593
Suscriptores
Sin datos24 horas
+107 días
+1930 días
Carga de datos en curso...
Canales Similares
Sin datos
¿Algún problema? Por favor, actualice la página o contacte a nuestro gerente de soporte.
Nube de Etiquetas
Sin datos
¿Algún problema? Por favor, actualice la página o contacte a nuestro gerente de soporte.
Menciones Entrantes y Salientes
---
---
---
---
---
---
Atraer Suscriptores
julio '26
julio '26
+24
en 3 canales
junio '26
+44
en 7 canales
Get PRO
mayo '26
+24
en 9 canales
Get PRO
abril '26
+45
en 6 canales
Get PRO
marzo '26
+47
en 8 canales
Get PRO
febrero '26
+39
en 7 canales
Get PRO
enero '26
+39
en 7 canales
Get PRO
diciembre '25
+51
en 8 canales
Get PRO
noviembre '25
+39
en 7 canales
Get PRO
octubre '25
+24
en 2 canales
Get PRO
septiembre '25
+29
en 6 canales
Get PRO
agosto '25
+299
en 10 canales
Get PRO
julio '250
en 6 canales
Get PRO
junio '25
+3
en 3 canales
| Fecha | Crecimiento de Suscriptores | Menciones | Canales | |
| 30 julio | +1 | |||
| 29 julio | 0 | |||
| 28 julio | +5 | |||
| 27 julio | +1 | |||
| 26 julio | +1 | |||
| 25 julio | +2 | |||
| 24 julio | 0 | |||
| 23 julio | +1 | |||
| 22 julio | 0 | |||
| 21 julio | 0 | |||
| 20 julio | +2 | |||
| 19 julio | +2 | |||
| 18 julio | +1 | |||
| 17 julio | 0 | |||
| 16 julio | 0 | |||
| 15 julio | +2 | |||
| 14 julio | +1 | |||
| 13 julio | +1 | |||
| 12 julio | 0 | |||
| 11 julio | +3 | |||
| 10 julio | 0 | |||
| 09 julio | 0 | |||
| 08 julio | +1 | |||
| 07 julio | 0 | |||
| 06 julio | 0 | |||
| 05 julio | 0 | |||
| 04 julio | 0 | |||
| 03 julio | 0 | |||
| 02 julio | 0 | |||
| 01 julio | 0 |
Publicaciones del Canal
| 2 | https://www.incorectpolitic.com/ion-mota-si-vasile-marin-doi-cruciati-ai-secolului-trecut/ | 69 |
| 3 | Sin texto... | 522 |
| 4 | 🇷🇴 Ion Moța și Vasile Marin, doi »Cruciați« ai secolului trecut 🇷🇴
Se trăgea cu mitralierea în obrazul lui Hristos! Se clătina așezarea creștină a lumii! Puteam noi să stăm nepăsători?
- Ion Moța
„Rareori se întâlnește în istoria unui neam o moarte atât de semnificativă ca moartea acestor doi fruntași legionari, căzuți pe frontul spaniol. În războiul civil din Spania – devenit, repede, un război între ideologii politice și interese economice extra-naționale – au murit, fără îndoială, sute de mii de oameni, de ambele părți: oameni și mai bine, și mai răi, desperați sau mercenari, eroi sau asasini. E greu de crezut că printre acele câteva sute de mii de morți de pe fronturile spaniole – se mai pot număra jertfe atât de voluntare ca a lui Ion Moța și Vasile Marin. Revoluția naționalistă – ca și rezistența guvernului democrato-comunist – a găsit desigur, încă din primele zile, aderența fanatice. S-au înscris voluntari pentru ambele tabere, și din toate țările. Dar plecarea celor șapte comandanți legionari români în Spania – unde au luptat ca simpli voluntari, în trupe de șoc – a fost simbolică.” [1] – scria Mircea Eliade în 1937; conform acestui mare istoric al religiilor, simbolul este cel ce „nu numai că »deschide« Lumea, dar îl și ajută pe omul religios să ajungă la universal. Datorită simbolurilor, omul iese din starea sa particulară și »se deschide« spre general și universal. Simbolurile trezesc experiența individuală și o preschimbă în act spiritual,
Photo
în stăpânire metafizică a Lumii.” [2]. În acest sens, și jertfa celor doi fruntași legionari simbolizează tăria poporului românesc (în concepția teoreticienilor naționaliști) și îl reînnoiește prin profunzimea actului creator al acestora. În concepția mișcării naționalist-revoluționare: »Legiunea Arhanghelul Mihail«, acești doi eroi – cum aveau să intre în fenomenologia legionară, fiind puși la loc de cinste în șirul de martiri pentru cauza națională întrevăzută de Codreanu – erau, după spusele „Căpitanului”: „secretul victoriei” [3].
Dintr-un alt punct de vedere, ceea ce Moța a intenționat să facă a devenit, rapid, chiar una dintre cele mai extraordinare (în opinia publică a vremii) „aventuri” românești de peste hotare; renumitul istoric al antichității și totodată specialistul în istoria militară și economică a Daciei, Vasile Christescu, notează just: „În curgere de veacuri, noi am luptat pentru credința și pentru existența neamului; dar am luptat aici, pe pământul și în jurul hotarelor noastre amenințate. E pentru prima dată în istorie, când Români aleși, având conștiința misionară a luptei pentru Dumnezeu și civilizație, pornesc pe meleaguri îndepărtate să sfințească acolo, cu suprema jertfă, crezul lor. Privită în perspectiva istoriei, fapta lor e plină de consecințe pentru destinul neamului românesc.” [4] Până și așa zisul „ostil” legionarilor, marele istoric Nicolae Iorga, scria în „Neamul Românesc”: „(. . .) dacă vreodată vom mai vedea Spania cum a fost, cum trebuie să fie, se va putea spune la noi, cu înduioșată mândrie, că pentru aceasta au curs și câteva picături din sângele scump al tineretului nostru” [5]; într-un anumit sens, faptul în sine este o mare contribuție la istoria poporului românesc și a națiunii întregi. Pe de altă parte, acesta cimentează o legătură – dincolo de sângele latin pe care îl împărtășesc ambele popoare – între România și Spania, iar acest lucru voim să îl arătăm în altă parte: căci nu se poate vorbi, în niciun fel și în niciun caz, despre o primejduire a memoriei democratice – ne referim la ceea ce a intrat recent în dezbaterea publică, și chiar în atenția și interesul nostru – dărâmarea monumentului românesc de la Majadahonda, ridicat în cinstea sacrificiului celor doi români pe frontul Spaniol, loc de reculegere și pelerinaj pentru toți românii în perioada exilului anticomunist cât și după. Motivele sunt nefondate iar ceea ce vom încerca, în scrierile și acțiunile noastre, este să demonstrăm legitimitatea apărării memoriei acestor doi români, „simboluri” ale luptei anticomuniste din exilul românesc și îndreptar pentru cei aflați în pribegie.
