RoExit - Canal Informare

România construia nave de război capabile să distrugă un inamic aflat la zeci de kilometri distanță. Puțini români știu că, în anii ’80, Marina Militară Română dispunea de unele dintre cele mai rapide și mai puternic înarmate nave din Marea Neagră. Se numeau vedetele purtătoare de rachete din clasa Tarantul. La prima vedere păreau nave relativ mici. În realitate, erau construite pentru un singur scop: să lovească primele și să dispară înainte ca inamicul să poată riposta. Fiecare navă avea o lungime de aproximativ 56 de metri, un deplasament de aproape 500 de tone și era propulsată de patru motoare diesel M504, care dezvoltau împreună peste 20.000 CP. Rezultatul era impresionant. Puteau atinge aproximativ 42 de noduri, adică aproape 78 km/h pe mare, o viteză remarcabilă pentru o navă militară de această categorie. Dar partea cea mai interesantă vine acum. Armamentul principal era format din patru rachete antinavă P-21 sau P-22 (versiuni de export ale celebrei P-15 Termit). Fiecare rachetă avea o rază de acțiune de aproximativ 80 de kilometri și transporta un focos de aproape 500 kg. O singură lovitură putea scoate din luptă o navă militară de dimensiuni mari. Pentru apărarea apropiată, vedeta era echipată și cu un tun automat AK-176 de 76,2 mm, capabil să tragă până la 120 de proiectile pe minut, precum și cu două sisteme AK-630 de 30 mm, concepute pentru interceptarea rachetelor și a aeronavelor care se apropiau. Totul era coordonat cu ajutorul radarului de descoperire și al sistemelor electronice de conducere a focului. Tactica lor era simplă, dar extrem de eficientă. Se apropiau cu viteză mare, lansau rachetele de la zeci de kilometri și se retrăgeau imediat, profitând de dimensiunile reduse și de viteza ridicată. În timpul Războiului Rece, astfel de nave reprezentau una dintre cele mai importante arme de descurajare din Marea Neagră. Poate cel mai impresionant lucru este acesta. Puțini români știu că aceste vedete au făcut parte dintr-o flotă care transforma România într-un actor naval important în regiune, într-o perioadă în care controlul Mării Negre avea o importanță strategică uriașă. Astăzi, numele lor este cunoscut doar de pasionații de istorie militară. Dar ele rămân o dovadă că România a operat unele dintre cele mai moderne nave de atac rapid ale epocii.

VPR

Puțini români știu că, în timpul Războiului Rece, România era una dintre puținele țări capabile să proiecteze și să producă integral un transportor blindat 8×8. Se numea TAB-77. A fost fabricat la Uzina Automecanica Moreni, una dintre cele mai importante uzine de tehnică militară din România. La prima vedere părea doar un transportor blindat. În realitate, era o mașină de luptă extrem de complexă pentru vremea sa. TAB-77 avea configurație 8×8, ceea ce îi permitea să se deplaseze pe teren accidentat, noroi, zăpadă sau drumuri neamenajate, acolo unde multe vehicule obișnuite rămâneau blocate. Era propulsat de un motor diesel Saviem 797-05, construit sub licență în România, de aproximativ 320 CP, suficient pentru a deplasa cele aproape 13 tone ale vehiculului cu o viteză de aproximativ 80 km/h pe șosea. Dar partea cea mai interesantă vine acum. TAB-77 nu avea nevoie de poduri. Era amfibiu. Cu ajutorul unui hidrojet amplasat în partea din spate, putea traversa râuri și lacuri fără pregătiri speciale, atingând aproximativ 9 km/h pe apă. Pentru o armată, acest avantaj putea face diferența dintre succes și eșec. Vehiculul transporta un echipaj de 3 militari – comandant, șofer și trăgător – plus 11 infanteriști complet echipați, care puteau lupta imediat după debarcare. Armamentul principal era o mitralieră grea KPVT de 14,5 mm, capabilă să angajeze vehicule ușor blindate și ținte aflate la peste 2.000 de metri. Aceasta era completată de o mitralieră PKT de 7,62 mm pentru sprijin împotriva infanteriei. Blindajul din oțel sudat oferea protecție împotriva muniției de calibru mic și a schijelor de artilerie, exact rolul pentru care fusese proiectat. Dar poate cel mai impresionant lucru este acesta. TAB-77 nu a fost construit doar pentru Armata Română. A fost exportat în mai multe state, printre care Irak, Libia, Algeria și alte țări din Orientul Mijlociu și Africa, demonstrând că industria românească de apărare putea concura pe piața internațională. În anii ’80, România producea anual sute de vehicule blindate și dispunea de una dintre cele mai dezvoltate industrii de tehnică militară din Europa de Est. Și poate că acesta este unul dintre cele mai mari paradoxuri ale istoriei noastre recente. România proiecta, construia și exporta propriile transportoare blindate, iar astăzi foarte puțini români mai cunosc această realizare.

