Societatea cititorilor anonimi📚

Nu mai am cerneală în pix... Nu-mi funcționează tastatura, nu-mi amintesc unde-i creionul, dar chiar dacă-l găsesc, sigur nu-i ascuțit. Aveam multe creioane, dar le-am împărțit oamenilor cu care nu mai vorbesc. Paradoxal, le-am oferit ceva cu care să semnalizeze sieși sau lumii cine sunt, iar eu n-am semnal. În copilărie, mama îmi ascuțea creioanele cu cuțitul, atunci nu căutam pretexte să nu scriu. Adevărul este că condescendența cu care m-a tratat timpul, asprimea aerului cu miros de rugină inspirat și frica de necunoscut m-au golit pe dinăuntru, lăsându-mă tremurândă să merg. Da, doar să merg fără destinație, pe un termen nedefinit, până trece, dacă trece. „Taci, dacă n-ai ce spune.” Am tăcut. A fost tămăduitor, dar e destul. Mi-am pus rezerva de cerneală. Pixul scrie încă greu, dar dacă-l zgudui nițel, scrie, vreau să scriu următoarele 5.000 de zile,cine știe, știe. Tratați aceste rânduri fără ranchiună sau dispreț. Totuși, e greu să vorbești despre nimicul comun și totul tău. Mulțumesc celor care poate încă așteaptă să apar aici. Vă cuprind.

🌐 YouTube REC Lipsiți de condescendența intelectualității pretențioase, vorbind despre tot și despre nimic cu o modestie firească, iar când mintea îmi seacă de întrebări existențiale, știu mereu la ce să mă întorc. Scrieți în comentarii recomandări similare: podcasturi, dialoguri sau monologuri despre literatură, filosofie, artă sau muzică.🙏

🎭William Shakespeare - Regele Lear, Macbeth și Hamlet. De secole, piesele lui William Shakespeare continuă să provoace minți luminate, fiecare generație încercând să le înțeleagă neliniștea, cruzimea și frumusețea ascunsă. Scriu aceste rânduri la mai bine de o lună după lectura celor trei piese. Încărcătura emoțională nu mai este aceeași, însă mă simt încă în stare să vă trezesc o curiozitate fragilă pentru creația poetului. 💬Firește, stilistica pieselor de teatru mi s-a părut uneori chinuitoare, sunt mai degrabă un amator de proză. Totuși, chipul blând a poeziei continuă să-mi tragă sufletul, ca de o sfoară lăuntrică, spre cunoaștere și cugetare. A trebuit să fac un pelerinaj prin aceste trei tărâmuri minate de rimă pentru a observa o tendință nesecată spre suferință - prietenul cel mai credincios al personajelor shakespeariene, dar și spre trădare, aceasta din urmă fiind tema supremă care ia naștere din mânie și dezgust, bântuind inimile trufașe și blestemând fără deslușire. ✍️🏼M-aș considera o necioplită dacă aș evita să scriu și despre forța nobilă a moralității, despre sfârșitul fatal dictat de stiloul-ghilotină al poetului, întrucât răul absolut nu rezistă în timp, și poate tocmai de aceea Shakespeare rămâne viu: fiindcă omul rămâne același, încă însetat de putere absolută, lucru care în fond nu corupe doar omul ci îl golește de sine.🫠

Te rog să nu vii în timp ce dorm de Iulian Tănase „Știm că murim, nu știm când. Mors certa, hora incerta.” Pierdut-am pe cineva drag, acum ceva timp și, cu sufletul sfâșiat, căutam împăcare și eliberare de gândul sfidător și ostil ce mă tortura cu biciurile vinovăției, pentru absență emoțională, pentru insuficientă prezență fizică, pentru prea puțină dragoste recunoscută. Într-un moment aproape macabru, cineva a spus că omul se naște plângând de durerea venirii pe lume, în timp ce cei din jurul lui sunt fericiți; iar când moare, toți plâng, și doar el își găsește liniștea veșnică. Paradoxal m-am gândit, și m-am luminat, și mi-am potolit angoasa. Iulian Tănase a scris o carte despre limita experienței umane, despre un fenomen la fel de inevitabil precum e viața, despre moarte. Eliberat de frică și prejudecăți, protagonistul scrie zeci de scrisori fără adresă, iar răspunsul tacit al destinatarului îl eliberează de groaza în fața imprevizibilului. Scrie despre trecutul tumultuos, despre părinți și regrete, despre iubire și o prietenie dezarmantă, toate perindate pentru ultima oară. Își tratează sfârșitul ambiguu într-o manieră ironică, înșirată pe foi, pentru că este convins că nicio experiență nu-și găsește finalitatea până nu este scrisă…

