România Profundă

MAI VINO LA NOI, CĂPITANE! [...] Nu știm ce cuvinte, ce argumente ar mai putea fi aduse pentru a face clară această pagină din istoria neamului românesc. Au fost spuse toate — rând pe rând, în decursul vremii. De la mărturisirea personală a celor care au plătit preț mare de sânge pentru mântuirea neamului nostru, până la arătarea documentelor ce au ieșit la lumină în timp. De la analiza unui eveniment a cărui imagine a ajuns la noi cu totul denaturat — a multor astfel de evenimente — și până la evidența că cei mai străluciți oameni de cultură din Europa au aparținut trup și suflet Mișcării Legionare, l-au urmat pe Căpitan cu încredere. Dar cine sunt legionarii? Cine sunt cei care ne sunt prezentați de către toate conducerile statului român de la Carol al doilea și până astăzi ca fiind cei mai odioși criminali? și care este crima lor? Sau care sunt crimele lor? Mișcarea legionară a fost creată de cinci absolvenți și studenți ai universităților din Iași, Cluj și București, în anul 1927 ca reacție față de degenerarea clasei politice românești, degenerare care însemna implicit căderea sau dispariția poporului român. Este vorba despre conducătorii mișcării naționale studențești din anii de după primul război mondial: Corneliu Zelea Codreanu, Radu Mironovici, Tudose Popescu, Ion I. Moța și Corneliu Georgescu. Elementul străin captase toate energiile naționale și pregătea - după cum s-a văzut - instaurarea comunismului în România. De altfel Corneliu Codreanu a prevăzut și a formulat cu mare claritate ceea ce avea să urmeze - și a și urmat - dacă vor veni comuniștii. Bazați pe principiile elementare ale viețuirii în dragoste de Hristos, de neam și de țară, cei cinci au ajuns în doar 10 ani să crească la un milion. Cum au făcut? Sau ce au făcut? Nimic mai mult decât să pornească ei înșiși să trăiască românește, să se opună putrefacției clasei politice românești - sună foarte cunoscut și actual curăția și vitejia unui grup de tineri. Au organizat tabere de muncă la care participau studenții, muncitorii, o mare parte din intelectualitate. Adică, în loc să meargă la plajă la mare, studenții se adunau într-un sat - mulți studenți în multe sate - și construiau fie o Biserică dacă sătenii nu putuseră să o facă - fie troițe, fie cămin cultural, fie fântâni, fie sistematizau și îndiguiau ca la Carmen Sylva, actualmente Eforie Sud. Au fost sute de tabere de muncă - nu muncă silnică ci muncă cu tot dragul, cu toată dragostea față de români și țară, muncă care nu avea o altă răsplată decât aceea de a fi participat la ridicarea României cu o cât de mică părticică. Au pornit, în urma sfatului primit de la Nicolae Iorga, să dezvolte ceea ce s-a numit comerțul legionar. Adică au construit sau luat în chirie spații unde vindeau -magazinele- la prețuri reale alimente; au deschis restaurante unde se mânca la prețuri foarte mici - și cu toate acestea rămâneau și bani de întreținere. La restaurante sau la magazinele, sau la atelierele de croitorie lucrau de cele mai multe ori voluntari a căror plată era aceea pe care am numit-o mai sus: mulțumirea că a participat fiecare cât de puțin la reînvierea României. Au fost siliți să se organizeze în partid. Au participat în campanii electorale unde au fost pur și simplu macelăriți fizic de cele mai multe ori. Mulți studenți și tineri legionari au fost pur și simplu asasinați pe stradă sau când lipeau afișe electorale - tot ceea ce a facut Mișcarea Legionară și Corneliu Codreanu a fost marcat de legalitate; deși, în mod incorect, lipsa legalității i-a fost imputară de fiecare dată. Corneliu Codreanu, parlamentar, absolvent al Facultății de Drept din Iași, doctor in drept la Grenoble, a fost recunoscut imediat de popor ca fiind Căpitan. Aceasta a facut ca în doar 10 ani să depășească un milion de voturi - nu a mituit pe nimeni niciodată, nici un electorat, iar de forțat nici nu ar fi avut cum. Mai mult, nu s-a grăbit să ia puterea - poate și acest lucru i-a fost fatal.

