en
Feedback
CryptoDigest Moldova

CryptoDigest Moldova

Open in Telegram

Blog despre industria crypto în Republica Moldova, țările vecine și în lume. Nu oferim recomandări investiționale! Pentru contact: entropia@tmail.ae

Show more
538
Subscribers
No data24 hours
-47 days
-1130 days
Posts Archive
După impulsul de ieri, Ethereum a intrat în tranzacționare laterală (range) și a format un pattern de distribuție cu rupere î
După impulsul de ieri, Ethereum a intrat în tranzacționare laterală (range) și a format un pattern de distribuție cu rupere în jos (Quasimodo). Mișcarea s-a produs dimineață devreme și nu am apucat să o valorific. Am așteptat să văd reacția în zona de suport, care reprezintă OB pe Timer Frame de 1 H. Suportul a rezistat și a inversat prețul, așa că am deschis un Long până la concentrația de lichiditate de la 4 391 de dolari. © Cryptodigestmd

India și SUA conduc în clasamentul adopții globale a cryptomonedelor Revenim la raportul Chainalysis.com, privind adopția cry
India și SUA conduc în clasamentul adopții globale a cryptomonedelor Revenim la raportul Chainalysis.com, privind adopția cryptomonedelor în lume. India și Statele Unite se află în fruntea clasamentului global. India ocupă primul loc la nivel mondial datorită volumului uriaș de tranzacții retail, în timp ce SUA s-au poziționat pe locul al doilea, impulsionate de lansarea ETF-urilor spot pe Bitcoin, care au atras zeci de miliarde de dolari în doar câteva luni. Vietnam, China și Filipine completează TOP 5. În regiunea Europei de Est, Ucraina se clasează pe locul 3 la nivel global, confirmând ritmul accelerat al utilizării cryptomonedelor chiar și în context de război. România ocupă poziția 14 mondială, menținându-se printre țările europene cu cea mai mare adopție crypto. Republica Moldova figurează pe locul 68. Raportul Chainalysis mai arată că piața globală este dominată tot mai mult de stablecoinuri precum Tether (USDT) și USD Coin (USDC), care facilitează tranzacții de trilioane de dolari lunar și câștigă teren inclusiv în Europa, unde moneda digitală în euro (EURC) crește rapid. Mai exact: • USDT (Tether) procesează peste 1 trilion de dolari lunar, • USDC a atins tranzacții de 3,29 trilioane de dolari într-un an, • EURC a crescut cu 89% într-o singură lună, datorită implementării regulamentului MiCA în Uniunea Europeană. © Cryptodigestmd

Un miliardar american și-a vândut vila din Miami cu 400 de Bitcoini Omul de afaceri și autorul de cărți Grant Cardone și-a sc
Un miliardar american și-a vândut vila din Miami cu 400 de Bitcoini Omul de afaceri și autorul de cărți Grant Cardone și-a scos la vânzare reședința de lux din Golden Beach, Miami, pentru suma de 400 Bitcoin, echivalentul a aproximativ 43 de milioane de dolari. Oferta nu a stat mult pe piață – în doar 72 de ore a fost găsit un cumpărător, iar părțile au semnat deja un acord de vânzare. Decizia lui Cardone de a accepta plata exclusiv în Bitcoin confirmă tendința în creștere de folosire a cryptomonedelor în tranzacții imobiliare de mare valoare. Grant Timothy Cardone este un om de afaceri american, influencer financiar și scriitor. El este fondatorul și CEO-ul Cardone Capital și Cardone Training Technologies. © Cryptodigestmd