📚✨ În aprilie citesc: 1. Te rog să nu vii în timp ce dorm de Iulian Tănase 2. Carnetul unui afurisit de Emil Cioran 3. Hai că am reușit, puștiule t.o. We Did It, Kid de Anthony Hopkins t.o. – titlul original ++ Revin cu reflecții asupra creației lui Shakespeare – Regele Lear, Macbeth și Hamlet, citite în martie. ✅ Aștept cu interes selecțiile voastre de cărți în comentarii.

👆🏻📽Având în vedere cele expuse mai sus, vă propun să urmăriți următoarele filme documentare. 🇰🇵Under the Sun – un documentar care arată o realitate regizată până când devine aberantă și zeflemitoare, unde și firescul pare suspect. 🇰🇵Crossing the Line – povestea unei treceri spirituale ireversibile, în care granița nu mai este doar geografică, ci și interioară.

Eyes of the Tailless Animals de Soon Ok Lee “For in this hope we were saved. But hope that is seen is no hope at all. Who hopes for what they already have?” Unele istorii nu pot fi ignorate. Cărți încărcate cu atâta durere, încât ar putea înlocui fără efort o duzină de istorii lacrimogene, ambalate în coperte comerciale și neologisme pretențioase. Protagonista și autoarea, Soon Ok Lee, este capturată de la locul de muncă și exilată într-un lagăr de muncă pentru femei, unde îndură tortură, malnutriție, abuz fizic și umilință continuă. În fundal, tensiunile politice din Coreea de Nord, la sfârșitul anilor ’80, se transformă într-un război tacit al puterilor, purtat pe seama oamenilor de rând, transformați în praf de pușcă într-un joc politic oribil. Îmi sfâșie mintea gândul că toate aceste orori sunt rezultatul unor decizii unilaterale, lipsite de orice valoare umană, doar răni adânci pe trupul rahitic al celor fără putere. Cartea nu se găsește în Chișinău. Dacă vreți s-o citiți, o pot scana și posta aici, pe Telegram. Dacă vă tentează, lăsați un like și distribuiți mai departe.💙

🫣📚3 cărți care mă „intimidează” prin volum și conținut, dar pe care intenționez să le citesc anul acesta: - Ulise de James Joyce; - Decameronul de Giovanni Boccaccio; - The Legend of Sleepy Hollow and Other Ghostly Tales de Washington Irving. ❗️🧐Sunt curioasă ce cărți vă par încă inaccesibile, dintr-un motiv sau altul. 👇🏼Hai să vorbim în comentarii.

📌🪫Femei care suferă prea mult de Cristiana Todiresei 💬Pe Cristiana Todiresei o urmăresc de anul trecut, din momentul în care primul medic și-a făcut apariția în cabinet pentru a-mi da verdictul. De ce „verdict”? Aproape căzusem în neștire când am auzit pentru prima dată de endometrioză, iar explicațiile bizare, bazate pe presupuneri și ghicit în romanițe, mi-au lăsat un gust amar și o frică imperturbabilă pentru viața și sănătatea mea. 💭Firește, tot atunci am descoperit-o pe Cristiana pe Instagram. Nu am găsit doar un om a cărui activitate o admir, ci pe cineva cu un diagnostic similar. Am simțit, efectiv, liniște în neliniștea altcuiva — iar asta a însemnat recăpătarea unui sentiment de siguranță: nu eram singură. Eu îmi urmam tratamentul, iar Cristiana Todiresei a mers mult mai departe și a scris prima carte din România despre endometrioză și adenomioză. 📚O carte teribil de necesară în biblioteca fiecărei femei care se confruntă cu această afecțiune. Este necesară pentru că îmbină un ghid medical accesibil și coerent,*Remarcă: autoarea s-a documentat din surse sigure, iar cartea include recomandări și sfaturi primite direct de la medici obstetricieni-ginecologi, cu propria poveste, relatată la persoana întâi, care creează acel spațiu intim dintre cititor și autor. Un veritabil modus operandi pentru femei, construit din informații clare, relevante și universal valabile.🩵 ‼️🚩„Endometrioza apare pentru că, inconștient, respingi ideea de a fi mamă” / „Fă un copil și o să-ți treacă” / „Dacă ai endometrioză, nu poți avea copii deloc” / „Este doar o menstruație dureroasă” - sunt doar câteva dintre miturile larg răspândite, la rea intenția cărora li se adaugă și o polarizare avansată în opinii, cu contradicții duse la extreme, care circulă în societate aproape la fel de ușor precum speculațiile despre implantarea cipurilor 5G, toate dezmințite, în mod categoric, de medici.

