RoExit - Canal Informare

Trupele americane pleacă din România. Carrefour pleacă din România. Rușii de la Lukoil pleacă din România. Acum și First Bank, bancă americană, pleacă din România. Toate aceste decizii, una după alta, în doar câteva luni. Coincidență? Greu de crezut. Ni se spune mereu că România e o țară stabilă, plină de oportunități, că „merge bine” și că suntem „un model european”. Dar atunci de ce fug toți? Nu din cauza recesiunii, ci a unui pericol mai profund, pe care doar cei mari îl simt înaintea loviturii. Fuga lor e instinctivă, de supraviețuire – exact ca șobolanii din galeriile minelor care simt gazul mortal înainte ca oamenii să-l vadă. Ceva se pregătește. Ceva grav. Și, de data asta, nu va mai fi vorba doar despre economie.

Ce nu a reusit SUA a reusit Romania. Decizie istorica a ÎCCJ în domeniul protecției consumatorilor: pacienții pot da în judecată producătorii de vaccin, atât pentru daune materiale, cât și pentru daune morale cauzate de reacțiile adverse severe sau fatale ale vaccinului. Acțiunea poate fi întemeiată atât pe Legea nr.240/2004 (răspunderea pentru produsele cu defecte), cât și în baza Codului civil (răspunderea pentru daunele cauzate de fapta proprie a producătorului sau de lucrurile aflate în paza sa juridică).  Așadar, faptul că vaccinul a fost autorizat (condiționat) și că există legi speciale în domeniul medicamentului nu poate justifica practica instanțelor de până acum de a respinge asemenea acțiuni ca inadmisibile. 

Articol de Elena Radu Uitându-mă la execuția bugetară la septembrie 2025 și la execuția bugetară a Casei de Pensii la iunie 2025, înțeleg agitația Guvernului cu pensiile speciale, creșterea vârstei de pensionare și impozitele pe pensii (link în comentarii) SISTEMUL NOSTRU DE PENSII ESTE IN COLAPS. În perioada ianuarie-sept 2025, Casa de pensii: - a încasat 88.702,60 milioane lei (venituri, bugetul asigurărilor sociale de stat, ”contribuții de asigurări); - a plătit 119.244,8o milioane lei (cheltuieli, bugetul asigurărilor sociale de stat, ”asistență socială”). Practic, Casa de pensii plătește aproape cu 50% mai mult decât încasează. De asta vor să crească vârsta de pensionare la cei care ies mai devreme la pensie decât vârsta obișnuită și vor să reducă pensiile speciale. Și probabil de asta vor și să interzică cumularea pensiei cu salariul (ceea ce nu se prea poate). Probabil pe statistici, urmează să iasă la pensie multe alte persoane, ceea ce va creste plățile și va scădea încasările casei de pensii. Numai că strategia adoptată este idioată. Dacă impozitezi pensiile de 3.000 lei, când valoarea cosului minim este de 4.000 si ceva lei, crești sărăcia. Reducerea bruscă a pensiilor de serviciu și creșterea vârstei de pensionare va crea haos in multe servicii publice. Avem: a) circa 4,7 milioane pensionari a) circa 6,7milioane persoane angajate, din care: - circa 1 milion cu timp partial; - circa 1,269 milioane angajate la stat (bugetari) de la care le iei inapoi partial ce le plătesti de la buget. Mai raman circa 4.5 milioane angajati care trebuie sa suporte sistemul de pensii de 4.7 milioane pensionari. Toate reducerile vor scadea puterea de cumparare si consumul in Romania, ceea ce inseamna si mai putini bani la bugetul de stat (si am vazut in august si sept 2025 ce a insemnat cand cresti impozitarea - statul se uita la soare). Așa că problema noastră în România este lipsa fortei de muncă, număr insuficient de angajați in privat care să producă, să consume, să ajungă bani la stat. Avem niste milioane de romani plecati in mari si tari. Desteptii care au fost in functii de decizie, in loc să adopte politici prin care sa ii convingă să se intoarcă în țară,s-au gândit cum să facă să strămute alte popoare prin România. Forța de muncă asiatică sau de pe unde o mai aduc, nu va mai fi prea mult, pentru că în curând vor învăța că România este rampă de lansare spre alte state UE. Asa că destepții de la butoane trebuie să se axeze pe reducerea impozitelor, ca să facă țara atractivă. Un procent mic la un cumul mai mare poate să aducă mai mult decat un procent mare la un cumul mic. Deja viata este destul de scumpă în Romania, prețurile au sărit în aer, iar românii care vin în vacanță se miră cum reușesc să trăiască cei au rămas pe aici. Dacă o vor ține tot așa cu creșterea impozitelor, vor mai pleca și din cei care au mai rămas pe aici și vor ajunge să se impoziteze decidenții numai pe ei și pe ai lor, că nu prea vor mai avea pe cine să supraimpoziteze. PS: din gaura de 102 miliarde cat avem deficitul bugetar la 30sept 2025, 30,5 miliarde sunt numai gaura generata de sistemul de pensii. In execuția bugetara pensiile sunt trecute ”asistență sociala”: Adică pensionarii care încasează pensia cuvenită potrivit contribuțiilor pe care au fost obligați să le plătească cât au muncit sunt priviți ca asistați sociali.