Analiza pieței 04 septembrie Optimismul moderat se menține pe piață. Datele privind piața muncii, publicate ieri, arată că nu
Analiza pieței 04 septembrie Optimismul moderat se menține pe piață. Datele privind piața muncii, publicate ieri, arată că numărul locurilor noi de muncă a fost mai mic decât cel estimat. Acest lucru vine să susțină, indirect, necesitatea tăierii ratelor pe 17 septembrie. Probabilitatea că Fed va reduce rata este acum de peste 97%. Ca urmare, activele principale au reacționat în creștere, dar cu rezerve. Atât Bitcoin, cât și Ethereum nu au reușit să treacă de primele zone de rezistență – 112 600 – 112 350 pe BTC și 4 495 – 4 470 pe ETH. Tranzacția mea Long pe Ethereum a fost anume până la granița de sus a rezistenței. Mișcările în jos ale prețului BTC și ETH le tratez în calitate de corecție la impulsul de ieri, iar ruperea peste rezistențe, care reprezintă prima zonă problematică pentru ambele active (First Trouble Area – zona care poate opri sau inversa prețul) va semnala continuarea creșterii. Trendul în sus nu este însă ceva garantat, deoarece în partea de jos a graficului există concentrații foarte mari de lichiditate. Suportul pentru Bitcoin rămâne la 109 800 - 108 460 de dolari, iar Ethereum trebuie să se mențină peste 4 380 – 4 345 ca să nu declanșeze căderi mai pronunțate. Pe Solana am deschis ieri o poziție Short, iarăși de la rezistență (212 dolari), până la prima concentrație de lichiditate (207), dar am nu am lăsat-o peste noapte și am închis cu câteva procente câștig. Astăzi SOL a ajuns în zona de take. Ținta mea era corecția la impulsul 197-212 dolari și nu înseamnă că moneda dă semne de slăbiciune. Dimpotrivă, nu există creștere să cădere fără retragere în jos sau în sus. La orice impuls, indiferent de direcție, întotdeauna există corecție în direcția opusă. De regulă ajunge la zona 0,5 a impulsului, de unde se urmărește fie continuarea mișcării, fie inversarea acesteia. Creșterea de ieri a principalelor active virtuale a avut ca efect securizarea profiturilor de către unii investitori. De la maxima de 3,84 trilioane de dolari, capitalizarea pieței s-a redus până la 3,79 trilioane. Și chiar dacă 50 de miliarde de dolari au fost retrași, capitalizarea este astăzi mai mare cu 10 miliarde decât miercuri. Indicele de Frică și Lăcomie este la 51 de puncte, zonă neutră, iar indicele altsezonului a ajuns la 52 din 100. Dominanța Bitcoin și Ethereum au crescut ușor. În ultimele 24 de ore, un salt mai mult decât impresionant a făcut MemeCore (M), care s-a apreciat cu 36,3%. FORM a adăugat la preț aproape 11%, iar OKB a crescut cu 8,65%. Proiectul familiei Trump, WLFI a căzut cu peste 7%, iar investitorii iarăși se întreabă dacă nu cumva au permis din nou să fie manipulați, ca și în cazul meme coin-ului TUMP, considerat una din marile dezamăgiri ale anului 2025. Urmează POL cu o cădere de peste 5% și ONDO cu minus 3,5%. Și chiar dacă a fost o zi cu mișcări interesante de preț și știri cu influență economică, volumul lichidărilor a fost foarte modest. În ultimele 24 de ore au fost lichidate aproape 78 de mii de poziții în sumă totală de 172,6 milioane de dolari. © Cryptodigestmd

Poziția a fost deschisă după confirmarea schimbării trendului.
Poziția a fost deschisă după confirmarea schimbării trendului.

Ethereum a schimbat trendul și a mers consecvent în sus. Așa mișcare nu era de ratat.
Ethereum a schimbat trendul și a mers consecvent în sus. Așa mișcare nu era de ratat.

Republica Moldova, pe locul 2 mondial la adopția cryptomonedelor, raportat la numărul populației Republica Moldova se claseaz
Republica Moldova, pe locul 2 mondial la adopția cryptomonedelor, raportat la numărul populației Republica Moldova se clasează pe locul 2 la nivel mondial în ceea ce privește adopția cryptomonedelor, raportată la populație și venituri, conform raportului Chainalysis – Geography of Cryptocurrency Report 2025. Țara noastră este depășită doar de Ucraina, iar după Moldova urmează state precum Vietnam, Pakistan și Nigeria. Această poziție surprinzătoare arată că, deși piața crypto din Moldova nu este printre cele mai mari ca volum absolut, interesul și utilizarea la nivel individual sunt printre cele mai ridicate din lume. Tot mai mulți moldoveni folosesc cryptomonede pentru economii, investiții sau transferuri internaționale, în lipsa unor mecanisme bancare ieftine și rapide. Raportul Chainalysis subliniază că fenomenul este alimentat de diaspora numeroasă, de apetitul ridicat al tinerilor pentru tehnologii digitale și de faptul că tot mai mulți antreprenori locali experimentează cu plăți și servicii blockchain. Totuși, în clasamentul global general, care ține cont și de volumul total al tranzacțiilor și dimensiunea pieței, Republica Moldova ocupă abia locul 68. Această discrepanță arată că, deși interesul și utilizarea la nivel individual sunt printre cele mai ridicate din lume, piața crypto moldovenească rămâne una mică în termeni absoluți. În același timp, lipsa unui cadru legislativ clar face ca piața să rămână vulnerabilă la riscuri și abuzuri, iar specialiștii atrag atenția că Republica Moldova va trebui să implementeze reglementările europene MiCA în perioada 2026–2027 pentru a asigura transparență și protecție pentru utilizatori. © Cryptodigestmd

