Caută Mântuirea

Duminica a II-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma) Duminica a II-a după Învierea Mântuitorului este cunoscută și sub denumirea de Duminica Tomii. Prăznuim în această duminică şi arătarea Domnului la opt zile de la înviere Sfinţilor Apostoli şi încredinţarea lui Toma, după mărturia imnografiei Triodului: „Astăzi, primăvara înmiresmează şi făptura cea nouă se bucură; astăzi se ridică încuietorile uşilor şi ale necredinţei prietenului Toma, care grăieşte; Domnul şi Dumnezeul meu!”. Aproape toate textele liturgice ale acestei duminici vorbesc despre faptul arătării Domnului şi despre încredinţarea lui Toma despre Sfânta Înviere. Toma nu a fost necredincios, după cum adesea se afirmă, iar prin mila Domnului ajunge întărit în credința pe care o lăsase în permanență deschisă ca o posibilitate. Când se convinge, Îi răspunde Mântuitorului: „Domnul Meu și Dumnezeul Meu” (Ioan 20, 28), într-una dintre cele mai frumoase și mai directe mărturisiri ale dumnezeirii Mântuitorului din întreg Noul Testament. Duminica Tomei nu este despre necredință, ci, despre credință. Este parcursul unui om care simte că prin credință își depășește siguranța propriilor simțuri, dar care, tocmai pentru că s-a adunat împreună cu cei care cred, a fost izbăvit și s-a încredințat de „Dumnezeul” său. @cautamantuirea

Arhim. Ilie Cleopa: „Să ne bucurăm pentru mărturisirea de credinţă a lui Toma şi să ne rugăm lui Dumnezeu ca şi ceilalţi îndoielnici în credinţă şi doritori de semne şi minuni, tineri sau bătrâni, să mărturisească şi ei pe Hristos împreună cu Apostolul Toma. Să ne bucurăm cu adevărat că avem cu noi, în mâinile noastre, pe Domnul înviat şi suntem izbăviţi de chinurile sufleteşti ale necredinţei şi îndoielii”. „Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11:6). @cautamantuirea

DE LA SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR despre jocul actoricesc al desfrâului... "Dacă desfrâul este un rău, apoi este un rău şi prezentarea lui pe scenă. Nu mai spun cât de desfrânaţi sunt actorii care joacă astfel de piese, care reprezintă desfrâul şi adulterul pe scenă! Nu mai spun cât de neînfrânaţi şi de neruşinaţi îi fac pe spectatori! Nu este privire mai desfrânată şi mai neînfrânată decât privirea celui care doreşte să vadă astfel de spectacole. In ce te priveşte, n-ai dori să-ţi vezi nevasta umblând în pielea goală prin oraş; dar, mai bine spus, nici în casă, ci ai socoti asta o ocară. Dar te duci la teatru ca să faci de ocară şi pe bărbaţi şi pe femei, ca să-ţi faci de ruşine proprii tăi ochi”. (Omiliila Matei omilia VI, VII, în col. PSB, voi. 23, pp. 87-88). @cautamantuirea

„Am priceput că există atâta nedreptate pe lumea asta, încât cineva însetat de dreptate va avea totdeauna ceva de făcut. Niciodată nu va ajunge la capătul pasiunii sale. Niciodată nu-şi va epuiza şansele. Va eşua, dar o va putea lua de la capăt, chiar dacă nu va lăsa în urma lui nicio dâră de dreptate, ci numai una de sânge.” - Viața pe un peron, Octavian Paler *Pentru atingerea idealului de care vorbea Octavian Paler - dreptatea - e nevoie ca acest ideal să devină unul comun. Noi asta trebuie să facem: să ne concentram pe idealuri comune. Din păcate, pe noi se aplică cu brio acel Divide et impera, prin care se dispersează chiar și oamenii cu idealuri comune, prin implementarea mentalității de fiecare pentru el. Suntem ființe ciudate: chiar dacă se întâlnesc două persoane cu un ideal comun, tot trebuie să se ajungă la o disensiune. Când sunt zece, e și mai greu. Paradoxul nostru - acționăm ca o turmă, dar când vine vorba să fim uniți, ne comportam cu ceilalți de parcă ne-ar fi adversari sau chiar dușmani. @cautamantuirea

Sfinții Chiril și Metodiu Sfinții Chiril şi Metodiu erau doi fraţi după trup din Tesalonic. Fratele mai mare, Metodie, a petrecut timp de zece ani ca ofiţer printre macedonenii slavi şi a putut astfel să înveţe limba lor. După aceea Metodie s-a retras în Muntele Olimp şi s-a închinat cu desăvîrşire nevoinţelor monahiceşti. Aici i s-a alăturat mai tîrziu şi fratele lui, Chiril. Când regele Kagan al hazarilor a cerut predicatori creştini pentru ţara lui de la împăratul Bizanţului Mihail al III-lea, au fost aleşi pentru această misiune, din porunca împăratului, cei doi fraţi Chiril și Metodiu. Aceştia au izbutit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-l aducă la dreapta credinţă pe Regele Kagan. După un oarecare timp ei s-au întors la Constantinopol, unde au alcătuit alfabetul slavon. Ei apoi au trecut la tălmăcirea cărţilor bisericeşti din limba greacă în limba slavonă. La cerinţa Prinţului Rastislav au călătorit în Moravia, unde au vestit şi au întărit Sfânta Credinţă. @cautamantuirea