În timp ce probabil majoritatea dintre dumneavoastră urmăreați ieri evenimentul principal și strălucitor din România, în Irlanda s-a întamplat ceva exceptional: Catherine Connolly a fost aleasă președinte al Irlandei după o victorie zdrobitoare, ea obținând 63% din voturi, un nou record în istoria țarii. Victoria a obținut-o ca și candidat independent. RoExit a început!

În China nu mergi că vrei tu. Merz s-a făcut de râs în materie diplomatică! Vizita în China a ministrului său de externe, Johann Wadephule, planificată pentru 26 octombrie a fost anulată subit, întrucât la Beijing pur și simplu nu există interlocutori dispuși să-l întâlnească! Potrivit Ministerului german al Afacerilor Externe, s-a decis "amânarea călătoriei pentru o dată ulterioară", deoarece "partea chineză nu a confirmat nicio întîlnire". RoExit a început !

Mai târziu va fi dezvăluit că CIA antrenează aceste echipe ale morții. 1965 Indonezia - CIA îl răstoarnă pe Sukarno, ales democratic, printr-o lovitură de stat militară. CIA a încercat să-l elimine pe Sukarno din 1957, folosind orice tactici, de la tentativa de asasinat la intrigi sexuale, pentru nimic mai mult decât declarația sa de neutralitate în Războiul Rece. Succesorul său, generalul Suharto, va masacra între cinci sute de mii și un milion de civili acuzați că sunt „comunişti”. CIA furnizează numele nenumăraților suspecți. Republica Dominicană - O rebeliune populară izbucnește, jurând că îl va reinstala pe Juan Bosch ca lider ales al țării. Revoluția este zdrobită când pușcașii marini americani aterizează pentru a sprijini regimul militar. CIA conduce toată operațiunea din culise. Grecia - Cu sprijinul CIA, regele îl înlătură pe George Papandreous din funcția de prim-ministru. Papandreous nu a susținut cu fermitate interesele SUA în Grecia. Congo - O lovitură militară susținută de CIA îl instalează pe Mobutu Sese Seko ca dictator. Impopularul și represivul Mobutu scoate miliarde de dolari din țara sa disperat de săracă. - va urma -

