ch
Feedback
Reactiunea

Reactiunea

前往频道在 Telegram

Acest canal doar preia automat postările de pe pagina de Facebook Reactiunea https://www.facebook.com/reactiunea

显示更多
2 553
订阅者
无数据24 小时
+47
+7030
帖子存档
Patronul Realității TV a trecut și el pe la închisoare. În 2014, Maricel Păcuraru a fost condamnat la 4 ani pentru complicitate la abuz în serviciu. În dosar a fost condamnat și directorul de atunci al Poștei Române pentru niște polițe de asigurare încheiate în numele salariaților. A executat doi ani din acea condamnare anulată în 2025 de Curtea de Apel, după ce Curtea Constituțională dăduse o hotărâre evaluând altfel tipurile de abuz în serviciu din legislație. În alt dosar, Maricel Păcuraru e acuzat de păgubirea Loteriei Române de 5 milioane de euro, printr-un contract de distribuție a unor cartele. Dar acela trenează neobișnuit de mult, fiind de peste nouă ani la prima instanță. În paralel, duce un război îndelungat pentru controlul firmei de salubritate Romprest, care la rândul ei se judecă pe zeci de milioane de euro pentru plăți din contractul cu Primăria Sectorului 1, la un moment dat revocat de Clotilde Armand. Maricel Păcuraru are pachetul cel mai mare, dar nu majoritar în Romprest, printr-o firmă, care deține 42%. 30% aparțin unei firme controlate de un misterios doctor, Adrian Drăcea, născut la Moscova, care le-a cumpărat de la fostul patron al clubului Dinamo, Florian Walter. Rizea și Realitatea susțin că medicul din firma de gunoierit ar fi conectat cu oameni din serviciile secrete, ca Florian Coldea și George Maior. În scandalul cu primăria, el a făcut notă separată fiind conciliant cu primărița de la USR. Aproape 14% din Romprest sunt ale unei firme controlate de Radu Budeanu, fiul unei celebre prezentatoare TV din anii comunismului, Delia Budeanu, și fostul soț al Danei Budeanu. Radu Budeanu are un mic imperiu media, inițial în zona tabloidă, prin Cancan și Ciao, extins treptat la presa națională. Radu Budeanu a cumpărat de la Adrian Sârbu mai multe publicații din fostul trust Media Pro: Gândul, Mediafax, ProSport, ProMotor, „Ce se întâmplă doctore?”, Descoperă și ghidul Apropo TV. Anul trecut a cumpărat cu aproximativ 5 milioane de euro G4Media de la fondatorii Dan Tapalagă și Cristian Pantazi, care primeau stenograme de la binomul SRI-DNA. G4Media are mai multe articole cu dezvăluiri despre Maricel Păcuraru, posibil și în contul bătăliei pentru controlul firmei de salubritate între tabere cu susținere de la serivicii secrete. 10% din Romprest aparțin Companiei Naționale de Aeroporturi București, a Ministerului Transporturilor. Ambele tabere au căutat să își strecoare oamenii la firma statului, care i-ar ajuta să capete controlul. Aeroportul București a ajuns în firma de salubritate în 2001. printr-o asociere bizară, încheiată pe când Romprest era a lui Florian Walter, iar Ministerul Transporturilor era condus de Miron Mitrea (PSD), în guvernul Adrian Năstase. Cel mai mic pachet de acțiuni, de 3,5%, e al unui offshore înregistrat în Kentucky. Site-ul Cetățeanul a publicat un document din care reiese că acesta ar fi controlat de Marian Măgureanu, fiul lui Virgil Asztaloș Măgureanu, primul director al SRI, prezent la procesul soților Ceaușescu. Contractul de 250 de milioane de euro pentru salubritatea în sectorul 1 fusese semnat pe vremea primarului PNL Andrei Chiliman. Împreună cu Radu Budeanu, în Romprest a intrat și Dragoș Dobrescu, mogul imobiliar din grupul de la Monaco. Dobrescu a fost acuzat de DNA că ar fi cerut 1 milion de euro de la șeful Astaldi pentru a-i obține mai repede aprobările pentru lucrările la magistrala de metrou din Drumul Taberei. Dosarul a fost clasat la Curtea de Apel tot în baza acelei revizuiri de la Curtea Constituțională.

