CryptoDigest Moldova
Open in Telegram
Blog despre industria crypto în Republica Moldova, țările vecine și în lume. Nu oferim recomandări investiționale! Pentru contact: entropia@tmail.ae
Show more538
Subscribers
No data24 hours
-47 days
-1130 days
Posts Archive
Arthur Hayes nu crede în ciclul de patru ani al BTC și susține că Bitcoin va crește spre 200 000 USD
Într-un interviu acordat lui Kyle Chasse, creator de conținut și consultant în domeniul cryptomonedelor, Arthur Hayes, cofondatorul BitMEX, a discutat despre impactul lichidității macroeconomice asupra pieței cryptomonedelor.
În opinia sa, consensul pieței este că Rezerva Federală (Fed), Trezoreria SUA și băncile centrale din diferite țări vor genera lichiditate prin tipărirea de bani și achiziția de bonuri de trezorerie. În acest context, cryptomonedele, în special Bitcoin, au demonstrat o performanță mai bună, în contrast cu indicele S&P 500 și alte active tradiționale.
Arthur Hayes a accentuat că piața a subestimat potențialul de creștere al acțiunilor și cryptomonedelor și că guvernele din întreaga lume au o nevoie puternică de a tipări bani. Deși a recunoscut că riscurile pot apărea la sfârșitul ciclului, el a precizat că un astfel de moment nu a sosit încă. În plus, el contestă teoria ciclului de patru ani, considerând că Bitcoin ar putea crește în intervalul de 150 000, 175 000 și chiar 200 000 USD până la sfârșitul deceniului, impulsionat de factorii macroeconomici.
Ciclul de 4 ani pe Bitcoin se referă la teoria conform căreia piața BTC trece prin faze repetate de creștere și corecție la fiecare patru ani, sincronizate cu halving - înjumătățirea recompensei primite de validatori.
© Cryptodigestmd
Primul anunț al ARBI de sechestrare a crypto din ultimele două luni
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a emis săptămâna trecută un ordin de înghețare pe un cont crypto în valoare de aproximativ 135 000 de dolari. Este vorba despre un cont cu dețineri de stablecoin – USDT.
Este pentru prima dată din aproape două luni, când ARBI anunță despre sechestrarea activelor virtuale.
De menționat că, luni, 8 septembrie, Centrul Național Anticorupție anunța despre documentarea mai multor tranzacții financiare suspecte într-un dosar de finanțare ilegală a partidelor politice, spălare de bani și corupere electorală în circumstanțe agravante.
Acțiunile au vizat inclusiv utilizarea de monede virtuale pentru deghizarea provenienței ilicite a banilor. Mai exact, era vorba despre 185 000 de USDT.
© Cryptodigestmd
Analiza pieței 15 septembrie
Piața se pregătește de decizia macroeconomică din SUA, care va avea un impact considerabil asupra sectorului financiar din toată lumea. Miercuri vom vedea dacă și în ce măsură va fi diminuată rata de bază a politicii monetare din Statele Unite. Așteptările sunt că Fed va opera tăieri, iar principala întrebare este mărimea – 25 sau 50 de puncte. Totuși, persistă și temerea că Rezerva Federală ar putea amâna ajustarea. În aceste condiții, pe fundalul unei recuperări a pieței, mulți investitori au preferat să își securizeze profiturile obținute de la aprecierea principalelor cryptomonede.
Bitcoin a ajuns duminică la 116 mii de dolari, după care a urmat o corecție spre valorile actuale de 115 500. Prețul se situează acum în zona 0,5 a range-ului pe Time Frame de 1 o zi, cu maxima la ATH și minima la 107 400 de dolari.
E destul de probabil să vedem până miercuri un impuls spre 117 400, urmat de o retragere spre 114 645 – 114 000 de dolari - intervalul de preț care trebuie menținut pentru a nu cădea mai jos. Dar concentrațiile de lichiditate pe partea de jos au rămas neatinse, așa că nu este deloc de neglijat o cădere abruptă pentru a le colecta, înainte de a merge spre lichiditatea care începe de 118 500.
