PROFETII ORTODOXE

☦Părintele Ioan de la Sihăstria Rarău 🇷🇴 Acuma oamenii nu se împărtășesc. Beau cafea în fiecare zi, beau rachiu nu chiar tot în fiecare zi , dar vreau să spun că n-au grija Sfintei Împărtășanii. Preoții nu mai împărtășesc creștinii cum împărtășeau primii preoți, cum se împărtășeau primii creștini. Sfântul Ioan Gură de Aur împărtășea în fiecare zi. Și spune: ”Cine este demn, în fiecare zi să se împărtășească, cine nu este pe patul morții.” 👇👇👇

Primii creștini se împărtășeau zilnic. Acuma unde-i Împărtășania? Că preotul zice ”vii după patruzeci de zile”. De ce după patruzeci de zile? Că omul poate muri în orice clipă. Mântuitorul zice: ”Nu știi în care ceas din zi sau din noapte va veni Fiul Omului.” Nu ești pregătit, un te duci nepregătit? Ieși dezbrăcat noaptea în ger? Doamne ferește! Nu? Preotul care nu spovedește și nu împărtășește des, acela nu mai este preot. E un simplu funcționar, un om care n-are ce face și face slujbă la Biserică, caută să ia cât mai mulți bani, da n-are grijă de sufletele oamenilor, de turmă… Cu Voia Lui Dumnezeu se întărește potrivnicul și-i mănâncă turma, rămâne fără turmă. Mai ales să ierte păstorii. Acuma sectarii se înmulțesc. Pentru că pe ei nu-i oprește nimeni. Ei au libertatea asta mai mult decât ortodocșii. Și la televizor, pe unde se dau imagini despre Biserică, preoții îs mereu criticați, da` niciun sectar nu este criticat. Pot să facă orice. Niciun păgân nu este criticat cum sunt criticați creștinii ortodocși. Ce înseamnă asta? Dușmănie față de Dumnezeu. Ură. Luptă împotriva Credinței, împotriva Lui Dumnezeu. Păi cum să mai fie bine pe pământ? Înainte oamenii când mergeau la Biserică se chemau unii pe alții. ”Hai și tu”, ”Așteaptă-mă oleacă, să vin și eu”. Acum nu merge nimeni. Cine nu are Biserica drept mamă, nu are pe Dumnezeu de tată. Tată și mamă care cresc copiii. Dacă n-avem pe Dumnezeu de tată, atunci ai cui suntem? Nu ne cunoaștem nevrednicia noastră. Zice preotul așa: ”Nu ești vrednic acum să te împărtășești. Vii peste patruzeci de zile.” Sau: ”Vii peste trei ani la împărtășit.” Cine garantează că acela mai trăiește trei ani ca să vie să se spovedească și să se împărtășească? Dar patruzeci de zile? Cine garantează că mai trăiești patruzeci de zile? Că Mântuitorul zice: ”Nu știi în care ceas din zi sau din noapte vine Fiul omului”. Nu? Suntem ca fecioarele cele neînțelepte care nu au avut untdelemn în candele. Vine Mirele, le găsește cu candela goală. Mai mergi să cumperi untdelemn, adică fapte bune? Când să le mai faci? De unde să le mai iei? Ca să poți să-ți cureți sufletul, să te poți hrăni duhovnicește, ca să Îl poți îmbuna pe Iisus Hristos la Judecată… Trebuie neapărat să ne împărtășim des. Cu cât trece vremea de la o spovedanie la alta, omul face păcate. Dacă acuma nu-s vrednic, și mă duc iar la împărtășanie după câteva săptămâni, până atuncea fac alte păcate… îs mai vrednic atuncea? Că trăiesc fără griji. Mănânc, beu, zic: ”Lasă că m-oi spovedi, m-oi duce la Biserică și m-oi spovedi eu acolo…” Am avut un unchi care o postit toată viața. Și într-un post mare n-o vrut să postească. Și-o murit nespovedit și neîmpărtășit, deși era consilier la Biserică. Și era un om credincios, o crescut opt copii. La ce i-o folosit lui? Omul trebuie să-și facă datoria permanent. Așa cum respiri aerul permanent, ca să poți trăi, așa cum mănânci în fiecare zi ca să poți să trăiești, tot așa trebuie și sufletul hrănit duhovnicește. Cu rugăciune, cu post, cu smerenie, cu fapte bune și cu Sfintele și Dumnezeieștile Taine ale Lui Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Că așa este: ”Fără mine nu puteți face nimic”, zice Mântuitorul. Rugăciunea trebuie făcută neîncetat. Dacă azi te-ai împărtășit și ai murit, ca fulgerul mergi la Dumnezeu. Însă dacă ai păcate, ești oprit la toate vămile. Le poți trece – bine, dacă nu – nu. Dacă nu trăim pentru veșnicie, pentru ce mai trăim? Care este rostul vieții noastre? Dumnezeu vrea ca să fim cetățeni cerești. Dacă îl vrem pe Dumnezeu ajungem la cer, dacă nu – nu.