Totodată, își extind influența în Europa, în ciuda rezistenței din Franța, Italia sau Spania. China vede Palantir și pe CEO-ul său, Alex Karp, ca pe o amenințare strategică majoră, dar și ca pe o sursă de inspirație tehnologică. Karp este perceput ca un „naționalist tehnologic” care vede lupta cu China ca pe un joc cu un singur câștigător, descriind China drept un „adversar peer-to-peer”. Deși recunoaște rapiditatea Chinei în AI, Karp respinge ideea de „acomodare” și pledează deschis pentru dominația SUA, ceea ce întărește imaginea sa de dușman în ochii Beijingului. Reluția dintre Alex Karp și Rusia este una de ostilitate și confruntare directă, mai degrabă decât de afaceri. Karp vede Rusia ca pe un adversar zero-sum al Occidentului, alături de China și Iran, susținând că pierderea unui război pentru un lider rus înseamnă pierderea vieții, nu doar a funcției. Expresia „adversar zero-sum” sau „joc cu sumă zero”, înseamnă că Alex Karp vede relația cu Rusia ca pe un conflict în care ceea ce câștigă o parte, pierde exact cealaltă parte. Pe scurt, este o filozofie dură a confruntării, sau noi, sau ei. Fără spațiu pentru neutralitate sau tranzacții comerciale care să împace ambele tabere. Viziunea lui Alex Karp asupra lumii este una profund conflictuală, dar și marcată de contradicții, fiind construită pe convingerea că Occidentul se află într-o luptă existențială pentru supraviețuire. Karp vede lumea ca pe un câmp de luptă unde doar forța (tehnologică și militară) și o reînnoire morală autoritară pot salva Occidentul de la colaps. Concluzia este ca nu există loc de negociere în războiul cu Rusia, e care pe care și linia frontului decide.

