Reactiunea

Adevărul, patru ani mai târziu...

3. două state independente E o formulă devenită nerealistă în urma fragmentării părții rămase pentru Palestina, prin politica de colonizare din ultimele decenii. Sintagma „două state” e pretinsă a fi obiectivul agreat de „comunitatea internațională”, dar în practică, e o utopie. Satele palestinienilor, cele câteva orașe, cartierele din Ierusalim au devenit niște bantustane, segregate cu garduri, ziduri, șosele fără acces pentru ei, rupte unele de altele. Nu se poate crea un asemenea stat peticit, rupt de accesul la izvoare și la terenul arabil. Mearsheimer subliniază că din această cauză regimul Netanyahu și predecesorii săi au susținut Hamas în mod ocult, inclusiv financiar, anterior datei de 7 octombrie. Motivul e simplu: coaliția lui Bibi și Hamas au în comun că nu vor varianta cu 2 state. În schimb, în Cisiordania, conducerea Autorității Palestiniene vrea varianta respectivă. Și atunci, Israelul a susținut Hamas ca să se asigure că sabotează varianta 3. 4. un singur stat, cu epurare etnică Aceasta e varianta pentru care a optat coaliția care conduce Israelul și în care ne aflăm în ultima jumătate de an. E motivul pentru care sunt distruse sistematic locuințe, școli, moschei, biserici, spitale. E motivul pentru care îi înfometează, opresc camioanele cu mâncare. „Vor să îi alunge de acolo și se asigură că nu vor putea trăi acolo”. J.M. recunoaște că până anul trecut a respins încadrarea ca genocid, dar de anul acesta a fost convins de dovezile abundente că e acoperită de realitățile din teren, atât ca fapte cât și ca intenție declarată public de numeroși demnitari, citați de Haaretz. Epurarea etnică a fost de la început acceptată ca opțiune practică, implicită, a proiectului sionist. Obiectivul de a învinge Hamas nu i se pare realizabil, în schimb, cel de a alunga întreaga populație în altă parte, cu simpatiile lor pentru Hamas cu tot, i se pare, paradoxal, mai realizabil. J.M. spune că actualmente „Israelul se află într-un mare bucluc” și nu e clar cum va ieși din ce s-a băgat, pentru că va trebui să gestioneze ce se încăpățânează să stăpânească. Un detaliu foarte important, dezvăluit de profesorul american, e simptomatic pentru eșecul proiectului sionist: „În ultima jumătate de an, o jumătate de milion de israelieni au părăsit țara. N-aveți idee câți cer cetățenie poloneză și situația nu e diferită în alte țări din Europa.” (Iată un aspect al temei migrației total absent din presa noastră și ignorat chiar de partide presupus suveraniste.) Dar faptul că Israelul are bomba atomică nu o face invincibilă în regiune? (întreabă gazda conferinței). Da, arma nucleară e cel mai mare instrument de descurajare în grila realistă. Dar nu uitați că și Africa de Sud avea arma nucleară la acea dată, dar asta nu a împiedicat-o să dispară în acea formă, ca stat de tip apartheid. (Între timp, nu mai are. Și-a distrus cele câteva capacități la începutul anilor 90, după semnarea unui tratat de neproliferare.) În schimb, J.M. avansează un concept interesant - capacitatea de escaladare - în care consideră că Israelul a pierdut și Iranul a câștigat. E vorba de capacitatea de a proiecta o amenințare credibilă că poți răspunde la orice lovitură cu un grad mai mare de intensitate. Mearsheimer dezvăluie că Israelul a decis să bombardeze ambasada iraniană la Damasc fără știrea americanilor, încercând să provoace un război pe care să-l poarte în principal SUA și Iran, în beneficiul său. Dar că asta i-a scos din izolare pe iranieni, care au fost contactați prin intermediul Omanului de America și au agreat acele lovituri regizate, fără victime, pe teritoriul Israelului. Chiar și acele rachete, jumătate au fost respinse de anglo-americani. Iar Israelul n-a mai răspuns decât cu distrugerea unui radar iranian. Un alt perdant major post-7 octombrie sunt Statele Unite. Acestea ar trebui să aibă ca prioritate China, dar nu pot face „pivotul spre Asia-Pacific”, pentru că sunt împotmolite în două conflicte fără speranță, în Ucraina și în Orientul Mijlociu. Ambele riscă să îi împingă tot mai adânc într-o alianță cu China pe furnizorii vitali de