Ethereum reușește să se mențină peste valori de 4 600 de dolari, pe care le-am indicat anterior ca prioritare pentru a menține potențialul de creștere. Spre deosebire de BTC, aici, situația legată de lichiditate lăsată jos e și mai pronunțată. Și dacă Bitcoin o ia la vale, Ethereum va face la fel, dar mult mai rapid. În continuare aștept colectare de lichiditate de la 4 200 – 4 065 de dolari înainte de inversare susținută a trendului.
944,95 de dolari este noul All Time High, stabilit de BNB la bursa Binance. Tokenul preferat al lui CZ țintește în continuare spre nivelul psihologic și absolut de preț de 1000 de dolari. În perspectivă imediată, aștept o corecție spre 920 de dolari, unde au fost lăsate concentrații de lichiditate pe extreme de jos.
Solana în weekend a săltat până la peste 249 de dolari, iar în intervalul mai sus de 245 de dolari a început securizarea profiturilor, ce a determinat o corecție ușoară. În următoarele două zile este posibil un impuls peste 250 de dolari, dar nu voi neglija nici opțiuni de corecție mai pronunțată. La 200, 185 și 166 de dolari am lăsate ordine limită de cumpărare pe Spot. Obiectivul vizat de preț, după corecție, este 300 de dolari.
În ultimele 24 de ore, lideri la creștere au fost FLR (+8%), XMR (+5%) și PUMP (+3,44%). Cel mai mult s-au devalorizat ZEC (– 4,8%), UNI (– 4,1%) și FARTCOIN (-3,95).
Volumul lichidărilor a atins 242 milioane de dolari și a vizat aproape 118 mii de poziții.
© Cryptodigestmd
Analiza pieței 13 septembrie
Am intrat în weekend cu tendința pronunțată de reducere a dominanței Bitcoin, care a ajuns 57,43%, în condițiile continuării creșterii prețului BTC. În paralel, dominanța USDT, stablecoinul cu cea mai mare capitalizare, a scăzut până la 4,22%. Acest lucru arată clar că se accelerează transferul de bani de la greii pieței spre altcoinuri. În primul rând se pompează bani în monedele din TOP-10 (dominanța ETH a săltat până la 14,24%), după care fluxul de bani ajunge și în tokenuri mai mici.
Capitalizarea pieței este acum la 4,02 trilioane, încă un argument că a revenit apetitul pentru operațiuni cu risc mai mare și investitorii de retail cred tot mai mult în altsezon (78 din 100 în versiunea blockchaincenter și 71 din 100 în versiunea coinmarketcap). Mă aștept ca acest proces să ia amploare în următoarele zile, până pe 17 septembrie, când va urma fie validarea altsezonului, fie o răcire a sentimentului și o corecție accentuată.
Bitcoin a făcut corecție spre zona 0,5 a impulsului în jos de la ultimul All Time High, unde se tranzacționează și acum, după maxime locale de peste 116 665 de dolari. În zona de până la 119 200 se află o rezistență puternică și pentru a continua creșterea, prețul trebuie să ajungă și să se consolideze peste 118 600 de dolari. Ținta imediată este 117 490 de dolari în sus, dar cu o posibilă corecție locală spre 114 600 – 113 600 de dolari.
Ethereum a ieșit impulsiv în sus din zona de consolidare, fără a atinge măcar ceva din lichiditatea generoasă lăsată jos. Dacă se menține constant peste 4 600 de dolari, vom vedea o nouă încercare de a rupe bariera de la 5 000 de dolari, unde am putea vedea o nouă securizare a profiturilor și o posibilă corecție. Opinia mea rămâne aceeași – fără strângerea de lichiditate lăsată în zona de 4 250 - 4 065, nu putem vorbi despre o creștere stabilă pe viitor – prețul va reveni obligatoriu în această zonă.
BNB a continuat să-și înnoiască maximele și s-a oprit, temporar, la 929,9 dolari, noul ATH la bursa Binance. Este evident că prețul este împins spre pragul psihologic de 1000 de dolari. Și chiar îl va putea atinge, dar nu neapărat acum. Pe grafic se observă o încetinire a volumului de cumpărări, dar și o divergență între preț și volum, un alt semnal că poate urma o încetinire.
În cazul Solana se observă exact aceeași tendință. Prețul este aproape de ținta de 245 de dolari, de unde aș vrea să văd o corecție spre zona discount a impulsului de creștere de pe Time Frame de 1 lună - mai jos de 160 de dolari. Iar de acolo – deja spre 300 de dolari.