Deci generalul Pufy era Maricel... Dan Diaconescu și Sorin Constantinescu au sugerat că în spatele lui Cristian Rizea s-ar afla Anca Alexandrescu și patronul de la Realitatea TV, Maricel Păcuraru, care i-ar susține șederea la Monaco. Tandemul l-ar alimenta cu informații pentru atacarea unor persoane într-un mod mai murdar decât se poate prin intermediul postului de televiziune. Rizea a fost deputat PSD, apropiat de Adrian Năstase și Victor Ponta, ambii consiliați de Anca Alexandrescu. Numit la conducerea unei agenții de tineret, politicianul a făcut prima dată vâlvă în presă la volanul unui Ferrari de bugetar. În 2019 a fost condamnat la aproape 5 ani de închisoare pentru trafic de influență. În perioada când era fugar în Republica Moldova a scos o carte de dezvăluiri, în care vorbește despre mai multe scandaluri de corupție cu politicieni și afaceriști cu care era prieten. După extrădarea din Moldova în 2023 a executat o parte din pedeapsă, fiind eliberat condiționat anul trecut. De atunci, mai multe canale create de Rizea pe TikTok și YouTube au devenit virale, cu dezvăluiri din cele mai diverse și greu de verificat despre persoane publice. Unele păreau plauzibile, cu informații din interior, altele simple calomnii, însoțite de cele mai grobiene înjurături. Pe alocuri, fostul parlamentar se și auto-incrimina, relatând din amintiri cum a participat la trucarea unor licitații din fonduri publice cu telefoane la politicieni din trecut. (cont.)

Summitul NATO din Turcia e prezentat triumfalist de presă, ca un succes pe toate planurile. Alianța nord-atlantică a decis să se implice și mai mult în războiul dintre Rusia și Ucraina, în mai multe moduri. Cea mai importantă decizie divulgată publicului e pachetul de 70 de miliarde de euro pentru Ucraina, pe durata anului următor. Războaieși conflicte Având în vedere ponderea României în alianță, asta înseamnă minim 1 miliard de euro suplimentar din partea țării noastre. Asta pe lângă angajamentul bugetar de 8-9 miliarde de euro pentru înarmare, pentru anul curent, aferent alocării a 3,7% din PIB, respectiv 6% din veniturile statului. În paralel, România a contractat și împrumutul SAFE pentru înarmare, de 16,7 miliarde euro, în principal tehnică militară achiziționată din Germania, Franța și alte state europene. Acesta e un program propriu al Uniunii Europene, care trebuia să fie o organizație comercială între state, dar ia o turnură tot mai militaristă. Fără a mai calcula viramentele din anii trecuți, cu doar câteva luni în urmă, UE tocmai alocase alt pachet de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Evident, suntem și acolo contribuabili cu o cotă parte. Iar Comisia condusă de Ursula von der Leyen tocmai a anunțat România că o dă în judecată pentru întârzieri de plată ale decontărilor către farmacii din partea Casei Naționale de Sănătate. Asta în timp ce auzim zilnic că urmează să pierdem luna viitoare fondurile din PNRR. Ce ai de dat, nu se discută, ce ai de luat, e cu multe condiții și se poate lua înapoi. De fapt, acesta e mesajul cel mai subtil al summitului NATO, evident de peste un an, de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. America lasă moștenire europenilor războiul său imperial contra Rusiei, care riscă să se transforme într-unul mondial. Țările Europei sunt 30 din cele 32 de state NATO, alături de Canada și Statele Unite (socotind și Turcia în Europa). Desigur, America are de departe cea mai mare armată, dar are alte priorități, privind spre China și Orientul Mijlociu, iar liderii vasali din Europa au profilul perfect al furnizorilor de bani, tehnică și carne de tun, mai ales cei din prima linie, botezați „flancul estic”. Mai jos, și alte pachete de zeci de miliarde de euro în care România devine parte, după înțelegerile de la Ankara. https://evadare.ro/externe/inca-70-de-miliarde-de-euro-pentru-ucraina-de-la-tarile-nato-cat-da-romania/

După ridicarea controlului judiciar, avocatul Mihai Rapcea a făcut dezvăluiri, care explică de ce el și celălalt inculpat din dosar, Mihai Tociu, au devenit o țintă pentru Institutul Wiesel, care e luat de procurori ca denunțător, martor și etalon de stabilire a adevărului. Cei doi au câștigat un proces prin care au blocat atribuirea Palatului Dacia institutului pentru amenajarea Muzeului Holocaustului. Aflat în Centrul Vechi din București, palatul e una din cele mai frumoase clădiri din oraș, dar și o clădire simbol. În ea a funcționat redacția ziarului Timpul, unde Mihai Eminescu a scris articolele pentru care institutul și procurorii l-au etichetat acum ca antisemit și precursor al legionarilor. Primăria Capitalei evaluase clădirea în 2013 la 14 milioane de euro și o pregătise pentru amenajarea unui mare muzeu de pictură, pentru colecția pe care o are deja, depozitată demult în condiții improprii. (Muzeul de Istorie a Românilor e de asemenea neterminat de vreo trei decenii, incomplet, cu mai multe secții închise.) În 2016, Consiliul General a votat transferul clădirii pentru alt scop, respectiv amenajarea Muzeului Holocaustului, care are deja un memorial vizitabil nu foarte departe. Rapcea și Tociu au contestat respectiva decizie în instanță câștigând definitiv procesul în 2019. După aceea, primărița Gabriela Firea (PSD) a introdus de cinci ori la rând propunerea de alocare a palatului pentru Muzeul Holocaustului. De tot atâtea ori, propunerea a fost respinsă la vot de consilierii de atunci. https://www.activenews.ro/opinii/Avocatul-Mihai-Rapcea-IN-DIRECT-la-Nasul-TV-Editie-Speciala-Elie-Wiesel-s-a-razbunat-pe-Rapcea-si-Tociu-pentru-ca-au-blocat-transformarea-Palatului-DACIA-al-lui-Eminescu-in-Muzeul-holocaustului-DOCUMENT-206529