energie, de care aceasta din urmă are nevoie, Rusia și statele arabe din Golf. „Arabia Saudită abia aștepta să sară în pat cu Israel, după acordurile abrahamice, iar acum vede cum Iranul devine puterea dominantă în regiune, care are de partea ei demografia și resursele”. Mearsheimer e și coautor al cărții „Lobby-ul israelian” (în politica americană). Iar din această perspectivă consideră că nu sunt premise ca politicienii americani să se poată opune în vreun fel Israelului. O vagă opoziție a fost pe vremea lui Reagan, acum 40 de ani, nu se pune problema ca Biden sau Trump să schimbe direcția. În schimb, constată o ruptură între votanți, pe de o parte, și clasa politică și presă, pe de altă parte. Într-un sondaj pe care îl citează: 57% din votanții lui Joe Biden cred că Israelul comite un genocid și 27% spun că nu sunt siguri. https://www.youtube.com/watch?v=kAfIYtpcBxo

Prezentare magistrală a profesorului John Mearsheimer, un expert de top în analiza geopolitică și lider al școlii real-politik de azi. Cele 4 scenarii teoretice de rezolvare a problemei israelo-palestiniene sunt următoarele: 1. un singur stat, în regim de apartheid În opinia observatorului american de origine evreiască, aceasta era situația de facto dinainte de 7 octombrie. Până la acea dată, „Israelul controla tot teritoriul „de la râu până la mare”. (Nici după acea dată nu a fost inversat raportul de forțe, controlul a rămas total.) Pentru încadrarea în categoria apartheidului, profesorul citează surse abundente de la Amnesty International, emisari ONU și ONG-uri israeliene. Avem o „zonă verde”, cu drepturi parțiale pentru populația de mâna a doua și două zone de ocupație militară, Cisiordania și Gaza, fără drepturi de vot sau de alt fel pentru populația ocupată. Acest tip de aranjament era considerat ca o situație stabilă și sub control, din perspectivă israeliană, dar fără orizont pe termen lung. Era percepută de restul planetei ca neproblematică, deci lipsită de griji. 2. un singur stat, democratic și multietnic E ceva ce se pretinde tuturor țărilor lumii, dar e considerat o soluție de neconceput pentru israelieni, întrucât ar însemna sfârșitul proiectului sionist. Între „râul Iordan și Marea Mediterană” sunt șapte milioane de evrei și șapte milioane de arabi palestinieni. Dacă ar fi puși să trăiască într-un regim liberal, ar fi un stat, dar n-ar mai fi un „stat evreiesc”. (J.M. nu amintește acum, dar cu siguranță are în vedere și cei 5 milioane de palestinieni alungați în țările vecine, cărora un stat multietnic n-ar avea vreun motiv să le interzică reîntoarcerea la casele lor sau măcar în țara din care au fost izgoniți părinții sau bunicii lor.) (Observați că acest tip de îngrijorare e prezentată de presa oficială ca fiind extremism, în cazul oricărei țări europene, dar ca „drept legitim la auto-apărare și la existență” în cazul Israelului.) (1/2)

