Caută Mântuirea

Sfântul Mucenic Ioan Valahul Sfântul Ioan Valahul s-a născut pe la anul 1644, pe vremea binecredinciosului domn Matei Basarab (1632-1654), şi era din Ţara Românească. A fost luat rob de turci în anul 1659, pe când avea numai 15 ani. Pe drumul către Istanbul, un oştean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat, vrând să-l silească spre păcate. Dar Ioan s-a împotrivit şi împingându-l, ostaşul a căzut şi a murit. Pentru aceasta a fost dat femeii turcului ucis. Stăpâna lui nu i-a luat tânărului Ioan capul, căci, văzându-l voinic şi bun de muncă, l-a pus la început printre slugile sale. Observând însă că era frumos la înfăţişare, s-a aprins cu poftă spurcată asupra lui, ca oarecând femeia lui Putifar din Egipt pentru Iosif, fiul lui Iacov care fusese vândut de fraţii săi. Dorindu-l cu patimă, ea a început să-l ademenească cu tot felul de făgăduinţe, vrând chiar să se mărite cu el. Sfântul Ioan Valahul însă nu a voit acest lucru şi pentru aceasta stăpâna lui l-a dat în mâinile mai-marelui cetăţii ca să-l pedepsească pentru uciderea soţului ei. După ce a fost întemniţat şi îndelung chinuit, în cele din urmă a fost ucis prin spânzurare, în ziua de 12 mai a anului 1662, la locul numit Parmak-Kapî (Poarta Stâlpului), într-o margine a Istanbulului. @cautamantuirea

Sfântul Mucenic Ioan Valahul Astăzi prăznuim un Sfânt cu totul deosebit, anume, Sf. Ioan Valahul. Ne este drag și apropiat fiind de un neam cu noi, dar mai ales pentru pilda de mucenicie și mărturisire a vieții sale. Astfel, Ioan Valahul a fost un tânăr care, ca un alt Sfânt binecunoscut, Sfântul Ioan Rusul, la numai 15 ani cade rob la turci, în urma unor incursiuni ale acestora în Țara Românească. În robie petrecând, a trecut prin mare primejdie, fiind supus unei încercări de siluire. Scăpând, a fost ispitit precum dreptul Iosif de femeia egipteanului, și supus chinurilor înfricoșătoare pentru a se lăsa în brațele aceleia. Nimic nu l-a înduplecat să se despartă de Hristos, Viața cea Adevărată. Să îl avem în rugăciunile noastre pe Sf. Ioan Valahul, și să îi cerem ocrotirea... @cautamantuirea

Contactul cu oamenii duhovnicești ajută mai mult decât studiul duhovnicesc Noi, monahii, plecăm din lume și lăsăm cunoscuți și rude ca să intrăm în marea familie a lui Adam, a lui Dumnezeu. Mirenilor, însă, li se cere să aibă relații cu cunoscuți și rude care trăiesc duhovnicește, ca să se folosească. Creștinul care se nevoiește în lume, se folosește atunci când are legături cu oame­nii duhovnicești. Oricât de duhovnicește ar trăi cineva, are nevoie, mai ales în vremea în care trăim, de priete­nia cea bună. Contactul cu oamenii duhovnicești ajută mult, mai mult decât studiul duhovnicesc, deoarece această bucurie a legăturii duhovnicești îi dă o mare dorință de a se nevoi duhovnicește. Chiar și la lucru, într-o slujbă obștească etc, este bine ca oamenii duhovnicești să se cunoască între ei ca să se întrajutoreze. Se poate, să presupunem, să apară o problemă între colegi, să trebuiască să se sprijine reciproc, dar unul să șovăie să vorbească celuilalt, dacă nu se cunosc. Sf Paisie Aghioritul @cautamantuirea

Cuviosul Nikon Vorobiov: Sinceritatea şi profunzimea pocăinţei se dovedesc prin aceea că omul se străduie să nu mai repete păcatele. Oricât de des ai păcătui, nu trebuie să deznădăjduieşti, ci să te pocăieşti şi să continui lupta. Atunci până şi căderile vor fi spre folosul nostru. Luptă‑te cu toate păcatele, chiar şi cu cele mai mărunte. Celui ce e necredincios în cele mici nu‑i sunt încredinţate cele mari. Diavolul aşa şi şopteşte: „Ăsta este un fleac, asta este o bagatelă”, iar despre cele mai mari zice: „Păi cum să ne luptăm noi cu asta? Asta este pentru asceţi!” Citeşte mai mult Evanghelia şi mai cu seamă citeşte‑i pe Sfinţii Părinţi – fără citire e greu să te mântuieşti. Decât să pierzi vremea pe deşertăciuni, nu e mai bine şi mai interesant să înveţi de la Sfinţii Părinţi? Domnul să‑ţi ajute în lucrarea mântuirii, să te lumineze şi să‑ţi dea binecuvântare! Să nu pierzi vremea; zilele rele sunt, şi nu ştii când te va ajunge moartea. @cautamantuirea

Ce mă doare cel mai tare E că nu voi mai putea fi În contact cu cărţile, Să stau dimineaţa în faţa bibliotecii Ca la ţărmul mării Mângâiat de briza tainică adiind De pe rafturi. Marin Sorescu @cautamantuirea