photo content

Dacă Sigmund Freud și Monica Tatoiu s-ar fi iubit sălbatic pe canapeaua psihanalistului, din cei doi nu s-ar fi putut naște un fecior atât de multilateral pregătit ca Gabriel Diaconu. Psihologul tuturor întâmplărilor dramatice din ultimii ani, mereu acolo când ne-a fost mai greu, cu un sfat și o explicație. Fostul consilier al lui Rafila din pandemie a coordonat 20 de psihologi aduși la marea operațiune de salvare din azilele lui Viorel Pașca. Într-o operațiune glorioasă de salvare, care merge strașnic. Pentru că a găsit curat, a concluzionat ca într-un final de roman pentru femei: „nu toate iadurile au cearceafurile murdare”. La așa operațiune, ar merge la final un dans sincron al eroilor salvatori pe Jerusalema cu Gabriel și cele două blonde de la Digi. Poate nu vi-l mai amintiți, dar Gabriel Diaconu a fost cu inima lângă noi la marea înspăimântare. Când a calculat că: o jumătate de milion de români vor muri de covid. Urmează mai jos un potpuriu de imagini din cele mai savuroase titluri de ziare, profeții și declarații ale expertului, de la diagnosticul lui Putin, al al celor care ies la proteste (în funcție de motiv). https://evadare.ro/media/gabriel-diaconu-psihologul-eroul-legenda/

Razboiul a fost reluat in Golf, cu lovituri militare intre Iran si Statele Unite, iar Trump anunta ca renunta la negocieri. Anterior Trezoreria SUA a revocat deblocarea unor active din sanctiuni, ceea ce Teheranul considera o incalcare a intelegerii din armistitiu. Noua escaladare are loc in timpul funeraliilor nationale pentru ayatollahul Kamenei, procesiuni la care participa milioane de oameni in mai multe orase, intre care si delegati din conducerea mai multor tari. Simultan, in Turcia are loc summitul NATO, important mai ales pentru frontul din Europa de Est. Scanteia care a reaprins focul razboiului a fost atacarea marti a catorva petroliere in stramtoarea Ormuz. Incidentul fara victime, soldat cu avarierea ambarcatiunilor, e controversat. Iranul neaga ca a fost la originea atacului, de care o acuza Arabia Saudita si Qatar. Miercuri dimineata, fortele americane au lansat atacuri de amploare in 80 de locuri din Iran, care a raspuns cu lovituri impotriva bazelor americane din Bahrain si Kuweit. Pretul petrolului a crescut imediat cu 6% si actiunile pe bursele din Europa au marcat o scadere, cea de la New York nefiind inca deschisa. https://www.bbc.com/news/articles/cwykq59jwpvo

Știrea de ieri a fost confirmată din mai multe surse și completată. Nu doar o publicație din Israel laudă AUR, ci mai multe. Iar George Simion chiar a avut o întâlnire ținută secretă cu liderul coloniștilor din Cisiordania, de la care au apărut filmări și mesaje doar în engleză. Încă e neclar dacă a fost o vizită pe furiș sau o primire de oaspeți, de care nu dorea să afle publicul din țară. Propunerea de prim-ministru, Petrișor Peiu, apare și el alături de prietenul lui Simion din Israel, Yossi Dagan (centru). Dagan e aliniat cu gruparea extremistă a lui Bezalel Smotrich, dar are influență pe mai multe planuri, nășind cu un deceniu în urma una din coalițiile de guvernare ale lui Netanyahu. Tot el a organizat campanii de lobby la Parlamentul European și în Statele Unite, în rândul evanghelicilor și suporterilor lui Trump. În stânga sa e europarlamentarul AUR Georgiana Teodorescu, care în ianuarie a fost invitată să țină o cuvântare în Knesset. În care a respins acuzele de încălcare a drepturilor omului aduse de ONU, spunând că e o organizație părtinitoare, care nedreptățește Israelul. Și că Europa are nevoie de un „Iron Dome” juridic împotriva radicalizării islamismului și antisemitismului. Harta reprezintă întreg teritoriul pe care ONU îl împărțise în 1948 între Palestina și Israel. Politicienii respectivi nu par preocupați de valul de migranți pe care l-ar produce în Europa dislocările de populație necesare expansiunii teritoriale și de războaiele din regiune. https://evadare.ro/politica/george-simion-laudat-de-o-publicatie-din-israel/