Ce l-a motivat pe Ionel Moța să plece în Spania? Să alcătuiască o echipă de legionari români, din elitele acestei mișcări naționaliste, și să plece pe tărâmuri îndepărtate?
În memoriile sale, Părintele Ion Dumitrescu-Borșa, luptător legionar în echipa ce avea să plece în Spania, în frunte cu Generalul Cantacuzino, mărturisește, după ce Moța le împărtășise gândurile că aveau să moară pe front: „Unora dintre noi ni se strângea inima, că vom da ochi cu moartea și ne vom juca cu ea în război. Însă Ionel Moța râdea și-i părea bine...” [6] Încă de aici ne putem da seama de felul în care acest personaj privea moartea; profesorul Nae Ionescu avea cea mai mare dreptate –, ba chiar era unul dintre cei mai îndreptățiți oameni în a afirma o astfel de chestiune, ținând cont de faptul că Ionel Moța îi încredințase acestuia scrisorile testamentare pentru familia sa și pentru Corneliu Codreanu – afirmând: „Ion Moța s-a dus să moară. Coborîse adânc în el încredințarea că mântuirea neamului nostru are nevoie de jertfa patetică a ființei lui trupești; și a plecat într-o transfigurată hotărîre; nu ca să lupte; nu ca să învingă luptând; ci pentru ca, cu moartea lui, să calce moartea noastră.” [7] Discipolul lui Nae Ionescu, renumitul filosof și eseist – Vasile Băncilă – avea să scrie, într-un mod cât se poate de elevat și într-un mod cât logic, specific celor ce îl aveau ca maestru pe Nae, cu privire la ceea ce l-a determinat pe Moța să plece: „(. . .) a știut într-o zi să se rupă din toate duioșiile sacre ale familiei și prieteniei și să se ducă acolo unde-l chema o sfințenie mai mare.” [8]; căci el însuși, Ionel Moța, le spunea părinților în scrisoarea testamentară: „Eu așa am înțeles datoria vieții mele: Am iubit pe Hristos și am mers fericit la moarte pentru El!” [9]. Se poate afirma, fără nicio mistificare a istoriei și fără niciun fel de alterare a adevărului pe care ni l-au lăsat în scriere cei care l-au cunoscut îndeaproape pe Moța, confirmat de însăși Testamentul său, că ceea ce l-a determinat pe acesta să plece, departe de Țară, pentru a lupta împotriva bolșevismului internaționalist în Spania, este o mare dragoste pentru Dumnezeu și totodată o mare grijă față de soarta poporului românesc și al națiunii întregi; în decembrie 1936, când echipa legionarilor deja părăsise România, Ionel scria: „De va cădea Crucea la pământ în Spania, se vor clătina temeliile ei și în România iar comunismul, dacă ar fi biruitor azi acolo, se va năpusti mâine asupra noastră. De aceea inima noastră nu stă străină în fața durerii de azi a Spaniei. Ne e dragă soarta Spaniei de astăzi, iar pământul ei, spre care mergem, nu e pentru inimile noastre un pământ străin. Căci nu poate fi străin pentru noi un pământ pe care se hotărăște și soarta poporului nostru românesc.” [10]
Moța – acela care, conform cunoscutului gazetar al Axei și membrul cuibului legionar cu același nume, sub șefia lui Mihail Polihroniade, Alexandru Constant, făcuse legătura intelectualilor sterili de personalitatea lui Corneliu Codreanu, care îi adusese pe aceștia ai generației de la 27’ „la inima Căpitanului, la încrederea desăvârșită în el” [11] – a însemnat motivul plecării lui Marin: „Am convingerea că fără Moța, Marin n-ar fi plecat în Spania.” [12]; într-un fel sau altul, aceștia se uniseră în suferință, biruiseră împreună prigoana din 1934, iar destinul făcu ca ei doi să cadă împreună pe dealurile însângerate din apropierea Madridului; acțiunea lor simbolizează totodată frăția până la moarte, acea despre care marii poeți eleni precum Euripide scriau; uniți în viață și în moarte: și chiar dincolo de ea. | 1 |
| 5 |  +1Sin texto... | 531 |
| 6 |  🇷🇴 «Fă-ne un semn și vor cădea și munții / De-or sta în calea Gărzilor de Fier!» 🇷🇴
Pe la sfârșitul lunii Iulie 1935, a primit o telegramă prin care i se aducea la cunoștință că Lupeasca a pus la cale un nou complot pentru a-l suprima, implicați fiind, printre alții, Inculeț și Iamandi, Ministrul de Interne și Ministrul de Justiție.
