Unde este credința noastră? Lăsăm să ne-o fure vâltoarea lumii? Părintele Justin Pârvu despre alungarea lui Dumnezeu din lume, robotizarea, semnatura electronica, uniformizarea oamenilor si transformarea lor in numere, anularea traditiilor si a bunelor moravuri, consecintele unui razboi
Reporter: Părinte, cum vedeți pericolul societății electronice, mai ales că acum se introduce în sistemul economic semnătura electronică pentru firme, deocamdată, prin care se plătesc taxele către stat, urmând ca în timp să fie obligatorie pentru fiecare cetățean?
Părintele Justin: Semnătura aceasta electronică consider că este ultimul jug pe care acest sistem i-l pune omului, ca să nu mai mişte deloc, nici în dreapta, nici în stânga. Să îl țină pe om legat cât mai strâns de ieslea lui, ca un animal înlănțuit, care nu mâncă decât fânul pe care îl primeşte de la stăpân. Scopul administrației mondiale, la ora actuală, nu este altul decât desființarea persoanei şi comuniunii dintre oameni. Dacă alte sisteme politice au înjugat drepturile oamenilor, acest sistem electronic dictatorial, va înjuga sufletul, gândirea umană. Pentru că ei vor să devenim nişte numere, cum purtam, noi, deținuții, să desființeze relațiile interumane şi relația omului cu Dumnezeu. Este o robotizare a societății, din care va dispare uşor, uşor omul obişnuit, şi vor rămâne roboții supravegheați de oamenii „superiori”, care conduc lumea. Cetățeanul nostru de azi nu își dă seama, în orbirea lui, de situația în care se află, şi de faptul că acceptă ca o vită propria-i desființare. Trebuie să stârpim acest sistem electronic din faşă şi să facem tot posibilul să nu acceptăm această nouă ordine electronică, această civilizație virtuală, pe internet. Asistăm la declinul omului de la persoană, de la nume, la număr.
Omul este după chipul lui Dumnezeu şi are în el toate resursele de a rămâne în Harul divin şi de a nu pica în această capcană extrem de înşelătoare prin care ne vindem libertatea şi dreptul de fi asemenea Celui Preaînalt. Omul demn, liber, în integritatea persoanei lui, are şi o altă atitudine față de nedreptățile sociale ale unui sistem sau altul. De aceea ei preferă oameni tâmpi, pe care să îi prostească uşor. Şi încep din copilărie, de altfel, să tâmpească copilul prin televizor, apoi prin învățământ, unde i se administrează o materie aleasă de ei, cu noțiunile pe care vor să le inoculeze, cenzurând o mare parte din istoria popoarelor şi cunoaşterea este astfel influențată. Cunoaştem zicala de pe vremea lui Gheorghiu Dej: „Voi nu aveți voie să gândiți. Partidul gândeşte pentru voi. El vă gospodăreşte şi vă dă ceea ce trebuieşte. Noi suntem cei care vă dirijăm şi vă dăm pâinea de toate zilele”.(…)
Reporter: Cum vedeți implicarea noastră în războiul actual din Libia, la ordinele NATO?
Părintele Justin: Ne facem părtaşi de vărsare de sânge nedreaptă. Noi, ca români ortodocşi, nu avem voie să luptăm împotriva unei nații care nu ne-a deranjat pe noi. Poporul nostru a dus lupte numai de apărare, nu de cucerire. Soldatul aflat în subordine este dator să împlinească ordinul, dar aceste nedreptăți pe care le facem altor popoare vor apăsa pe umerii neamului nostru, generațiilor ce vor urma, pentru că Dumnezeu nu lasă nimic nerăsplătit. Dar nu mai reprezintă armata noastră un inamic de temut; noi nici arme de luptă nu avem, nici avioane de război, nimic, armata noastră este practic nulă. Dacă va mai fi credință în popor şi mărturisitori ai lui Hristos, atunci Dumnezeu va mai ține neamul acesta, neatins de urgia străină.(…)
apărut în ATITUDINI, nr. 16, 23 aprilie 2011