6 357
Subscribers
+124 hours
-167 days
-4430 days
Posts Archive
6 357
⛔️ Marele spion rus prins de SRI cu sprijinul aliaților este un soi de găinar cu discernământ diminuat, condamnat de compatrioți pentru tâlhărie (250 ruble plus un telefon mobil).
Hazliu e că presa noastră îl prezintă în deschiderea jurnalelor ca pe un soi de James Bond 007 extrem de periculos. Mori de râs, băi nene!
6 357
❌ NEWS ALERT, PE SURSE / După ce AUR și PSD au preluat șefia televiziunii, respectiv a radioului de stat (ambele cu audiențe infime), PNL și USR amenință că vor boicota toată presa mainstream pe care o sponsorizează cu milioane de euro lunar. Și vor intra în greva foamei pe termen nelimitat (cu pauze de clătite cu gem, zilnic între orele 13 și 14).
6 357
🔖 Cele două ceasuri ale imperiului. De ce declinul dezbină Occidentul
https://opozitia.net/2026/09/09/cele-doua-ceasuri-ale-imperiului-de-ce-declinul-dezbina-occidentul/
6 357
✔️ PAZNICUL DE NOAPTE AL UNEI PĂCI SCRISE FĂRĂ EL
Unsprezece guverne europene plus Canada au descoperit că dețin ceva ce americanii vor și pentru care nu plătesc nimic. Marfa se numește Cisiordania și a ajuns pe masa negocierilor la trei zile după ce emisarii lui Donald Trump au ieșit de la Vladimir Putin fără să fi invitat pe cineva din Europa.
Marți, miniștrii de externe ai Canadei, Danemarcei, Finlandei, Franței, Islandei, Irlandei, Norvegiei, Poloniei, Portugaliei, Spaniei, Suediei și Marii Britanii au anunțat restricții asupra mărfurilor produse de coloniștii israelieni în teritoriile ocupate, adică vin, curmale, cosmetice și tot ce iese din zonele industriale ridicate acolo. Marfa palestinienilor din aceleași ținuturi rămâne binevenită în Europa.
La portofel, gestul nu doare pe nimeni. Comerțul britanic cu Israelul se învârte în jurul a 6 miliarde de lire pe an, iar cel cu teritoriile ocupate ajunge, cu totul, la 38 de milioane.
Doare în altă parte. Ca să oprești marfa coloniilor, tragi mai întâi o linie pe hartă între Israel și pământul pe care Israelul îl stăpânește fără să-l dețină, apoi pui un vameș s-o verifice la fiecare bax de curmale. Linia aceea o șterge Ierusalimul de aproape șaizeci de ani. Când Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, acum șapte ani, că produsele coloniilor nu mai pot purta eticheta ”made in Israel”, guvernul de la Ierusalim a răspuns că antisemitismul european ”și-a găsit acoperire legală”. Era vorba doar despre etichete.
Ca să înțelegi de ce s-a reactivat falsa grijă a unor lideri europeni pentru soarta palestinienilor, trebuie să te uiți la o cu totul altă masă. Una mai îmbelșugată, la care europenii nu sunt primiți. Și se simt umiliți.
La începutul anului, la Paris, Franța și Marea Britanie s-au angajat să trimită trupe în Ucraina după un eventual armistițiu. Keir Starmer, pe atunci încă premier, anunța că ”Regatul Unit și Franța vor stabili centre militare în Ucraina și vor construi instalații protejate pentru arme și echipamente militare”. Partea americană a promis drone, sateliți și senzori. Niciun soldat.
Sâmbăta trecută, Steve Witkoff și Jared Kushner au stat trei ore cu Putin la Moscova. Un consilier al Kremlinului a descris discuțiile drept ”substanțiale, foarte directe și constructive”, din care ar fi ieșit ”o serie întreagă de idei pentru o reglementare de pace”. A doua zi, emisarii lui Trump au ajuns la Kiev, unde au fost primiți la masă și consilierii de securitate ai Marii Britanii, Franței și Germaniei.
Aici avem toată harta. La Kiev, europenii trimit consilieri. La Moscova, unde se negociază de fapt, nu trimit pe nimeni, fiindcă nimeni nu i-a chemat. Europa este angajată paznic de noapte la o casă în care ziua nu are voie să intre. (...)
...............................