photo content

Starețul mănăstirii Dumbrava, din județul Alba, unde au ajuns 20 din bătrânii ridicați de poliție de la Viorel Pașca: „Niciunul nu a zis nimic rău despre cum a fost tratat acolo.” Mănăstirea avea propriul ei azil în care îngrijea 80 de pacienți, iar acum au ajuns la 100. De remarcat și că propaganda oficială a încercat să folosească detaliul că Pașca era apropiat de zona protestantă, de unde primea donații. Între acuzele date „pe surse” a fost și că ar fi rebotezat cu forța bătrânii la cultul penticostal. Dar diversiunea nu a funcționat la publicul ortodox, care a văzut dincolo de tentativa de învrăjbire a presei anti-creștine și anti BOR, care brusc devenise interesată de diferențe confesionale. Lumea a văzut esența: că o familie e persecutată pe nedrept pentru faptele creștinești pe care le făcea „ilegal”. DIICOT, care îl acuză de „trafic de persoane” a ridicat 409 pacienți din centrele ilegale. Nu i-a întrebat dacă vor să fie mutați sau „eliberați”. Un om a murit în timpul intervenției. Niciun aparținător nu a dorit să ia acasă vreunul din bătrânii care se presupune că au fost victime salvate din mâna „traficanților”. Dar organele au constatat rapid că întreținerea lor „ca la carte” le depășește, așa că i-au distribuit în 20 de județe. Au mobilizat medici, pe care îi detașează din alte instituții (care se înțelege că rămân cu un deficit temporar), doar ca să dea o lecție de cum trebuia procedat după normele europene, nu cu necalificații care îi îngrijeau în casele din Bihor. Costul alocat acum de stat e între 7 și 9.000 de lei lunar de persoană, în funcție de afecțiuni, întrucât unii sunt cazuri dificile, de paralizați sau cu amputații. Adică, pentru a vedea de un bătrân după normele europene și să fii în legalitate, orice familie ar trebui să aibă la discreție 1.700 de euro pe lună. Iar dacă n-are rude, cine ar vrea să îl ajute să aibă o sumă de genul ăsta, care să-i prisosească. Tot dosarul pleacă de la premisa că „rețeaua” se folosea de bătrâni să extragă profituri din pensii, ajutoare de handicap și de înmormântare. Dar unde găsești oameni ai străzii cu venituri peste 1700 de euro, să te îmbogățești? I se mai reproșează că le încasa veniturile. Probabil unii își imaginează că trebuia să le asigure masă și casă și să îi lase cu pensia întreagă pe card, într-un cont de economii. Să facem un calcul: la 409 pacienți, dacă ar fi cheltuit cât cheltuiește acum statul cu bătrânii, Viorel Pașca trebuia să doneze în fiecare lună 700.0000 de euro. Respectiv, 8,4 milioane de euro pe an. Cu doctori calificați angajați pe carte de muncă, impozite și tot tacâmul. Orice e sub suma asta intră la rele tratamente, după optica ridigă a anchetei și blondelor prompteriste. Care sunt scandalizate că pacienții mai zdraveni participau îngrijindu-i pe cei mai slabi. Presa a vuit că „s-au găsit mari sume de bani la percheziție”. Respectiv: 15.000 de dolari, 8.000 de euro, 246.000 de lei și alte valute. Parcă sună altfel când le pui în balanță cu cheltuielile. Altă știre zicea: fiul lui Pașca avea 8 mașini. Wow, colecție ca la Țiriac! Când m-am uitat pe listă: 3 Dacii 1300 din anii 80 și 90, Ford Fiesta din 2004, cea mai nouă dintre toate, un Volvo de 20 de ani. Adică exact genul de mașini ținute pentru munci la țară și trocit cu aprovizionarea. Toate opt valorează cam cât jumătate de Logan nou. Din cei aduși la mănăstirea din Alba unii sunt în stare gravă, nu pot mânca singuri. (Asta explică rata mare de mortalitate.) Mănăstirea Dumbrava are un centru filantropic în care, pe lângă cei 100 de pacienți de acum, ajută mame singure. Tot acolo 120 de copii orfani sunt crescuți și educați. Deci se poate și catedrale și spitale în același timp... https://www.libertatea.ro/stiri/staret-manastire-alba-20-varstnici-relocati-centre-viorel-pasca-niciunul-n-a-zis-nimic-rau-5807952 https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/un-barbat-gasit-in-azilele-lui-pasca-a-murit-la-spital-niciun-apartinator-nu-a-vrut-sa-preia-vreuna-dintre-cele-409-persoane-3849989

