Ortodoxie ☦

Pomenirea minunii Sfântul Arhanghel Mihail în Colose Între orașul Colose din Frigia – veche regiune istorică din partea central-vestică a Asiei Mici (azi Turcia) – și orașul Ieripoli se afla o biserică închinată Sfântului Arhanghel Mihail, zidită deasupra unui izvor unde veneau mulți bolnavi și se tămăduiau. Sfântul locaș a fost ridicat de un păgân din Laodiceea, oraș în Asia Mică (s-a numit inițial Diospolis, apoi Roas, Antioh al II-lea fiind cel care l-a colonizat între 261 si 246 î. Hr, dându-i numele soției sale, Laodiceea) convertit la creștinism în urma unei minuni a Sfântului Arhanghel Mihail. Fiica păgânului era mută din naștere, iar prin vedenie minunată tatăl ei a primit poruncă în vis de la Sfântul Arhanghel Mihail să își ducă copilul la acest izvor ca să se vindece. Ascultând porunca sfântului arhanghel fiica sa a primit vindecare, iar el a primit botezul creștin. După 90 ani de la zidirea sfântului lăcaș a venit acolo un copil în vârstă de 10 ani din Ieripoli care se numea Arhip. Acesta a rămas în biserică, postind și făcând rugăciuni ca și marii pustnici ai sihăstriilor. La momentul potrivit s-a călugărit, învrednicindu-se și de darul preoției, slujind până la adânci bătrâneți și propovăduind cuvântul Domnului. Însă păgânii din orașul Ieripoli s-au hotărât să acopere apa izvorului, iar pe Arhip să-l omoare. Când s-au apropiat, Sfântul Arhanghel Mihail le-a amorțit mâinile, Cuviosul nepățind nimic, iar cei ce săpau au fost izgoniți de o flacără ce a țâșnit din cristalul izvorului. Văzând cele întâmplate, păgânii și-au pus în gând să abată apele râurilor Hrisos, Licocaper și Kufos asupra bisericii Cuviosului Arhip, însă Sfântul Arhanghel Mihail din nou i-a oprit pe aceștia, poruncind apelor să stea, după care deschizând o prăpastie, le-a poruncit să intre acolo. Cuviosul Arhip a murit la vârsta de 70 de ani. https://t.me/Acatiste/1365