Diferența de preț dintre benzină și motorină variază din considerente politice. La fel cum și mașinile electrice sunt făcute mai atractive prin subvenții și scutiri de taxe. Tehnic, motorina e mai puțin rafinată decât benzina, deci ar trebui să fie mai ieftină. Un litru de motorină are mai multă energie decât cel de benzină, una din explicațiile pentru eficiența superioară a motoarelor diesel. Graficul se referă la ecartul de preț de pe piața americană, pentru că sunt mai ușor de găsit statistici de acolo. În 2005, s-a luat decizia să se complice procesul de rafinare a motorinei, pentru a-i scădea conținutul de sulf, care poluează prin producerea dioxidului de sulf. Mai mult ca sigur, măsura are o oglindire într-o normă europeană similară. De atunci motorina a devenit mai scumpă, inversând raportul cu benzina. Altă consecință a fost preferința pentru petrolul „dulce”, cu conținut mai mic de sulf în mod natural. Pe măsură ce se introduceau noile instalații mai scumpe de rafinare, petrolul cu sulf mai mult era împins spre piețele cu mai puține reglementări ecologice. Dintre producătorii majori, Venezuela are un petrol cu nivel mai mare de sulf, în timp ce Arabia Saudită are petrol cu mai puțin sulf și mai ieftin de extras. Avantajați sunt și alți mari producători, ca Rusia, SUA, Canada. Separat, e vorba de moduri de taxare. De la 1 iulie, în România, acciza la benzina fără plumb va crește la 2,38 lei pe litru, iar pentru motorină la 2,18, după ce ambele au mai suferit o scumpire în ianuarie. Peste 50% din costul unui litru de carburant e reprezentat de accize, TVA și indirect de restul impozitelor curente pentru firme și angajați. Fermierii beneficiază de o subvenție la prețul motorinei, care se obține prin rambursare de la APIA (Agenția de Plăți Agricole) de 2,079 lei pe litru din iulie. Sunt diverse baremuri, de exemplu: 150 de litri la hectarul cultivat cu legume, pepeni sau livezi, 78 de litri la hectarul cultivat cu cereale, sau altele pentru irigațiile motorizate. https://www.forbes.com/sites/rrapier/2023/11/28/why-diesel-usually-costs-more-than-gasoline/ https://agrointel.ro/246222/subventie-apia-motorina-ghid-complet

Dictatul de la Bruxelles privind migrația, adoptat marți, pune între paranteze Constituția României, care interzice explicit: „Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine”. (Art. 3, alineatul 4) Pierderea de suveranitate, de la articolul 2 e subînțeleasă. Pachetul complex de 10 legi include cote de migranți în raport cu PIB-ul. (Care în cazul României, măcar pe hârtie, nu mai e mic, urmând să atingă 350 miliarde euro acest an.) Pentru fiecare migrant refuzat, vom plăti de la buget amenzi de 20.000 de euro, ca „mecanism de solidaritate”. Demersul e pornit încă din 2015, de pe vremea când Angela Merkel chema la ea toți năpăstuiții planetei, într-un experiment pe care însăși Germania l-a declarat un eșec între timp. Și e acum forțat pe ultima sută, să fie fapt împlinit indiferent cum vor vota cetățenii UE la alegerile de pe 9 iunie. Adoptarea pripită vine pe fondul a două războaie în desfășurare și vine „la fix” pentru rezolvarea previzibilă a catastrofei umanitare din Gaza, cu cele două milioane de refugiați rămași fără case și temporar hrăniți cu pachete în corturi. N-a fost niciun secret, încă de anul trecut că numeroși guvernanți israelieni au expus la vedere în presă propunerea ca alte țări să îi ia pe cei pe care îi vor dispăruți de pe acel teritoriu. Pachetul a întâmpinat critici și opoziție din partea mai multor țări ca Ungaria, Slovacia, Polonia (mai ales înainte de schimbarea de guvern). Dar se pare că au aruncat pe fereastră și principiul unanimității pentru marile decizii, transformându-l într-un dictat cu 20 din 27 de țări pentru. De-acum, țările au un ultimatum de doi ani să se conformeze directivei. Votul în Consiliul Europei a fost 19 pentru, între care și impostorul Klaus Iohannis, care teoretic e reprezentantul „nostru” și evident că a votat alături de Ursula von de Leyen, de Emanuel Macron, de Giorgia Meloni (da, da, „suveranista”, care a câștigat alegerile cu promisiuni de stăvilire a migrației a votat pentru. Pentru că tot ce e venit cu barca pe țărmul Italiei va fi redistribuit restului țărilor ca „mecanism de solidaritate”). Au votat contra doar 3 lideri: Robert Fico din partea Slovaciei (pe care, de când a fost împușcat ieri, presa „onorabilă” nu-l mai numește „putinist”, nici „extremist”), Viktor Orban, din partea Ungariei și, culmea, Donald Tusk, din partea Poloniei. Țară care, deși a virat puternic înapoi la docilitate față de UE, și-a menținut o fărâmă de atenție pentru interesul național supra-partinic. Până și Donald Tusk a spus că se opune relocării de populații migratoare pe teritoriul Poloniei. Deși n-au ajutat, merită consemnate și cele 3 abțineri: Cehia, care a lipsit de la vot, Malta și Austria, hulită la noi (până și de „suveraniști”) că își apără cât de cât aceleași interese contra anulării granițelor. Critici la adresa celor 10 legi complexe au venit și de la țări altfel progresiste, ca Danemarca și Irlanda. Dar, desigur, dacă faci același lucru ești un putinist. Luna viitoare, „guvernul” UE, al comisarilor conduși de Ursula, va formula planul de implementare. Iar țările membre sunt forțate să vină cu „propria” strategie despre cum îl vor aplica până în decembrie. (În cazul nostru, ghilimelele sunt necesare, nu își imaginează nimeni că alde Ciolacu, Ciucă, Rareș Bogdan pot scrie altfel decât după dictare.) https://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2024/05/14/the-council-adopts-the-eu-s-pact-on-migration-and-asylum/ https://europeanconservative.com/articles/news/eu-member-states-given-two-years-to-approve-migration-pact-after-final-brussels-vote/