„Ne-am născut să fim liberi!” Responsabilitatea libertății este fundamentul vieții tinerilor din rezistența anticomunistă pe care părintele Justin Pârvu l-a sădit în sufletele studenților și elevilor după 1990. Arestat în noaptea de 14/15 mai 1948 alături mii de tineri, pe care o descrie drept „noaptea cea mai odioasă, cea mai criminală pentru istoria politică şi socială din România”, va pătimi 16 ani în închisorile comuniste, alături de vârfurile intelectualității românești. În 1991 ctitorește mănăstirea Petru Vodă care avea să devină un loc al minunatelor întâlniri între studenții și liderii acestora care au pătimit în închisorile comuniste și au activat în organizații în perioada anilor '30-'40 și studenții din anii '90, care au fost inspirați în mărturisirea lor creștină, națională și anticomunistă. Părintele Justin a sprijinit în mod constant studenți și elevi la studii. Părintele Justin Pârvu (10 februarie 1919 - 16 iunie 2023 🔗 Articol complet pe pagina de Facebook #ligastudentilor

Biserica din lemn "Buna Vestire" din Tomnatecu de Sus încă străjuiește dealurile pe care de-a lungul sutelor de ani s-a întins satul Tomnatec. În urma câtorva vizite la Biserica din deal, am pus cap la cap o parte din istoria de peste 200 de ani a acesteia, pe care vă îndemnăm să o citiți. https://drumuliancului.ro/biserica-tomnatecu-de-sus/ #DRUMULIANCULUI #Tomnatec #AvramIancu #Crăișorul #Avram #Iancu #Apuseni #Vidra #Bulzești #Țebea #ȚaraIancului #ȚaraMoților #ȚaraRomânilor

Biserica din lemn "Buna Vestire" din Tomnatecu de Sus încă străjuiește pe care de-a lungul sutelor de ani s-a întins satul Tomnatec. În urma câtorva vizite la Biserica din deal, am pus cap la cap o parte din istoria de peste 200 de ani a acesteia, pe care vă îndemnăm să o citiți. https://drumuliancului.ro/biserica-tomnatecu-de-sus/ #DRUMULIANCULUI #Tomnatec #AvramIancu #Crăișorul #Avram #Iancu #Apuseni #Vidra #Bulzești #Țebea #ȚaraIancului #ȚaraMoților #ȚaraRomânilor

27 mai 1600 - Domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei Mihai a mai fost ceva de care am uitat astăzi, avut o dimensiune europeană, era așteptat ca apărător al Constantinopolului. Mihai a spus că și-a pus această țărișoară a lui în slujba creștinătății și aproape ca Ștefan cel Mare, care a spus că Moldova este poarta creștinătății, și el a gândit în același fel și a încercat să creeze o forță puternică. Geniul lui a fost că forța a fost făcută din români și din țări românești în majoritate, chiar dacă trăiau și alții în aceste țări, și că a lăsat un testament. Mihai Viteazul este un simbol național astăzi, tocmai pentru acest testament pe care l-a lăsat. Dacă nu, erau alții: Vlad Înecatul, Petru Șchiopu - puteau să fie simboluri naționale - dacă făceau ceva pentru țara asta. Adică, vreau să spun, intuiția poporului nu e întâmplătoare. Și eu nu pot, ca istoric român sau ca membru al Parlamentului, să decretez că Mihai Viteazul nu mai e erou național, sau că Eminescu nu mai e poet național. Astea sunt copilării. Iar la Iași, când a ajuns în mai, a avut de lucru acolo câteva săptămâni - vreo trei săptămâni, până a supus Moldova - în iulie, la început la Iași, se intitulează domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei. Și mai face ceva, iarăși care arată planuri de viitor: stema unică a celor trei țări, cu sigiliul. Deci, Acvila-Munteană, Bourul Moldovei și Turnurile Transilvaniei le pune împreună. Acestea nu sunt planuri de unire? Sigur, repet, nu de unire ca să faci o Românie, dar de unire ca să faci o Dacie puternică și să aperi valorile civilizației europene de asalturile care veneau dinspre sud. Istoricii care se ocupă de evul mediu și de partea finală de începuturile perioadei moderne, au descoperit astăzi cum era de prețuit Mihai Viteazul în epocă sau după moarte, când Gheorghe Brancovici zice că "Au lățit puterea neamului românesc, Măria sa, unind câte ștrei țări". De ce portretul lui a fost pus în Biserici din Transilvania? Înainte de pașoptism! Fiind adorat ca un sfânt! O să spuneți că era ctitor și ctitorii se puneau. Da, e adevărat, a construit biserici românești în Transilvania, a creat conștiința că Transilvania poate să devină și politic românească! Transilvania era în mare parte etnic românească, că românii erau cel puțin două trăimi din populație, iar ungurii, sașii și secuii reprezentau cealaltă treime. Când a venit Mihai Viteazul, el a creat o mare amenințare - pentru stăpâni - că Transilvania poate deveni și politic românească. Și atunci, după moartea lui Mihai, s-a spus așa: "toate legăturile cu țările Valahe trebuie rupte și niciodată - slujitor de-ai domnilor români care se numesc călugări și care au pregătit tainica lucrare a lui Mihai Viteazu să nu mai treacă munții din Țara Românească și Moldova spre Carpați și să creeze vânzoleală și mișcare în țară". Planurile au fost, să știți, multe. Mihai Viteazul e acuzat că a făcut unirea prin „tainica lucrare a preoților săi”. Ce vreți mai frumos? Ctitor în șcheii Brașovului, la Biserica Sfântului Nicolae. S-a înșezat acolo în jilț, a fost primit de negustorii brașoveni și de meșteșugari - români ortodocși, firește, și ei. Adică, toate acestea, astăzi, dacă le spunem, suntem naționaliști. Și dacă nu le spunem, devenim ignoranți. https://www.youtube.com/watch?v=S22Ew54ZGMA #RomâniaProfundă