Lider la creștere în decurs de 24 de ore este PEPE (+13,12%), urmat de IMX (+12,75%) și M (+12,66%). Căderile au fost mult mai domoale. HYPE s-a devalorizat cu 2,25%. CRO a pierdut 1,75% din preț, iar RAY – 1,31%. În ultimele 24 de ore au fost lichidate peste 155 de mii de poziții în sumă totală de 410 milioane de dolari.
© Cryptodigestmd
918 dolari exact. Este noul All Time High stabilit de BNB la bursa Binance. Moneda a intrat de câteva zile pe traseu ascendent și o dată la câteva ore înnoiește valorile sale maxime.
Dominanța Bitcoin a scăzut sub 58%, pentru prima dată din decembrie 2024. Capitalizarea pieței este acum de 3,95 trilioane de dolari, revenind, pentru o perioada scurtă, la pragul de 4 trilioane.
Acest lucru este o confirmare a transferului de capital dinspre principala cryptomonedă spre altcoinuri.
Unul dintre principalii beneficiari este Solana, care se îndreaptă consecvent spre 240 de dolari. Creșterea acestei monede este de 6,27% în decurs de 24 de ore și 15,6% în 7 zile.
© Cryptodigestmd
Analiza pieței 12 septembrie
În deschiderea zilei de tranzacționare, Bitcoin și Ethereum au pornit accelerat să crească, după volatilitatea sporită, generată de știrile despre inflație în SUA.
BTC a trecut de 116 mii de dolari și a ieșit temporar din range cu granița de sus la 115 937 de dolari. Toată concentrația de lichiditate din această zonă a fost captată și ținta următoare este 116 572 – 117 415 dolari.
Suportul important se plasează acum între 114 670 – 114 000 de dolari. Aștept prețul în această zonă și în funcție de reacție voi analiza tendințele următoare. Preliminar, Bitcoin deja poate să nu mai ajungă în timpul apropiat mai jos de 112 000 USD, cel puțin până pe 16-17 septembrie, când va urma o nouă doză de volatilitate.
Dacă pe scurt – e prea devreme pentru Short, încă nu clar în privința Long.
Mișcarea prețului Ethereum a fost mai pronunțată. Toate concentrațiile de lichiditate de până la 4 537 de dolari au fost eliminate. Pe partea de jos totul a rămas neatins.
Se creează impresia că investitorii de retail intenționat sunt împinși să creadă că de acum înainte totul va fi pe verde. De asta amintesc despre zone cu minime egale mai jos, care sunt lăsate intenționat, pentru a servi drept combustibil pentru mișcare susținută în sus. În varianta ideală, ar trebui să vedem o corecție spre/sub 4 000 de dolari.
Dominanța Bitcoin a scăzut aproape la 58%, iar în condițiile creșterii prețului BTC, conform corelației cunoscute, altcoinurile explodează.
Solana se mișcă exact cum am prognozat – a rupt peste FVG 1 D și se îndreaptă impulsiv spre 245 de dolari. După consumarea acestui impuls, vom putea analiza perspectivele de mai departe. Mai mult, în TOP-10, SOL a depășit BNB și este acum pe locul 5.
BNB s-a tranzacționat constant în zona de 900 de dolari, cu o ieșire peste aceasta și stabilirea unui nou All Time High, deși modest – 909 dolari.
Lideri la creștere, în ultimele 24 de ore, au fost ONDO (+ 8,5%), AERO (+7,6%) și PENGU (+6,6%).
Cel mai mult a pierdut din valoare MYX – minus 37,5%. Dar aici e important de atras atenție că, în decurs de o săptămână, acest token a săltat cu +925%.
La cădere urmează FORM (– 11,5%) și WLD (– 9,4%). În ultimele 24 de ore au fost lichidate 113,5 mii de poziții în sumă totală de 338,46 milioane de dolari.
© Cryptodigestmd
Altsezonul e aproape: Indicele altcoinurilor a urcat la 78 din 100
Indicatorii care măsoară performanța altcoinurilor față de Bitcoin au urcat la 78 din 100, conform datelor de la Blockchain Center și CoinGlass, marcând cel mai înalt nivel din decembrie 2024. CoinMarketCap arată un scor mai redus – 66 din100, dar și aceste valori semnalează performanțe semnificative.