Nici firmele mari nu sunt ferite de monopolul retelelor de magazine. Metro a scos magiunul de Topoloveni de pe rafturi, dupa 20 de ani de colaborare. Producatorul argesean se judeca cu nemtii, care i-au propus o pozitie de forta: sa ii cumpere cu 9 lei borcanul pe care il vand cu 30. Contrele de acest tip se intetesc pe fondul inflatiei anterioare, care a dus la limita puterea de cumparare. Firma familiei Stanciulov spune ca resimte scumpiri ale energiei cu 250% si gazului cu 172%. (E posibil sa nu fi fost o idee buna intrarea Europei in razboiul sanctiunilor si politica ecologista? N-are cum.) Si mai jos, pe lantul productiei, se regasesc alte scumpiri: 64% la pretul ambalajului si 8% cu forta de munca. Probabil vom mai vedea aceste rafuieli pentru ca furnizorii si vanzatorii incearca sa isi paseze costurile crescute, pe care cumparatorii nu mai au puterea sa le acopere. Deci undeva trebuie sa se regaseasca o reducere a marjei. In pandemie, firma si-a deschis si magazin online, lucru care nu e la indemana altor producatori mai mici. Si mai interesant e procesul pe care il are cu Lidl, care ii vinde si plagiaza produsul in acelasi timp. Adica, dupa strategia consacrata, au scos un magiun sub marca proprie. Alt proces il are cu libanezul Mohamed Murad, patronul hotelurilor Pheonicia si candidat AUR la sefia Consiliului Judetean Constanta. Murad a venit cu metode de bisnitar levantin: si-a facut fabrica gard in gard cu numele de scena "Bunatati de Topoloveni". Face zacusca, dulceata, castraveciori in otet si se foloseste de notorietatea castigata de localitate. Asta-i genul de negustor, care-si pune o cusma si zice ca a venit cu branza de la Sibiu, unde are berbecuti pentru shish kebab. https://www.hotnews.ro/stiri-27132654-magiunul-topoloveni-primul-produs-traditional-romanesc-recunoscut-eliminat-rafturile-metro-dat-judecata-voiau-borcanul-9-5-lei-puneau-raft-30-lei.htm

județene, care sunt puși practic să își încalce jurământul de „a nu vătăma”. Culmea, după 1989, cu toată informatizarea și atâta presă, nu mai sunt disponibile statistici pentru câte milioane de avorturi s-au făcut în cei 35 de ani. Clinicile private oricum nu oferă date, nu sunt centralizate sau nu sunt divulgate. Dar e de presupus că o populație echivalentă cu cea actuală a fost împiedicată să se nască, în timp ce ni se spune că altă soluție n-a rămas decât anularea granițelor. www.g4media.ro/deputata-reper-femeile-din-romania-nu-vor-sa-se-intoarca-in-comunism-este-alegerea-fiecarei-femei-daca-opteaza-sau-nu-pentru-avort-raport-de-adoptare-pentru-proiectul-de-lege-privind-garantarea-dre.html https://romania.europalibera.org/a/natalitate-copii-nascuti-in-romania/32542546.html https://basilica.ro/wp-content/uploads/2022/02/Statistici.pdf https://romanialibera.ro/lifestyle/food/cum-a-ajuns-romania-sa-aiba-22-milioane-de-avorturi-217321/