Ne-a strâns pe toți în front și ne-a declarat:
»Nu-mi este frică de moarte. Cred că nu s-a născut încă mână care să se ridice și să mă suprime. Însă, pentru viitorul acestui neam, dacă actul se întâmplă, legionarii trebuie să mă răzbune. Neamul care nu este capabil să extirpe din sânul lui mișelia și trădarea, este putred și menit pieririi.«
Cf. „Mărturii pe altarul istoriei” de Marin Bărbulescu în „Mărturii despre Căpitan”, Ed. Dacia, Madrid, 1978, pag. 29.
| Penele Arhanghelului 🇷🇴 | | 1 021 |
| 7 |  🇷🇴 "Moartea, numai moartea legionară, / Ne este cea mai scumpă nuntă dintre nunți!" 🇷🇴
Avem cu toții la dispoziție cea mai formidabilă dinamită, cel mai irezistibil instrument de luptă mai puternic decât tancurile și mitralierele: este propria noastră cenușă!
— Ion I. Moța, "Esențialul", articol publicat în "Cuvântul Studențesc", din 17 aprilie 1935.
Toate celelalte mișcări, Cuza, Goga, Vaida, n-au nici o valoare: ele pot, în cazul cel mai bun, că constitue o introducere la victoria legionară, singura care va rezolva problema jidovească în chip radical. Așadar, ei toți n-au frică decât de Codreanu. Și neîncetat se gândesc să-l ucidă. Un singur lucru îi oprește: ei cunosc formidabila organizare de răsbunare, pusă în întregime la punct, din partea legionarilor, care nu vor cruța pe nimeni și vor distruge pe absolut toți vinovații, convinși că misiunea legionarilor, fără Codreanu, nu mai poate fi alta decât aceea de a sgudui istoria românească pentru secole, prin pilda îngrozitoare a unei nemiloase pedepsiri. Știm că acest răsboi de pedepsire ne va costa viața noastră a tuturor, dar o vom da cu bucurie, siguri fiind că în același timp, împreună cu noi, vor muri sute de vrăjmași vinovați de trădarea patriei (și numai marii vinovați, nu Jidanii mărunți). Acest lucru este bine cunoscut de către Jidoafcă [Elena Lupescu] și de ai săi, și deaceea îi este teamă.
Și are dreptate să-i fie frică, căci în fața miilor de oameni gata de moarte nu există tehnică represivă care să poată apăra pe vinovați.
— Ion I. Moța, "Corespondența cu Welt-Dienst (1934-1936)", Colecția "EUROPA" München, 2000, pp. 81-82.
| Penele Arhanghelului 🇷🇴 | | 1 363 |
| 8 |  3 iulie 1906 - se naște Comandantul Horia Sima. | 294 |
| 9 |  +1În Majadahonda, monumentul eroilor Ioan Moţa şi Vasile Marin va fi demolat
Cezarina Condurache ne spune care este istoria acestui monument: „Monumentul din Majadahonda a fost ridicat în 1970 în memoria lui Ionel Moţa şi Vasile Marin, comandanţi legionari, căzuţi în timpul războiului civil spaniol la 13 ianuarie 1937, luptând în apropierea Madridului împotriva trupelor comuniste. Cultul celor doi martiri eroi a fost instituit la 13 ianuarie 1941, data primei comemorări făcute la Majadahonda pe locul tranşeei în care au murit Moţa şi Marin. Din 1947 cultul ia amploare şi se instalează prima cruce de piatră în memoria celor doi. La iniţiativa legionarilor din exil şi sub supravegherea comandantului Horia Sima s-au strâns banii necesari achiziţionării terenului şi demarării construcţiei Monumentului, care a fost inaugurat şi sfinţit în data de 13 septembrie 1970. Anual în jurul datei de 13 ianuarie, români şi spanioli, aduc cinstire şi recunoştinţă jertfei date de români în timpul luptei împotriva comunismului din Spania. Terenul s-a aflat întotdeauna în proprietatea privată a unei Asociaţii Româno-Hispane, iar toţi banii folosiţi în achiziţionarea terenului şi ridicarea Monumentului au provenit exclusiv din donaţii private, statul spaniol franquist neavând nicio contribuţie în acest sens”.
https://www.mediafax.ro/es/spania-demoleaza-monumentul-unor-legionari-romani-in-plin-proces-de-curatare-fascista-1258
@cautamantuirea | 260 |
| 10 | SURSE
[1] Ion Mânzatu, "Cum am compus cântecele legionare", Colecția "EUROPA" München, 1996, pag. 18
[2] Ibidem.
[3] Cf. Nicolae Roșca, "Cronica unor violențe politice", Editura Mișcării Legionare, Madrid, 1991, pag. 27.
[4] Mircea Eliade, "Memorii. Recoltele solstițiului", Vol. II, Editura Humanitas, București, 1991, pag. 27.
[5] Faust Brădescu, "LE NID: Unité de base du Mouvement Légionnaire", Editions "Carpații", Madrid, 1973, pag. 190.
[6] Virgil Ionescu, "Memorii. 1. Pe drumul crucilor căzute. 2. Calvarul", Pământul Strămoșesc (Serie nouă 5), Buenos Aires, 1979 pp. 106-107.
[7] Pentru mai multe detalii asupra publicațiilor românești din exil, vezi și: Sorin Olariu, "Presa și cultura naționalistă din exil", Editura Mesagerul de Făgăraș, 2016.
[8] Ion Mării, Cuvânt înainte la Ion Mânzatu, "Cum am compus (...)", pag. V.
[9] Revista Scriitorilor Români a fost una ditnre cele mai importante publicații culturale ale exilului românesc, revistă apărută la München în 1962. Printre cei mai cunoscuți colaboratori s-au numărat Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Mircea Eliade, Vintilă Horia, Petru Dumitriu, Ștefan Baciu, etc.