Deși România a pierdut controlul sectorului bancar, instituțiile cu capital românesc au mai recuperat în ultimele două decenii din cota de piață. Punctul cel mai de jos a fost atins în anul 2008, imediat după aderarea la UE, când capitalul străin depășise 88% din sectorul bancar. Momentul a coincis și cu o mare criză bancară la nivel global și un recul temporar al pieței imobiliare, activul cel mai important în contabilitatea băncilor. Cu un deceniu în urmă, cota lor era la 80%. Acum tabloul se prezintă astfel, după cei doi parametri importanți de cuantificare în domeniu. După activele deținute, băncile străine au 63%, iar băncile autohtone au 37%. După capitalul social, băncile preponderent românești au 57%, iar cele majoritar străine au 43%. În top 10 există trei instituții bancare cu capital preponderent românesc. Banca Transilvania ocupă primul loc cu o cotă de piață de aproape 22%. La rândul ei, BT are acțiunile deținute în proporție de 80% de firme și cetățeni din România, respectiv 20% de străini. BT a crescut mult și absorbind în ultimii ani filialele locale ale: OTP, Unicredit, Alpha Bank, Intesa Saopaolo și First Bank. Celelalte două din top sunt deținute integral de statul român: CEC Bank (locul trei, cu 11% cotă de piață) și fuziunea rezultată dintre EXIM Bank și Banca Românescă (locul 8, cu 3% cotă de piață.) În top sunt două bănci din Austria - BCR (care la privatizare era cea mai mare bancă din România, acum pe locul 2 cu 14% cotă) și Raiffeisen (locul 6, cu 9%). Banca italiană Unicredit ocupă locul 4 cu 11%. Francezii de la BRD Societe Generale locul 5 cu 10% (altă bancă privatizată la sfârșitul anilor 90 din fosta Bancă Română de Dezvoltare). ING Bank din Olanda e pe 7, cu 8%. Clasamentul e încheiat de două instituții cu o cotă de aproximativ 2%, Garanti Bank din Turcia și Citibank din Statele Unite. Acest tablou nu ia în calcul și îndatorarea statului, de 230 miliarde de euro, preponderent către bănci din afara granițelor. În urmă cu un an, când datoria era de circa 1000 de miliarde lei, se împărțea aproape egal în cea denominată în valută și cea denominată în lei. Datoria exprimată mai ales în dolari americani și euro e deținută de bănci internaționale, fonduri speculative și de pensii. Datoria exprimată în lei se împarte la rândul ei aproape egal între titlurile de stat deținute de sistemul bancar local (43%) și clienții săi. Aceștia se împart mai departe în străini care dețin titluri românești (20%) fonduri de pensii (25%) și rezidenți în România (11% din totalul titlurilor datoriei de stat). Populația are depozite în lei de 270 miliarde și în valută, echivalând cu 143 miliarde lei. (Însumat, circa 78,9 miliarde euro deținuți de români în bănci.) Simultan, populația și firmele românești au datorii de 819 miliarde lei (circa 156 miliarde de euro) către bănci și alte instituții de credit. https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/cine-controleaza-bancile-din-romania-cat-are-romania-si-cat-mai-au-23189795 https://bankingnews.ro/topul-bancilor-2025-banca-transilvania-bcr-cec-bank.html https://cursdeguvernare.ro/romania-datorie-detinere-investitori.html

Justitia din Franta a redus din condamnarea la inchisoare dictata impotriva lui Marine Le Pen. Lidera opozitiei va putea candida pentru presedintie in 2027, dar va trebui sa poarte o bratara electronica de monitorizare. In primavara, fiica lui Jean Marie Le Pen primise o pedeapsa de 4 ani de inchisoare, redusa acum la 3 ani, din care doi vor fi la domiciliu, cu un dispozitiv de supraveghere si obligatia de a cere aprobare de la politie pentru orice deplasare. Dosarul politic vizeaza folosirea fondurilor cabinetului sau de europarlamentar. Si a fost sincronizat cu urmatoarele alegeri. Le Pen mai are o cale de apel la ultima instanta a tarii. Intre timp, lidera Adunarii Nationale si-a pregatit si un succesor. Sondajele arata ca oricare din ei doi s-ar clasa pe primul loc in primul tur, daca s-ar tine alegeri pentru functia detinuta de Emmanuel Macron. https://hotnews.ro/instanta-din-franta-reduce-interdictia-lui-le-pen-de-a-ocupa-functii-publice-dar-ii-leaga-o-bratara-de-glezna-ce-inseamna-asta-pentru-alegerile-prezidentiale-de-anul-viitor-2294089

George Simion, lăudat de presa din Israel: „Vești bune din Europa. Liderul pro-Israel conduce în sondajele pentru președinție. „Iudeea și Samaria sunt importante pentru noi” (declară el).” În sfârșit, liderul AUR e prezentat corect, ca un suporter al Israelului, și nu cu etichetele aberante pe care i le lipesc publicații din țară ca G4Media, de „extremist” și „pro-rus”. Iar aprecierea vine tocmai de la Ierusalim, din publicația de limbă engleză Sinai Project. Aceasta salută cu entuziasm scorul bun din sondaje, așteptând cu speranță ca deputatul să ajungă viitorul președinte al României. Investigația despre acest eveniment discret a dus unde nici cu gândul nu gândești. Citiți în linkul de mai jos despre șansele ca vizita lui Simion să fi avut loc fără știrea presei din România, sau să fie o invenție în scop publicitar. În poveste apar politicieni americani, patriarhul Daniel, Călin Georgescu, greii partidului AUR și milioane de dolari virate din Israel prin oamenii lui Donald Trump din America. Ziariștii din Israel știu chiar și când se va rezolva criza guvernamentală din România și cine va forma viitorul cabinet de la București. https://evadare.ro/politica/george-simion-laudat-de-o-publicatie-din-israel/