Criteriul folosit de Blockchain Center pentru a anunța începutul sezonului altcoinurilor este ca 75% dintre primele 50 de crypto-active să performeze mai bine decât Bitcoin în ultimele 90 de zile.
Capitalizarea totală a pieței altcoinurilor (excluzând Bitcoin și stablecoinuri) se apropie de maximele din 2025, fiind estimată la 1,63 trilioane de dolari. În noiembrie 2024 aceasta fusese de aproximativ 1,64 trilioane, iar în noiembrie 2021 de ~1,7 trilioane.
Analiștii consideră că vedem semne clare că investitorii și traderii devin mai dispuși să își asume riscuri mai mari, iar încrederea în altcoinuri începe să crească.
Dacă e să analizăm TOP-50, cu excluderea BTC și stablecoinurilor, doar patru monede sunt pe roșu.
© Cryptodigestmd
Analiza pieței 11 septembrie
Câteva zile am fost rupt de piață și văd acum o intensificare considerabilă. Capitalizarea se apropie din nou de 4 trilioane de dolari, dominanța BTC și ETH este relativ stabilă, în timp ce prețul principalelor active a săltat destul de tare. Motorul acestor mișcări a fost inflația. Datele macroeconomice, prezentate ieri după-amiază, arată că în SUA a început deflația, ceea ce reprezintă un factor suplimentar pentru tăierea ratelor săptămâna viitoare. Respectiv, altcoinurile au explodat. BNB și-a înnoit ATH – peste 907 dolari, Solana s-a consolidat peste 220 de dolari.
Dar să le luăm pe rând. Bitcoin a reușit, în final, să rupă peste 113 500 de dolari și o consolidare peste 114 000 de dolari. Local, BTC este în intervalul de creștere, de la minimele din zona 107 350 de dolari. În acest moment, activul se tranzacționează în rezistența 114 980 – 114 285 USD și încă se află în zona discount, care se întinde până la 116 070 de dolari.
Deasupra intervalului există concentrații mari de lichiditate – 114 940, 117 430, 118 700 de dolari. Ieșirea susținută peste ultima zonă indicată va confirma potențialul de creștere. Și pentru că toată piața se așteaptă că ratele de bază vor fi micșorate săptămâna viitoare, iar interesul capitalului mare pentru Bitcoin se menține înalt, nu este de neglijat o manipulare în jos, captarea adâncă a lichidității și continuarea creșterii.
Anume acest lucru s-a produs pe Ethereum. Creșterea impulsivă spre 4 491 de dolari, cu formarea încă unei extreme egale de preț deasupra, dar sub limita psihologică de 4 500, urmată de o prăbușire până la 4 302 de dolari. Potențialul de manipulare pe Ethereum este considerabil mai mare decât pe Bitcoin. Și sus, și jos, există maxime extreme și minime (Equal Highs, Equal Lows). Acestea delimitează zona 4 499 - 4 210 de dolari. Și în acest caz mă aștept la o rupere în jos, apoi în sus.
BNB a stabilit aseară noul său record de preț – 907,3 dolari, dar a trecut peste limita precedentă cu fitil și nu a reușit o consolidare. Cu toate acestea, nici o cădere pronunțată nu a urmat. Vedem începutul unui posibil range. Doar că depinde deja dacă e acumulare sau distribuție. În primul caz, există potențial de continuare a creșterii, în al doilea, se pregătește terenul pentru o corecție. Rezistența de la 885 – 881 de dolari este acum suportul pentru BNB. La 870 vedem o concentrație de lichiditate (Equal Lows). Preliminar, acestea sunt zonele pentru corecție.
A continuat să crească și Solana, doar că a fost mai sănătos decât în cazul BNB. Prețul a ajuns la 0,5 al FVG de o zi, unde se tranzacționează și acum. Ieșirea consolidată peste 228 de dolari va deschide calea spre 245 USD. Căderea sub 205 dolari va spori șansele de corecție mai profundă.
În ultimele 24 de ore, PUMP a adăugat aproape 24% la preț, după care vin MNT (+14,3%) și AVAX (+11,12%). La cădere primii sunt WLD (-7,7%), ENA (-3,9%) și FORM (-2,4%).
Au fost lichidate peste 145 de mii de poziții în valoare totală de aproape 278 milioane de dolari.