Astfel de eforturi nu câștigă inimile și mințile sud-vietnamezilor, deoarece guvernul Diem se opune democrației adevărate, reformei funciare și măsurilor de reducere a sărăciei. Eșecurile succesive ale CIA produc o escaladare a intervenției SUA care culminează cu războiul din Vietnam. 1956 Ungaria - Radio Europa Liberă incită la revoltă în Ungaria prin difuzarea Discursului secret al lui Hruşciov, în care îl denunţa pe Stalin. De asemenea, indică faptul că americanii îi vor ajuta pe luptătorii maghiari. Acest ajutor nu se materializează atunci când ungurii lansează o revoltă armată care este sortită eșecului și provoacă doar o nouă invazie sovietică. Conflictul provoacă moartea a șapte mii de sovietici și treizeci de mii de maghiari. 1957-1973 Laos - CIA dă aproximativ o lovitură de stat pe an încercând să răstoarne alegerile democratice din Laos. Problema este Pathet Lao, un grup de stânga cu suficient sprijin popular pentru a fi membru al oricărui guvern de coaliție. La sfârșitul anilor cincizeci, CIA a creat chiar un „Armee Clandestine” de mercenari asiatici pentru a ataca partidul Pathet Lao. După ce armata CIA suferă numeroase înfrângeri, Statele Unite lansează un raid aerian, aruncând mai multe bombe asupra Laosului decât toate bombele americane aruncate în al Doilea Război Mondial. Un sfert dintre oamenii din Laos vor deveni refugiați, mulți dintre ei trăind în peșteri. 1959 Haiti - Armata SUA îl ajută pe „Papa Doc” Duvalier să devină dictatorul Haitiului. Își creează propria poliție privată, „Tonton Macoutes”, care terorizează populația cu macete. Vor ucide peste o sută de mii de oameni în timpul domniei familiei Duvalier. SUA nu protestează împotriva acestor acțiuni sumbre, care încălcau flagrant drepturile omului. 1961 Golful Porcilor - CIA trimite 1.500 de exilați cubanezi pentru a invada Cuba lui Fidel Castro. Dar „Operațiunea Mangusta” eșuează din cauza planificării, securității și sprijinului slab. Planificatorii și-au imaginat că invazia va declanșa o revoltă populară împotriva lui Castro – ceea ce nu s-a întâmplat niciodată. Nici un atac aerian promis al SUA nu a avut loc. Acesta este primul eșec public pentru CIA, care a provocat demiterea directorului CIA, Allen Dulles, de către președintele Kennedy. Republica Dominicană - CIA îl asasinează pe președintele Rafael Trujillo, un dictator ucigaș susținut de Washington încă din anii 1930. Interesele de afaceri ale lui Trujillo au crescut atât de mult (aproximativ 60 % din economie) încât au început să concureze cu interesele de afaceri ale SUA. Ecuador - Forțele militare sprijinite de CIA forțează demisia președintelui ales democratic, José Velasco. Vicepreședintele Carlos Arosemena îl înlocuiește; CIA ocupă noul post vacant cu propriul său om. Congo - CIA îl asasinează pe Patrice Lumumba, primul-ministru ales democratic. Cu toate acestea, sprijinul public pentru politica lui Lumumba este atât de mare încât CIA nu poate să-și instaleze deschis oamenii la putere. Urmează patru ani de tulburări politice. 1963 Republica Dominicană - CIA îl răstoarnă pe președintele Juan Bosch, ales democratic, printr-o lovitură de stat militară. CIA instalează o juntă represivă de dreapta. Ecuador - O lovitură de stat militară susținută de CIA îl răstoarnă pe președintele Arosemena, ale cărui politici independente (non-socialiste) au devenit inacceptabile pentru Washington. O juntă militară preia comanda, anulează alegerile din 1964 și debutează cu încălcări flagrante ale drepturilor omului. 1964 Brazilia - O lovitură de stat militară susținută de CIA răstoarnă guvernul ales democratic al lui Joao Goulart. Junta care îl înlocuiește va deveni, în următoarele două decenii, una dintre cele mai sângeroase din istorie. Generalul Castelo Branco va crea primele echipe ale morții din America Latină sau trupe de poliție secretă care vânează „comuniști” pentru a-i tortura, interoga și ucide. De multe ori acesti „comuniști” nu sunt altceva decât opozanții politici ai lui Branco.