Între Flămânzi și Iași e o distanță mai mică decât între Toader Paleologu și ilustrul său tată. Trebuie să fii foarte atent să nu le încurci. Pentru că dacă arunci o cifră mai mică despre unii, poți fi lăudat câte știi și cât de cult ești. (Măcar te poți lăuda singur, dacă alții nu observă.) Dar dacă faci același lucru despre alt eveniment, riști să te trezești că mascații îți răsfoiesc biblioteca de la Casa Paleologu după scrieri vechi, și te duc la pușcărie pentru negaționism sau minimalizare. Însă veșnic tânărul Paleo a avut mereu un fler de Agamiță Dandanache și a știut ce-i periculos și ce-i sigur să nege sau să re-evalueze omul și ce nu. Dacă crimele sunt făcute de guvernul liberal, n-o să te ia nimeni la Miliție că glorifici o organizație criminală, că-l elogiezi pe Brătianu (ministrul de Interne). Altfel s-ar pune problema dacă ai vorbi de bine personalități mai zvăpăiate, „iliberale”, chit că ar avea mai puține crime pe răboj. Ba chiar de scriitori morți în detenție, care n-au omorât pe nimeni. Despre aceia e mai prudent să-ți ții gura, fiind de preferat să pari incult. Pentru că, la fel ca boierii, sunt partide care cad în picioare din cartea de istorie, și altele care cad în genunchi. E bine să ai acest simț să pariezi pe cele de viitor, care au dreptul să-și scrie trecutul mai convenabil decât altele. Apoi e problema victimelor. Că nu-s toate egale între ele. Rangu-i rang și sub pământ. Țăranii, tot niște țărani, cum ar zice Cațavencu: ce-i pasă Europei de ei? Dacă s-au răsculat, și au făcut antisemitisme d-astea, poți liniștit să mai tai din numărătoarea lor. Chiar să o rotești să iasă ei răufăcători, după ce armata a tras în plin în ei. (Mă mir că nu i-a comparat cu teroriștii Hamas, la cum se înțelege că a fost evenimentul, și că nu-i zice pogrom.) Statul român nu-i aristocratic, da-i boier. Păzește cu strictețe de uliu memoria altora, orice cifră li s-ar putea imputa românilor. Dar e generos cu viețile de români, căzuți prin războaie, răscoale, revoluții, închisori. Pentru acelea are doar date aproximative, negociabile, discutabile. Vieți de iobagi desculți fără blazon bizantin, fără neamuri alese. Despre ei, discuțiile sunt liberale și relaxate.

photo content

Detaliile date presei, chiar pentru a-l compromite sunt judecate diferit de cei cu forma și cei cu fondul. Statul a scos 400 de inși din casele unde erau îngrijiți clandestin. Și a constatat că are nevoie de 3-4 milioane de euro doar ca să-i țină câteva luni, un an. Dar omul ăla ținea mii de inși de vreo 20 de ani. I s-au găsit niște bani acasă. Se vede treaba că era un fond ce s-ar fi topit în scurt timp. Ca să ajute atâția oameni chiar trebuia să fie bogat, doar nu trebuia să dea și ultimul bănuț al familiei. Și pentru atâta efort, chiar merita să fie plătit bine. Mai mult de cei 5.000 de euro ai doamnei Gheorghiu, că-i muncă mai grea și mai neplăcută. Mai mult decât leafa lui Arafat. Cel mai scârbos reproș l-am auzit de la ziariști care au zis că femeile care îngrijeau bătrânii erau analfabete și dădeau medicamente după poza cutiei. Ziariștii în afară de alfabetizare ce mare calificare au!? Cică s-a dat o lege și cei care spală bătrânii și schimbă pampersul trebuie să fie doctori docenți. Tocmai asta face scump tot procesul și descurajează alți oameni să-l imite, dând o cămăruță, o casă țărănească, pentru un ajutor ca în familie. De-asta în UE nu poți să mai faci nimic, că îți cer tone de dosare, avize, autorizații, atestate... Și de-asta au apărut cei șmecheri, specializați pe făcut dosare, dat consultanță, rezolvat finanțare. Îl mai țineți minte pe Dan Barna? Fix în asta se specializase, în dosare și supt fonduri. Elegant, costumat, parfumat, nu se atingea de boschetari cu pantalonii uzi și răni cu viermi. Era un fel de geamăn al lui Pașca dintr-un univers paralel, perfect în regulă cu forma, dar mai subțire cu fondul. Bine de tot cu fondurile. Ei merg înainte cu acuzele: că era grup infracțional organizat, le lua cardurile, pensiile și ajutoarele de înmormântare. Ce pensii puteau să aibă oamenii găsiți pe stradă, dați afară din spitale!? Că Irinel Columbeanu n-are din ce să acopere costul lunar la un azil ca lumea. A găsit pe stradă unii mai bogați ca Irinel. Și că lua ajutorul de înmormântare. Păi chiar îi înmormânta, de ce să-l dea firmelor de pompe funebre!? Trebuia să-i ducă la Oana Zăvoranu la cimitir privat? I-au reproșat că în loc să le cumpere sicrie cu bon, le-a făcut din scânduri. Păi în asta constă un sicriu. Din ce era să le facă, din lemn de mahon cu capac de trandafir!?