Nicolae Iorga — Civilizație și tranziție

Răsunet din trecut spre revigorarea profundului din prezent.

Avântul către civilizaţie poate fi pentru un popor o foarte mare primejdie, dacă uită două lucruri: ce are, ce poate. Tradiţia poate fi uitată, dar ucisă, nu! Dacă i se taie drumul în clasele de sus, ea rămâne şi se adânceşte tot mai mult în cele de jos. Vine un moment când o naţie ruptă în două prin direcţie opusă, când clasa conducătoare, care nu mai poate conduce, fiindcă nu înţelege poporul, către clasa muncitoare, care nu se mai poate ridica, pentru că drumul ei firesc a fost închis. A admira o civilizaţie străină – vrednică de respect – e o datorie, a o imita fără schimbare e o umilinţă, una fără folos! Popor civilizat este acela care a ajuns să satisfacă sănătos şi armonios nevoile sale cele adevărate, înălţate către un ideal care întrece cerinţele vieţii elementare şi biruie egoismul individual. Am avut în alte împrejurări o adevărată civilizaţie orientală. Rămâne să atingem adevărata civilizaţie modernă. Ea singură ne va permită să se simtă glasul nostru în purcesul popoarelor civilizate, fără ca el să sune fals sau pretenţios. Am fost multă vreme, de-a cursul vremii, uimiţi, fermecaţi, câştigaţi, înrobiţi de strălucirile îndepărtate ale marilor civilizaţii europene. Desigur că e cald în locul unde arde focul de la care şi pentru noi sar câteva scântei în evul nostru. Dar e aşa de lungă şi de grea calea până la vatra unde lumina întreagă… bună, şi chiar dacă vom ajunge acolo, nu prin unitatea noastră, unde alţii sunt aşezaţi în rândul întâi în jurul flăcării şi că ei au dreptul compulzului fiindcă ei au aprins-o cu munca şi cu riscul lor. Mai ales tânărului, nu i se pare spune îndeajuns că ţara nu trebuie părăsită până nu înţelege în adevăr care-i sunt neregulile în sine şi drepturile ei faţă de dânsul. Acolo unde sunt dispuşi să plece capetele ca robi, nimeni nu le va fi recunoscător pentru abdicarea de la patria şi de la neamul lor. Mândria naţiunilor cele mai luminate nu poate sta în aceea că provoacă restricţii la cum să facem. Sunt dezgustătoare caricaturi precum numai un profesor de o proastă calitate se poate bucura când se vede copiat în felul lui de a vorbi, în gesturile lui, de elevul său. Dar precum cea mai mare mulţumire a unui profesor bun este să fi trezit în alte suflete ce i s-a desăvârşit în sufletul său, aşa şi o mare naţie civilizată nu poate fi de nimic mai mândră decât a vedea în cortegiul său civilizaţii naţionale pe care le-a chemat la viaţa lor proprie! 🇷🇴 Urmărește 👉 România Profundă ☦️