[10] Radu Budișteanu, "Metamorfoză", în Ion Mânzatu, "Cum am compus (...)", pag. VIII. | 257 |
| 11 |  🇷🇴 Ion Mânzatu 🇷🇴 (Partea a III-a sau "În pribegie")
La începutul primăverii lui 1938 Mânzatu avea să fie arestat, chiar în Duminica Floriilor, și internat în lagărul de concentrare de la Miercurea Ciuc, unde - își aduce acesta aminte - "fusese arestată toată floarea Mișcării" [1]. Să amintim, totuși, că în lagăr nu au fost aduși doar legionari, ci și simpatizanții lor. Mânzatu scria în a sa carte că: el nu a făcut parte din "floarea Mișcării": "nu am avut niciun grad sau funcțiune în sânul Legiunii. Am fost arestat ca simplu compozitor de muzică legionară." [2]. Într-adevăr, astfel a fost arestat și Profesorul Nae Ionescu, pe 7 Mai 1938 [3], deși acesta nu era membru al Mișcării Legionare. Eliade nota just că: "În vara 1938, a fi legionar sau "simpatizant" legionar implica riscul de a pierde tot: slujba, libertatea și, poate, în cele din urmă, viața." [4]. În orice caz, în lagăr s-a creat un fel de "școală legionară", lagărul fiind considerat de către doctrinarul Faust Brădescu, despre care am mai scris, una dintre cele mai importante metode de desăvârșire a educației spirituale: "În primul rând, există atmosfera intimă a celulei. Legionarii nu pot trăi pe deplin fără atmosfera lumii lor. Astfel, în închisoare, ei o creează. [5]. Din viața de lagăr își aduce aminte Inginerul Virgil Ionescu: "În serile răcoroase de început de vară în regiunea muntoasă a Ciucului, ne adunam în dormitorul nostru cu Nelu Mânzatu, Radu Gyr, Bănică Dobre, Radu Meitani, Ibrăileanu, Puiu Gârcineanu și alții. (...) Nelu Mânzatu ne cânta "Frumoasa mea cu ochii verzi" și alte compoziții, proprii sau străine (...)" [6]. În lagăr, Mânzatu avea să compună, alături de Radu Gyr, "Imnul Biruinței Legionare".
Manzatti avea să scape de odioasele asasinate din Septembrie 1939, fiind eliberat în 1940. În timpul scurtei guvernări național-legionare acesta avea să ocupe postul de Director General al Societății Române de Radiodifuziune, fiind coleg cu Nichifor Crainic, care era Președinte al Consiliului de Administrație. În 1942 avea să intre în clandestinitate, în urma refuzului clar de a colabora cu guvernul Antonescu. Poetul și totodată prietenul său apropiat, Radu Gyr - se afla deja în închisoare. Din fericire, Manzatti avea să aibă o soartă diferită, evitând arestarea și posibila întemnițare.
Odată cu instaurarea regimului sovietic de ocupație în România, compozitorul nostru avea să plece, refugiindu-se în Argentina, la Buenos Aires, destinație populară printre românii ce nu aveau să plece capul în fața ocupantului. La Buenos Aires avea să participe neîncetat la viața publicistică a exilului românesc, fiind unul dintre principalii redactori ai revistei "Cuget Românesc", revistă la care au colaborat și: Vintilă Horia, Virgil Ionescu, Mile Lefter și Toader Ioraș. O altă apariție, Buletinul Bisericii Române Unite: "Curierul Creștin" de la Buenos Aires avea ca redactori și pe Manzatti, Vintilă Horia, Grigore Manoilescu, cât și pe Vasile Posteuca. Manzatti mai avea să fie, la Buenos Aires, redactor și administrator al revistei "ROMÂNIA" (Organul Românilor din Argentina), publicație apărută în Decembrie 1950 [7]. Ion Mării, fost luptător legionar, scria: "l-am cunoscut [pe Nello Manzatti] în 1948 la Buenos Aires în casa unor prieteni comuni (...) Ne întâlneam apoi, aproape în fiecare Duminică, la biserica din strada Canning, sau la șezătorile culturale care se țineau în Căminul Românesc (...)" [8]
După câțiva ani se va întoarce în Europa, stabilindu-se, pentru o scurtă perioadă de timp, la München, în Germania, unde va colabora la "Revista Scriitorilor Români" [9] în care au semnat, de asemenea, Mircea Eliade, Vintilă Horia, Monica Lovinescu și mulți alții. Manzatti s-a stins la 5 Februarie, 1986, la Milano, în Italia. Despre memoria cântecelor compuse de Mânzatu și Gyr scria Radu Budișteanu: "Puteți trece pe lângă ele fără vibrația ce am încercat-o noi?" [10]
SURSE
| Penele Arhanghelului 🇷🇴 | | 800 |
| 12 | SURSE
[1] Ion Mânzatu, "Cum am compus cântecele legionare", Colecția "EUROPA" München, 1996, pag. 7.
[2] Mihail Polihroniade, "Vasile Marin", articol publicat în "Cuvântul Studențesc" (număr festiv), Ianuarie-Februarie 1937, Anul XII, Nr. 1-4.
[3] Ion Mânzatu, Op. cit., pag. 8.
[4] Ibidem., pag. 9.
[5] Mircea Eliade, "Ion Moța și Vasile Marin", articol publicat în revista "Vremea", Anul X, Nr. 472, 24 Ianuarie 1937.
[6] I. Mânzatu, Op. cit., pag. 10.
[7] Vasile Christescu, "Jertfa lui Ion Moța și Vasile Marin în lumina istoriei", articol publicat în "Cuvântul Studențesc" (număr festiv), Ianuarie-Februarie 1937, Anul XII, Nr. 1-4.
[8] "În trudă ne-am sbătut și 'n umilință, / Tiranii pâinea ne-au luat... / Destul ne-am încleștat în suferință, / Cu Neamu'ntreg am sângerat! / Din greu și aspru vuet de ciocane, / Încovoiați de foame și nevoi, / Din zgură de furnale și cazane / Flămânzi ne ridicăm și goi." Vezi și: "Cântece Legionare", Serviciu Propagandei Scrise, București, 1940, pag. 75.
[9] "Te-am așteptat cu sete Căpitane / Să'nvii în noi străbunele simțiri, / Căci ne-am pierdut și limbă și credință / Sub biciul crunt al fostei stăpâniri" (. . .) "Prin Tine vom clădi o nouă țară / Mai mândră decât stele pe cer, / Fă-ne un semn și vor cădea și munții, / De-or sta în calea Gărzilor de Fier". Vezi și: "Cântece Legionare", Colecția "EUROPA" München, 1977 (în edițiile precedente cântecul nu apare).