Nu mai târziu de ieri formulam niște reproșuri la adresa unei părți din galeria suveranistă. Orice s-ar zice de ei, așa mai simpli, unii mai bătrâni, mai cu greșeli de ortografie, dar sunt mai empatici și mai capabili să înțeleagă în termeni de bun simț probleme de viață. Pe când dincolo, la cei cu torelanța în gură și valorile europene, sunt șanse mult mai mari să întâlnești cei mai intoleranți oameni, mai plini de ură și însetați de răzbunare. Scriu mai corect, au diplome, dar n-au omenie. Ar vrea lapidat pe oricine pentru o glumă „încorectă politic”, pentru un cuvânt interpretabil. Și-s oameni tineri, din familii cu posibilități, plimbați în multe țări, ținuți la studii pe afară. Nu e de înțeles de unde atâta frustrare și ură pentru tot ce-i românesc, pentru creștini și pentru orice consideră ei că e retrograd. Prin urmare vor stârpit din jurul lor, din viață, pentru „spațiu sigur” mental sau pentru utopia multiculturală pe oricine gândește diferit de ei. Sunt crescuți de mici cu tehnologie, în spatele unor ecrane, și au în ei ceva mașinal, pretind de la ceilalți o perfecțiune robotică (după idealul lor de conduită ireproșabilă „civilzată”, „europeană”). Tot ce e naționalist sau conservator, pentru ei e „comunist”. Dar vor arestări pentru delicte de opinie, anularea votului, interzicerea participării în alegeri și reeducări ca la Pitești pentru „dușmanii” de dincolo de ecran. Asta în mintea lor e implicare civică. E un conflict etern în cultura română: pe de o parte „bonjouriștii”, care la Paris au învățat la gât cravatei cu se face nodul. Ei susțin că formele fără fond trebuie adoptate cum dictează jaloanele din PNRR, până se va modifica fondul. Cu biciul, dacă e nevoie, și cu zornăit de cătușe. Pe de alta, era dezvoltarea organică susținută de Eminescu, tot un progres, dar mai temeinic, fără a rupe rădăcinile, ținând cont de specificul locului și tradiții. Pentru prompteristele de la Digi, B1, Realitatea... forma e cea care contează. E moral, dacă-i legal și când se schimbă legile imoralul devine virtute. Adevărul e litera comunicatului „oamenilor legii”, sentința somităților Curții Constituționale, sfatul „experților”. Dacă Soros e acoperit de hârtii și lucrează prin ONG-uri, se cheamă filantrop - iubitor de oameni. Chiar când structurile respective sunt dezlănțuite contra altor oameni. Fundația lui Arafat e trecută în bugetul statului, primește subvenții, mașini, elicoptere, salarii, el ajunge să conducă statul când proclamă o urgență. Și Masoneria e declarată „de utilitate publică”, dar n-ai cum să afli ce-i util la ea sau ce se decide în conclavurile ei. Din cele două doamne care au ridicat un spital privat, una a ajuns numărul doi în guvern. Dar lucrau cu acte, cu leafă de 5000 de euro de la corporațiile pentru care întrebau dacă n-ar fi ceva oportunități. Lui Pașca îi trimiteau năpăstuiții din spitale pe persoană fizică. Cei cu hârtii sunt eroi, cel fără, e hăituit ca hoții de cai. (2/3)

Ghinionul și norocul lui Viorel Pașca e că s-a întâmplat să facă filantropie în județul Bihor. Asta însemna pentru războiul politic murdar „în fieful lui Bolojan”; ceea ce a ambalat niște ventilatoare. Dar tot asta a însemnat că suporterii guvernamentali, altfel mari amatori de linșaj mediatic, s-au repliat să-l apere. Asocierea e la fel de ineptă și nedovedită ca la azilele din Ilfov, „la Pandele acasă”, care au scos-o pe Gabriela Firea din cursa pentru primărie. Și a permis realegerea lui Nicușor în trambulina către Cotroceni. Hazardul nu i-a împiedicat pe aceiași să ceară judecarea sau ostracizarea pesedistei. La fel, dispozitivul s-a turat la maxim contra lui Piedone, când incendiul de la Colectiv a produs nenorocirea în sectorul lui. Ocazie cu care și Ponta a fost forțat să demisioneze din fruntea guvernului, de mitinguri încărcate emoțional. Ambii sunt antipatici ca Bolojan, posibil corupți. Dar nu era nimic rezonabil în a cere ca primarul sau primul ministru să umble prin cârciumi și discoteci să verifice dacă e inflamabilă antifonarea. Sau cât de larg se deschid ușile de evacuare. Nici dacă unul are ideea să dea cu artificii la interior. Spital de arși tot nu s-a făcut și au mai fost cazuri tragice, cu bebeluși în maternitate, pacienții din Bucovina sau cei din tirurile lui Arafat. Doar că erau sub guverne „de bine” și în pandemie. Acum s-a ajuns la o situație bizară. Poliția și procuratura sunt susținute într-o campanie de diabolizare a lui Pașca de televiziuni atât guvernamentale cât și de opoziție. Dar telespectatorii înclină masiv de partea celui anchetat, le fac cu ou și cu oțet în comentarii pe blondele de la Digi, într-o alianță ad-hoc între „suveraniști” și „bolojeniști”. (cont.)