Adversarul Moscovei în Ucraina, Alex Karp e creierul. Dar cine este Alex Karp? Karp (n. 1967) este fiul unui medic pediatru evreu și al unei artiste afro-americane, activiști pentru drepturile civile. A studiat filosofia la Frankfurt (sub influența Școlii de la Frankfurt, dar respingând-o ulterior) și dreptul la Stanford, unde l-a cunoscut pe Peter Thiel. În 2003 a co-fondat Palantir, companie care oferă soluții de analiză de date pentru guvernul SUA și aliați. Karp susține că tehnologia Palantir aduce moartea și durere inamicilor. Teza lui de doctorat în filozofie explorează modul în care agresiunea poate deveni un integrator social, analizând legătura dintre jargon, agresiune și cultură. Karp pornește de la o observație simplă, anumite expresii au un efect de eliberare a tensiunii. Scopul central este de a explora modul în care agresiunea poate deveni un factor de integrare socială， analizând legătura dintre jargon, agresiune și cultură. În esență, Karp nu încearcă să „vindece” agresiunea, ci o acceptă ca pe un fapt natural, analizându-i rolul funcțional și integrator în societate. Jargonul este un „cod de apartenență”. Când folosești un limbaj de nișă (birocratic, academic sau militar), îi excluzi pe cei din afară (agresiune simbolică) și îi solidarizezi pe cei din interior (integrare). Karp susține că agresiunea personală (frustrare, incertitudine) este absorbită de structuri. În loc să devină violență fizică, ea este transformată în performanță lingvistică, un „atac” retoric sau o demonstrație de competență terminologică, care eliberează dopamina statutului. Pentru Karp, în realitate, jargonul înlocuiește argumentația cu autoritatea. Karp arată cum jargonul nazist nu a dispărut după 1945, ci a supraviețuit în limbajul administrației și al democrației. Acest jargon a permis germanilor să se integreze într-o nouă societate fără a-și asuma trauma direct, agresiunea colectivă a fost „reciclată” în un limbaj birocratic apolitic, menținând stabilitatea. Pe scurt, jargonul oferă o scenă sigură unde poți fi dur, competitiv și exclusivist, dar în limitele regulilor sociale, transformând potențialul distructiv într-un liant al puterii instituționale. De la ce a pornit? Fiind de rasă mixtă, mama fiind negresa, a conștientizat devreme vulnerabilitatea, declarând că s-ar număra printre primele victime dacă extrema dreapta ar prelua puterea. Lupta împotriva discriminării, învățată de la mama sa, i-a influențat profund viața. Mama lui este o artistă afro-americană, originară din Illinois și stră-strănepoată a unei persoane care a fost sclavă. Ea a trecut printr-un divorț dureros și a strâns singură banii pentru facultatea lui Alex și lupta ei împotriva discriminării a avut o influență majoră asupra fiului ei. Implicarea lui Alex Karp în Ucraina, dincolo de interesul comercial este profund personală. Consideră Ucraina un “laborator” unde tehnologia poate fi perfecționată în timp real, iar succesul a demonstrat că echipele mici pot învinge forțe mult mai mari. Vede războiul ca pe un conflict existențial între democrație și autoritarism. În esență, Karp vede Ucraina nu doar ca pe un client, ci ca pe un partener de încredere într-o luptă ideologică pe care o consideră crucială pentru securitatea Occidentului. În 2026, Alex Karp și Palantir sunt într-o fază de expansiune agresivă și confruntare deschisă, având planuri clare pe mai multe fronturi. Palantir profită de desemnarea sistemului Maven ca „program de record” al Pentagonului, ceea ce asigură finanțare pe termen lung. Această prioritate absolută pentru nevoile militare ale SUA se reflectă și în Ucraina, unde Palantir furnizează soluții AI pentru analiza atacurilor aeriene și planificarea operațiunilor, inclusiv platforma Brave1 Dataroom care antrenează modele AI cu date reale din război. Palantir vizează să devină principalul antreprenor software pentru Pentagon și serviciile de informații. Parteneriatul strategic cu Nvidia pentru AI suveran și securizat și atacurile la adresa OpenAI/Anthropic fac parte din această strategie.