Structura este creată de către Președintele Truman care în anul 1947 semnează Actul de Securitate Națională, denumind-o Agenția Centrală de Informații și Consiliul de Securitate Națională. CIA este responsabilă în fața președintelui prin intermediul CSN - nu există nicio supraveghere democratică sau din partea Congresului. Carta sa permite CIA „să îndeplinească acele funcții și îndatoriri... pe care Consiliul de Securitate Națională le poate prescrie din când în când”. Această scuză deschide ușa către acțiuni ascunse și acțiuni murdare. 1948 - Aripa de acțiune secretă creată CIA creează o aripă de acțiune secretă, denumită în mod inofensiv Biroul de Coordonare Politică, condusă de avocatul de pe Wall Street Frank Wisner. Conform documentului său confidențial, responsabilitățile sale includ „propaganda, războiul economic, acțiunea preventivă, directă, inclusiv proceduri de sabotaj, anti-sabotaj, demolare și evacuare; subversiune împotriva statelor ostile, inclusiv ajutorul pentru grupurile de rezistență ilegale și sprijinul elementelor anticomuniste indigene din țările amenințate ale lumii libere.” Italia - CIA organizează alegeri democratice în Italia, unde comuniștii acestei țări amenință că vor câștiga alegerile. CIA cumpără voturi, difuzează propagandă, amenință și bate liderii opoziției și le infiltrează și le împarte organizațiile. Funcționează — comuniștii sunt înfrânți. 1949 Radio Europa Liberă - CIA își creează primul său mijloc de propagandă în masă, Radio Europa Liberă. În următoarele decenii, transmisiile sale sunt atât de false, încât pentru o vreme este considerată ilegală publicarea stenogramelor sale în SUA. Sfârşitul anilor patruzeci Operațiunea Mockingbird - CIA începe să recruteze organizații de știri americane și jurnaliști care devin spioni și diseminatori de propagandă. Efortul este condus de Frank Wisner, Allen Dulles, Richard Helms și Philip Graham. Graham, care este publicist pentru „The Washington Post”, devine un interpret de top pentru CIA. În cele din urmă, resursele media ale CIA vor include ABC, NBC, CBS, Time, Newsweek, Associated Press, United Press International, Reuters, ziarele Hearst, Scripps-Howard, Copley News Services și altele. După propria recunoaștere a CIA, cel puțin douăzeci și cinci de organizații și patru sute de jurnaliști vor deveni parte a CIA. 1953 Iran — CIA îl răstoarnă pe Mohammed Mossadegh, ales democratic, printr-o lovitură de stat militară, după ce acesta a amenințat că va naționaliza petrolul britanic. CIA îl înlocuiește cu un dictator, șahul Iranului, a cărui poliție secretă, SAVAK, este la fel de brutală ca Gestapo. Operațiunea MK-ULTRA Inspirată de programul de spălare a creierului din Coreea de Nord, CIA începe experimente privind controlul minții. Cea mai notorie parte a acestui proiect implică administrarea de LSD și alte droguri subiecților americani fără știrea lor sau împotriva voinței lor, făcându-i pe unii să se sinucidă. Cu toate acestea, operațiunea înseamnă mult mai mult decât atât. Finanțată parțial de Fundațiile Rockefeller și Ford, cercetarea include propagandă, spălarea creierului, relații publice, publicitate, hipnoză și alte forme de sugestie. 1954 Guatemala - CIA îl răstoarnă pe Jacobo Arbenz, ales democratic, printr-o lovitură de stat militară. Arbenz amenințase că va naționaliza United Fruit Company, deținută de Rockefeller, în care directorul CIA, Allen Dulles, deținea și acțiuni. Arbenz este înlocuit cu o serie de dictatori de dreapta ale căror politici însetate de sânge vor ucide peste o sută de mii de guatemalezi în următorii patruzeci de ani. 1954-1958 Vietnamul de Nord - Oficialul CIA, Edward Lansdale, petrece patru ani încercând să răstoarne guvernul comunist din Vietnamul de Nord folosind toate trucurile murdare avute la îndemână. De asemenea, CIA încearcă să legitimeze regimul marionetă, tiranic, din Vietnamul de Sud, condus de Ngo Dinh Diem.