Să ne folosim duhovnicește unii pe alţii Să relaţionăm cu aproapele cu blândeţe, fără a-i da motiv de supărare. Când suntem dezgustaţi de un om sau când îl jignim, ni se pune o piatră pe inimă. Dacă observăm că aproapele nostru greşeşte, să avem îngăduinţă faţă de el şi să le acoperim pe toate cu dragoste. Să nu judecăm pe nimeni, deşi vedem cu propriii ochi pe cel care încalcă poruncile: Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi (Matei 7, 1); Cine eşti tu ca să judeci pe sluga altuia? (Romani 14, 4). Prin îngăduinţa faţă de fratele şi prin tăcere se păstrează pacea sufletului. Cu toţii avem slăbiciuni. Dumnezeu i le iartă mai repede celui ce nu judecă. Duhul celui tulburat sau întristat să ne străduim să-l întărim printr-un cuvânt de dragoste. Acoperă-l pe fratele care greşeşte, aşa cum ne sfătuiesc Sfinţii Părinţi. Trebuie să fim atenţi la noi înşine, să nu primim gânduri necuviincioase şi să fim morţi faţă de toate. Judecăm pentru că nu ne străduim să ne cunoaştem pe noi înşine. Cel ce este preocupat de cunoaşterea sa nu mai are timp să observe pe ceilalţi. Judecă-te pe tine însuţi şi vei înceta să judeci pe alţii. Judecă un lucru rău, dar pe făptuitor nu-l judeca. Dacă-l judeci pe aproapele, împreună cu el vei fi judecat de fapta pentru care l-ai judecat. Judecă-te pe tine însuţi şi Dumnezeu nu te va judeca. Să ne credem pe noi înşine cei mai păcătoşi oameni, să iertăm orice faptă rea şi să-l urâm doar pe diavolul, care ne-a înşelat. Se întâmplă ca să ni se pară că aproapele face un lucru rău, iar în realitate, graţie intenţiei sale bune, acel lucru să fie bun. Uşa pocăinţei este deschisă tuturor şi nu se ştie cine va intra mai întâi prin ea: tu, cel ce judeci, sau cel judecat de tine. Judecarea aproapelui este inadmisibilă. Orice manifestare de duşmănie, de ură şi mânie, orice răzbunare este indubitabil străină creştinului. Dumnezeu ne-a lăsat duşmănia nu împotriva aproapelui, ci numai împotriva şarpelui, împotriva diavolului omorâtor de oameni şi împotriva duhurilor necurate ale desfrânării, care seamănă în inimă gânduri necurate. Să nu răspundem cu aceeaşi monedă la manifestări ale urii faţă de noi, ci să le răbdăm pe toate cu recunoştinţă. De eşti mustrat, să nu mustri. De eşti prigonit, rabdă. De eşti hulit, laudă. Să ne străduim prin toate mijloacele să ne păstrăm pacea sufletului şi să nu ne tulburăm. Să răbdăm liniştiţi jignirile, ca şi cum acestea nu ne-ar privi pe noi. Un astfel de exerciţiu aduce inimii linişte şi o face locaş al lui Dumnezeu. Rabdă în tăcere când te jigneşte vrăjmaşul şi numai Iui Dumnezeu să-i deschizi atunci inima ta. Când cineva atentează la demnitatea ta, străduieşte-te prin toate mijloacele posibile să-l ierţi. Sfântul Serafim de Sarov a arătat în propria viaţă un exemplu uluitor de nerăutate şi de iertare, atunci când nu numai că i-a iertat personal pe ţăranii care l-au snopit în bătaie, ci a şi insistat înaintea moşierului şi a puterilor laice ca ei să nu fie pedepsiți. Ţineţi minte că nu prin răutate, ci prin duhul adevărului trăieşte omul: în răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Luca 21, 19) şi veţi fi asemenea lui Dumnezeu, iar altfel nu ştiu ca altcineva să se fi mântuit. Trebuie să fim milostivi faţă de cei sărmani şi călători; de aceştia s-au îngrijit mult marii luminători şi Părinţi ai Bisericii: Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv (Luca 6, 36). Exemplul Sfântului Petru vameşul, care pentru o bucată de pâine dată unui sărac a primit iertarea tuturor păcatelor să ne motiveze şi pe noi, căci şi o milostenie mică ajută la primirea împărăţiei Cerului. Dacă ne vom strădui să le împlinim pe acestea pe măsura puterilor noastre în ceea ce priveşte relaţia cu aproapele, atunci putem spera că în inimile noastre va străluci lumina dumnezeiască, care ne luminează calea spre Ierusalimul Ceresc. Fragment din cartea Cum să ne purtăm în biserică, familie şi societate, Editura Egumeniţa, preluat de pe: https://www.crestinortodox.ro/credinta/sa-folosim-duhovniceste-unii-altii-160042.html @Ortodoxie ☦

Dictatura pseudo-științei – Ioan Vlăducă, mereu de actualitate https://youtu.be/Yzp0tFydohQ @Ortodoxie ☦

Sfântul Proroc Zaharia, tatăl Sf. Ioan Botezătorul, era preot din Legea Veche, la Templul din Ierusalim și era căsătorit cu Elisabeta, una din fiicele lui Aaron. Sf. Evanghelist Luca consemnează despre ei că „erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului”. N-aveau însă copii, pentru că „Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în zilele lor” (Luca 1, 6-7). Preotul Zaharia a intrat ca de obicei în Templu pentru a cădi și a văzut pe îngerul lui Dumnezeu stând de-a dreapta altarului tămâierii. Acesta i-a vestit că Elisabeta va naște la bătrânețe un fiu, pe Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul, proorocire care s-a și adeverit. Deoarece s-a îndoit din cauza slabei lui credințe, Zaharia a rămas mut (Luca 1, 20). Fiind întrebat ce nume vrea să-i dea copilului, el a scris pe o tăbliță Ioan, cu toate că nimeni din familia lor nu mai avusese acest nume. Imediat darul vorbirii s-a întors la el, și inspirat de Duhul Sfânt, el a început să profețească despre fiul său ca înaintemergător al Domnului Iisus Hristos. După nașterea lui Ioan, în luna a șasea, s-a auzit că Irod, împăratul iudeilor, va ucide pe toți pruncii din Betleem și din împrejurimi, pentru a omorî pe Domnul Iisus Hristos, iar în acea perioadă s-a născut și Ioan Înaintemergătorul. Tradiția ne spune că Elisabeta s-a ascuns împreună cu copilul într-o peșteră de cealaltă parte a Iordanului și astfel nu a fost găsită de ostași. Irod a poruncit ostașilor ca, în locul copilului, să-l înjunghie pe tatăl său, preotul Zaharia. Ostașii au mers la Templu și l-au înjunghiat pe bătrânul preot între Templu și altar, stropind, cu sângele său altarul Domnului. https://t.me/Acatiste/164