Vă invit să citiți toată postarea pe pagina de Substack - noua mea casă, link mai jos - unde puteți da Subscribe ca să primiți zilnic noutățile în căsuța de e-mail, cu prioritate (plus noul meu thriller SÂNGE RECE, lansat în exclusivitate pe Substack)
https://adrianonciu.substack.com/p/paznicul-de-noapte-al-unei-paci-scrise
6 357
⛔️️ NEWS ALERT, PE SURSE / La propunerea Oanei Țoiu, în România va avea loc un recensământ pentru stabilirea numărului exact de agenți ruși, respectiv de simpatizanți ai lui Putin.
Ministerul de Externe dă asigurări că niciun animal nu va avea de suferit.
6 357
🔖 Războiul din Ucraina: Occidentul agravează situația
https://opozitia.net/2026/09/08/razboiul-din-ucraina-occidentul-agraveaza-situatia/
6 357
❌ BREAKING / După ce doctorul Arafat a lansat un mesaj Ro-Alert în județele Iași, Suceava, Neamț, Vaslui și Botoșani, drona venită dinspre Republica Moldova a fost văzută la coadă la merdenele, în centrul orașului Iași.
Întrebarea este cum a pătruns drona respectivbă prin ”Scutul de Foc”. Soldați din Republica Moldova, România și Statele Unite desfășoară, în perioada 4–19 septembrie (adică inclusiv astăzi, chiar în timp ce citiți aceste rânduri), exercițiul multinațional ”Scutul de Foc 2026”, ajuns la a douăsprezecea ediție.
La antrenamente participă subunități de infanterie și artilerie ale Armatei Naționale din Moldova, efective ale Inspectoratului General de Carabinieri, militari ai Armatei Române și membri ai Gărzii Naționale a statului american Carolina de Nord, partenerul Chișinăului în cadrul State Partnership Program.
Nu ar fi exclus ca drona văzută în România să fie a americanilor, iar AI-ul de la bord să fi scăpat de sub control din dorința de mânca merdenele în Iași.
6 357
✔️ CULOAREA CRIMEII ȘI FACTURA PENTRU AFRICA
De ce a votat America singură împotriva noii hărți a lumii și de ce a fost Oana Țoiu singurul ministru european care a simțit nevoia să vorbească despre Crimeea?
O hartă pe care Africa apare de paisprezece ori mai mare decât Groenlanda a trecut la ONU cu 164 la 1, iar singurul stat care s-a opus a văzut în ea prima tranșă de plătit dintr-o factură cu multe zerouri. Statele Unite au votat împotrivă fiindcă în spatele corecției cartografice stă Uniunea Africană. Anul trecut, organizația și-a declarat tema oficială ”Justiție pentru africani și persoanele de descendență africană prin reparații”, cu un plan de acțiune pe zece ani (”Deceniul Justiției și Reparațiilor 2026–2036”). Iar din toată Uniunea Europeană un singur ministru de externe a simțit nevoia să anunțe public că Crimeea rămâne ucraineană — Oana Țoiu, la trei zile după ce România votase ”pentru”, despre pământul cu cele mai mici șanse să se întoarcă la Kiev.
Rezoluția ONU, depusă de Togo în numele Grupului African, cere înlocuirea proiecției Mercator cu Equal Earth, care redă corect suprafețele. Textul este scurt, neobligatoriu și încurajează folosirea hărților echivalente în manuale. Șase state s-au abținut atunci când au văzut Crimeea hașurată în gri (adică nici a Kievului, nici a Moscovei): Ucraina, Estonia, Lituania, Georgia, Moldova și Serbia. Rusia, India și China au votat pentru noua hartă.
Yaryna Ferencevych, reprezentanta adjunctă a Americii la ECOSOC, a spus în plen, înainte de vot, că textul ”nu poate fi separat de proiectul ideologic mult mai amplu și mai radical căruia îi aparține” și a numit astfel de rezoluții ”paraziți pe activitatea noastră aici și motivul pentru care această instituție își pierde credibilitatea”. Africa chiar este mai mare decât o arată Mercator și nimeni nu se ceartă pe geometrie. Washingtonul a vrut să atragă atenția asupra consecințelor, după ce Adunarea Generală va consemna într-un document oficial că hărțile au fost instrument al dominației coloniale. (...)
...............................