– Cum doriți să fie preparat feminismul? – Vreau meniul deosebit de 8 Martie! Nu sunt sigură dacă am simțit vreodată un sentiment de apartenență mai puternic decât cel trăit azi la marșul feminist, alături de femei, bărbați și chiar copii. Mesajele sugestive, scandate cu energie și ritmicitate, pe unii trecători îi făceau doar curioși, pe alții mândri și recunoscători, iar pe cei „deosebiți” – aroganți și nerăbdători să-și atingă destinația. Nu știu ce au simțit azi femeile aflate în mașini alături de prieteni, soți sau tați, a căror reacție negativă era mai evidentă decât marșul în sine și, le compătimesc. Eu am simțit rușine spaniolă, pentru incapacitatea și iraționalitatea pe care au demonstrat-o prin facepalm-uri și claxonări agresive, escortate desigur de expresii obscene, oare înțeleg cât de penibil au fost?! Asta e. Mă duc să-mi trăiesc viața știind că am ales să fiu de partea cea bună. Felicitări, femeie. Mulțumesc că creezi, că semeni curaj și acționezi.🥂

🌱Walden sau Viața în pădure de Henry David Thoreau🌱 📌🤳Suntem fericiți să trăim în perioada dezvoltării tehnologice, trăim miracole industriale, suntem ostaticii dispozitivelor mobile și sponsorii principali ai companiilor creatoare de deșeuri electronice, pe care le înlocuim o dată la câțiva ani, pentru că ne pasă cum arătăm când vorbim despre ce-am făcut azi sau cum a fost la muncă. Devenim produsul societății în care ne naștem și creștem, colectăm idei și ne inspirăm unii de la alții până pierdem ultima urmă de originalitate, iar ascetismul, izolarea de oameni, este o măsură la care apelăm în ultimă instanță sau o alegem doar învinși și slăbiți de ritmul grăbit de insuficiența timpului sau a minții.😵‍💫 👉🏼Walden sau Viața în pădure relatează o istorie al cărei spațiu de cugetare și revelație este imens, o retrospectivă a vieții ascetice la care a recurs autorul cărții. Cartea lui Thoreau impresionează prin tema vieții necondiționate de comoditatea obiectelor inutile și de comunicarea cu semenii, fenomen privit astăzi drept o parte indispensabilă a vieții omului modern. ❗️Dar să nu-mi tratați cuvintele greșit: viața lui nu a devenit aceea a unui pustnic orbit de religii și ideologii, ci l-a reconectat cu sine și cu natura. Experiența unică, trăită în împăcare și cunoaștere de sine, l-a determinat să trăiască intens viața în afara satului american, cugetând adesea asupra notelor muzicale ce însoțesc trilul păsărilor, asupra măreției minților nespurcate de zgârcenie și setea de control, asupra generozității pământului și a apelor de unde își pescuia uneori prânzul sau cina. Liniștea cuprinsă de sunetele celor necuvântătoare, foșnetul frunzelor lăsate în voia vântului călător, inocența urmelor de soare dăruite omului la suprafața lacului, sunt doar câteva experiențe vizuale trăite în timpul lecturii. ‼️Nu exagerez când spun că este una dintre cele mai bune cărți citite până acum și, probabil, cea mai bună în genul său - eseu filosofic și literatură autobiografică.