Viorel Pasca, demonizat de sistem. In timp ce sistemul il acuza de crima organizata, martorii voluntari de la fata locului spun cu totul altceva. Aici articolul sistemului: https://hotnews.ro/viorel-pasca-a-fost-plasat-sub-control-judiciar-in-dosarul-azilelor-ilegale-din-bihor-2290844 Mai jos, marturie a unui voluntar: "L-am cunoscut pe Viorel Pasca . Am trăit trei săptămâni alături de el. De aceea nu pot rămâne tăcut după ceea ce s-a întâmplat astăzi la Dumbrava. Acum câțiva ani am aflat despre omul pe care mulți îl numesc „Bunul Samaritean”. Am fost atât de impresionat de ceea ce făcea, încât mi-am luat toate zilele de concediu din acel an, am încărcat mașina cu alimente până la refuz și am condus peste 800 de kilometri, de la Galați la Dumbrava. L-am sunat pe drum și i-am spus doar ca mă îndrept spre el, să mă îndrume către cea mai apropiată unitate de cazare și să mă pună la orice muncă este nevoie. Timp de trei săptămâni am trăit acolo. Am tăiat lemne. Am gătit. Am cărat materiale. Am ajutat la construirea unei case. Am vopsit garduri. Am muncit de dimineața până seara, făcând tot ceea ce era nevoie. Dar, mai presus de toate, am văzut. Am văzut sute de oameni pe care societatea îi abandonase. Bătrâni fără familie. Oameni bolnavi. Persoane fără adăpost care nu mai aveau pe nimeni. Și am văzut un singur om care nu îi întreba cine sunt, ce au făcut sau de ce au ajuns acolo. Le deschidea poarta, le oferea un pat, o farfurie cu mâncare și o vorba buna. De aceea, ceea ce s-a întâmplat astăzi la Dumbrava m-a revoltat profund. Statul pare să fi declanșat un adevărat război împotriva unui om care a făcut ceea ce instituțiile nu au reușit sau nu au vrut să facă ani la rând. Să vezi mobilizați sute de jandarmi și polițiști într-un loc unde voluntarii hrănesc oameni , spală și îngrijesc bătrâni este o imagine pe care cu greu o pot înțelege. La fel de mult mă întristează modul în care o parte a presei pare să fi ales verdictul doar pentru senzațional. Nu pot să nu am sentimentul că în spatele acestei acțiuni există mai mult decât simpla aplicare a unor proceduri. Este convingerea mea, formată după ce am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la Dumbrava și după ce am cunoscut omul din spatele tuturor acestor eforturi. Dar un lucru nu poate fi contestat: de-a lungul anilor a oferit adăpost, hrană, îngrijire și speranță pentru sute de oameni pe care aproape nimeni nu îi mai voia. Eu aleg să îl judec prin binele pe care l-am văzut făcând, nu prin imaginile unei unor așa zise televiziuni. Iar dacă statul consideră că există nereguli, acestea trebuie lămurite corect și transparent. Dar până atunci, refuz să uit faptele bune pe care le-am văzut cu ochii mei. Pentru mine, Viorel Pașca rămâne omul care mi-a oferit una dintre cele mai importante lecții despre ce înseamnă solidaritatea, sacrificiul și iubirea față de aproape. Și tocmai de aceea nu pot rămâne tăcut. P. S. Așa arătau casele la momentul în care lucram și eu, alături de alții, la ele. Se pot compara ele cu acele case din „azilele groazei" unde păstoreau politicienii din Voluntari? (Poza mai jos) Sursa: Maxim Cristian

+40 733 308 320 Bogdan NEACȘU Președinte Coordonator PATRIA București

Buna seara, domnul Vîntu a dat "semnalul" și pentru cei din București, aveți posibilitatea să-l contactați pe domnul Bogdan Neacșu la numărul de telefon 0733308320. O seară plăcută!

Această mutare pe minerit explică determinarea cu care Turcia negociază în Canada. Reactoarele CANDU funcționează cu uraniu natural, exact materia primă brută pe care Turcia a securizat-o în Niger. Prin această schemă, Ankara își proiectează un circuit complet închis și independent: combustibilul din Africa și tehnologia de la canadieni. ​4. Orizontul Summitului de la Ankara ​Miza pe termen lung a acestui proiect depășește granițele naționale. Africa se confruntă cu un deficit masiv de energie electrică, iar Ankara – care își consolidează sistematic influența diplomatică, economică și de securitate pe continent – vede această nouă alianță ca pe o oportunitate geopolitică unică. Oferind centrale bazate pe uraniu natural, Turcia se poate poziționa ulterior ca un furnizor de independență energetică pentru restul continentului, fără rețineri coloniale. ​Cum se vor concretiza însă aceste intenții depinde în mod critic de modul în care vor progresa negocierile politice programate pentru Summitul de la Ankara. Companiile canadiene deținătoare ale tehnologiei (precum AtkinsRéalis) sunt așteptate în Turcia pentru a discuta fezabilitatea integrării lanțului de producție local alături de companiile turcești. Succesul discuțiilor nucleare este direct legat de ridicarea definitivă a restricțiilor canadiene de export pentru industria de apărare turcă și de reconfigurarea parteneriatelor strategice globale. Un proiect major aflat la mâna negocierilor politice ​Intențiile Ankarei sunt clare, însă proiectul este unul de lungă durată și aflat în plină negociere politică. Ceea ce a pornit ca o documentare tehnică la Cernavodă prin Alparslan Bayraktar s-a transformat într-o miză politică de mare calibru în Canada prin vizita lui Hakan Fidan, fiind alimentată direct de resursele din Niger. ​Dacă această axă directă Ottawa - Ankara se va materializa într-un acord comercial și tehnologic concret, Turcia ar putea deveni nu doar o putere nucleară regională, ci și un exportator de tehnologie în Sudul Global. Totul depinde, însă, de modul în care liderii politici vor reuși să bată în cuie termenii acestui parteneriat complex în lunile următoare. ​P.S. Ce ar avea de câștigat România? ​Deși Bucureștiul păstrează o poziție prudentă, succesul acestei noi alianțe nucleare dintre Ankara și Ottawa ar plasa România într-o poziție de profit strategic și economic. Operând tehnologia CANDU de trei decenii, România (Cernavodă) poate deveni centrul principal de instruire, consultanță și auditare tehnică pentru viitorii specialiști nucleari ai Turciei. Companiile românești deja acreditate pe standarde canadiene pot intra ca subfurnizori în noul lanț industrial, asigurând echipamente, mentenanță și inginerie. România este deja un pionier regional în adoptarea reactoarelor modulare mici (SMR). Dacă Turcia preia la rândul ei tehnologia SMR din aceeași filieră occidentală, cele două mari state de pe flancul estic al NATO vor vorbi aceeași „limbă tehnologică”, deschizând calea pentru un hub regional de mentenanță și securitate nucleară la Marea Neagră, corelat perfect cu marile proiecte de securitate din bazinul pontic (cum este și propunerea recentă a Turciei privind conducta militară de combustibil a Alianței).