Memorialul Atrocităților CIA de Steve Kangas* Operațiunile CIA urmează același scenariu general. În primul rând, interesele de afaceri americane amenințate în străinătate de un lider popular sau ales democratic. Oamenii își susțin liderul pentru că el intenționează să conducă reformele funciare, să consolideze sindicatele, să redistribuie bogăția, să naționalizeze industria deținută de străini și să reglementeze afacerile pentru a proteja muncitorii, consumatorii și mediul. Astfel, în numele afacerilor americane, și adesea cu ajutorul acestora, CIA mobilizează opoziția. El identifică mai întâi grupurile de dreapta din interiorul țării (de obicei, armata) și le oferă o înțelegere: „Vă vom pune la putere dacă veți menține un climat de afaceri favorabil pentru noi”. Atunci Agenția îi angajează, îi antrenează și acționează împreună cu ei pentru a răsturna guvernul existent (de obicei o democrație). Folosește toate trucurile din carte: propagandă, voturi frauduloase, alegeri cumpărate, extorcare, șantaj, intrigi sexuale, povești false despre antagoniștii din mass-media locală, înfiltrarea și perturbarea partidelor politice de opoziție, răpiri, bătăi, torturi, intimidare economică. sabotaj, echipe ale morții și chiar asasinate. Aceste eforturi culminează cu o lovitură de stat militară care instalează un dictator de dreapta. @CIA antrenează aparatul de securitate al dictatorului să strângă șuruburile pe inamicii tradiționali ai marilor afaceri, folosind interogatoriu, tortura și asasinatul. (mai nou, discreditarea publică, anchetarea, prin ticluire de probe, pentru fapte de corupție și încarcerarea) Se spune că victimele sunt „comuniştii”, dar ei sunt aproape întotdeauna ţărani, liberali, moderati, lideri ai organizațiilor de muncă, oponenți politici și apărători ai democrației și liberei expresii. Și aceasta este urmată de abuzuri extinse ale drepturilor omului. Acest scenariu a fost repetat de atâtea ori, încât CIA îl predă într-o școală specială, faimoasa „Școală a Americilor”. (Deschisă în Panama, dar ulterior mutată la Fort Benning- Georgia.) Criticii au numit-o „Școala dictatorilor” și „Școala Asasinilor”. Aici, CIA îi instruiește pe ofițerii forțelor armate din America Latină despre cum să conducă lovituri de stat, inclusiv utilizarea interogatoriilor, torturii și asasinatelor. Asociația pentru Disidență Responsabilă estimează că până în 1987, șase milioane de oameni au murit ca urmare a operațiunilor secrete ale CIA. Fostul oficial al Departamentului de Stat, William Blum, numește corect acest lucru „Holocaustul american”. CIA justifică aceste acțiuni ca fiind parte a războiului său împotriva comunismului. Dar majoritatea loviturilor de stat nu implică o amenințare comunistă. Națiunile nefericite sunt vizate dintr-o mare varietate de motive: nu doar amenințări la adresa intereselor afacerilor americane în străinătate, ci și reforme sociale liberale și chiar moderate, instabilitate politică, reticența unui lider de a îndeplini directivele Washingtonului și declarații de neutralitate în Războiul Rece. De fapt, nimic nu i-a înfuriat pe directorii CIA mai mult decât dorința unei națiuni de a rămâne în afara Războiului Rece. Ironia tuturor acestor intervenții este că de multe ori nu reușește să atingă obiectivele americane. Adesea, dictatorul nou instalat se simte confortabil cu aparatul de securitate pe care CIA l-a construit pentru el. El devine priceput la conducerea unui stat polițienesc. Și din moment ce dictatorul știe că nu poate fi răsturnat, el se declară independent și sfidător față de planurile Washingtonului. CIA descoperă apoi că nu poate să-l răstoarne, deoarece poliția și armata sunt sub controlul dictatorului și se tem să coopereze cu spionii americani de teama torturii și execuției. Singurele două opțiuni pentru SUA în acest moment sunt impotența sau războiul. Exemplele acestui „efect de bumerang” îi includ pe șahul Iranului, pe generalul Noriega și pe Saddam Hussein.

Avocat Veronel Rădulescu despre “bombele” din viitoarea Lege a Apărării Naționale, “LEGEA BOLOJAN”: Din noua lege, comparativ cu actuala, dispar sintagmele de “integritate teritorială a țării” și “democrație constituțională”, referitor la România! Apare noțiunea de “unele coaliții” militare, altele decât NATO, în cadrul cărora România să poată participa la războaie. Aceste “coaliții” nu sunt definite deloc, cine le va stabili?! Autoritatea prezidențială în materie de Apărare Națională se transferă în noua lege, în mare măsură, către ministrul Apărării Naționale. Centrul Național de Recrutare nu mai este subordonat CSAT, ci doar șefului de stat major al MAPN. Concluzie: noua Lege a Apărării Naționale transferă autoritatea de securitate, de la CSAT și Parlament, către MAPN și șefii acestuia care, atenție, pot ceda comanda unui șef străin al “unei Coaliții” militare din care am face parte!