[10] Amintim doar câteva versuri: "Ce greu blestem și ce osândă / Ți-a scris cu sânge 'nalta stea, / Mișei și slugi s-au strâns cu toții ca să vândă / Pe cei ce vrură mântuirea ta." (. . .) "Arhanghelul întinde paloșul de soare / Și spulberă satana în scântei! / Sub spada lui Legiunea crește ca floare. / Străfulgerând trădare și mișei.", refrenul fiind: "Pentru trădători, mișei și trădare, / Azi vrem gloanțe - și vrem ștreang - Răzbunare! / A 'nceput vifornița cea mare - Răzbunare!". Vezi și: Cântecele Legionare (. . .), pp. 16-18.
[11] Ion Mânzatu, Op. cit., pag. 14.
[12] Contrar anumitor păreri provenite din medii rău intenționate, într-un fel sau altul, Codreanu avea să devină o figură asociată de către legionarii din lagărul de la Miercurea Ciuc (1938) cu Mahatma Gandhi în ceea ce privește calea "non-violenței" pe care cei doi lideri o luaseră: vezi: Mircea Eliade, "Mémoire II, 1937-1960, Les moissons du solstice", Editions Gallimard, Paris, 1988, pag 39 (Eliade este rugat să țină o conferință despre Gandhi); vezi, de asemenea, Claudio Mutti, "Mircea Eliade e la Guardia di Ferro", Edizioni all'insegna del Veltro, Parma, 1989, pag. 19. | 253 |
| 13 |  🇷🇴 Ion Mânzatu 🇷🇴 (Partea a II-a sau "Sfântă tinerețe legionară!")
Fiind inspirat de către ședința legionară, Mânzatu scrie, alături de Radu Gyr, "Sfântă tinerețe legionară", cel mai cunoscut cântec legionar, cântec ce-a răsunat pe buzele tineretului românesc chiar și în cele mai crunte prigoane, în închisoare sau în fața plutonului de execuție, pe front sau în lagăr. Despre povestea compunerii cântecului și, totodată, întâlnirea sa cu cel ce avea să-i fie Căpitanul, o povestește el însuși: "Trebuia să aibă aprobarea lui Corneliu Codreanu spre a fi difuzat. Într-o seară veni la mine acasă în strada Paris, în spatele Ministerului de Externe, un grup restrâns de căpetenii legionare, în frunte cu domnul inginer Clime, Victor Vojen, Puiu Gârcineanu și Gyr. Ascultară de câteva ori melodia intonată de Radu Gyr și de mine, cu acompaniament de pian. Poate pentru prima oară un cântec legionar era prezentat cu acompaniament." [1] Se pare că unii din membrii cuibului "Axa", despre care am mai vorbit în altă parte, l-au vizitat pe Nellu Mânzatu. Nu putem ști sigur în ce cuib a fost încadrat ulterior Mânzatu, însă conform lui Mihail Polihroniade, acesta se numără printre "condeiele" revistei cu același nume: "Axa" [2]. Legionarii din grupul "Axa" îl prezintă pe Manzatti lui Corneliu Codreanu și Generalului Cantacuzino, care, auzind cântecul, exclamă: "Bravo, măi băieți! E dat în mă-sa cel ce l-a compus!" [3]. Prima ediție de cântece legionare în care a fost publicat acest marș avea să fie vândut în câteva zile (în 5000 de exemplare), devenind, rapid, unul dintre cele mai cunoscute cântece legionare. Tot din amintirile sale, extragem o întâmplare interesantă: în August, 1936, pe când Manzatti călătorea cu vaporul la Constantinopol, acesta decide să oprească și pe litoralul unde legionarii lucrau în tabăra de la Carmen Sylva; aici, Codreanu, imediat, dă de veste apariția lui Manzatti: "Într-o clipă - povestește compozitorul - se formă un careu și pentru întâia oară ascultai aproape cutremurat de emoție, intonat de sute de piepturi goale, arse de soare, propria-mi compoziție" [4]
La începutul anului 1937, Ionel Moța și Vasile Marin, acei doi "cruciați" ai secolului XX, cum i-a numit Mircea Eliade [5], aveau să cadă răpuși de gloanțele hoardelor bolșevice pe frontul îndepărtat al Peninsulei Iberice. Atunci, în Ianuarie, chiar după ce Codreanu și restul românilor aflaseră de trista veste, Codreanu îi chemă pe Manzatti și pe Gyr la sediul din strada Gutenberg, fosta proprietate a Generalului Cantacuzino. Acesta le spune: "Voi știți ce a reprezentat pentru mine Ionel Moța. A căzut luptând eroic cel mai bun dintre noi, laolaltă cu celălalt prețuit camarad, Vasile Marin. Aș dori ca să compuneți un imn de slavă pentru sacrificiul lor, lăsându-vă libertatea de a pune în cuvinte și muzică inspirația necesară. Le vom face o înmormântare demnă de supremul lor sacrificiu. Imnul vostru îi va însoți la locul de odihnă și va consemna pentru totdeauna marea lor jertfă." [6] Un cântec încărcat, în primele strofe, de un ton funebru, evidențiind greutatea sacrificiului celor doi, iar ultimele strofe pornesc un nou ton, unul care să denote acel înalt sentiment de eroism, căci "poate fi oare ceva mai eroic decât ruperea de tot ce ai mai drag pe lume spre a împlini cu sângele tău biruința idealului căruia i-ai închinat viața?" [7] Înmormântarea celor doi eroi avea să fie una cum Bucureștiul nu mai văzuse. Cântecul lui Manzatti, pe versurile lui Gyr, răsuna în întreaga Românie.