Federația Internațională de Fotbal a decis să anuleze suspendarea celui mai bun marcator al Statelor Unite la presiunea lui Donald Trump. În meciul precedent, cu Bosnia, Folarin Balogun primise cartonaș roșu și, conform uzanțelor, ar fi lipsit din meciul contra Belgiei. Dar FIFA a decis să treacă peste această regulă veche pentru a avantaja echipa gazdă. Donald Trump l-a sunat de trei ori pe președintele FIFA, Giovanni Infantino, cerându-i o decizie favorabilă. Implicat în acest trafic de influență a fost și Howard Lutnkin, ministrul Comerțului în guvernul Trump, fost vecin și amic cu Jeffrey Epstein. Lutnik a angajat avocați pentru apelul federației americane. E prima dată din 1962 când FIFA anulează o asemenea decizie de suspendare. Imediat după, Trump l-a felicitat pe Infantino pe rețeaua sa de socializare. În aprilie 2017, Jeffrey Epstein primea unul din e-mail-urile informative curente, în care era menționat și Infantino. Atunci subiectul era pedepsirea cluburilor de fotbal palestiniene. Infantino declara că federația pe care o conduce e fără cruțare în pedepsirea celor care „glorifică terorismul, incită la violență sau rasism.” Pe acest subiect, federația a dus campanii îndelungi de convingere a opiniei publice. În 2022 FIFA și UEFA au dictat mai multe sancțiuni la adresa echipelor națională și de club din Rusia, ca represalii pentru războiul în desfășurare din Ucraina. Echipele au fost fie excluse de la participare sau obligate să accepte condiții înjositoare cum ar fi să evolueze fără public, fără steagurile Rusiei sau pe terenuri din altă țară. În schimb, FIFA, la fel ca organizatorii Eurovision, a refuzat să ia măsuri echivalente pentru Israel. În 2023, forul a pedepsit Indonesia, cea mai mare țară musulmană, pentru tentativa unilaterală de boicotare a Israelului. FIFA a amânat timp de doi ani o decizie în privința Israelului, din 2024, când existau deja mandatele pentru genocid emise de Tribunalul Penal Internațional. Anul acesta a tranșat cazul excluzând sancțiunile. Organizația Amnesty International a protestat față de clemența manifestată de FIFA în privința cluburilor israeliene care activează în teritoriile arabe ocupate din Cisiordania. În toamna lui 2025, Donald Trump a înființat așa zisul „Consiliu al Păcii”, un ONU restrâns, în care e președinte pe viață. Primul obiectiv al organizației era să reconstruiască Fâșia Gaza, despre care ginerele său, Jared Kushner, spusese că e o proprietate imobiliară cu vedere la mare. Mai multe state din Golf și nu numai erau chemate să contribuie cu câte un miliard de dolari pentru acest proiect. (România a ales statutul de observator.) Cu acea ocazie, FIFA a promis 50 de milioane de dolari pentru construcția unui stadion în Gaza. Un lux, în condițiile în care două milioane de palestinieni trăiesc în corturile insalubre ca refugiați și au accesul la hrană și apă condiționat de grănicerii israelieni. Președintele FIFA, Giovanni Infantino, i-a decernat Premiul Păcii președintelui SUA, cu o medalie aurită și o copie a trofeului Cupei Mondiale, inscripționată cu numele lui Trump. După ce a luat cupa, Trump a declanșat împreună cu Netanyahu războiul din Iran. De aici încolo, ne putem aștepta la orice. Ca meciul să se rejoace, dacă pierde America, să se prelungească oricât e nevoie, dacă e egalitate, sau să primească victoria cu 3-0 la masa verde pentru un motiv oarecare. https://www.gsp.ro/international/campionatul-mondial-de-fotbal-2026/trump-scandal-fifa-balogun-sua-suspendare-belgia-957301.html https://www.justice.gov/epstein/files/DataSet%209/EFTA00715702.pdf https://www.amnesty.org/en/latest/news/2026/03/fifa-refusal-to-act-over-israeli-clubs-based-in-illegal-settlements-flouts-international-law/ https://inside.fifa.com/campaigns/football-unites-the-world/news/president-trump-peace-prize-football-unites-the-world

photo content