Planul secret din spatele vizitei la Cernavodă: Va intra România în megaparteneriatul nuclear dintre Turcia și Canada? ​Când Ministrul turc al Energiei, Alparslan Bayraktar, a efectuat o vizită tehnică la Centrala Nucleară de la Cernavodă pe 17 iunie 2026, momentul a fost privit doar ca o documentare regională de rutină. În realitate, aceea a reprezentat doar jumătatea vizibilă a unei strategii de o anvergură mult mai mare. Piesa politică și tehnologică decisivă a acestui puzzle global a fost așezată direct în Canada de către Ministrul de Externe, Hakan Fidan, punând bazele unei noi și neașteptate alianțe pe energie nucleară. ​Deși detaliile contractuale stricte privind modul exact în care se va realiza transferul de proprietate intelectuală nu sunt încă definitivate, piesele geopolitice încep să se lege într-o dinamică clară. Totul indică pregătirea unui proiect istoric ce urmează să fie pus pe masă cu ocazia viitorului Summit de la Ankara. Intenția Turciei este de a prelua tehnologia canadiană nu din postura de simplu client, ci ca partener industrial direct, legând aceste reactoare de resursele strategice de uraniu asigurate recent din Africa. ​1. Ofensiva în doi pași a Ankarei ​Strategia energetică a Turciei s-a desfășurat cu o precizie chirurgicală, implicând direct cele mai importante verigi ale cabinetului de la Ankara. ​Pasul 1: Evaluarea tehnică la Cernavodă. Ministrul Energiei, Alparslan Bayraktar, s-a deplasat în România pentru a analiza la fața locului cum funcționează reactoarele de tip CANDU (Canada Deuterium Uranium) în proximitatea geografică a Turciei. Vizita a servit drept garanție tehnică și studiu de caz regional. ​Pasul 2: Hakan Fidan la Centrala Darlington. Trecând de la diplomație la evaluarea tehnică directă, Ministrul de Externe, Hakan Fidan, a vizitat și a văzut personal Centrala Nucleară Darlington din Canada. Acolo, Fidan a inspectat nu doar funcționarea reactoarelor masive, ci și amplasamentul unde se dezvoltă noile tehnologii nucleare de generație viitoare, obținând argumentele tehnice direct de la sursă înainte de negocierile politice de la Ottawa. ​2. Doctrina „Partener, nu client” – miza tehnologiilor CANDU și SMR ​În prezent, programul nuclear al Turciei depinde major de Rusia prin proiectul Akkuyu, desfășurat după modelul restrictiv Vânzător-Client (Build-Own-Operate), unde controlul tehnologic rămâne la Moscova. ​În dialogul cu Canada pentru viitoarele centrale planificate la Sinop (pe coasta Mării Negre) și în regiunea Tracia, Ankara vrea să impună o nouă alianță nucleară bazată pe două tehnologii cheie. ​Reactoarele CANDU masive ce utilizează uraniu natural, nu uraniu îmbogățit. Acest aspect tehnic oferă Ankarei o independență strategică uriașă în gestionarea combustibilului, eliminând necesitatea de a apela la facilități externe de îmbogățire, folosite adesea ca pârghii de presiune politică. ​Tehnologia SMR (Reactoare Modulare Mici). Turcia își dorea de foarte mult timp includerea SMR-urilor în strategia națională. Aceste reactoare compacte, flexibile și rapid de construit sunt ideale pentru a fi amplasate direct lângă marile hub-uri industriale ale țării, oferind energie ieftină fără a suprasolicita rețeaua națională. Scopul principal al Ankarei este ca industria sa grea să fie licențiată pentru a produce local componente atât pentru megastructurile CANDU, cât și pentru modulele SMR, refuzând simplele achiziții „la cheie”. ​3. Conexiunea Niger ​Marea lovitură de maestru a acestei noi alianțe se ascunde în spatele acordurilor pe minerit negociate intens cu noua conducere de la Niamey (Niger). După ce Nigerul a rupt relațiile cu Franța și a retras licențele gigantului francez Orano, Turcia a intrat rapid pe fir, trimițând delegații la nivel înalt pentru a securiza cooperarea în sectorul minier.