© Cryptodigestmd
Analiza pieței 09 septembrie
Piața rămâne în situație de echilibru fragil. Bitcoin a echilibrat pe deplin ineficiența de preț de vineri (FVG 1 H), dar nu a reușit o creștere mai departe, deși nici mai jos nu s-a lăsat. Pentru o creștere susținută trebuie să vedem prețul stabil peste 113 500 și BTC lasă concentrații tot mai multe de lichiditate în această zonă, prin mișcări în sus, urmate de retrageri. E un semn că se pregătește combustibil pentru o rupere împulsivă, doar că nu putem ști exact când se va produce. Ne rămâne doar să urmărim această zonă. La fel, e de preferat ca prețul să nu cadă sub 109 900 pentru a menține situația actuală.
Ethereum, spre deosebire de BTC, nu a echilibrat pe deplin FVG 1 H. A ajuns doar la nivelul 0,5 al Fair Value Gap, de unde s-a retras în jos și continuă tranzacționarea în zona 4 310 – 4 300 de dolari. Cu toate acestea, graficul arată foarte provocator – concentrații de lichiditate pe extreme jos și o scară lungă de lichiditate de trend deasupra. Se creează impresia că este nevoie de un catalizator, care să împingă prețul în jos, urmat de o explozie în sus. 4 210 și 4 065 de dolari sunt zonele spre care aș vrea să văd o mișcare, urmată de o inversare și continuarea trendului ascendent.
Nu am avut confirmare de schimbare a trendului pe BNB, iar prețul a făcut corecție spre OB indicat în analiza de ieri și se tranzacționează acum în limitele acestuia. Ieșirea consolidată peste 876 de dolari poate însemna continuarea creșterii, inițial spre 885 de dolari. Pierderea acestui nivel va duce spre următoarea zonă de interes – 867 -865 de dolari.
Solana a trecut fără dificultate de zona 212-210 dolari, dar impulsul s-a temperat. Următoarea țintă este 218 dolari, dar din cauza știrilor negative, acest nivel poate deveni o zonă problematică. Aqua, proiectul unui bot de trading pe bază de Solana, a tras o țeapă utilizatorilor. Echipa acestuia a furat aproape 22 de mii de SOL în valoare de 4,65 milioane de dolari. Această știre a împins prețul în jos până la 210 dolari, dar a urmat o recuperare până la valorile actuale de 215.
În ultimele 24 de ore, MYX a explodat cu peste 271%, iar WLD a adăugat mai mult de 48% la valoare. PENGU a crescut cu aproape 10%. Cel mai mult a căzut FORM – 10%, urmat de CRO (-4,93%) și PYTH (-3,2%).
Volumul lichidărilor a însumat 340 de milioane de dolari pentru 198 de mii de poziții.
© Cryptodigestmd
Bitfinex Apfa: BTC se consolidează între 108 000 și 112 000 USD, în așteptarea deciziei Fed
Bitcoin se menține stabil între 108 000 și 112 000 de dolari, cumpărătorii apărând nivelurile-cheie de suport după creșterea rapidă din iulie. Deși o corecție mai adâncă rămâne posibilă, scenariul dominant este cel al unei consolidări, în condițiile în care luna septembrie are, istoric, un profil slab, dar de obicei precede un trimestru 4 puternic pentru piața crypto.
În noua analiză săptămânală a Bitfinex Alfa se menționează că procentul deținătorilor pe termen scurt care sunt în profit a urcat de la 42% la 58%, însă intrările în ETF-uri pentru BTC și ETH au încetinit considerabil.
Această răcire a cererii instituționale arată dependența pieței de noi factori declanșatori. Unul dintre acești factori este posibila diminuare a ratei de bază de către Rezerva Federală a SUA, la ședința sa din 16-17 septembrie.
În paralel, Solana atrage tot mai mult interes instituțional. Firma SOL Strategies a primit aprobare pentru a fi listată la Nasdaq sub simbolul STKE, administrând deja active de peste 1 miliard de dolari canadieni și o trezorerie de aproape 400 000 SOL.
© Cryptodigestmd
HYPE, tokenul nativ al bursei Hyperliquid, a depășit limita de 50 de dolari și a stabilit un nou record de preț. Fenomenul este explicat prin interesul sporit al ”balenelor”, care în ultimele zile cumpără masiv.