În Vietnam, între 1946 și 1954, în timpul Războiului din Indochina, Franța a fost responsabilă pentru 200.000 până la 500.000 de victime. Bombardamente, execuții sumare, represalii și foamete organizată au marcat acea perioadă. Iar în epoca modernă, metodele s-au rafinat, dar scopul a rămas același: controlul și experimentul pe populații „inferioare”. Un exemplu elocvent este campania de vaccinare forțată condusă de Franța în Papua Noua Guinee în anii ’80 și ’90. Sub pretextul combaterii poliomielitei și hepatitei, mii de copii au fost vaccinați fără consimțământul părinților, cu substanțe experimentale neautorizate în Europa. Rezultatul? Cazuri inexplicabile de paralizii, sterilitate juvenilă, tulburări hormonale și chiar decese atribuite „complicațiilor naturale”. Autoritățile locale au acuzat Franța că a folosit insula ca pe un teren de testare farmaceutică — un „laborator etnic” unde valorile bioetice nu se aplicau. Nimeni nu a fost tras la răspundere. Nimeni n-a cerut iertare. Nici azi. Cifrele finale ale civilizației franceze Dacă adunăm doar estimările cele mai plauzibile și revendicate de popoarele ocupate: 10 milioane de morți în Algeria (maximum istoric asumat în lumea arabă), 100.000 în Camerun, până la 90.000 în Madagascar, până la 500.000 în Vietnam, până la 100.000 din testele nucleare, alte zeci de mii în episoade izolate, revolte, experimente medicale, execuții și foamete provocată, ...rezultatul este înfiorător: între 11 și 12 milioane de morți în doar un secol și jumătate de „civilizație franceză”. Și după toate astea, Franța ne vorbește despre „drepturile omului” Stat care se erijează în gardian al valorilor europene, Franța: n-a cerut niciodată iertare sinceră, n-a plătit despăgubiri reale, a adoptat în 2005 o lege care cerea profesorilor să evidențieze „rolul pozitiv al colonialismului”, a menținut controlul economic în 14 țări africane prin francul CFA, a impus dictatori obedienți în fostele colonii, a exportat moarte prin Legiunea Străină, oriunde i-a cerut interesul național. Paradoxul rușinos. Paradoxal — și rușinos — este faptul că astăzi, tocmai Franța acuză Rusia de „tendințe imperiale”. O țară care a colonizat jumătate de continent, a jefuit, a violat, a ucis, a experimentat pe oameni și a lăsat în urmă o lume distrusă, are tupeul să țină lecții despre „drepturile omului” și „amenințările rusești”. Franța, care a plantat mai multe mine decât suflete în Africa. Franța, care a testat bombe nucleare pe popoare ocupate. Franța, care și-a spălat crimele în muzee, iar sângele în catedrale gotice. Această Franță arată cu degetul spre est, urlând „barbarie!” — în timp ce ea însăși stă cu cuțitul înfipt în spatele istoriei. Morala crâncenă. Nu Rusia. Nu China. Nu Islamul. Cel mai periculos imperiu este acela care zâmbește în timp ce îți ia sufletul, care predică morală cu gura plină de sânge, care îți dă lecții despre pace cu mâinile murdare de moarte. Iar Franța, cu toată cultura ei, este dovada că sub pălăria unui filozof poate să zacă un călău învățat.

