns cu toții ca să vândă / Pe cei ce vrură mântuirea ta." (. . .) "Arhanghelul întinde paloșul de soare / Și spulberă satana în scântei! / Sub spada lui Legiunea crește ca floare. / Străfulgerând trădare și mișei.", refrenul fiind: "Pentru trădători, mișei și trădare, / Azi vrem gloanțe - și vrem ștreang - Răzbunare! / A 'nceput vifornița cea mare - Răzbunare!". Vezi și: Cântecele Legionare (. . .), pp. 16-18.
[11] Ion Mânzatu, Op. cit., pag. 14.
[12] Contrar anumitor păreri provenite din medii rău intenționate, într-un fel sau altul, Codreanu avea să devină o figură asociată de către legionarii din lagărul de la Miercurea Ciuc (1938) cu Mahatma Gandhi în ceea ce privește calea "non-violenței" pe care cei doi lideri o luaseră: vezi: Mircea Eliade, "Mémoire II, 1937-1960, Les moissons du solstice", Editions Gallimard, Paris, 1988, pag 39 (Eliade este rugat să țină o conferință despre Gandhi); vezi, de asemenea, Claudio Mutti, "Mircea Eliade e la Guardia di Ferro", Edizioni all'insegna del Veltro, Parma, 1989, pag. 19. | 253 |