© Cryptodigestmd
Santiment: BTC, ETH și DOGE, cele mai discutate monede
O analiză realizată de platforma Santiment arată care au fost cryptomonedele cu cele mai mari creșteri în numărul de mențiuni și discuții pe rețelele sociale și forumuri.
În frunte se află Bitcoin (BTC), aflat în atenția comunității pentru potențialul său investițional, asemănarea cu aurul și strategii de deținere pe termen lung. Dezbaterile pun accent pe implicarea instituțiilor, dar și pe importanța auto-custodiei și a nodurilor pentru securitatea rețelei.
Ethereum este menționat frecvent în legătură cu tokenurile transferabile și cheltuibile, care îi sporesc vizibilitatea în ofertele crypto rapide și în oportunitățile de investiții.
Dogecoin a intrat în prim-plan datorită anunțului privind posibilul prim ETF Dogecoin din SUA și extinderii operațiunilor de mining de către o companie susținută de familia lui Donald Trump.
© Cryptodigestmd
Vânzări-record de Bitcoini în august: 115 000 de BTC aruncați pe piață
Luna august a fost destul de tensionată pentru Bitcoin, în pofida stabilirii noului record de preț, de peste 124 000 de dolari. Incertitudinea și temerile au provenit de la deținătorii mari, așa-numitele ”balene”, care au vândut aproximativ 115 000 de BTC, echivalentul a 12,7 miliarde de dolari. Cointelegraph notează că este cea mai mare lichidare de acest fel din vara anului 2022.
Valul de vânzări a pus presiune pe prețul Bitcoin, care a coborât temporar sub pragul de 108 000 dolari. Totuși, după ce “balenele” și-au redus ritmul de tranzacționare, moneda s-a stabilizat în jurul valorii de 110 000–111 000 dolari.
Vestea bună este că vânzările agresive par să se tempereze. În prima săptămână din septembrie, pe piață au fost scoase aproximativ 38 000 de tokenuri.
În timp ce ”balenele” au aruncat pe piață o ofertă enormă de BTC, investitorii instituționali au continuat să cumpere. Analiștii citați de Cointelegraph cred că evoluția prețului Bitcoin va depinde mai departe de continuarea achizițiilor instituționale, dar și de deciziile economice la nivel global, în special ale Rezervei Federale din SUA.
© Cryptodigestmd
Tokaev cere Băncii Naționale a Kazahstanului să formeze o rezervă de active digitale
Președintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokaev, a dispus constituirea unui fond de active digitale de stat, care va funcționa în cadrul Băncii Naționale. Noua structură va avea rolul de a acumula o rezervă strategică de cryptomonede și alte instrumente digitale, menită să consolideze securitatea financiară a țării și să răspundă tendințelor globale din domeniul tehnologiilor financiare.
Tokaev a subliniat că, odată cu dezvoltarea tengheului digital și a altor instrumente fintech, Kazahstanul trebuie să creeze un ecosistem complet de active digitale, care să includă tokenuri, stablecoinuri și soluții blockchain aplicabile în finanțarea proiectelor publice.
Liderul de la Astana a cerut, de asemenea, ca până la sfârșitul anului să fie elaborată o nouă lege bancară, care să ofere mai multă libertate în operațiunile cu active virtuale și să introducă instrumente moderne de protecție împotriva fraudei și a riscurilor din mediul digital.
Această inițiativă vine în continuarea pașilor făcuți recent de autorități, precum lansarea unui sandbox legislativ pentru proiecte crypto și discuțiile privind utilizarea activelor digitale confiscate pentru formarea unei rezerve suverane.
© Cryptodigestmd
Analiza pieței 08 septembrie
Bitcoin se tranzacționează în zona discount a impulsului descendent, care începe de la 124 de mii de dolari și a intrat în faza laterală. Acest lucru sugerează că mișcările actuale reprezintă acumulare, cu posibilă rupere în sus. Mai ales că la 113 480 de dolari avem Equal Highs – extreme egale, care întotdeauna sunt eliminate de mișcarea prețului.