Văd ca unii români nu mai întrevăd nici o cale de a scăpa de această ocupație alohtona. Decretul lege nr. 2.650 din 8 august 1940, dat de Carol al II-lea, ce a promovat această lege dintr-un calcul politic cinic, pentru a-și salva tronul și a alinia România cu Germania, într-un moment de maximă criză, folosind un antisemitism deja existent în societate. Decretul său a "deschis calea pentru transformarea antisemitismului în politică de stat", cu toate că el era de etnie evreiască, vezi Nicolae Iorga. Decretul lege din 8 august 1940, interzicea evreilor să dobândească proprietăți imobiliare. În 27 martie 1941 s-a dat un decret lege, în care sa declarat că toate proprietățile urbane ale evreilor trec în posesia statului român. Această prevedere a fost codificată prin Legea nr. 254/1941. Legea din 27 martie 1941 a fost emisă de regimul condus de mareșalul Ion Antonescu, aflat atunci la putere. Actul normativ, cunoscut sub numele de Decretul-Lege nr. 254, poartă ca emitent chiar Statul Român, fiind publicat în Monitorul Oficial în acea perioadă. După cum reiese din actele istoriei noastre, pentru binele țării au loc și astfel de acțiuni. Confiscările au fost făcute de regalitate, era Regatul României, iar ce a urmat după 23.08.1944 a fost o continuitate pentru binele României. Odată cu instaurarea regimului comunist, a urmat actul de naționalizările din 1948, care au preluat din nou proprietățile. Ana Pauker ce era de origine evreiască, a fost de acord și a jucat un rol central în naționalizarea din România comunistă. Efectiv prin acțiuni concrete, în data de 12 iunie 1948, la o zi după naționalizare, a vizitat întreprinderi de pe Valea Someșului pentru a promova măsura. Pe scurt, nu doar că a fost de acord, ci a fost una dintre principalele arhitecte ale naționalizărilor din perioada respectivă. Deci se poate și v-am oferit exemple clare prin care chiar dacă acum țara este deținută aproape în întregime de capital străin, dacă poporul vrea, se poate. Și din acest motiv domnul Sorin Ovidiu Vintu a trecut în planul de țară, naționalizarea. Ce așteptați, uniți-vă și puneți în practică planul de țară.

Răspuns pentru BD

Adevărul despre FNI

Evr*eii se refugiază în România ?! ♦️Despre Vizita președintelui Israelului în România - SOV

Nr 2.

Mesaj 1.07.2026 - SOV

Și astfel acel plan de țară a fost pus în aplicare și România a devenit o mare economie mondială.