Ucraina face primul pas spre legalizarea crypto: Rada a votat proiectul de lege privind piața activelor virtuale Parlamentul
Ucraina face primul pas spre legalizarea crypto: Rada a votat proiectul de lege privind piața activelor virtuale Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) a adoptat în primă lectură proiectul de lege privind legalizarea pieței de active virtuale și stabilirea regulilor de impozitare pentru tranzacțiile cu cryptomonede. Documentul a fost susținut de 246 de deputați. Potrivit deputatului Iaroslav Jelezniak, unul dintre autorii inițiativei, forma finală a legii va suferi modificări substanțiale până la dezbaterea din a doua lectură. În varianta actuală, proiectul prevede: • impozitarea generală de 18% impozit pe profit + 5% contribuție socială, aplicată câștigurilor din operațiuni cu active virtuale; • o cotă redusă de 5% pentru retragerile din crypto în monedă fiat în primul an de aplicare a legii, ca măsură de stimulare a pieței; • stabilirea unui regulator al pieței (între Banca Națională a Ucrainei și Comisia Națională pentru Valori Mobiliare), aspect care rămâne încă nerezolvat. „Nu are rost să explicăm acum toate detaliile, pentru că vor fi foarte multe schimbări până la a doua lectură”, a menționat Jelezniak, subliniind totuși că adoptarea proiectului reprezintă un pas esențial pentru introducerea cadrului legal al industriei crypto în Ucraina. © Cryptodigestmd

Bitfinex Alpha: BTC ar putea face corecție până la 93 000 USD, înainte de o nouă etapă de creștere Bitcoin a intrat într-o fa
Bitfinex Alpha: BTC ar putea face corecție până la 93 000 USD, înainte de o nouă etapă de creștere Bitcoin a intrat într-o fază corectivă și s-a retras sub pragul de 110 000 USD, după scăderea de peste 13% de la maximul istoric de aproximativ 123 640 USD, arată analiza săptămânală Bitfinex Alpha. Experții bursei estimează că zona 93 000–95 000 USD ar putea marca un posibil minim ciclic, după care moneda ar putea relua trendul ascendent. Un indicator cheie urmărit de analiști este prețul realizat al deținătorilor pe termen scurt (prețul mediu la care au fost cumpărate monedele aflate acum în circulație), situat în jur de 108 900 USD, nivel ce funcționează ca suport crucial. O consolidare deasupra acestuia ar putea susține revenirea, în timp ce o tranzacționare îndelungată sub prag ar semnala riscul unor scăderi suplimentare. În paralel, Ethereum și alte altcoinuri au înregistrat pierderi cu două cifre, însă raportul subliniază că mișcările actuale nu reflectă o expansiune reală a capitalului, ci doar o redistribuire. Totuși, cererea instituțională pentru ETH rămâne solidă, iar pe termen mediu, piața crypto are șanse să își reia dinamica pozitivă. Potrivit analizei, luna septembrie ar putea reprezenta un punct ciclic de minim, deschizând calea pentru o posibilă revenire a Bitcoin și altcoinuri în ultimul trimestru al anului. © Cryptodigestmd

Ray Dalio: „Crypto devine o valută alternativă atractivă” Celebrul investitor american Ray Dalio consideră că activele digita
Ray Dalio: „Crypto devine o valută alternativă atractivă” Celebrul investitor american Ray Dalio consideră că activele digitale au ajuns să fie privite ca o adevărată monedă alternativă. Potrivit acestuia, cryptomonedele au un avantaj esențial față de dolar: oferta lor este limitată. „Crypto este acum o valută alternativă cu ofertă limitată, astfel că, dacă oferta de dolari crește și/sau cererea pentru ei scade, acest lucru va face probabil din crypto o alternativă atractivă”, a declarat Dalio. Declarația vine într-un context în care tot mai mulți analiști avertizează asupra riscurilor generate de politicile monetare expansive și de presiunea asupra monedelor tradiționale. În acest cadru, cryptomonedele, precum Bitcoin, devin tot mai des percepute nu doar ca active speculative, ci și ca instrumente de protecție împotriva inflației și a devalorizării monedelor fiat. Miliardarul Ray Dalio este un investitor și filantrop american, fondator al celui mai mare fond de hedging din lume, Bridgewater Associates. © Cryptodigestmd