Următoarea zonă, în care avem concentrație mare de lichiditate, este 114 900 – 114 450 de dolari. Nu este de neglijat însă nici zona de la 107 500 de dolari, unde iarăși avem extreme egale și care reprezintă granița de jos a impulsului descendent. Cred că mișcarea laterală, cu ieșiri în ambele direcții, va continua până pe 17 septembrie, când vom vedea deznodământul – fie continuarea corecției spre/sub 100 de mii de dolari, fie revenirea impulsivă la creștere peste 115 mii de dolari.
Aceeași situație se repetă și în cazul Ethereum – prețul este în discount la impulsul descendent de la 4957 de dolari. Doar că aici, granița de jos trece exact prin Equal Lows. Acest moment indică o probabilitate mai mare că prețul va face inițial un impuls în jos. Ideal ar fi să vedem un impuls în jos, pentru captarea lichidității de la minima lunii august (4063 de dolari). Pe termen scurt, aștept prețul să ajungă la 0,5 a Fair Value Gap de pe Time Frame de 2 ore (4 359 de dolari), de la care voi urmări reacția.
BNB a reușit o inversare a trendului (consolidare prin închiderea corpului lumânării 4H peste nivelul de 881 de dolari) și vom urmări dacă va fi și confirmare. Mă aștept la o corecție până la 865 – 857 de dolari, de unde, dacă va exista confirmare, pot fi examinate opțiuni Long peste limita actuală a prețului de 885 de dolari. Dacă impulsul actual va fi susținut de volum mare de cumpărări, corecția se poate limita până la 875-873 (OB 2H).
Solana a reușit în weekend să închidă integral Fair Value Gap de pe Time Frame de 1H și să se consolideze peste nivelul de 207 dolari (zona 0,5). 210 dolari este următoarea bornă spre care mă aștept să meargă prețul. 212-210 este zona în care prețul poate fi inversat. Așa că trebuie să urmărim reacția în acest Order Block înainte de a lua deciziile de a miza în continuare pe creștere.
Săptămâna trecută a fost marcată de retrageri masive de capital din ETF-uri pe Bitcoin și mai ales pe Ethereum, care a pierdut peste 750 de milioane de dolari.
Indicele de Frică și Lăcomie este la 51 de puncte, zona neutră și a adăugat 7 puncte, ieșind din zona de Frică.
Worldcoin (WLD) a crescut cu peste 21% în decurs de 24 de ore. SPX a adăugat la preț 11,7%, iar IP s-a apreciat cu 8,3%. Cea mai slabă evoluție a avut-o OKX – minus 5,13%, urmat de SKY (-2,12%) și PUTH (-1,8%). În ultimele 24 de ore au fost lichidate 92,2 mii de poziții în sumă totală de 147 de milioane de dolari.
© Cryptodigestmd
Analiza pieței 06 septembrie
Știrile economice din SUA – datele privind șomajul și numărul angajaților din sectoarele neagricole au anulat ieri creșterea conturată pe Bitcoin și Ethereum. BTC a reușit să urce peste 113 000 de dolari, dar a urmat un picaj până la 110 200 de dolari. Respectiv, principala cryptomonedă nu a reușit consolidarea peste 112 500 și trendul local descendent se menține, cu probabilitate de continuare a căderii sub 108 400.
În cazul Ethereum e aceeași situație. Mi-am evidențiat pe grafic scenariul posibil de evoluție a prețului – cu captare a lichidității lăsate la 4 435 de dolari, inversare, deplasare în jos, rupere a suportului de la 4 316 – 4 262 de dolari și captare a lichidității de la 4 260 și 4 210 dolari. Suportul a rezistat pentru a patra oară, ceea ce îl face deja o zonă foarte slabă. Așa că Equal Lows de la 4 210 e ținta următoare. În plus, o rupere sub aceste indice de preț va valida range-ul de pe Time Frame de 4 ore, care are deja o deviere în sus. Acest lucru va spori șansele de inversare a trendului și revenirea Ethereum la creștere.
acum se tranzacționează chiar pe granița de sus a acestuia. Așteptările sunt pentru o rupere în jos, captarea lichidității de la 4 260, ideal ar fi să ajungă la 4 210 dolari, după care să revină în zona 2 480 – 2 500 de dolari.
Dintre altcoinuri, în ultimele 24 de ore au crescut cel mai mult ENA (+13,51%), M (+13%) și PUMP (+10%). La cădere, lider este deja anemicul WLFI (-3,2%), urmat de KCS (- 2,69%) și AAVE (-2,3%).