Icoana Maicii Domnului Rugul aprins Despre icoană: https://t.me/VietileSfintilor/1343 Acatist: https://t.me/Acatiste/1363 @Ortodoxie ☦

La ce ne ajută matematica? 📊 Dezvoltă gândirea logică 🖼 Creativitate sporită 👩🏻‍🏫 Capacitate de sinteză și analiză 📈 Atenție la detalii 🧠 Stimulează memoria 📚 Crește adaptabilitatea 📝 Ambiția de a rezolva problemele 📉 Timp mai bun de reacție ✅ Optimism 🗂 Capacitatea de a vedea toate laturile problemei 📑 Detalii aici. @CulturăGenerală

Acatistul Cuviosului Serafim Rose, candela strălucitoare a lui Hristos ce luminează vremurile din urmă (2 septembrie) https://www.cuvantul-ortodox.ro/acatistul-parintelui-serafim-rose-2-septembrie/

Cum poate fi salvată o țară? Trebuie să trăim ca în pustie, fără relație cu ceea ce este în jurul nostru. Patria e ținută pentru că sunt drepții care au ținut departe mânia lui Dumnezeu asupra Sodomei și a Gomorei. Cât timp mai erau 10 drepți, cetățile au stat în picioare. Când a mai rămas unul singur, acela a fost salvat și cetățile nimicite. Ninive trebuia să aibă aceeași soartă ca Sodoma și Gomora. Dar poporul asculta de profetul Iona. Și a fost întrebat ce facă să scape și el a zis: post și rugăciune 3 zile. Tot poporul a răspuns. 3 zile au mâncat pâine și au băut apă, iar dobitoacele, nutreț uscat și apă. Ninive a fost salvat, deși judecata făcută în cer era pentru distrugerea ei. Am avea această șansă, dar eu nu văd poporul român să fie ridicat până la unul la o astfel de ascultare. Postul are o putere nemaipomenită. Am mai pomenit de lucrul acesta în Strigat-am către Tine, Doamne, cum am fost salvate noi, de un proces care avea să doboare multe capete. Printre ele și pe directoarea închisorii, care până la un anumit punct a fost ceva de speriat, de o cruzime și de o lipsă de blândețe nemaipomenită. Pe parcurs a învățat de la noi, de la felul în care răbdam noi, cum duceam toate supliciile pe care la comandă ni le aplica și s-a lămurit. Informatoarele au raportat problema și Alexandru Vișinescu a fost trimis să facă anchetă. Eram torturate ca să dăm declarații împotriva directoarei. Ni se cereau declarații de așa fel încât ea să fie executată, nu închisă. Și atunci fetele, nu toate – informatoarele nu au știut și n-a fost toată temnița – au ținut post doar cu pâine și apă în situațiile acelea de foamete. Lucrând la atelier, muncă istovitoare în care normele noastre erau duble față de cele de afară – de aceea se și numea exploatarea muncii penale. Porția noastră de pâine era de 100 g, dar nu era nici de 5 g bucățica de pâine care ajungea la noi. Și atât de mare a fost milostivirea lui Dumnezeu, că a căzut toată ramura comunistă ilegalistă din toată conducerea. Atunci a fost acel proces mare cu devierea de dreapta și, începând cu Ana Pauker, toți au fost închiși. Și am zis: uite, s-a schimbat un sistem întreg ca să fie salvați câțiva oameni, directoarea și noi. Puterea rugăciunii și a postului este imensă. Nu se poate cuantifica. Avem acest dar mare pe care ni l-a lăsat Hristos. Prin rugăciunea către El, noi suntem tot timpul conectați la voia divină. Nu trebuie să uităm lucrul acesta. Are românul o vorbă: Dumnezeu dă, dar nu bagă în traistă. Așteaptă ca noi să cerem, noi să căutăm, noi să-L aflăm. A și spus: Bate și ți se va deschide, cere și ți se va da. Dacă aveți mâhnire în suflet, cereți să v-o ia. Mâhniți trebuie să fim pentru frații noștri care sunt damnați. Pentru mine este o tragedie că sunt suflete care nu vor cunoaște mântuirea. Vă dați seama ce lucru cumplit este acesta? Dumnezeu ne lasă să ne dăm seama ce se întâmplă, să ne ferim de capcane și să înțelegem că este posibil să trăiești în infern, dar să-ți ții mintea sus, către bunul El. Și se poate, cum a spus și Sf. Siluan Athonitul. Extras din cartea Aspazia Oțel Petrescu – Interviuri, preluat de pe https://atitudini.com/2025/06/cei-10-drepti-ai-romaniei-aspazia-otel-petrescu/ @Ortodoxie ☦

Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul s-a născut în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi, în jurul anului 465. A intrat într-o mănăstire dobrogeană încă din copilărie. Datorită formației sale duhovnicești și teologice deosebite, a fost chemat la Roma de Papa Ghelasie (492-496). Aici a fost închinoviat la Mănăstirea Sfânta Anastasia, ctitoria Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul a primit însărcinarea de a se ocupa de arhiva Cancelariei Pontificale, reorganizând-o și devenind noul ei fondator. Despre smeritul monah străromân, Casiodor oferă o caracterizare de o frumusețe greu egalabilă: „A fost în zilele noastre călugărul Dionisie, scit de neam, dar după caracter cu totul roman, foarte învățat în amândouă limbile, dovedind prin faptele sale echilibrul sufletesc pe care îl învățase în Cărțile Domnului. A cercetat Scripturile cu o râvnă atât de mare și le-a înțeles astfel încât ori de unde ar fi fost întrebat avea răspunsul pregătit, dându-l fără nici o întârziere. În el era multă simplitate împreună cu înțelepciune, smerenie împreună cu învățătură, moderație împreună cu talentul de a vorbi, încât se socotea un nimic, sau unul dintre cei din urmă slujitori, deși era vrednic, fără îndoială, de societatea regilor. El se folosea cu o pricepere atât de mare de latină și de greacă, încât orice cărți grecești lua în mâini, le traducea fără poticnire în latinește și, la fel, pe cele latinești le citea pe grecește, încât credeai că aceasta este scrisă așa cum pronunța gura lui cu o iuțeală nestăvilită. Era de o castitate rară, deși vedea zilnic soțiile altora; blând, deși mânat de firea pătimașă a celor mânioși”. Sfârșitul vieții Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul a fost în anul 545 în localitatea italiană Vivarium. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 8 iulie 2008 l-a trecut în rândul Sfinților cu data de prăznuire 1 septembrie. Cea mai importantă realizare a Sf. Dionisie Exiguul e datarea cronologiei creștine începând cu Nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În urma hotărârii celor 318 Sfinți Părinți participanți la Sinodul I de la Niceea din 325, s-a decis ca Anul Nou bisericesc să înceapă la 1 septembrie și să se incheie pe 31 august, pe considerentul că începutul activității de propovăduire a Evangheliei de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a făcut la începutul lui septembrie, deoarece după calendarul iudaic intrarea în sinagoga din Nazaret a Mântuitorul după întoarcerea din pustia Carantaniei s-a făcut în luna a șaptea, numită Tișri, care corespunde în calendarul nostru lunii septembrie.

Sf. Ioan Gură de Aur spune: Cine suferă pentru Domnul cu răbdare, e mai mare ca unul ce învie morții. Pr. Ioan Iovan avea capul cât o minge, era negru, slab, cu ochii în fundul capului și când m-a văzut, m-a îmbrățișat. După '64 am făcut iarăși închisoare cu Pr. Calciu, cu elita neamului nostru. Ne-au băgat în baza art. 153, ne-au judecat la urgență. Ne scoteau la muncă cu borfașii. Pr. Ioan a zis: N-am suferit îndeajuns pentru Dumnezeu. Veți merge unde au fost apele mari, în Sibiu, la Dumbrăveni. După ce ne-a făcut dezlegarea, ne-a zis: Mă cutremur eu ce dar primiți. Veți fi trâmbița mea. Nu vă îndoiți, că Hristos vă ține. I-am iertat pe toți care m-au bătut. L-am iertat și pe anchetatorul care mai trăiește încă la Tecuci și care m-a scuipat de 7 ori în gură, spunând că mă împărtășește și mi-a ars cărțile. Îi binecuvintez pe cei care mi-au distrus sănătatea, dar mi-au înzdrăvenit sufletul. Pr. Valerian Grecu în Revista Atitudini, nr. 64. Sfinte Părinte Valerian, roagă-te pentru noi! @MariDuhovnici