În 1937 mai scrie câteva cântece legionare, dintre care amintim: "Imnul Muncitorilor" [8], tot pe versurile poetului Radu Gyr - pe care Codreanu îl socotea ca o mare bătălie legionară împotriva "Internaționalei"; "Imnul Românilor Secuizați" [9] și "Răsbunare" [10], scris alături de Gyr - la rugămintea lui Vasile Marin, care îl îndemnase să compună "un marș pentru stigmatizarea trădării și nevoia de pedepsire a trădătorilor" [11] - deși cântecul avea să fie respins de către Căpitan, socotindu-l violent și nepotrivit spiritului legionar. [12]
SURSE
| Penele Arhanghelului ? | 922 |
| 14 | SURSE
[1] J. N. Manzatti, "Frumoasa cu ochi verzi", Editura Carpații, Madrid, 1957, pag. 31.
[2] Ibidem, pag. 29.
[3] Vezi și: Nello Manzatti, "Nostalgie. Cântece de inimă albastră", Colecția "EUROPA" München, (Ed. a II-a), 1996, pp. 3-5.
[4] Ion Mânzatu, "Cum am compus cântecele legionare", Colecția "EUROPA" München, 1996, pag. 3.
[5] Corneliu Zelea Codreanu, "Pentru Legionari", Vol. I, Editura "Totul Pentru Țară", Sibiu, 1936, pag. 303.
[6] Corneliu Zelea Codreanu, "Cărticica șefului de cuib", Colecția "EUROPA" München, I, Punctul 7.
[7] Ernest Bernea, "Stil Legionar" (1937). Vezi și: Ernest Bernea, "Ctitorii. Pagini de luptă politică și spirituală", Rânduiala Politică, 1940, pp. 60-61.
[8] Ion Mânzatu, "Cum am compus cântecele legionare" (. . .), pag. 7. | 210 |
| 15 |  🇷🇴 Ion Mânzatu 🇷🇴 (Partea a I-a sau "Romanțele și Politica")
Compozitorul Ion Mânzatu, alături de poetul Radu Gyr, a fost autorul ale căror cântece vibrau pe buzele tineretului românesc, cântece ce răsunau în momentele de glorie, de bucurie și de fericire, dar și cântece ce înmugureau triștii pereți ai temnițelor, cuprinzând, totodată, suferința legionară, nelipsită de-a lungul tuturor prigoanelor pe care le-au înfruntat, cât și exaltarea ethosului legionar.
Ion Mânzatu s-a născut în 1902, la început de secol XX, copilărind în Capitală, în acel "mic Paris". În timpul Primului Război Mondial, la vârsta de 14 ani, ca cercetaș, a oferit ajutor soldaților plecați pe front [1]. Imediat după război îl cunoaște pe renumitul poet Cincinati Pavelescu, al cărui discipol va fi. În memoriile sale Mânzatu scrie: "De altfel, în viață fiind, Cincinat mă autorizase să-i modific orice poezie, adaptând-o la cântec." [2] Atunci a luat naștere romanța "Frumoasa cu ochi verzi", pe versurile lui Cincinat Pavelescu și pe muzica lui Mânzatu [3].
Activitatea politică a lui Ion Mânzatu - Nello Manzatti, cum avea să fie cunoscut în Bucureștiul interbelic, nume de scenă pe care îl va adopta - a început prin aderarea la partidul liberal încă din 1927, pe vremea când Mânzatu era încă directorul unei fabrici textile, însă, scria el: "mă nelinișteau infiltrațiile în partid a unor elemente corupte" [4] - motiv pentru care, mai târziu, va și adera la Mișcarea Legionară. În afară de activitatea industrială, Manzatti se va preocupa mai degrabă de o carieră în domeniul literaturii și al muzicii, fiind înzestrat cu un mare talent literar și o sensibilitate artistică. Acest lucru îi va crea un renume, fiind, în anii 30'-34', unul dintre cei mai populari compozitori ai țării, în același timp, membru și inspector muzical onorific în Societatea Compozitorilor Români înființată de George Enescu, renumitul compozitor român.
În 1936 Manzatti avea să participe la o ședință de cuib legionară prezidată de unul dintre prietenii săi, Paul Gălășanu, moment ce avea să îi "influențeze existența" - cum scria el însuși - rămânând puternic impresionat de cântecele ce erau intonate la ședința camaraderească. Codreanu, evocând începuturile de viață legionară, scria: "Pentru a putea să cânți, îți trebuie o anumită stare sufletească. O armonie în sufletul tău. Cel ce merge să fure pe cineva, acela nu poate cânta. Nici cel ce merge să facă o nedreptate. Nici cel al cărui suflet e ros de patimi și de vrăjmășie față de camaradul său. Și nici acela al cărui suflet e sterp de credință." [5] - iar acest lucru va deveni unul dintre cele mai importante elemente ale doctrinei legionare, insistându-se chiar asupra faptului ca în timpul ședințelor de cuib să se cânte, printre altele: "Acolo în cuib se vor înălța rugăciuni lui Dumnezeu pentru biruința Legiunii, se vor cânta cântecele trimise de Legiune, se va vorbi despre cei morți: martiri, eroi căzuți pentru Legiune și camarazii morți în credință legionară (. . .)" [6] Acest lucru a fost atât de frumos dezvoltat de Ernest Bernea, cel mai mare sociolog Român și membru al Mișcării Legionare, transpunând, oarecum, adevărurile eterne ale naturii și ființei înseși: "Prin cântec omul se integrează ritmului cosmic. Se pătrunde de tainele lumii și se împărtășește din necunoscut. (...) Marile întrebări și neliniști metafizice ne poartă pe calea cântecului, dragostea marilor culmi de înțeles și taine se exprimă prin cântec. Prin cântec omul merge până în sâmburele adevărului, prin cântec omul atinge esențialul. Cine poate cânta și cântă dintr-o nevoie lăuntrică, acela dovedește o preocupare și o sete de daruri divine." [7]
Această profunzime a doctrinei legionare l-a atras pe Mânzatu, iar sentimentul lăsat în urma întrunirii legionare îl va călăuzi să scrie cel mai frumos și mai cunoscut marș legionar, pe versurile lui Radu Gyr - între care s-a creat rapid "o armonie rar întâlnită și o prietenie ce avea să dureze până la capătul vieții" [8] - "Sfântă tinerețe legionară".