Analiza pieței 03 septembrie Piața își revine ușor, după un început anemic al săptămânii și lunii. Capitalizarea a adăugat 30
Analiza pieței 03 septembrie Piața își revine ușor, după un început anemic al săptămânii și lunii. Capitalizarea a adăugat 30 de miliarde de dolari. După manipularea de ieri, prin eliminarea unei concentrații consistente de poziții Short, Bitcoin a intrat în mișcare laterală, fără mari fluctuații. Cu toate acestea, percepțiile rămân, local, pentru poziții moderate Long, până la valori de aproximativ 112 600 de dolari. Prima zonă de interes, Concentrații de lichiditate deasupra sunt o groază și fiecare poate fi magnet pentru preț. Zone de interes sunt la 113 500, 114 500 și 115 600. Voi urmări reacția prețului la 112 600, pentru că de acolo putem vedea un impuls în jos, până la suportul de la 109 780 – 108 393. Ethereum dă semne ambigue – pe de o parte există premise pentru creștere, pe de altă parte, prețul țintește în jos. În acest moment, activul se tranzacționează în limitele impulsului 4 500 – 4 260 de dolari. Pe Time Frame de o oră, există un Order Block la 4492 – 4 464. Dacă prețul îl sparge în sus, va aspira toată lichiditatea de pe trendul în scădere, de mai sus și poate ajunge la 4 825 de dolari și chiar să retesteze zona All Time High. În direcția opusă, Order Block e la 4 310 - 4 260 de dolari. Dacă rupe de el în jos, ținta va fi lichiditatea de la 4 215 de dolari și, în funcție de reacție aici, se poate inversa sau să continue căderea spre/sub 4 000 de dolari. Acestea sunt zonele în care voi urmări reacția prețului. Solana a reușit o consolidare deasupra punctului de 207 dolari și a revenit peste linia de tren de creștere. Momentan este în corecție la impulsul local de până la 212 dolari. Rezistența actuală este între 218 – 213. Suportul e la 204 – 200 de dolari. În condițiile scăderii dominanței BTC și ETH, cu o creștere paralelă a capitalizării, avem o redistribuire a banilor spre altcoinuri puternice și SOL este unul dintre cei care atrag investițiile. Așa că sunt optimist în privința acestei monede. În ultimele 24 de ore, cel mai mult a crescut ONDO, deși destul de anemic pentru altcoinuri cu volatilitate mare – doar plus 6,62%. PENGU a adăugat 5,12%, iar PUMP – plus 5,11%. Și căderile sunt la fel de slabe. PYTH s-a devalorizat cu 4,2%, M a pierdut 3,1%, iar MNT – 2,72%. Pe parcursul celor 24 de ore, au fost lichidate poziții ale aproape 106 mii de traderi în sumă totală de puțin peste 242 de milioane de dolari. © Cryptodigestmd

Din propria experiență. Am deschis o tranzacție Short pe Bitcoin, de la 110 170, cu ținta până la 107 760, cu evidențierea pr
Din propria experiență. Am deschis o tranzacție Short pe Bitcoin, de la 110 170, cu ținta până la 107 760, cu evidențierea primei zone problematice în intervalul 108 888 - 108 500 (Fair Value Gap pe Time Frame de 1 oră). Logica tranzacției spune că, în FVG trebuia să închid minim 50% din poziție și să urmăresc reacția în această zonă. Nu am făcut-o și am fost pedepsit prin stop. O confirmare în plus că regulile se respectă, iar lăcomia se penalizează. © Cryptodigestmd