Legea nestrămutată a dreptăţii lui Dumnezeu aduce peste capul tău ce ai adus şi tu peste capul aproapelui tău. Ce ai făcut ţi se va face; ce ai zis ţi se va zice; ce încarci pe altul ai să duci şi tu. Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăşirea. Ispăşirea nu-i o pedeapsă de la Dumnezeu, ci un mijloc de înţelepţire, o îndreptare mai aspră. Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu ţine cumpănă între faptă şi răsplată, putem vorbi chiar de legea dreptăţii, ca o lege milostivă, prin care ne curăţim de petele faptelor rele. În vremea ispăşirii, când vin asupra noastră strâmtorările, dacă le răbdăm de bunăvoie, neumblând cu ocolirea, ne ajută Dumnezeu; iar de nu vrem să primim cele ce vin peste noi, că nu le înţelegem, nu ne ajută Dumnezeu, deşi El ar fi vrut. Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor, aici, şi numaidecât; precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor, aici, şi numaidecât. Dacă ar face aşa, atunci şi oamenii ar face binele de frică; mântuirea ar fi de silă, iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. Apoi, dacă repede ar pedepsi tot răul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios, micit la o măsură omenească sau cel mult îngerească, şi ne-ar da să înţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpânirea – cum fac oamenii. Ci tocmai pentru că îngăduie răilor să-şi facă de cap, şi-i lasă pe oameni neînfricaţi de pedeapsa năprasnică, ne dovedeşte atotputernicia Sa, veşnic liniştită asupra răului, – atotputernicie asupra căreia, prin virtutea credinţei, stăm liniştiţi şi noi, primind palmele şi scuipările răului, ca pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia, în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu, Care ne întăreşte cu liniştea Sa. Cu aceea că nu pedepseşte răutatea numaidecât, îi întinde ispită puternică, să se desăvârşească şi ea, spre pedeapsă sigură în ziua judecăţii. Iar dacă, totuşi, uneori pedepseşte năprasnic vreo fărădelege, o face ca să mai pună frâu răutăţii între oameni, şi mai ales să nu scadă din credinţă începătorii, şi să nu se piardă dintre oameni cunoştinţa răsplătirii după fapte. Deci, ori că răsplăteşte, ori că nu răsplăteşte, fie binele, fie răul, un lucru e sigur: că vine o răsplată sigură şi veşnică, şi că biruieşte binele asupra răutăţii. Apoi, prin răbdarea multor neştiuţi de oameni, atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu, sfărâmă mereu porţile iadului, cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute. Când cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, îl va readuce la cale cu sila. Îi dă şi timp, doar va simţi să vină de bună voie; dacă însă nu bagă în seamă, îi ia şi timpul şi cade fără de veste urmărit de dreptate. Pr. Ioan Gînscă, O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie Boca în 800 de capete @Ortodoxie ☦

Filmul Gheron Iosif Isihastul (subtitrat în română) https://youtu.be/vDKb9-UNf38 @Ortodoxie ☦

