Dorian Furtună Filosofice

O completare la Iadul lui Russell. Filosoful Bertrand Russell zicea că dacă există totuși un iad, acela trebuie să fie „un loc în care poliția este germană, șoferii sunt francezi, iar bucătarii, englezi”. Și politicienii sunt moldoveni.

Mi-ai spus la un moment dat că lucrările de filosofie le scrii în ceasurile de „odihnă”, în pauzele elaborării lucrărilor științifice. Este această odihnă un răgaz de tipul scholē, în sensul antic și filosofic al termenului, sau o asociezi mai curând cu un timp liber alocat unei activități frivole?   Pentru început, să precizăm că eu am venit spre filosofie din domeniul științelor biologice. După publicarea cărții Homo aggressivus. De ce nu se opresc războaiele și violența, în anul 2015 – o carte de etologie umană, la care am muncit mult și în care am explicat latura instinctuală a comportamentului nostru –, am simțit necesitatea unui refugiu temporar către alte dimensiuni ale gândirii și tot atunci s-a developat în mine o atracție puternică pentru operele filosofice. Și găsesc cel puțin două explicații pentru migrația mea mentală către filosofie.   Mai întâi, a existat curiozitatea de a cerceta noi orizonturi ale cunoașterii, de a trece peste constrângerile epistemologice pe care le impune cercetarea științifică sau academică. La un moment dat, am vrut să gust din libertatea neîngrădită a gândirii. Am vrut să-mi exersez și să-mi alint mintea cu idei care țin de sfera abstractului și a probabilului, a imaginației și a teoretizărilor pure. Și în această privință filosofia mi-a căzut cu tronc la inimă și la minte. Filosofia e cea care îți permite să înaintezi pe căi nebătătorite ca un cercetaș, cu un minimum de amuniție, cu o hartă topografică aproximativă, cu o intuiție intelectuală ascuțită și cu sentimentul că ai putea descoperi în căutările tale lucruri tăinuite și revelatoare. Deci, filosofia mi s-a ivit ca un tărâm al cunoașterii ample (cu atâtea idei seducătoare) și, totodată, ca un prilej de creație conceptuală inedită, odată ce filosofia, prin deschiderile sale, permite generarea unor idei noi. Și, bineînțeles, n-am putut rezista tentației de a începe să scriu, la rândul meu, niște teze al căror centru de greutate e filosofic.     Apoi, în citirea lucrărilor de filosofie eu am găsit acel liman al delectării intelectuale care, pe de o parte, m-a scutit de prea multă factologie și informație densă (ceea ce e tipic pentru articolele și cărțile științifice), iar, pe de altă parte, mi-a oferit un optimum pentru travaliul cognitiv. Beletristica este prea lipsită de conținut ideatic și e prea apoasă, filosofia însă este perfectă ca hrană mentală. Și, din acest contrast — între munca extrem de solicitantă cu textele științifice (o muncă pe care am practicat-o în procesul scrierii cărților mele de etologie umană, sociobiologie și antropologie evoluționistă) și contactul oarecum mai relaxat cu tratatele și textele filosofice —, s-a ivit impresia unui festin al gândirii și al imaginației slobode în procesul lecturii din marii filosofi, apoi în procesul scrierii propriilor mele volume. Privită sub acest unghi, imersiunea în filosofic a fost ca un refugiu, ca o plonjare în imensitatea domeniului intelectual pur.   Filosofarea nu este o activitate frivolă, nicidecum, ci este activitatea în care te joci cu orizonturile cunoașterii, împingându-le tot mai departe și eliberând spațiu pentru a-l umple cu ipoteze noi și cu speculații intelectuale, cuvântul „speculații” având aici cea mai luminată și mai pozitivă conotație. Potrivit definiției pe care am formulat-o, filosofia este regândirea altor gândiri. Prin urmare, a filosofa înseamnă a te afla mereu într-un exercițiu al gândirii și regândirii, al polemicii cu alți autori și cu alte teorii. Și ce poate fi mai tonifiant și deopotrivă mai desfătător pentru mintea umană decât un asemenea exercițiu?

Nu mă apuc de citit nicio carte, fără a avea un creion în mână. Am adoptat de ani de zile obiceiul să fac notițe în cărți, să însemnez ideile care îmi par interesante, cu numerotarea paginilor și, codificat, a subiectelor, la începutul cărții.   Mi-am mulțumit adeseori pentru această obișnuință, care mi-a permis să ridic de pe raft orice carte citită cândva și s-o parcurg rapid, pe esențe, în baza fragmentelor subliniate.     --- fragment din cartea #Aroganța_Gândirii

Despre relația omului cu Inteligența Artificială. Un întreg podcast... ) https://www.youtube.com/watch?v=WPHUEAbWX70

Să nu credeți însă că eu nu cunoșteam autorul proaspăt premiat cu Nobel. Am în biblioteca mea cel puțin una dintre cărți. )

Nobelul în Literatură. Când toată lumea se avântă să citească textele unui autor pe care altfel nu l-ar fi citit... )