Scrisoarea lui Valeriu Gafencu către Părintele Arsenie Boca (1946) „Prea Cucernice Părinte iubit de sufletul meu, în lupta cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în rugăciune. Și-ntotdeauna mă gândesc că Bunul Dumnezeu, în dragostea-I nemărginită pentru oameni, ne trimite încercarea suferinței, ca prin ea să ne purificăm de păcate, să ne învățăm a renunța cu bucurie la tot ce-i trecător și să ne îndreptăm cugetele spre Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. În suferință m-am putut cunoaște pe mine însumi, mi-am putut cunoaște goliciunea și nimicnicia. Azi mă văd un păcătos, cel mai păcătos om.   Și când am privit în adâncul inimii mele, am găsit acolo darul neprețuit al Iubirii, Izvorul tuturor virtuților, pe care Dumnezeu l-a sădit în om spre cultivare și desăvârșire. Și eu, ca un rob ticălos, am nesocotit o viață întreagă acest dar (…). 👇👇👇

Azi mulțumesc din tot sufletul pentru toate suferințele și umilințele prin care mi-a fost dat să trec, căci ele m-au adus la conștiința păcatului și m-au făcut să înțeleg că singura cale care duce la mântuirea Neamului este Calea evanghelică: Hristos. Cu fiecare mică jertfă de iubire trăiesc o bucurie mare, unică. Din renunțări îmi culeg mulțumirea și sufletul mi-i însetat de dăruirea totală pentru Hristos (…). De multă vreme am luat hotărârea de a trăi curat, în Duh creștin. Sunt fericit, căci dacă mi-i îngrădită libertatea fizică de către legile omenești, prin zidurile închisorii, în schimb Dumnezeu mi-a dăruit libertatea sufletului prin trăirea Iubirii – și această libertate este bunul suprem pe care l-aș fi putut câștiga în lumea aceasta plină de deșertăciuni (…). Numai în măsura în care slujim lui Dumnezeu contribuim la salvarea neamului, la înnoirea lui sufletească. Căci unul singur e drumul care duce la Înviere: Golgota, jertfa de bună voie pentru Iubire și Adevăr. V-am mărturisit, Părinte, gândurile acestea, cu bucurie a inimii mele. Știu că sufletul Sfinției Voastre le primește pe toate cu bucurie și mulțumire în Domnul (…). Gândul meu de iubire vi-l transmit cu toată căldura sufletului, căci în rugăciunile Sfinției Voastre îmi găsesc odihna. Aici, în Galda, suntem vreo 70 de deținuți. Printre ei sunt oameni care și-au pus la modul cel mai serios problema mântuirii. În Aiud, anii aceștia de suferință și de grele încercări au contribuit în chip unic la zidirea lăuntrică a neamului, a omului nou: Creștinul. Numai Dumnezeu știe. Aici la Galda sunt tocmai cei care înțeleg și stăruiesc pe calea mântuirii. Ar fi o bucurie sufletească rară dacă Sfinția Voastră ar veni într-o duminică aici. Ne-am folosi mult toți de cuvântul pe care ni l-ați mărturisi. Cu dragoste în suflet, Vă sărut mâinile, Valeriu Gafencu” Galda, 19 Mai 1946 .

Pune-ți nădejdea în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe priceperea ta. ☦ Pilde (Cap 2 ver.5)

☦️ În fiecare zi pe planeta Pământ au loc crime și păcate catastrofale. Strigătul, strigătul păcatului ajunge la urechile lui Dumnezeu, în fiecare zi, în toate națiunile... Păcatul atrage războiul... Dacă nu ne pocăim, Domnul nu ne va da pace. ☦ Starețul Gavriil din Karelia

NU ESTE NIMIC MAI RĂU PENTRU DIAVOL DECÂT SĂ AUDĂ ACESTE CUVINTE! "Slavă lui Dumnezeu, pentru toate!". Această frază provoacă o rană de moarte diavolului! Pentru cei care o pronunță în orice pericol, este cheia de apărare și o dispoziție veselă a sufletului. Trebuie doar să o spui cu voce tare, și norii de tristețe se împrăștie instantaneu. Nu înceta să o repeți mereu și spune-le și altora să facă la fel. Și atunci furtuna care se va abate asupra noastră chiar dacă este atât de puternică încât amenință să ne înece, se va potoli complet. Cei care sunt în ispită vor primi o răsplată și mai mare și, în același timp, vor fi eliberați de dezastru. Această frază l-a înălțat pe Iov, l-a pus pe diavol la fugă și l-a făcut să se retragă rușinat, ea îl vei izbăvește de orice necaz.... ☦Tocmai cu aceste cuvinte pe buze Sfântul Ioan Gură de Aur și-a predat lui Dumnezeu sufletul său sfânt: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate.”

"1984" de George Orwell "Acest război are un caracter înșelător, deoarece trebuie să dureze continuu, fără victorie. Scopul său principal este de a păstra ordinea existentă, distrugând nu numai viețile oamenilor, ci și roadele muncii omenești, deoarece creșterea generală a prosperității amenință societatea ierarhică cu moartea. Dacă marea masă de oameni devine alfabetizată și învață să gândească singuri, vor scăpa de minoritatea privilegiată ca fiind inutilă. Războiul și foametea, pe de altă parte, contribuie la menținerea oamenilor, atenuați de sărăcie, într-o lume a iluziilor.

"Când o persoană numai sa gândit rău, deja harul se retrage. Fiți atenți la ceea ce gândiți. Gândurile voastre sunt scrise în Cer. Vom fi responsabili în fața lui Dumnezeu pentru gândurile noastre. Mai întâi se nasc gândurile și apoi fapta. Iar dacă o persoană gândește rău, deja harul se retrage". ☦️ Starețul Iona din Odessa

Verificați dacă aveți mândrie? Mândria este oarbă, nu se vede pe sine. Mândria poate fi recunoscută după roadele sale: mânie, ipocrizie, supărare, ură, invidie, ceartă, rătăcire, neascultare și rădăcina blasfemiei... Uitând și de proprietatea mândriei: este un judecător strict al slăbiciunii altora. 🌿 ☦ Schiegumenul Ioan (Alekseev ) din mănăstirea Valaam