Vă invit să citiți toată postarea pe pagina de Substack - noua mea casă, link mai jos - unde puteți da Subscribe ca să primiți zilnic noutățile în căsuța de e-mail, cu prioritate (plus noul meu thriller SÂNGE RECE, lansat în exclusivitate pe Substack)
https://adrianonciu.substack.com/p/culoarea-crimeei-si-factura-pentru
6 357
🔴 BREAKING, PE SURSE / Nicușor Dan oscilează între Luca Niculescu și CT Popescu pentru postul de redactor-șef al cotidianului ”Naționalistul sănătos”.
6 357
🔖 Este Zelenski la capătul drumului?
https://opozitia.net/2026/09/07/este-zelenski-la-capatul-drumului/
6 357
❌ NEWS ALERT / Am avut plăcerea de a asista la festivitatea de deschidere a noului an școlar la Academia de Piloți de Drone Rusești Rătăcite, filiala Iași.
Domnul primar a intenționat să aterizeze în prezidiu cu o dronă de la PNL pe motorină, dar a fost nevoit să se catapulteze în ultimul moment.
Mult succes elevilor, părinților și cadrelor didactice de la SRI (detașate în prima linie a războiului cu Putin).
6 357
✔️ CE A CUMPĂRAT PUTIN DE LA TRIMIȘII LUI TRUMP
Cea mai eficientă mișcare a lui Vladimir Putin a durat o după-amiază și nu l-a costat nimic. Președintele rus i-a lăsat pe emisarii americani să aștepte câteva ore bune, după ce luaseră prânzul la un restaurant din Moscova. A doua zi, aproape jumătate dintre alegătorii unui land german votau AfD, un partid considerat ”de extremă dreapta” și aflat, la un moment dat, pe punctul de a fi interzis în Germania. Peste două săptămâni vor vota și rușii, așa că ”diplomația” americană la Moscova a picat la țanc.
Steve Witkoff și Jared Kushner au aterizat în capitala Rusiei sâmbătă dimineața. I-a întâmpinat Kirill Dmitriev, omul fondului suveran de investiții, nu un diplomat. Ceea ce vorbea de la sine că va urma o discuție mai ales despre afaceri. Apoi trimișii lui Trump au luat masa și l-au așteptat pe Putin câteva ore bune. Președintele Rusiei avea în program sărbătorirea a 879 de ani de când luase ființă capitala țării. Oaspeții americani au intrat la Kremlin la opt seara, au ieșit la unsprezece și au decolat după miezul nopții.
Ce au obținut încape pe o jumătate de pagină. Un fost pușcaș marin american, Robert Gilman, eliberat. O scurtă pauză de bombardamente care acoperea cele două capitale și lăsa frontul neatins, după ce propunerea ucraineană de armistițiu general pe trei zile fusese respinsă. Și, în formularea consilierului Iuri Ușakov, discuții despre ”probleme economice și posibile proiecte comune, reciproc avantajoase, de mari dimensiuni”. Despre disputele teritoriale, nimic.
Pe fond, o sursă anonimă din Kremlin citată de Kyiv Post (așadar, extrem de credibilă pentru fanii lui Zelensky) a spus că nu există nicio șansă de înțelegere pe linia frontului până când Putin termină de ocupat restul regiunii Donețk. Ospitalitate din belșug, dar fără concesii.
Duminică, aceiași doi trimiși ai lui Trump au ajuns la Kiev cu trenul. Ucraina pregătise o întâmpinare pe aeroport, dar, după cum a explicat ulterior Zelensky, loviturile rusești în alte zone decât capitala ar fi făcut zborul foarte riscant. Pe lângă Zelensky, pe Witkoff și Kushner i-au așteptat în Kiev și trimișii Franței, Marii Britanii și Germaniei. Evident, Europa vrea să se asigure că investițiile blocului comunitar ”atât timp cât va fi necesar” vor putea fi recuperate după un eventual aranjament ruso-american. «Nu se va semna nimic peste capul nostru» a fost mesajul implicit al principalilor sponsori ai administrației Zelensky.
S-a discutat trei ore. Un oficial de la Casa Albă a anunțat apoi că pașii următori ”vor fi anunțați în săptămânile ce vin”, formulă care în limbaj diplomatic înseamnă că nu s-a convenit nimic. (...)
...............................