SURSE
| Penele Arhanghelului 🇷🇴 | | 916 |
| 16 | SURSE
[1] Horia Sima, "Prizonieri ai puterilor Axei", Editura Mișcării Legionare, Madrid, 1990,
[2] Carlos Caballero Jurado - Richard Landwehr, Armata Națională a Guvernului de la Viena, Editura Evdokimos, București, 2019, pag. 90.
[3] Corneliu Zelea Codreanu, "Pentru Legionari", Vol. I, Editura "Totul Pentru Țară", Sibiu, 1936, pp. 295-296.
[4] "Conferințe ținute la Berkenbrück și Buchenwald", Colecția "Omul Nou", Salzburg, 1952, pag. 43.
[5] Emil Cioran, "Portretul Căpitanului", conferință la radio, 27 Noiembrie 1940, apărută, însă, în „Glasul Strămoșesc”, Sibiu, nr. 10, 15 Decembrie 1940. | 327 |
| 17 |  🇷🇴 "De la Văcărești la Berkenbrück" - Partea a II-a
Și, astfel - îi poartă tristul destin pe cei care au rămas dintre Văcăreșteni: Radu Mironovici este arestat în urma așa zisei "rebeliuni", iar Corneliu Georgescu și Ilie Gârneață reușesc să ia calea exilului, departe de țară.
Din Februarie, 1941, elita legionară avea să fie concentrată la est de Berlin, într-o mică așezare numită "Berkenbrück". Horia Sima relatează, despre această perioadă: "Nu pot să zic că am trăit rău. Locuiam într-o vilă pe malul râului Spree." [1] Scurta ședere a elitei legionare la Berkenbrück a fost întreruptă în Decembrie 1942, când Sima decide să fugă în Italia, cu intenția de a obține o audiență la Mussolini, căruia dorea să-i explice greșelile național-socialiștilor în politica externă - implicit, în legătură cu războiul european: "întrucât germanii nu-l ascultau, - scrie istoricul Richard Landwehr - trebuia să încerce să comunice cu Mussolini" [2]; vestea evadării lui Sima din domiciliul forțat avea să aducă la întemnițarea legionarilor de la Berkenrück în lagărul de la Dachau, iar a legionarilor ce se aflau pe cuprinsul Germaniei, cât și cei deja prezenți la Rostock - loc unde fuseseră trimiși la atenția specială a guvernului german - în lagărul de la Buchenwald. Aproximativ 400 de legionari se aflau la începutul anului 1943 concentrați în lagărul de la Buchenwald, iar o altă grupă, mult mai mică, la Dachau; Horia Sima avea să fie separat de restul legionarilor, fiind încarcerat în lagărul de la Sachsenhausen-Oranienburg, beneficiind, totuși, de un regim diferit decât cel al deținuților de rând. Aceasta va fi situația până la 24 August, 1944.
Din scurtul timp petrecut la Berkenbrück ne-a rămas, de la unul dintre Văcăreșteni - Corneliu Georgescu - o frumoasă conferință: cu ocazia împlinirii a 15 ani de existență a Legiunii. Departe de țară, în condiții nefavorabile, cum au fost mereu în zbuciumata istorie a Mișcării, legionarii au continuat să celebreze, conform tradiției, aniversarea întemeierii acesteia. Ședința legionară din 24 Iunie 1942 de la Berkenbrück începe cu citirea cuvintelor Căpitanului:
"Astăzi, Vineri 24 Iunie 1927 (Sf. Ion Botezătorul), ora zece seara, se înființează "LEGIUNEA ARHANGHELUL MIHAIL", sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli. Fixez ca șef al gărzii la Icoană pe Radu Mironovici." [3] Corneliu Georgescu, care începuse mica conferință, continuă:
"O ședință de un minut, care a urmat după grele frământări și după un șir de ani de lupte și de suferințe. O hotărâre de a porni pe drumuri noi, amarnica experiență făcută cu Liga Apărării Naționale Creștine demonstrând zădărnicia sforțărilor făcute pe drumul de până atunci. O ședință de un minut, indicând un drum care va călăuzi pașii Legiunii peste suferințe și încercări cumplite spre culmile eternității românești." [4] Demn de remarcat cât de frumos a exprimat Emil Cioran: "Acest mort [Codreanu] a răspândit un parfum de veșnicie peste pleava noastră umană și-a readus cerul deasupra României." [5] - adică a rămas în eternitate. Corneliu Georgescu continuă:
"În seara zilei de 24 Iunie 1927, în chilioara din strada Florilor din Iașul robit jidovimii, cinci oameni au hotărât pe vremuri să pornească la drum nou de mântuire, înarmați cu încrederea nemărginită în virtutea sacrificiului prestat în slujba binelui pentru neam. Din cei cinci mai trăiesc azi trei, doi țintuiți departe de țara lor și unul în temnițele din România. Căpitanul care comanda grupul și mâna lui dreaptă, Moța, s-au ridicat de mult prin jertfa lor la cea mai înaltă slavă a Neamului Românesc. A fost atât de sublimă jertfa lui Moța și apoi jertfa Căpitanului încât prigonitorii lor de odinioară sunt nevoiți azi să se descopere și să-și aplece genunchii tremurând în fața luminii de fulger a sacrificiului lor, lumină care a alungat pentru vecie întunericul decadenței morale de care are cuprins neamul nostru." - recomandăm spre citire întreaga conferință, pe care o puteți găsi chiar aici.
SURSE
| Penele Arhanghelului 🇷🇴 | | 1 143 |
| 18 | SURSE
[1] Vasile Marin, "Crez de generație: Ideologia faptei", "Axa", 22 Ianuarie, 1933. Vezi și: V. Marin, "Crez de Generație", Colecția "EUROPA" München, 1977, pag. 187.