Constatare: dacă infracțiunile asupra trupului, cum sunt cele de lovire sau vătămare, și cele asupra psihicului, cum este amenințarea, au vocația tragerii la răspundere a făptuitorului și a sancționării lui; dapăi „infracțiunile” față de suflet? Și nu mă refer la infracțiunile contra principiilor fundamentale ale dreptului care sunt în strânsă legătură cu valorile umane, ci la acele acțiuni îndreptate cu știință asupra sufletului unui alt om sau asupra propriului suflet, așa cum sunt răzbunarea, clevetirea, minciuna, mândria, infantilismul, amăgirea ș.a.m.d. Ce bine că Judecătorul acestor fapte nu este din lume! Ce bine că este Milostiv! O să remarcăm pe bună dreptate că prevederea unor sancțiuni în cazul acestora ar fi, poate, ineficace în virtutea faptului că sancțiunile de drept penal nu au succesul prevenirii săvârșirea faptelor incriminate; dar în lipsa unor consecințe și a unei conștiințe treze, cum se vor abține oamenii de la rău? Prin libera voință. De aceea, cred că noi ne atragem, de multe ori, “sancțiunile” sau “răul”, dar tot Dumnezeu ne eliberează din executarea lor/lui. Clemența Supremă care nu doar iartă, ci binecuvântează și înviază, acorda șansa unei noi viețuiri.

Voi v-ați întors în astă zi Voi v-ați întors în astă zi, Ați revenit cu precădere, Să prindeți noii zori de vii Ca să cântăm de Înviere. Voi v-ați întors precis, Atâta viață e în noi! Și-atâta cântă rugul cel nestins, Vă cântă doar pe voi! Voi v-ați întors în astă zi, În trupul nostru, toți v-ați prins. Acolo-n goliciune și nevoi, Legați răni precum ați zis. Voi v-ați întors nu ca un fum, Ci ca un duh vindecător. Din memoria acumulat-acum, Să fiți și printre noi biruitori! Ca lacrima pe-obraz ați coborât, Adânc, în întuneric. Ați luminat prin Suflul sfânt, Întrecând cuvântul vedic. V-ați regăsit la cina bucuriei; N-avem miere, nici pește fript, Căci suntem temnițele nebuniei Care primesc trupul vostru schingiuit. De-acum, fi-vom împreună De vom scrâșni or vom zâmbi, Vremea-i aceeași, dar cât inima-i bună Pe cruce tot om sângera, dar om iubi! *Răspuns stângaci către Făt Frumosul Crucii ~ Radu Gyr

14 Mai - Ziua naţională de cinstire a Martirilor din temniţele comuniste...

În 24-26 MAI vă invităm alături de noi la ediția din luna curentă a DRUMULUI IANCULUI. Vom parcurge traseul obișnuit, însă în sens invers, plecând de la Țebea odihnirii Crăișorului, la Vidra nașterii lui. Nădăjduim că pasul nostru va reface, peste timp, un drum spre noi înșine, ca neam, cum o făceau, odinioară, cei din ceata Crăișorului. Am auzit vorbindu-se despre el în fiecare sat, în fiecare cătun uitat de pe culmile Apusenilor. Și-aproape nu-i moț să nu fie convins că, măcar o dată, pasul Iancului va fi călcat și țărâna din ograda sa... Poate așa s-a și întâmplat, căci chipul lui Avrămuț al lor stă, încă, în casele moților, lângă icoanele cele sfinte. Început la Vidra, cu un prunc legănat în luica aninată de grindă, DRUMUL pământean al IANCULUI s-a oprit la Țebea, la rădăcină de gorun și de neam. Cifrele seci spun că, între cele două hotare, sunt 45 de kilometri. Sufletul românesc ne spune, însă, că-i cale de-o viață, de-o ȚARĂ, și de-un dor, rămas încă neîmplinit. ”Unicul dor al vieții mele a fost să-mi văd națiunea fericită”, spunea Crăișorul. Pentru detalii și înscrieri, ne puteți contacta la următoarele numere de telefon: • Casian Dîmb - 0756365992 • Daniel Stanc - 0758914924 Sau la contact@drumuliancului.ro spre o națiune fericită #DRUMULIANCULUI #AvramIancu #Crăișorul #Avram #Iancu #Apuseni #Vidra #Bulzești #Țebea #ȚaraIancului #ȚaraMoților #ȚaraRomânilor