Vă invit să citiți toată postarea pe pagina de Substack - noua mea casă, link mai jos - unde puteți da Subscribe ca să primiți zilnic noutățile în căsuța de e-mail, cu prioritate (plus noul meu thriller SÂNGE RECE, lansat în exclusivitate pe Substack)
https://adrianonciu.substack.com/p/ce-a-cumparat-putin-de-la-trimisii
6 357
✝ “Iată cele mai înfricoșătoare cuvinte: suntem de la Guvern și am venit să vă ajutăm”.
Să ne rugăm împreună pentru ca Dumnezeu să ne dea gândul cel bun.
Doamne ajută!
6 357
🔖 Ipocrizia rușinoasă a Berlinului în privința Nord Stream
https://opozitia.net/2026/09/05/ipocrizia-rusinoasa-a-berlinului-in-privinta-nord-stream/
6 357
✔️ RĂSPUNSUL MOSCOVEI LA SERIA DE ASASINATE
În războiul ruso-american prin interpuși se ucid generali în parcări, ofițeri pe trotuar și șefi de servicii secrete în propriul birou. E singura ramură care a funcționat fără pauză de la începutul conflictului, însă fără rezultate la masa negocierilor. Și cu Moscova foarte reținută până ieri.
Vineri la prânz, o dronă cu reacție a intrat în sediul Serviciului de Securitate din centrul Kievului, îndreptată spre biroul lui Oleksandr Poklad. Doisprezece răniți, fum peste acoperișuri, ansamblul Sfintei Sofia avariat la câteva sute de metri. Poklad a scăpat. În aceeași zi am aflat că Steve Witkoff și Jared Kushner pleacă în sfârșit spre Moscova, ca să discute încă o propunere de-a lui Trump (în afară de cea transmisă prin intermediului șefului CIA). Vizita mai fusese anunțată de patru ori până acum, fără să se întâmple.
Ținta de la Kiev fusese aleasă cu grijă. Poklad a condus contraspionajul ucrainean timp de cinci ani, iar din vară conduce tot serviciul. Adică a stat la butoane exact în perioada în care generalii ruși au început să sară în aer prin parcări. Igor Kirillov, ucis de o bombă ascunsă într-o trotinetă la ușa blocului, operațiune asumată public de SBU. Iaroslav Moskalik, mașină capcană lângă Moscova, cu o instanță rusă care a dat condamnare pe viață și a stabilit de unde venise ordinul. Generalul Alexeev, împușcat pe stradă la Moscova în februarie și scăpat cu viață, cu FSB arătând direct spre Kiev.
Drona de vineri este un prim răspuns la toată lista de mai sus.
Rușii anunțaseră unde bat. În mai, Ministerul de Externe de la Moscova declara că loviturile vor viza ”atât centrele de decizie, cât și punctele de comandă”. Patru luni mai târziu, una dintre ele a găsit un birou important din capitala Ucrainei. (...)
...............................
Vă invit să citiți toată postarea pe pagina de Substack - noua mea casă, link mai jos - unde puteți da Subscribe ca să primiți zilnic noutățile în căsuța de e-mail, cu prioritate (plus noul meu thriller SÂNGE RECE, lansat în exclusivitate pe Substack)
https://adrianonciu.substack.com/p/raspunsul-moscovei-la-seria-de-asasinate
6 357
🔖 Un acord, două adevăruri: contractul petrolier SUA–Venezuela
https://opozitia.net/2026/09/04/un-acord-doua-adevaruri-contractul-petrolier-sua-venezuela/
6 357
✔️ ”TOATĂ LUMEA IUBEȘTE UN CÂȘTIGĂTOR”
Un șofer român care face plinul de motorină plătește azi mai mult decât un chinez cu același salariu mediu, deși Beijingul cumpără petrol din țara bombardată, iar Bucureștiul nu cumpără de acolo niciun baril. Pompa de benzină a devenit singurul contor din România unde se adună facturile a două războaie purtate de americani fie direct, fie prin intermediul lui Zelensky.
Motorina se vinde cu 10.16 lei litrul în toate rețelele de distribuție, iar benzina stă la un maxim istoric de aproape zece lei, după ce în iulie coborâse sub nouă lei.
Primul foc arde în Rusia. Dronele ucrainene au lovit douăzeci și patru din cele treizeci și patru de rafinării mari rusești, în vreo cincizeci de atacuri strânse în o sută de zile, iar procesarea de țiței a Rusiei a coborât la cel mai slab nivel din ultimele două decenii. La începutul verii, Moscova a interzis exportul de motorină. Un furnizor care scotea pe piață un surplus de zeci de milioane de tone pe an a dispărut într-o săptămână.