În 29 august prăznuim Tăierea Capului Sfântului Ioan, Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, ultimul mare profet al Vechiului Testament. Sfinții Evangheliști Matei (14, 1-12) și Marcu (6, 14-29) relatează pe larg sfârșitul mucenicesc al Sf. Ioan, cel care a fost înaintea Domnului nu numai cu nașterea, ci și cu moartea sa. Așa cum Domnul Hristos a pătimit pentru păcatele oamenilor, tot așa și Înaintemergătorul Său a îndurat moartea mucenicească, pentru fărădelegile lui Irod. În anul 31, tetrarhul Irod Antipa al IV-lea, fiul lui Irod cel Mare, s-a dus la Roma la împăratul Tiberiu. Pe drum, s-a oprit în casa fratelui său, Filip. Aici s-a aprins de patimă pentru soția fratelui său, Irodiada, care i-a promis că se va căsători cu el dacă se va despărți de soția sa, adică de fiica lui Areta, împăratul Arabiei cu care era căsătorit de mult timp. Când s-a întors la Roma, Irod Antipa și-a alungat soția lui legitimă și s-a căsătorit cu Irodiada, împotriva legii. Pentru această nelegiuire, Sfântul Ioan Botezătorul, păzitorul Legii lui Dumnezeu și propovăduitorul pocăinței, îl mustra pe Irod înaintea tuturor: „Nu ți se cade să ții pe femeia fratelui tău” (Marcu 6, 18). Sosind ziua sa de naștere, Irod a poruncit să se facă ospăț mare. Fiica Irodiadei, Salomeea a dansat și le-a plăcut lui Irod și celor ce ședeau cu el. Irod i-a făgăduit, amețit de băutură, ca-i va da orice îi va cere, până chiar la jumătate din împărăția sa. Irodiada și-a sfătuit fiica să ceară capul Sfântului Ioan Botezătorul. Irod s-a tulburat auzind aceasta, dar a dat totuși poruncă să fie tăiat capul lui Ioan și adus pe tipsie. Fapta lui Irod nu a rămas nepedepsită, deoarece Areta, pentru a se răzbuna de supărarea adusă fiicei lui, a cucerit castelul Maherus și o parte din pământul Iudeii. După ceva timp, Irod s-a dus la Roma ca să obțină titlul de rege de la împăratul Caligula, ca și fratele său, Agripa. Împăratul însă aflase că se unise cu parții, că uneltea împotriva romanilor și că se pregătea să înarmeze 70.000 de oameni. Pentru acestea i-a luat stăpânirea tetrarhiei Iudeii, i-a confiscat averea și l-a exilat (în anul 38) împreună cu Irodiada, mai întâi la Lugdun (Lyon) în Galia și apoi la Ilard în Spania. Astfel, Irod s-a sfârșit acolo în mizerie și boală, după ce mai întâi a văzut groaznica moarte a Salomeei. Ziua de 29 august face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alături de Înălțarea Sfintei Cruci, prăznuită pe 14 septembrie, și de Ajunul Bobotezei. Părintele Ene Braniște, unul dintre cei mai de seamă teologi liturgiști din țara noastră, menționează că postim în orice zi a săptămânii ar cădea această sărbătoare, fiind un post uşor. În Anuarul Liturgic și Tipiconal pe anul 2019, apărut la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă se precizează că, la masă vom mânca de post, de două ori în zi, dar cu untdelemn. Postim în această zi pentru a urma pilda Botezătorului Domnului, care și-a petrecut întreaga viață în rugăciune și asceză. Mineiul pe luna August arată că postim pentru a condamna gestul necugetat al lui Irod: „În tot chipul, se cuvine să fim în această zi cu întristare și mâhnire, și nu a avea plăcerea pântecelui, pentru viața cea înfrânată a Sfântului și pentru vărsarea lui de sânge, cea prin necurată ucidere de către Irod. Capul Înaintemergătorului a fost tăiat la ospăț din cauza jocurilor desfrânatei dansatoare și din cauza îmbuibării pântecelui și junghierii și vărsării de sânge de diferite vietăți. Iar nouă nu se cuvine a mânca nici una din aceste vietăți, că să nu ne arătăm a fi următori îmbuibărilor lui Irod”. Pe Sfântul Ioan Botezătorul îl prăznuim de-a lungul întregului an bisericesc: ● Zămislirea Sf. Ioan – 23 septembrie ● Soborul Sf. Proroc – 7 ianuarie ● Naşterea Sf. Ioan – 24 iunie ● Tăierea capului – 29 august ● Prima şi a doua aflare a capului – 24 februarie ● A treia aflare a capului – 25 mai. https://t.me/Acatiste/162

Sfânta Muceniţă Suzana, regina Georgiei Troparul, glas 4: Mielușeaua Ta, Iisuse, Suzana, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre. Viața: https://t.me/VietileSfintilor/1340 Acatistul: https://t.me/Acatiste/1359 @Ortodoxie ☦

Sfântul Mucenic Fanurie Viața: https://t.me/VietileSfintilor/1339 Rugăciune către Sfântul Fanurie: https://t.me/rugaciuni/884 Rugăciune la pregătirea pâinii Sfântului Fanurie: https://t.me/rugaciuni/885 Rețeta: https://youtu.be/Ea3dm3gWeeU @Ortodoxie ☦