Andrei Ciurunga, poetul, era planton într-o noapte. Singur alesese să stea treaz de la 11 noaptea la 1 dinspre zi: râvnea cu mare arşiţă sufletească să audă clopotele Învierii sunând şi răsunând zglobiu dinspre mica biserică din Valea Neagră. Când aceasta se împlini, se socoti vrednica slugă a Domnului său Hristos, fecioara înţeleaptă care-l primise pe mire după cuviinţă. Îl rugaseră şi câţiva dintre prieteni să-i trezească pentru a ciocni câte un ou nevopsit, primit în pachet de acasă şi a-şi face urările cuvenite şi îmbucurătoare. Mai trecu ce mai trecu şi se pomeniră că intră caraliul în dormitorul coloniei unde-şi ispăşeau condamnările. Proaspeţii deşteptaţi se adânciră sub pături şi se puseră pe un sforăit vârtos. Datoria celui de planton era să cuvânteze: „Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu nu s-a întâmplat nimic. Raportează deţinutul Cutare”. Însă Andrei Ciurunga era prea cutremurat de evenimentul cosmic ce tocmai avusese loc. Aşa încât nu se putu păzi de a mărturisi: „Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu a înviat Hristos!”. Pe loc a fost dus şi închis în carcera îngustă din curte. A rămas acolo, cum povesteşte, „trei zile încheiate, cât au durat sărbătorile Paştilor”. Trebuie ştiut că hrana i se compunea, în condiţiile noi, dintr-un sfert de pâine pe zi şi-o cană de apă. Atât. Iar de dormit, n-o putea face decât sprijinindu-şi spinarea pe unul dintre pereţii carcerii sau ghemuindu-se ca un câine pe glodul de pe jos, fiindcă noua locuinţă era prea nespaţioasă” (Mihai Rădulescu, Pateric al Închisorilor Române).

“Şi iată noaptea de Înviere. Odată cu bătaia clopotelor care răzbea până la noi, au început să apară lumânări aprinse în stradă, dincolo de casele lipite de zidul închisorii. Acest decor, care pentru noi luase proporţii cosmice, avea însă şi semnificaţia mesajului spiritual al Acelor care nu ne uitaseră şi care acum doreau să ştim că sunt împreună cu noi sufleteşte. Nu le-am putut răspunde decât cu un “Hristos a înviat!” care a început discret, apoi s-a dezlănţuit din cele aproximativ 800 de glasuri. Dacă cineva ar fi putut asista la acel moment, l-ar fi asemuit cu o imensă catedrală în care sutele de lumânări din stradă împreună cu glasurile noastre marcau Învierea Domnului, cu moartea pre moarte călcând. Totul vibra: aerul, ferestrele, uşile, dar mai ales inimile noastre, fără a ne imagina ce cataclism va veni peste ele nu după mult timp. Când s-a aşternut liniştea, ostaşul din post a spus: “Adevărat a înviat!””. - Traian Popescu, Pitești, 1949 #RomâniaProfundă

Hristos a Înviat! …De a lucrat cineva din ceasul întâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă; de a venit cineva în ceasul al treilea, mulţumit să prăznuiască; de a ajuns cineva în ceasul al şaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit; de a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se; de a ajuns cineva în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea cea ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul întâi. Pentru acesta intraţi toţi în biserica Domnului vostru; şi cei dintâi, ca şi cei din urmă luaţi plata. Înviat-a Hristos şi îngerii se bucură. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu mai este în groapă. #RomâniaProfundă

Hristos a Înviat! …De a lucrat cineva din ceasul întâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă; de a venit cineva în ceasul al treilea, mulţumit să prăznuiască; de a ajuns cineva în ceasul al şaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit; de a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se; de a ajuns cineva în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea cea ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul întâi. Pentru acesta intraţi toţi în biserica Domnului vostru; şi cei dintâi, ca şi cei din urmă luaţi plata. Înviat-a Hristos şi îngerii se bucură. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu mai este în groapă. #RomâniaProfundă