Liderul, și ce implică. În momentul de față românii sunt “disperați” să îl identifice și din această cauză își pun speranțe ba în unul, ba în altul și rămân dezamăgiți. Dar ce este în spatele unui lider pentru a fi Lider autentic? Un program de țară care să se suprapună perfect cu ce dorește poporul și cu ce dorește cel ce conduce poporul. Ștefan cel Mare de ce a fost un mare lider? Pentru că, ce dorea poporul era și dorința domnitorului. Domnitorul era monarh absolut, adică Moldova era proprietatea lui și toți moldovenii erau supuși, dar toți, inclusiv boierii, proprietatea era a domnului și atât. Ce dorea poporul? Fiecare moldovean își dorea o gospodarie, adică o familie cât și baza materială dată de casă, curte, anexele și terenurile aferente. Ștefan ce a făcut? A făcut un plan de țară care să corespundă cu ce dorea el, dar și cu ce doreau moldovenii. Toți vecinii Moldovei îi erau dușmani și nu mai punem Imperiul Otoman, deci îi vroiau proprietatea. Cum îți aperi proprietatea, cu oamenii devotați. Deci a ținut cont tot timpul de ce doreau oamenii. Așa că, moldovenilor le-a dat pământ pentru a-și face o gospodărie și astfel moldoveanul când venea inamicul, nu lupta doar pentru propria gospodărie, ci și pentru domnitor. Când venea turcul de exemplu, bărbații erau uciși toți, femeile și fetele luate sclave, iar băieții până în 13 ani nu erau uciși ci erau încadrați în oastea sultanului și bineînțeles toată averea jefuită. Deci interesul moldovenilor era să se unească toți și să lupte sub comanda liderului. Vin cu argumente din bătălia lui Stefan din 1476 cu sultanul Mehmed al ll-lea cuceritorul Constantinopolului. În această bătălie, sultanul a fost nevoit să se retragă și nu a cucerit nici o cetate și culmea este ca Stefan pentru prima dată a fost nevoit să-și împartă armata în două. Da, sa bătut cu jumătate de armata (15.000) în fața a 130.000 de turci. De ce avea doar jumătate din armata, fiindcă îi pasa de moldovenii lui. În primăvara lui 1476, aproximativ 15.000 de tătari au invadat Moldova din est, la cererea sultanului. Ștefan a pornit împotriva lor cu întreaga oaste și i-a învins categoric la Ștefănești, județul Botoșani. După bătălie, răzeși (țărani liberi și ostași) au cerut să fie lăsați să se întoarcă acasă pentru a-și vedea de urmările invaziei asupra satelor lor. Ștefan le-a dat voie, rămânând astfel doar cu „oastea mică” de aproximativ 12.000-15.000 de oameni. Cu această armată redusă, Ștefan a fost nevoit să facă față uriașei armate otomane (între 90.000 și 150.000 de oameni). De ce a împărțit armata, de ce a făcut acest lucru Ștefan? Fiindcă știa ca acei razesi se vor întoarce și îl vor ajuta. Și așa a fost, fiindcă moldovenii au înțeles un lucru, dacă nu-l salvau pe Ștefan, pierdeau tot, Moldova devenea teritoriu otoman. De ce le-a permis moldovenilor să se întoarcă acasă, deoarece tătarii aveau o mobilitate extremă, atacau fulgerător, jefuiau, ardeau recoltele și fugeau. Ei nu cucerau teritorii, dar secătuiau țara de oameni și resurse, provocând o hemoragie demografică constantă. Ați înțeles acum, le-a permis soldaților să se întoarcă pentru a salva viitorul Moldovei, copiii. Asta face un lider, face un program de țară care și în condiții cumplite să ducă mai departe nația. Asta a fost în trecut, asta este și acum. Ceaușescu un alt mare lider, dorința lui, era și dorința românilor. A să spuneți ca românii au făcut în aceea perioadă România Măreață. Nu, liderul cu planul lui de țară a făcut-o. După ce Ceaușescu a fost asasinat de ce România a decăzut? Acum tot români sunt, e acceasi Romanie, de ce suntem la pământ? Deoarece nu avem un plan de țară. Domnul Sorin Ovidiu Vintu v-a dat un plan de țară, al naibi de bun. Puneți-l în practică, renașteți și dintre voi se va ivi și liderul. Așa cum Gheorghe Gheorghiu Dej pe patul de moarte, a intuit bine când i-a spus lui Gheorghe Maurer, ca, Ceaușescu să devină viitorul lider, el s-a conducă România. Ceaușescu când a aflat, s-a albit, NU dorea conducerea, dar fiindcă planul de țară început de Dej trebuia înfăptuit, el a acceptat.