Franța civilizată cu mâinile pătate de sânge: Istoria neagră a unei națiuni care predică drepturile omului de Anatol Basarab Nicio țară din lume nu se poate „lăuda” cu un asemenea palmares al barbariei civilizate precum Franța — poate doar SUA sau Anglia o pot egala. Dar aici vorbim despre Franța. Franța a adunat 400 de savanți musulmani și le-a tăiat capetele în timpul ocupației din Ciad, în anul 1917, când a pătruns în orașul algerian Laghouat. Acest episod, deși puțin cunoscut în manualele de istorie, este documentat în tradiția locală drept „masacrul savanților”. Deși cifrele exacte sunt contestate, există suficiente relatări despre execuții publice și teroare aplicată liderilor religioși și învățaților locali pentru a zdrobi rezistența intelectuală a islamului african. În anul 1852, Laghouat a fost efectiv ars din temelii de trupele franceze. Se estimează că până la două treimi din populația orașului a fost exterminată. Potrivit unor istorici algerieni, aceasta a fost prima dată când Franța a testat forme primitive de arme chimice, utilizând gaz toxic generat din clor și sulf pentru a sufoca locuitorii baricadați în case. Multe mame și-au strâns copiii în brațe și au murit sufocate. Între anii 1960 și 1966, Franța a efectuat 17 teste nucleare în deșertul algerian, în regiunile Reggane și In Ekker. Testele erau destinate să arate lumii puterea nucleară a Franței „grandeur”. Dar au avut un preț monstruos: peste 27.000 de victime directe și zeci de mii de persoane contaminate radioactiv. Unele surse arabe și africane estimează peste 100.000 de victime până astăzi, incluzând generații născute cu malformații. Consecințele se simt până azi. Zone întregi ale deșertului saharian rămân radioactive. Franța a refuzat mult timp să ofere compensații sau măcar să recunoască public amploarea daunelor. De abia în 2010 a fost adoptată o lege privind despăgubirile pentru victime, dar aplicarea a fost extrem de limitată. Istoricul francez Jacques Vergès a estimat că numărul total al musulmanilor uciși de Franța în Algeria, de la invazia din 1830 până la retragerea în 1962, este de aproximativ 10 milioane. Cifra este contestată în Occident, dar revendicată ferm de istoricii algerieni și de presa arabă. Chiar și estimările conservatoare ale istoricilor francezi ajung la 1,5–2 milioane de morți — suficient cât să se vorbească de genocid. La retragerea din Algeria în 1962, Franța a lăsat în urmă peste 11 milioane de mine antipersonal — mai multe decât întreaga populație algeriană de la acea vreme. Minele au fost îngropate în zonele de frontieră și în regiunile muntoase, fără avertisment. Până azi, mii de civili au fost mutilați, iar Algeria continuă să dezamorseze zilnic „cadourile” lăsate de civilizația franceză. Franța a ocupat: Tunisia timp de 75 de ani (1881–1956) Algeria timp de 132 de ani (1830–1962) Marocul timp de 44 de ani (1912–1956) Mauritania timp de 60 de ani (1890–1960) În toate aceste țări, Franța a impus un sistem de apartheid social și economic. Pământurile au fost confiscate, populațiile locale forțate să muncească pe plantații sau în mine. Islamul a fost marginalizat, iar limba arabă interzisă în școli. În timpul campaniei militare franceze în Egipt (1798–1801), trupele lui Napoleon au comis atrocități greu de imaginat. Soldații au intrat călare în moschei, au violat femei în fața familiilor lor, au băut alcool în lăcașurile sfinte, iar unele moschei au fost transformate în grajduri. Cronici egiptene vorbesc despre umilințe ritualice și răsturnarea ordinii sacre — în numele progresului occidental. Dar lista nu se oprește aici: În Madagascar, în 1947, Franța a reprimat brutal o revoltă naționalistă, ucigând între 11.000 și 90.000 de oameni. Guvernul malgaș vorbește de peste 80.000 de morți în doar câteva luni. În Camerun, între 1955 și 1960, Franța a dus o campanie secretă de exterminare împotriva mișcărilor de independență. Peste 100.000 de civili au fost uciși, iar zeci de sate au fost șterse de pe hartă. Armata franceză a ascuns dovezile timp de decenii.

1. In Grecia s-a votat legea ce obliga oamenii din sectorul privat sa lucreze 13 ore pe zi, Si legea prevede ca orice angajat care refuza poate fi concediat imediat! 2. Coroborati asta cu pensionarea ceruta in Germania de Merz la 73 ani si veti intelege ce viitor "luminos" au pregatit liderii pro-bruxellezi europenilor practicanti de sclavie. 3. Pentru cine nu a inteles inca pe vremea cand se mai explica asta: sistemul dictatorial doreste ca sclavia sa fie pe viata, adica vei munci pana mori, sau pana te decizi tu ca nu mai vrei. Sa nu va mai faceti iluzii ca veti primi pensii in contextul asta.

Un pic de istorie, ca să vă aduceți aminte de unde veniți !