Icoana Maicii Domnului din Vladimir este cinstită pe 21 mai, 23 iunie şi 26 august. Potrivit tradiției, Icoana Maicii Domnului din Vladimir a fost pictată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, pe blatul de la masa la care Hristos a mâncat împreună cu Fecioara Maria și cu Dreptul Iosif. După ce Sfântul Apostol Luca a terminat zugrăvirea icoanei, Maica Domnului a rămas impresionată și a grăit: „Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Harul Fiului meu și al meu va fi cu această icoană”. Rugăciune: https://t.me/rugaciuni/883 @Ortodoxie ☦

Sfinții Mucenici Adrian și Natalia https://youtu.be/GD9WYXjQW_8 Viața: https://t.me/VietileSfintilor/1336 Rugăciune: https://t.me/rugaciuni/882 @Ortodoxie ☦

Doi țărani aveau o arie comună unde-și treierau grânele. Unul era necinstit, iar celălalt onest. Ambii treieraseră în aceeași zi bucatele lor și fiecare își lăsase grâul în arie până în ziua următoare. Cel necinstit voi să fure în noaptea următoare din grânele vecinului și, spre a le recunoaște, așternu de cu seară o pătură pe ele. Întâmplător, veni și celălalt  țăran în seara aceea la arie și vâzând grânele acoperite, își zise: – Ce om bun este vecinul meu! Mi-a acoperit grânele ca nu cumva să plouă și să se strice. Dar nu voiesc nici eu să fiu mai puțin cinstit. Mai bine să se strice grânele mele decât ale acestui om, atât de binevoitor… Luă apoi pătura și acoperi grămada celuilalt. Noaptea, hoțul se duse acolo, pipăi pătura și își umplu sacul din grămada acoperită. A doua zi, venind în arie, constată cu rușine că grămada vecinului era intactă și că, de fapt, își furase lui însuși grâul. De câte ori în viață omul nu-și fură singur pălăria și se păgubește pe sine! Vitamine Duhovniceşti

Sfântul Dionisie din Zakynthos este cinstit pe 17 decembrie, ziua trecerii sale la cele veșnice și pe 24 august, ziua mutării sfintelor sale moaște. În anul 1717, din cauza incursiunilor piraților, monahii din Mănăstirea Strofadelor au mutat moaștele Sfântului Dionisie la metocul mănăstirii din Kalliteros, Zakynthos. Sfântul Dionisie din Zakynthos s-a născut în anul 1547, în satul Aigialos din insula Zakynthos. A primit la botez numele Draganigos. Provenind dintr-o familie nobilă, a beneficiat de o educație aleasă, reușind să învețe limbile greacă, italiană și latină. La vârsta de 21 de ani decide să intre în monahism. Ajunge la Mă­năstirea Strofadelor, la sud de Zakynthos, unde primește numele Daniel. În 1570 este hirotonit preot, iar în 1577 este ales episcop al insulei Eghina, moment când primește numele Dionisie. După puțin timp revine în Zakynthos ca episcop. A trecut la cele veșnice pe 17 decembrie 1622, la vârsta de 75 de ani. Mai târziu, trupul său a fost descoperit răspândind o mireasmă deosebită. A fost canonizat de Patriarhia de Constantinopol, iar moaștele sale sunt păstrate în Biserica Sfântul Dionisie din Zakynthos. Sfântul Dionisie este cunoscut și sub numele de sfântul iertării, datorită unui episod din viața sa: un om bate la ușa chiliei sfântului și îi cere să-l adăpostească. Sfântul află că este urmărit pentru crimă. Cel care fusese omorât era chiar fratele sfântului. Plin de dragoste dumnezeiască, îl ajută pe ucigaș să se pocăiască. Mai târziu, criminalul îndreptat a devenit monah. Iertarea cu care l-a îmbrățișat și hrănit pe ucigaș l-a făcut să primească numele de Sfântul iertării. Sfântul Dionisie din Zakynthos este cinstit ca un mare făcător de minuni. A mijlocit înaintea lui Dumnezeu pentru oameni atât în timpul vieții, cât și după trecerea sa la cele veșnice. Sunt nenumărate mărturii ale credincioșilor despre vindecările și ajutorul dumnezeiesc primite datorită rugăciunilor sale. Creștinii din întreaga lume vin la racla cu moaștele sale. Papucii din raclă, cu care se spune că se plimbă pentru a-i ajuta pe credincioși, se uzează, fiind schimbați periodic. https://t.me/Acatiste/1355