Dacă alte țări iau măsuri disperate pentru a contracara catastrofa demografică, nici politicienii noștri nu stau cu mâinile în sân. Deputații partidului lui Dacian Cioloș, Reper, au venit cu un proiect de lege pentru garantarea și facilitarea avortului. Inițiatori sunt: Oana Cambera, Andrei Lupu și Simina Tulbure. Dar proiectul lor a trecut prin vot de comisia pentru drepturile omului, care se transformă în comisia pentru dreptul uciderii omului în pântec. În prima jumătate din anul trecut, în România s-au născut cei mai puțini copii din ultimii 145 de ani. De fapt, e cel mai mic număr de când există date statistice. Sub 74.000 de nașteri, față de 124.000 de decese în același interval. Iar politicienii se simt datori să dea lovitura de grație viitorului acestei țări. Prioritatea pentru Oana Cambera e să facă „întreruperea” de sarcină cât mai la îndemână, în unele cazuri chiar sponsorizată de stat, aproape de casă în fiecare județ, ca farmaciile și rețelele fast food. Se folosește din nou formula „întreruperii”, de parcă se mai poate relua după pauză respectiva sarcină și bebelușul se mai poate naște după ce e suprimat. La fel de mincinoasă e și referința la dictatura comunistă, când au avut șansa să se nască inclusiv cei care dau azi legi anti-nataliste, într-un contrast imaginar cu perioada de acum. De parcă acum am fi pășit în adevărata libertate. Avortul a fost legalizat în România tocmai de regimul stalinist, în 1958, pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. E drept, feminista Anna Pauker, fusese deja marginalizată de tovarășii ei la acea dată, față de poziția dominantă avută anterior. În intervalul „de libertate” pentru femei (cum probabil ar spune australianca lui Cioloș), intervalul 1958 - 1966, s-au făcut 7,5 milioane de avorturi în România. În aceeași epocă, pușcăriile erau pline cu deținuți politici, în cele mai atroce condiții. Aducerea progresului cerea și atunci sacrificii (umane). Dar ceea ce propaganda oficială nu spune e că și în etapa național-comunismului lui Nicolae Ceaușescu, restricția nu a fost generalizată. În intervalul 1967-1989 s-au făcut aproape tot atâtea - 7,2 milioane - e drept, perioada fiind mai lungă (24 de ani, față de 9). În anii 1981-1989 au fost mai multe avorturi decât nașteri pe teritoriul României! Și e vorba doar de cele oficiale, fără a se putea estima câte erau făcute în clandestinitate, în acei ani. Desigur, în lipsa unor alternative contraceptive, care astăzi sunt la îndemână, atunci s-a ajuns și la reale drame și tragedii personale, pe care nu le negăm și le deplângem. Ca și alte proiecte de dezvoltare din epocă, și acela a fost aplicat lamentabil, după nivelul rudimentar al conducerii. Dar fără să existe o interdicție totală, cum se pretinde azi, România a ajuns la cea mai mare populație a ei din istorie: 23 de milioane. Asta chiar în condițiile în care minorităților germană și evreiască regimul le acorda privilegiul de a părăsi lagărul comunist, în mod voluntar, privilegiu pe care etnicii români nu îl aveau, nu puțini fiind împușcați la tentativa de trecere a Dunării. În chiar primele zile ale Revoluției, noul regim condus de Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan și restul celor instalați pe micul ecran, a dat din nou o liberalizare totală a avortului. Rezultatul a fost 1 milion de avorturi în primul an, 1990. De fapt, după actualii extremiști ai așa zisului feminism, nici aceea nu a fost totală, pentru că ei acum militează, prin alte țări, la dreptul de a ucide fătul până în clipa nașterii. N-am reușit să găsesc proiectul Oanei Cambera, să văd dacă există și modificări asupra termenului. Pentru că, dacă ea consideră că e „un drept al femeii”, logic n-ar trebui să pună niciun termen, din cele 9 luni. Dacă nu o face, nu văd cum argumentează în care din cele 9 luni acel „drept al femeii” ar dispărea și s-ar transforma într-un drept al fătului la viață. N-am găsit nici cum au votat celelalte partide, din moment ce propunerea a trecut de o comisie. Sunt curios dacă a ridicat cineva problema apărării dreptului la conștiință al doctorilor, din toate clinicile