PublicAI, creștere spectaculoasă după răscumpărarea de tokenuri PublicAI (PUBLIC) a înregistrat o creștere spectaculoasă pe 2
PublicAI, creștere spectaculoasă după răscumpărarea de tokenuri PublicAI (PUBLIC) a înregistrat o creștere spectaculoasă pe 2 septembrie, după ce fundația proiectului a anunțat răscumpărarea a 2 milioane de tokenuri folosind veniturile generate din activitățile de comercializare. Mișcarea a redus presiunea imediată de vânzare și a transmis un semnal puternic de încredere în fluxul de numerar al proiectului. PublicAI raportează venituri anuale de peste 14 milioane de dolari și parteneriate solide cu AWS și Chainlink, ceea ce a întărit percepția investitorilor că tokenul este subevaluat, în condițiile unei capitalizări de aproximativ 70 milioane de dolari. Pe lângă efectul răscumpărării, atenția investitorilor a fost atrasă de fundamentele solide ale proiectului: trei ani de activitate, o bază de 2,5 milioane de utilizatori și parteneriate cu blockchainuri majore precum Solana și NEAR. În ultimele 24 de ore, volumul tranzacțiilor a depășit 7,6 milioane de dolari, un nivel esențial pentru a confirma cererea reînnoită. © Cryptodigestmd

Familia lui Donald Trump deține active crypto de 5 miliarde USD Președintele SUA, Donald Trump, și membrii familiei sale deți
Familia lui Donald Trump deține active crypto de 5 miliarde USD Președintele SUA, Donald Trump, și membrii familiei sale dețin un pachet evaluat la aproximativ 5 miliarde de dolari în tokenul de guvernanță World Liberty Financial (WLFI), după ce proiectul a deblocat 24,6 miliarde de monede la începutul acestei săptămâni. Tot ieri, WLFI a fost listat la mai multe burse, înregistrând o creștere rapidă. Acesta a atins temporar 0,40 dolari pe token, însă ulterior prețul a scăzut la aproximativ 0,24 dolari. Trump și fiii săi – Donald Trump Jr., Eric Trump și Barron Trump – au sprijinit public lansarea companiei World Liberty Financial în septembrie 2024, în plină campanie electorală. Alături de acest proiect, familia prezidențială este implicată și în alte inițiative crypto: memecoin-ul TRUMP și compania de mining American Bitcoin. Aceste câștiguri și interese ridică însă critici din partea unor congresmeni americani, care avertizează că implicarea familiei prezidențiale în proiecte crypto ar putea crea conflicte de interese și riscuri pentru politicile financiare și de securitate ale Statelor Unite. © Cryptodigestmd

Banca Națională a Ucrainei nu planifică să includă cryptoactive în rezervele sale internaționale Banca Națională a Ucrainei (
Banca Națională a Ucrainei nu planifică să includă cryptoactive în rezervele sale internaționale Banca Națională a Ucrainei (NBU) nu intenționează să includă cryptomonedele în rezervele internaționale și consideră că un astfel de pas ar fi prematur. Declarația a fost făcută de Serghei Nikolaiciuk, prim-viceguvernator al instituției, într-un interviu pentru „Interfax-Ucraina”. „Marea majoritate a cryptomonedelor rămân active cu risc ridicat, în timp ce principiul de bază al administrării rezervelor internaționale este siguranța. Fluctuațiile bruște ale valorii cryptoactivelor ar influența negativ volumul total al rezervelor”, a subliniat Nikolaiciuk. Potrivit acestuia, la nivel mondial nu există încă o înțelegere clară și uniformă a naturii și clasificării cryptoactivelor, iar cadrul legislativ unitar lipsește. Chiar dacă unele țări au ales să le includă în rezerve, acestea sunt excepții, a adăugat oficialul. Nikolaiciuk a mai precizat că o asemenea măsură ar putea afecta procesul de integrare europeană al Ucrainei: „Banca Centrală Europeană are o poziție foarte clară – consideră inadmisibilă includerea cryptoactivelor în rezervele băncilor centrale din statele UE. Rezervele trebuie să fie lichide, sigure și protejate.” De asemenea, oficialul a reamintit că astfel de schimbări nu ar corespunde cerințelor stipulate în Memorandumul tehnic încheiat cu FMI în cadrul programului de finanțare extinsă. © Cryptodigestmd