Învățături și povețe din Patericul Egiptean: Avva Pimen Un frate îl întrebă pe avva Pimen: – Am făcut păcat mare şi vreau să mă pocăiesc trei ani. – E mult. – Dar un an? – E mult. Cei de faţă ziseră: – Până în patruzeci de zile? – E mult. Apoi adăugă: eu aşa spun, dacă din toată inima se pocăieşte omul, şi nu păcătuieşte mai departe, şi în trei zile îl primeşte Dumnezeu. Îi povesteau unii avvei Pimen despre un călugăr, că nu bea vin; iar el spuse: vinul nu e nicidecum pentru călugări. A zis avva Pimen: bună este ispita, că ea îl face pe om mai încercat. A mai zis: cel care învaţă pe alţii şi nu face ce-i învaţă, e ca izvorul, că pe toţi îi adapă şi-i spală, dar pe sine nu se poate curăţi. A mai zis: este câte un om care pare că tace, dar inima lui îi osândeşte pe alţii; unul ca acesta vorbeşte neîncetat; şi este câte unul care de dimineaţa până seara vorbeşte, şi rămâne tăcut, adică nu vorbeşte nimic fără folos. Patericul Egiptean @cautamantuirea

Rugaţi-vă neîncetat! Minunat este ca oamenii să se roage totdeauna şi să nu-şi piardă nădejdea, cum spune Domnul (Luca 18, 1). Şi Apostolul mai spune: Rugaţi-vă neîncetat (1 Tesaloniceni 5, 18) − adică şi noaptea, şi ziua, şi în orice ceas. Nu numai când intri în biserică, ci şi în celelalte ceasuri să te îngrijeşti de acest lucru; fie că munceşti, fie că dormi, fie că te afli pe drum, fie că mănânci, fie că bei, fie că stai culcat − să nu întrerupi rugăciunea. Nu aştepta ziua de duminică sau de sărbătoare, nu alege locuri deosebite ci, precum a spus proorocul David, roagă-te în tot locul stăpânirii Lui (Psalmi 102, 22). De aceea, fie că eşti în biserică, fie că eşti acasă, fie că eşti pe câmp, fie că paşti oile, fie că zideşti ceva - nu părăsi rugăciunile; şi, când este cu putinţă, pleacă-ţi genunchii, iar când este cu neputinţă acest lucru, roagă-te cu mintea − şi seara, şi dimineaţa, şi la amiază. (Sfântul Cuvios Efrem Sirul) @cautamantuirea

Duminica a II-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma) Duminica a II-a după Învierea Mântuitorului este cunoscută și sub denumirea de Duminica Tomii. Prăznuim în această duminică şi arătarea Domnului la opt zile de la înviere Sfinţilor Apostoli şi încredinţarea lui Toma, după mărturia imnografiei Triodului: „Astăzi, primăvara înmiresmează şi făptura cea nouă se bucură; astăzi se ridică încuietorile uşilor şi ale necredinţei prietenului Toma, care grăieşte; Domnul şi Dumnezeul meu!”. Aproape toate textele liturgice ale acestei duminici vorbesc despre faptul arătării Domnului şi despre încredinţarea lui Toma despre Sfânta Înviere. Toma nu a fost necredincios, după cum adesea se afirmă, iar prin mila Domnului ajunge întărit în credința pe care o lăsase în permanență deschisă ca o posibilitate. Când se convinge, Îi răspunde Mântuitorului: „Domnul Meu și Dumnezeul Meu” (Ioan 20, 28), într-una dintre cele mai frumoase și mai directe mărturisiri ale dumnezeirii Mântuitorului din întreg Noul Testament. Duminica Tomei nu este despre necredință, ci, despre credință. Este parcursul unui om care simte că prin credință își depășește siguranța propriilor simțuri, dar care, tocmai pentru că s-a adunat împreună cu cei care cred, a fost izbăvit și s-a încredințat de „Dumnezeul” său. @cautamantuirea

Arhim. Ilie Cleopa: „Să ne bucurăm pentru mărturisirea de credinţă a lui Toma şi să ne rugăm lui Dumnezeu ca şi ceilalţi îndoielnici în credinţă şi doritori de semne şi minuni, tineri sau bătrâni, să mărturisească şi ei pe Hristos împreună cu Apostolul Toma. Să ne bucurăm cu adevărat că avem cu noi, în mâinile noastre, pe Domnul înviat şi suntem izbăviţi de chinurile sufleteşti ale necredinţei şi îndoielii”. „Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11:6). @cautamantuirea

DE LA SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR despre jocul actoricesc al desfrâului... "Dacă desfrâul este un rău, apoi este un rău şi prezentarea lui pe scenă. Nu mai spun cât de desfrânaţi sunt actorii care joacă astfel de piese, care reprezintă desfrâul şi adulterul pe scenă! Nu mai spun cât de neînfrânaţi şi de neruşinaţi îi fac pe spectatori! Nu este privire mai desfrânată şi mai neînfrânată decât privirea celui care doreşte să vadă astfel de spectacole. In ce te priveşte, n-ai dori să-ţi vezi nevasta umblând în pielea goală prin oraş; dar, mai bine spus, nici în casă, ci ai socoti asta o ocară. Dar te duci la teatru ca să faci de ocară şi pe bărbaţi şi pe femei, ca să-ţi faci de ruşine proprii tăi ochi”. (Omiliila Matei omilia VI, VII, în col. PSB, voi. 23, pp. 87-88). @cautamantuirea