[2] Corneliu Zelea Codreanu, "Pentru Legionari", Vol. I, Editura "Totul Pentru Țară", Sibiu, 1936, 250.
[3] În Octombrie 1923 Corneliu Codreanu, Ion Moța, Corneliu Georgescu, Vernichescu, Ilie Gârneață, Radu Mironovici, Leonida Bandac și Tudose Popescu, lideri ai centrelor studențești din orașele Iași, Cluj și Cernăuți, pun la cale un complot prin care aveau să împuște la București elita politică și rabinii Capitalei socotiți drept influenți în afacerile statului și în cele monetare.
[4] Julius Evola, "La tragedia della Guardia di Ferro", "La Vita Italiana", Roma, n. 309, dicembre 1938.
[5] Corneliu Zelea Codreanu, "Cărticica șefului de cuib", Colecția "EUROPA" München, XI, Punctul 70.
[6] Mircea Eliade, "O revoluție creștină", "Buna Vestire", București, Anul I, Nr. 100, 27 Iunie 1937.
[7] Gerd Zikeli, "Corneliu Zelea Codreanu und die Eiserne Guard", Colecția "EUROPA" München, 1999, pag. 20. | 350 |
| 19 |  🇷🇴 "De la Văcărești la Berkenbrück" - Partea I
"De la icoană și de la altar am pornit (. . .)" scria Ionel Moța, profetic.
Astăzi se împlinesc 99 de ani de la nașterea Legiunii Arhanghelul Mihail, acest mare strigăt al Neamului pentru Voință, pentru Viață. Vasile Marin scria, acum 93 de ani: "Generația în mâinile căreia se află frâiele colectivității naționale, trage să moară; nu de bătrânețea împlinirii misiunii sale, ci din neputință, fizică și morală. Ea moare prin ea însăși: moare din lipsă de respirație, din incapacitatea de înțelegere a vremurilor și din paralizarea voinței creatoare." [1] Mișcarea lui Codreanu a fost fix încercarea din răsputeri a Neamului să dea cel mai pur suflu al plămânilor săi. Într-un timp în care individualismul domnea, în care marxismul - prin materialismul său dialectic - lua amploare în mediul cultural și intelectual, în care machiavelismul era o condiție a politicianului și demagogia singura sa calitate, Codreanu și camarazii săi aruncă în aer vechile valori burghezo-jidănești, acest indezirabil plumb al mizeriei liberalismului francmason, pavând un nou drum "de foc și biruință".
Fiind o revoluție spirituală - și nu una politică, cum a fost cazul majorității mișcărilor revoluționare interbelice - aceasta pleacă de la om, către Dumnezeu. Aceasta redă Neamului conexiunea cu transcendentul, care este în fapt Dumnezeirea: Codreanu scria în a sa carte, evocând amintirile din tinerețea sa zbuciumată, despre "mistica națională" - căci, scria el: "Dacă mistica creștină cu finalul ei, extazul, este contactul omului cu Dumnezeu, printr-un "salt din natura umană în natura divină" (Crainic), mistica națională nu este altceva decât contactul omului sau al mulțimilor cu sufletul neamului lor, printr-un salt pe care acestea îl fac, din lumea preocupărilor personale, în lumea eternă a neamului. Nu cu mintea, căci aceasta o face orice istorie, ci trăind, cu sufletul lor." [2] Cei care l-au înțeles, l-au urmat, integrându-se noii mentalități a colectivului, care nu este decât Universalul transpus în particularitatea unui Neam, produs al acestuia, al Universului.
Într-adevăr, la Văcărești ia naștere Legiunea, loc unde studenții naționaliști [3] fuseseră întemnițați pentru așa zisul "complot" împotriva liderilor statului și al jidănimii burgheze concentrate în Capitală. Patronul acesteia, Arhanghelul Mihail, semnalează încă din start, cum prea bine a observat și Julius Evola, "latura mistică, religioasă și ascetică a unui asemenea naționalism" [4] pentru că, în realitate, Mișcarea asta a fost, cum scria și Codreanu: "o școală spirituală" [5]. La 24 Iunie, 1927, noua generație s-a născut, scrie Eliade, în "conștiința acestei misiuni istorice: de a schimba sufletul României, subordonând toate valorile unei singure valori supreme: Spiritul." [6]
La bază a avut patru idei simple, dar totuși atât de importante: "Credința în Dumnezeu; Credința în misiunea Legiunii; Dragoste reciprocă; Cântecul." [7] - scria analistul istoric german Gerd Zikeli, apropiat legionarilor din exil.
Astfel, de la Văcărești pleacă legionarii, fiii lui Eminescu, pene ale Arhanghelului Mihail. În scurt timp, aveau să capteze întreaga țară, care a încercat să le înțeleagă lupta și suferința, pe care au ajuns să o împărtășească, în cele din urmă.
Ionel Moța a murit în 1937, departe de țară, pe câmpurile de luptă ale Spaniei, iar Căpitanul în trista noapte a lui Noiembrie, în apropierea pădurii Tăncăbești. Dintre fondatorii Mișcării trei au apucat să vadă biruința acesteia în plan politic - vorbim despre abdicarea Regelui Carol al II-lea și formarea guvernului Antonescu alături de Horia Sima - aceștia au fost Ilie Gârneață, Corneliu Georgescu și Radu Mironovici, Comandanți ai Bunei Vestiri - cea mai mare funcție pe care o putea avea un membru încadrat în rândurile Mișcării. Mironovici avea să fie arestat și întemnițat în urma "rebeliunii". Gârneață și Corneliu Georgescu au reușit să plece din țară, refugiindu-se în Germania, în urma vicisitudinilor din Ianuarie 1941.
SURSE
| Penele Arhanghelului 🇷🇴 | | 1 004 |
| 20 | Biografie* iertați-ne! | 340 |