„SmartLaw”: Juristul care explică legile lumii digitale Crypto este unul dintre domeniile de interes în creștere în rândul ce
„SmartLaw”: Juristul care explică legile lumii digitale Crypto este unul dintre domeniile de interes în creștere în rândul cetățenilor Republicii Moldova. Tot mai mulți oameni se întreabă cum funcționează aceste active digitale, ce riscuri implică, ce este permis și ce poate fi pedepsit prin lege. Pentru a clarifica aspectele de maximă importanță, am discutat cu Denis Calaida, jurist specializat în domeniul crypto și al inteligenței artificiale. Avocat cu experiență solidă în drept digital, el este specializat în reglementarea cryptomonedelor, Web3 și AI. În dialog cu CryptoDigest Moldova, Denis a explicat conceptul de „smartlaw” și a vorbit despre provocările și perspectivele pieței crypto din Moldova. „Dreptul se schimbă la fel de repede ca și tehnologiile” – Denis, cum definiți dreptul în epoca AI, cryptomonedelor și Web3? – Fără îndoială, și dreptul se transformă aproape la fel de rapid ca și tehnologiile. Tranzacțiile migrează pe blockchain, inteligența artificială scrie deja texte și ia decizii, iar banii digitali ajung să valoreze mai mult decât bunuri fizice. Pentru oameni, aceasta înseamnă atât oportunități, cât și riscuri – de la furturi de portofele crypto până la dispariția investițiilor fără explicații. Pentru companii, protecția juridică devine vitală, pentru că o singură tranzacție greșită sau o eroare tehnică pot genera pierderi enorme. Moldova și crypto: între recunoaștere și interdicție – Cum arată astăzi situația juridică a cryptomonedelor în Republica Moldova? – Este o situație paradoxală. Cryptomoneda este recunoscută ca „monedă virtuală”, dar legislația interzice utilizarea ei. Practic, puteți să o dețineți, dar nu o puteți folosi pentru plăți. Dacă ai cumpărat crypto pe o bursă străină, o poți păstra, însă să plătești o cafea cu ea la Chișinău nu este permis. Astăzi, aproximativ 90 000 de moldoveni dețin cryptomonede, dar cadrul legal blochează circulația lor. Perspectiva este ca Moldova să adopte reglementările europene MiCA în perioada 2026–2027. Lecția de la vecini – Ce putem învăța din experiența altor țări din regiune? – România aplică deja logica europeană: bursele funcționează legal, cu licențe și reguli stricte AML/KYC. Impozitul pentru persoanele fizice este de 10% pe profit. În Ucraina, în pofida războiului, legislația pentru active virtuale a fost adoptată și cryptomonedele sunt permise în circulație. Demontarea miturilor juridice – Mulți cred că crypto înseamnă anonimat total. Este adevărat? – Este unul dintre cele mai mari mituri. Blockchain-ul este, de fapt, un registru public. Tranzacțiile pot fi urmărite mai ușor decât banii cash. Dincolo de tribunale: investigații digitale – Care sunt provocările practice pentru un avocat specializat în crypto? – Astăzi, un jurist crypto nu se ocupă doar de procese. Face și investigații digitale, ajută la recuperarea activelor, oferă consultanță pentru licențiere și reglementare, implementează politici de conformitate AML/KYC. Nu e suficient să cunoști doar legea, trebuie să stăpânești și instrumentele tehnice. „Viteza e esențială pentru Moldova” – Cum vedeți viitorul pieței crypto în Republica Moldova? – Suntem abia la început. Cu cât mai repede apar reglementările, cu atât mai repede vom avea un mediu transparent și sigur, încredere din partea investitorilor și venituri fiscale mai mari. Integrarea Moldovei în spațiul crypto european depinde de viteza cu care acționăm. Notă: Denis Calaida administrează un canal de Telegram, unde explică simplu și clar concepte despre cryptomonede, NFT, DeFi și drept digital, oferind analize de cazuri și sfaturi practice pentru utilizatori. © Cryptodigestmd