Din răspunsurile mele la un interviu pentru o revistă din România:   Dorian Furtună, spune-mi mai întâi de toate de ce scrii? Citindu-ți cărțile am observat, nu de puține ori, o anumită înclinație spre  pesimism, dacă nu chiar nihilism, în care arăți – spre disperarea „optimismului de stat” din zilele noastre – zădărnicia vieții și a oricărui efort uman. De ce scrii, așadar? Scrii doar pentru tine sau și pentru cititorii tăi? Scrii pentru a împărtăși cu ceilalți ceea ce ai descoperit sau pentru a faimă, poate chiar posteritate? Scrii pentru că nu poți altfel?   Scriind, eu plătesc tribut fiziologiei mele intelectuale. Așa m-am automodelat de-a lungul anilor. Se știe că, ceea ce omul exersează vreme îndelungată, devine pentru el „a doua natură”. Un hobby, o pasiune, o chemare, un talent, o vocație — dacă sunt multă vreme întreținute și prezente în viața ta — vor coborî în organicul tău, se vor depozita ca tipar comportamental în rețelele neuronale, îți vor influența neîncetat gândirea și te vor îndemna să te exprimi în direcția înfăptuirii lor. Exact asta a devenit scrisul pentru mine — un mod de a fi, un modus vivendi. Și, la un moment dat, am înțeles că unul dintre rosturile de a mă trezi dimineața e pentru a merge spre masa de scris și a satisface acea obișnuință pe care tot eu am hrănit-o și am montat-o în țesutul meu mental vreme îndelungată.   Apoi, funcționează încă un mecanism cognitiv subtil — o idee odată încolțită în creierul tău cere spațiu de creștere, de dezvoltare, de expansiune, de autonomie, de eliberare, iar pentru asta e necesar să-i oferi un teren doar al ei, unde să se desfășoare și să-și afle împlinirea. Și terenul ideal pentru desfășurarea și împlinirea unei idei care s-a maturizat este cartea. Altfel zis, o idee care apare în minte va exercita o presiune asupra gândirii, până nu-i vei permite să se reverse pe hârtie. Așa apare impulsul de a scrie. Așa apar cărțile. Așa au apărut cărțile mele.   Cât privește dorința de a împărtăși altuia ideile sau cunoștințele mele, o asemenea dorință este secundară ca motivație. E ca în cazul unui călător care, în traseul său, descoperă niște priveliști uimitoare și ar vrea să-i fie cineva alături pentru a le admira împreună, pentru a împărtăși impresiile estetice. La fel e cu autorul care își începe călătoria ca pe o experiență individuală a cunoașterii, dar, de la o etapă a scrierii încolo, el simte dorința să împartă cu alții uimirea și frumusețea (sau amarul) unor revelații despre om și viață. Deci, mai întâi e pasiunea pentru lectură și scris, abia apoi vine plăcerea de a turna din esența gândirii tale în paharele altora.

Din câte observ și înțeleg, fascismul are viitor. Nu neapărat fascismul ideologic, ci acel psihologic. Îl vedem exprimat în gândire, în atitudine, în manifestări. Prea mulți oameni în jur și în lume cu o judecată intolerantă și totalitaristă.     --- fragment din cartea #Aroganța_Gândirii

Țeava, groapa și un scandal cât să acopere agenda publică a unei țări. Iată o altă dovadă că politicul moldovenesc e un poligon înmlăștinit al plictiselii absolute... )

În „Numele trandafirului”, Umberto Eco ne uimește cu un concept original – desfrânarea de a ști. E atunci când omul știe doar pentru el însuși. Când pune stăpânire pe cunoaștere, fără a-i permite și altuia să aibă acces la ea. Când ține în sine tot ce știe, fără a avea dorința de a împărtăși, de a transmite mai departe. Aceasta e trufie intelectuală, e aidoma desfrâului puterii. A cunoaște și a nu transmite e ca un păcat. Mori ca un vin bun niciodată destupat și degustat...; ca un vin oțetit. --- fragment din cartea #Aroganța_Gândirii

Derizoriului vieții nu-i poți răspunde decât printr-un egocentrism benign. Dar nici societatea, nici soarta, nici propriile iluzii nu-ți permit să trăiești din plin acel egocentrism. Derizoriul astfel deseori nu primește o replică pe potrivă și el pur și simplu canibalizează cu milioanele viețile de om...

Oricine a citit tragediile antice cunoaște că individul care își "află soarta" la ghicitori, în cărți de magie sau prin cărți Taro și alte drăcovenii mondene poate ajunge să... își trăiască partea cea mai proastă a acelor "prorociri". Fiindcă odată indicată calea sorții, individul se mișcă parcă vrăjit spre ea.

Întrebarea e de ce numărul nebunilor e atât de mic într-o lume ca asta?...

Mă tem că o viață veșnică, neîndurătoare prin continuitatea sa infinită, ar fi mai lipsită de sens și mai chinuitoare pentru noi decât o viață care are început și sfârșit. Viața veșnică poate deveni o tortură prin lipsa oricărei speranțe de a-i pune capăt vreodată. --- fragment din cartea #Aroganța_Gândirii

Mă tem că o viață veșnică, neîndurătoare prin continuitatea sa infinită, ar fi mai lipsită de sens și mai chinuitoare pentru noi decât o viață care are început și sfârșit. Viața veșnică poate deveni o tortură prin lipsa oricărei speranțe de a-i pune capăt vreodată. —- fragment din cartea #Aroganța_Gândirii

Un telefon servește perfect pentru a ține deschisă o carte la pagina dorită, când vrei să transcrii un citat din ea. Greutatea telefonului se potrivește minunat pentru a imobiliza grosimea paginilor, o face suficient de ferm, dar fără a desface volumul. Chiar și în asta se dezvăluie rolul de instrument și de subordonare al un gadget în raport cu o carte... )

Să-ți tot îmbogățeşti mintea citind, ştiind că vei lua acele volume de cunoştințe cu tine în mormânt. Știind că ele se vor dizolva odată cu materia ta cenușie. Şi totuşi să citeşti... Ce risipă nobilă de energie şi timp. Ce absurditate cuminte. --- fragment din cartea #Aroganța_Gândirii

Printre noutățile din librăriile Cărturești, România.

O discuție foarte dinamică la Radio Hit Iași, împreună cu psihologul Dragoș Panainte, gazda emisiunii. Se vede că eram gata de confruntare, da?... ) Va fi pusă pe post la 14 octombrie.