Cine a avut un interes specific în toată afacerea se știe foarte bine: Donald Trump. Potrivit Financial Times, Washingtonul a livrat Kievului planificarea loviturilor de lungă rază asupra rafinăriilor, adică rute, altitudini, sincronizare și parametri de misiune. Un oficial american a descris împărțirea muncii, citat de aceeași publicație toamna trecută. ”Inițial, Ucraina a selectat țintele pentru loviturile sale de lungă rază, după care Washington a furnizat informații privind vulnerabilitățile la acele locuri.” Zelensky pretinde, pentru publicul naiv, că lovește rafinăriile ca să câștige războiul, nu ca să-l ajute pe Trump să-și vândă petrolul.
Cu o vară mai devreme, într-o convorbire privată relatată tot de Financial Times, Trump îl întrebase pe Zelensky dacă Ucraina ar putea lovi Moscova în cazul în care ar primi rachete cu rază mai lungă. Două zile mai târziu, în fața camerelor, spunea că Ucraina n-ar trebui să vizeze Moscova. Ambele afirmații îi aparțin, la interval de patruzeci și opt de ore.
Al doilea foc pus și întreținut de americani arde în Golf. Iranul a închis strâmtoarea Ormuz în martie, americanii blochează din iulie exporturile iraniene, iar închiderea culoarului a tăiat o cincime din gazul lichefiat care circulă pe mare și aproape o șesime din țițeiul transportat cu tancuri petroliere. Valdis Dombrovskis, comisar european pentru Economie și Productivitate, a rezumat rezultatul cu prudența unui om care semnează prognoze, spunând că ”războiul din Orientul Mijlociu a declanșat un șoc energetic major”. Comisia și-a tăiat pe loc estimarea de creștere și și-a urcat-o pe cea de inflație.
Aici se termină partea cu pagube și începe partea cu încasări.
Statele Unite au exportat, într-o singură săptămână din primăvară, peste 14 milioane de barili pe zi de produse petroliere, un nivel pe care niciun exportator din istorie nu l-a atins nici măcar ca vârf de moment. Pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial, America a devenit exportator net de țiței. Brentul urcase la o sută douăzeci și șase de dolari. Iar țițeiul american s-a desprins de cel european, ceea ce explică restul. (...)
...............................
Vă invit să citiți toată postarea pe pagina de Substack - noua mea casă, link mai jos - unde puteți da Subscribe ca să primiți zilnic noutățile în căsuța de e-mail, cu prioritate (plus noul meu thriller SÂNGE RECE, lansat în exclusivitate pe Substack)
https://adrianonciu.substack.com/p/toata-lumea-iubeste-un-castigator
6 357
🔴 NEWS ALERT / Estonia a cumpărat rachete pentru Ucraina de 70 de milioane de euro de la o firmă indiană care nu fabrica rachete, potrivit Mediafax. Ministrul estonian al Apărării a demisionat după ce mega-țeapa a a ajuns în jurnalele de știri.
p.s. Vând urgent (sau închiriez) zece tancuri Abrams cu tracțiune integrală, volan pe dreaptă și climă bizone, puțin folosite pe autostrada A7, între Adjud și Bacău. Accept probe la orice service autorizat. Exclus mercenari de la Getica.
6 357
❌ Cancelarul german Merz:
Nu mai suntem suficient de productivi, pur și simplu. Fiecare individ poate spune: "Eu fac deja destul de mult.” Și asta poate fi adevărat.
Dar când te întorci din China, doamnelor și domnilor, vezi lucrurile mai clar.
Cu echilibrul muncă-viață personală și cu o săptămână de lucru de patru zile, prosperitatea pe termen lung în țara noastră nu poate fi menținută. Va trebui pur și simplu să facem puțin mai mult.
.............
Ce glumă bună! Pot munci nemții și de 10 ori mai mult, tot degeaba, câtă vreme americanii le vând energie de 3-4 ori mai scumpă decât au chinezii (după ce au dinamitat NordStream).
6 357
🔖 Guvernul german intensifică războiul nedeclarat împotriva Rusiei
https://opozitia.net/2026/09/03/guvernul-german-intensifica-razboiul-nedeclarat-impotriva-rusiei/