Analiza pieței 02 septembrie Situația de pe piață nu s-a schimbat radical, peste noapte. Bitcoin se tranzacționează peste niv
Analiza pieței 02 septembrie Situația de pe piață nu s-a schimbat radical, peste noapte. Bitcoin se tranzacționează peste nivelul de 110 000 de dolari. Cu toate acestea, BTC nu a oferit o confirmare a schimbării trendului, după ChoCh, ceea ce a arătat clar că avem o manipulare. Respectiv, de la 109 000 se putea de deschis o tranzacție Short până la originea impulsului local – 107 500 de dolari și de urmărit posibilitatea de a închide și mai jos. Nu am reușit să valorific această opțiune, dar am deschis, prin ordin limită, un Long local, contra trend, cu risc de 1%, de la retestarea zonei 0,5 a Order Block-ului de pe Time Frame de 4 ore și până la captarea lichidității de la extrema locală precedentă - 109 912, cu stop loss după minima de jos – 107 200. A fost o tranzacție riscantă, dar cu randament confortabil de 1 x 3. Situația nu s-a schimbat global și în continuare aștept ca prețul să testeze zona de suport de la 105 150 de dolari înainte să vedem o inversare a trendului. ChoCh vedem și pe Ethereum, dar e nevoie și aici de confirmare ca să putem vorbi despre o inversare susținută. Pentru aceasta, trebuie să vedem o corecție până la aproximativ 4 300 de dolari, revenire și consolidarea deasupra nivelului de 4 395 de dolari. Solana se tranzacționează sub linia de trend și trebuie să atingă 205 dolari ca să facă o rupere peste. Aici, ținta imediată e borna de 207 dolari. Consolidarea deasupra acestui nivel al prețului va deschide calea spre 218 dolari și va confirma narativul de creștere. Comportamentul Solana este foarte sugestiv, ținând cont că dominanța Bitcoin a început din nou să crească, iar cea a Ethereum să scadă. În condițiile în care capitalizarea pieței a revenit la 3,75 trilioane de dolari, acest lucru sugerează că investitorii din nou investesc în Bitcoin și alte monede, mai puțin în Ethereum. Solana pare să fie unul din beneficiarii acestui flux de bani. Un alt preferat al banului este World Liberty Financial (WLFI) al familiei lui Donald Trump. Ieri, acesta a fost listat la burse mari și capitalizarea acestui token a ajuns la aproape 5,8 miliarde de dolari și s-a stabilit pe locul 26 în clasamentul celor peste 10 mii de monede de pe coinmarketcap. Lideri la creștere în ultimele 24 de ore au fost M (+36,25%), PUMP (+13,1%) și SKY (+8,12%). Deschide TOP-ul looserilor TRUMP (-4,37%), la care au început să renunțe unii investitori, în dorința de a recupera pierderile din contul WLFI. Urmează IP (-4,35%) și PYTH (-4,35%). În ultimele 24 de ore au fost lichidate aproape 146 de mii de poziții în sumă totală de 429 milioane de dolari. © Cryptodigestmd

Sentință în premieră: 5 ani cu suspendare pentru contrabandă cu echipamente crypto Un bărbat din Republica Moldova, director
Sentință în premieră: 5 ani cu suspendare pentru contrabandă cu echipamente crypto Un bărbat din Republica Moldova, director al unei companii, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu suspendare pentru contrabandă cu echipamente destinate minării de Bitcoin. Decizia a fost pronunțată pe 29 august de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada noiembrie 2017 – ianuarie 2018, inculpatul, în complicitate cu alte persoane, inclusiv angajați ai Serviciului Vamal, ar fi introdus pe teritoriul țării patru loturi de sisteme de minare Bitcoin, cu o valoare totală de aproximativ 4 milioane de lei. Importurile au fost realizate pe numele unor persoane inexistente, eludând controlul vamal. Pe lângă pedeapsa penală, instanța a dispus un termen de probațiune de 3 ani și obligarea inculpatului la achitarea sumei de 815 162,21 lei către Ministerul Finanțelor, precum și confiscarea specială a bunurilor sechestrate. Deși bărbatul a negat acuzațiile, probele CNA și ale Procuraturii Anticorupție au fost considerate întemeiate. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile. © Cryptodigestmd

Nu exclud că vedem aici o manipulare, deoarece fără captarea lichidității de la Equal Lows, indicate în analiza zilei, nu putem vorbi despre o creștere susținută. Trendul va fi validat dacă rupe peste zona problematică de la 110 780 de dolari. © Cryptodigestmd

Schimbare de trend pe Bitcoin! Pe Time Frame de o oră vedem CHoCH - change of character, mișcare care semnifică inversarea tr
Schimbare de trend pe Bitcoin! Pe Time Frame de o oră vedem CHoCH - change of character, mișcare care semnifică inversarea trendului. Ținta imediată (prima zonă problematică) este 110 780 de dolari. Dacă trece, mai sus e zona 111 515 dolari.