Sfântul Chiril "Hristos Domnul nostru ne porunceşte să ne rugăm lui Dumnezeu pentru cei care ne prigonesc, şi chiar să le facem bine, dar El mai zice: «Mai mare dragoste decît aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi» (Ioan 15: 14). Iată de ce îndurăm noi toate ocările şi batjocurile duşmanilor noştri care cad asupra fiecăruia dintre noi, şi ne rugăm pentru cei care ne fac răul nouă, ca persoane luate individual; dar când este vorba de rele care se abat asupra fraţilor noştri mai slabi şi obştii noastre celei largi (societăţii noastre), atunci ne batem pentru fraţii noştri şi ne apărăm unii pe alţii, punîndu-ne viaţa unii pentru alţii, aşa încît voi să nu puteţi lua în robie sufletele şi trupurile fraţilor noştri, ca să se piardă în gheena şi sufletele şi trupurile lor.” @cautamantuirea

Cu Dumnezeu niciodată să nu vă purtaţi la întâmplare Când lucrul nu vă permite să vă săvârşiţi pe deplin pravila de rugăciune, săvârşiţi-o pe scurt. Dar niciodată nu trebuie să vă grăbiţi. Dumnezeu este pretutindeni. Dimineaţa să-I daţi mulţumire şi să-I cereţi binecuvântare cu cuvintele voastre, făcând câteva metanii şi este de ajuns! Cu Dumnezeu niciodată să nu vă purtaţi la întâmplare. Ci întotdeauna cu mare evlavie. El nu are nevoie nici de metaniile noastre, nici de rugăciunile noastre lungi. Un strigăt din inimă scurt şi puternic iată ce este de folos! Iar aceasta se poate face din mers! Prin urmare, puteţi să vă rugaţi neîncetat. De aceasta să vă îngrijiţi şi în această direcţie să îndreptaţi tot ce faceţi. Sfântul Epifanie a fost întrebat: „Cum să împărţim timpul?" Timpul?! Pentru rugăciune nu există un timp aparte: ea trebuie săvârşită tot timpul, în tot ceasul şi în orice clipă. Sfântul Vasile cel Mare a fost întrebat: „Ce înseamnă a ne ruga neîncetat?" Iar el a răspuns: „Să ai în inimă starea de rugăciune şi te vei ruga neîncetat. Cu mâinile să lucrezi, iar mintea sâ o înalţi la Dumnezeu". Apostolii au înconjurat tot pământul şi câte osteneli au săvârşit?! Dar în acelaşi timp s-au rugat neîncetat. Şi porunca aceasta ei au scris-o. Duhul credinţei, al nădejdii şi al lăsării în voia lui Dumnezeu iată ce trebuie să aprindem în inimă. Sf. Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea @cautamantuirea

„Mă veţi întreba: Părinte, e uşor să fii prigonit? E uşor să treci prin uşa strâmtă şi pe calea spinoasă? Mă veţi întreba cu nedumerire. În inima voastră poate sălăşluieşte îndoiala, dacă crucea lui Hristos este uşoară. Dar eu vă voi răspunde: Da, da, este uşoară. De ce e uşor să-L urmezi pe acest drum spinos? Pentru că nu vei înainta singur. Te va însoţi Însuşi Hristos. Întrucât mila Lui infinită te va întări când te vei îndoi sub greutatea crucii. Pentru că El Însuşi te va sprijini, te va ajuta să-ţi ridici crucea.” (Sfântul Luca al Crimeii) @cautamantuirea

Despre rostul necazurilor în viaţă De obicei calea cea strâmtă nu ne place... Noi vrem lărgime şi spaţiu. Nu aude Domnul, oare, aceste strigăte? Le aude, însă nu voieşte să schimbe orânduirea vieţii noastre, deoarece lucrul acesta nu ar fi spre binele nostru. Aşa a fost orânduită starea noastră, încât numai strâmtorarea ne ţine în adevărata alcătuire. Îndată ce păşim în lărgime ne împrăştiem şi pierim. De aceea domneşte pe pământ strâmtorarea, ca fiind mediul cel mai bun pentru noi. Raţiunea apostolică vede în general în strâmtorare şi în situaţii deosebit de grele dragostea părintească a lui Dumnezeu faţă de noi şi pe cei ce se află în strâmtorare îi socoteşte fii apropiaţi ai lui Dumnezeu... Punctul de plecare al întunecării este faptul că ţelul nostru final se află pe pământ. Însă el nu este pe pământ. Pe pământ este începutul vieţii – perioada ei de pregătire, iar viaţa cea adevărată începe după moarte... Şi mijlocul deosebit al pregătirii este răbdarea cu blândeţe a strâmtorărilor, a lipsurilor şi a necazurilor. Cine aruncă o privire sau se uită la viaţa pământească cu asemenea ochi nu va începe să-şi zdrobească inima dacă nu va vedea în viaţa sa lărgime şi spaţiu, ci va râvni la un singur lucru: cum să facă pentru ca strâmtorarea să-i aducă cel mai bun rod, a cărui gustare să dureze până la viaţa viitoare. Sfântul Teofan Zăvorâtul, „Sfaturi înţelepte” @cautamantuirea

Vă pun la inimă un îndemn al Sf. Maxim Mărturisitorul: ,,Iubeşte mai mult decât pe toţi şi pe toate pe Dumnezeu. După Dumnezeu, egalează-ţi iubirea de aproapele cu iubirea de tine însuţi; iar de cauţi desăvârşirea, atunci să aduci iubirea de sine ca jertfă pe altarul iubirii de aproapele. Şi atunci fericirea pământească pe care ţi-o vei dobândi în urma acestei jertfe îţi va fi începutul şi zălogul veşnicei tale fericiri în ceruri.” @cautamantuirea