Volumul lichidărilor a fost de aproape 310 milioane de dolari, fiind vizate aproape 79 de mii de poziții.
În weekend voi fi mai puțin activ în analiza graficelor și la tranzacții voi reveni deja de luni.
© Cryptodigestmd
Analiza pieței 05 septembrie
Piața arată destul de amorf astăzi. Presiunea din partea vânzătorilor se menține pe Bitcoin, care se tranzacționează în intervalul descendent, de la recentul All Time High. Se menține probabilitatea ca prețul să fie împins mai departe în jos, sub limita locală de la 107 300 de dolari. Momentan, prețul este în zona de suport de la 109 840 – 108 400 de dolari și se tranzacționează lateral.
E posibil să fie un proces de acumulare, care să fie urmat de manipulare în jos, pentru captare de lichiditate, după care să formeze în impuls în sus, spre 112 500 de dolari. Consolidarea deasupra acestui nivel va deschide calea spre 115 000 de dolari.
Aceeași situație este și pe Ethereum. Prețul a ajuns la suportul de 4 316 – 4 262 de dolari și acum se tranzacționează chiar pe granița de sus a acestuia. Așteptările sunt pentru o rupere în jos, captarea lichidității de la 4 260, ideal ar fi să ajungă la 4 210 dolari, după care să revină în zona 2 480 – 2 500 de dolari.
Momentan nu văd zone de interes pentru poziții.
Dominanța Bitcoin continuă să crească și se apropie de 59%. În aceste condiții, cele mai importante altcoinuri privesc în jos.
Solana a lăsat concentrații mari de lichiditate de trend, pe care a început constant să o capteze. 200 de dolari, 197,5 de dolari, 195 sunt treptele prin care mă așteaptă să treacă SOL. O zonă puternică, până la care ar putea cădea, este 185 – 177 de dolari. Acolo am plasat anterior un ordin limită de cumpărare pe Spot.
În ultimele 24 de ore, cea mai robustă creștere o vedem la M – plus 22,2%. PUMP s-a apreciat cu aproape 10%, iar MNT a adăugat la preț 6,75%. WFLI al familiei Trump deschide TOP-ul looserilor – minus 12,33% în decurs de 24 de ore. ENA a pierdut 8%, iar Vaulta (A) – 5,3%. Peste 105 mii de poziții ale traderilor au fost lichidate în intervalul de timp dat, cu o pierdere totală de aproape 280 de milioane de dolari.
© Cryptodigestmd
Bitcoin, pe muchie de cuțit: 104 000 sau 116 000 de dolari?
Bitcoin traversează o etapă de consolidare, tranzacționând între 104 000 de dolari și 116 000 de dolari, pe fondul reducerii fluxurilor ETF și al unei activități on-chain tot mai modeste, potrivit analizei săptămânale de la Glassnode Insights.
Pe piața futures, rata de finanțare (funding rate) a rămas într-o zonă neutră, situată în jurul valorii de 366 000 USD/oră, indicând o cerere speculativă echilibrată – fără tendințe extreme. (Dacă funding e negativ – predomină pozițiile Short, dacă e pozitiv – Long – n.a.)
Pe partea instituțională, investițiile tradiționale în active spot au semnalat o încetinire evidentă. Ethereum a beneficiat anterior de intrări zilnice între 56 000 și 85 000 de tokenuri, însă ritmul s-a redus recent la doar 16 600 ETH pe zi. În mod similar, Bitcoin a înregistrat o scădere a fluxurilor – de la peste 3 000 BTC per zi, la o medie de doar 540 BTC.
Structura cererii diferențiază cele două cryptomonede. Pentru Bitcoin, majoritatea cererii instituționale provine din deținere Spot, în timp ce pentru Ethereum, o parte semnificativă poate fi atribuită tranzacțiilor de tip „cash-and carry”, care combină expunerea spot cu strategii de arbitraj.
Dacă pe scurt, Bitcoin a intrat într-o zonă de rezistență critică. O revenire peste 116 000 de dolari ar putea revitaliza trendul ascendent, în timp ce o scădere sub 104 000 de dolari ar putea declanșa o nouă fază de corecție spre 95–93 000 de dolari.
© Cryptodigestmd