Cine nu se leapădă de voia proprie și de patimile ascunse din minte și inimă nu poate face voia lui Hristos și nu-L va putea purta în inima sa plină de idolii patimilor. Oamenii aceștia nu pot urca pe scara desăvârșirii creștine. Printre ei se numără și tânărul bogat care, auzind că i se cere să-și dea averea la săraci pentru a urma lui Hristos, s-a întors acasă trist. Păzirea poruncilor Legii, unită cu credința dreaptă în Hristos aduc mântuirea omului, dar nu-l fac desăvârșit, arată Pavel: Nimic nu a desăvârșit Legea (Evrei 9, 9; 10, 1). Zice Mântuitorul: Eu am venit ca viață să aibă, și din belșug să aibă (Ioan 10, 10). De aici trebuie să înțelegem că alta este treapta celor ce intră în viață, adică se mântuiesc, și alta este treapta celor ce voiesc să aibă și mai multă viață, adică a celor desăvârșiți. Cei ce se mântuiesc, moștenesc viața cea veșnică, iar cei ce sunt desăvârșiți, nu numai că se mântuiesc, dar moștenesc vistieriile slavei celei dumnezeiești din ceruri. Prin călcarea poruncilor omul a pierdut raiul, iar prin jertfa și răscumpărarea Mântuitorului neamul omenesc a moștenit cerul. De aceea El n-a zis în Sfânta Evanghelie Fericiți cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăția raiului, ci Împărăția Cerurilor, sau Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a acelora este împărăția raiului, ci Împărăția Cerurilor. Mântuitorul a venit în lume ca prin jertfa și răscumpărarea Sa să dea mai mult decât am pierdut la început prin zavistia diavolului. S-a împlinit cuvântul care zice: Unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit darul (Romani 5, 20). Pavel arată că sunt diferite trepte ale slavei pentru cei ce se mântuiesc: Alta este strălucirea soarelui, alta este strălucirea lunii, și alta strălucirea stelelor, și stea de stea se deosebește în strălucire (I Corinteni 15, 41). Însuși Mântuitorul zice: În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt (Ioan 14, 2). Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit (Matei 5, 48). În ce constă desăvârșirea omului pe pământ? Pavel zice: Dragostea este legătura desăvârșirii (Coloseni 3, 14). Cel ce are desăvârșită dragoste față de Dumnezeu și de aproapele său a ajuns la fapta cea mare a desăvârșirii. Sf. Maxim Mărturisitorul arată că cel desăvârșit în iubire a ajuns la culmea nepătimirii și nu mai cunoaște deosebirea între al său și al altuia, sau între credincios și necredincios, între rob și slobod, sau peste tot între bărbat și femeie. Cel ridicat mai presus de tirania patimilor, căutând la firea cea una a oamenilor, privește pe toți la fel și are față de toți aceeași dragoste (Galateni 3, 28). Sf. Ioan Scărarul spunea că desăvârșirea este învierea sufletului mai înainte de învierea trupului. Sf. Nichita Stihatul spune că desăvârșirea este readucerea puterilor sufletului la starea de la început a naturii omului, așa cum l-a creat Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa și cum era el în rai înainte de cădere. Sf. Isaac, fiind întrebat de unde știm că am ajuns la măsura desăvârșirii, explică aşa: Când se va mișca pomenirea lui Dumnezeu în mintea omului, îndată inima lui se pornește spre dragoste și ochii lui pogoară lacrimi cu îndestulare, că dragostea din pomenirea celor iubiți aprinde lacrimi... acesta și în somn vorbește cu Dumnezeu. Dar și în familie se poate duce o viață creștină înaltă. Oare ce sunt mamele sfinte, cu copii mulți, crescuți în rugăciune și bucurie, dacă nu niște femei desăvârșite în răbdare și iubire? Credincioșii cu viață curată din lume care trăiesc în feciorie și văduvie neîntinată prin sate și orașe desăvârșiți sunt! Să păstrăm cu râvnă evlavia și exemplul personal al mamelor bune, al duhovnicilor și sfinților noștri! Azi este desăvârșit cel ce se roagă neîncetat, cel împăcat cu toți, cel ce miluiește, se smerește și se jertfește pentru apărarea dreptei credințe, pentru bună creșterea copiilor și pentru mântuirea tuturor. Să rugăm pe Mântuitorul să ne ajute pe calea desăvârșirii în dragoste, în credință și în rugăciune, spre lauda lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor noastre. Sf. Ilie Cleopa Partea 2 din 2 @Ortodoxie ☦