Citesc Shakespeare de dragul lui Shakespeare.Și nu doar.🤔 Presupuneri? Ipoteze? Aștept părerile voastre în comentarii 👇🏼💬

Din nepublicate. Sfârșit de ianuarie, la braț cu proza lui Eminescu — pentru că, dacă toată lumea are un acces de ipocrizie, de ce nu l-aș avea și eu? (Adevărul e că am găsit cartea la reducere.) În gimnaziu, dar mai ales în liceu, pe lângă toți scriitorii, poeții, fabuliștii și nuveliștii, Plopii fără soț era recitat cu mai multă ardoare, proza, TEXTUL🤌🏻🤌🏻🤌🏻, cerea mai mult: capacitate analitică, răbdare, nerv. Iar istoria vieții și a morții lui Eminescu mi se părea scoasă direct din Biblie, cu tot cu mucenici, apostoli, îngeri decăzuți și trădători. Dacă îmi scrieți că profesoara voastră de română nu schița un zâmbet duios când rostea numele lui Eminescu, tind să cred că n-ați făcut școala pe teritoriul Republicii Moldova. Fanatismul eminescian era și este direct proporțional cu semnalele emise încă din perioada școlară : omul e un geniu și trebuie tratat ca atare. Mie una, îmi plăcea Floare albastră (pe care am recitat-o la examenul de Artă Teatrală), îmi placea Luceafărul și Ce te legeni?, dar, cu toate astea, n-am reușit să mă încadrez în rândurile entuziaștilor dedicați. ❗️Acum, la 28 de ani, am ales să-l recitesc. Mai exact, Geniul pustiu și Sărmanul Dionis. Nu am concluzii și nici verdicte. Îmi vine greu să deslușesc acest text minat cu metafore și sensuri abstracte și nu pot să nu mă întreb: ce înțeleg, de fapt, copiii care îl citesc astăzi la școală și ce răspund atunci când sunt întrebați : ce-a vrut să zică eul liric?

📚✨În februarie citesc : 1. Walden sau Viața in pădure t.o Walden or life in the woods de Henry David Thoreau 2. Fire de iarbă (poezie) t.o Leaves of Grass de Walt Whitman 3. Eyes of the tailless animals / Prison Memoirs of a North Korean Woman / de Soon Ok Lee t.o - titlul original ✅ Aștept cu interes selecțiile voastre de cărți în comentarii.

📌📚Inseparabilele de Simone de Beauvoir – Mai vorbim despre viața plăcută? – Da, dar despre viața alături de prieteni. Când oamenii sunt prieteni între ei, nu mai este nevoie de justiție. (Parafrazare după Aristotel, Etica Nicomahică, cărțile VIII–IX) Prietenia – atașament sau habitus?👭 O relație interumană durabilă între cei cu trăsături comune ale duhului, unite prin afinități construite pe virtuți. Câte prietenii mărețe a cunoscut Pământul? Făcând un scurt studiu, îi regăsim pe Franz Kafka și Max Brod, fără de care Kafka și-ar fi ars manuscrisele; pe Marcel Proust și Céleste Albaret, menajera și confidenta sa, în care Proust avea mai multă încredere decât în critici; pe scriitoarea Simone de Beauvoir și Élisabeth Lacoin, fetița care a ales să stea lângă Simone în bancă, alintată Zaza. 🌀Firul narativ le urmărește pe Sylvie și Andrée, alter ego-urile lui Simone de Beauvoir și Élisabeth Lacoin, începând cu vârsta de nouă ani, când se întâlnesc la școala Adeline Désir. Pe măsură ce relația lor capătă profunzime, cele două devin cele mai bune prietene. Teoretic, noi catalogăm prietenii drept „cei mai buni” și nu doar „prieteni” atunci când se produce o simbioză în timp: când ne completăm verbal și mental, când simțim cum partea cea mai vie și mai bună din noi pulsează lângă celălalt, iar grija și nevoia se estompează naiv. Inseparabilele este o istorie moralistă care, paradoxal, nu moralizează. Nu oferă sfaturi sau pilde inutile, nu urmărește absurdul sau extremele în scopul de a captiva minți excitate. Dimpotrivă, concis și laconic, textul ne invită să explorăm dezvăluiri intime și să observăm cum imperturbabilul și marele timp nu așteaptă pe nimeni.⌛️

‼️Help Alert‼️ Caut cărți despre creier / neuroștiință (mai exact autorii Sacks, Eagleman, Sapolsky)dar în Chișinău sunt de negăsit în română. Mă întrebam dacă : — Aveți voi acasă astfel de cărți și doriți să le vindeți sau să le schimbați pe alte titluri? — Sau poate locuiți în România și ați putea să mi le procurați, evident că-mi asum restituirea tuturor cheltuielilor. M-ar ajuta mult orice sprijin real 🙏 Mulțumesc!❤️

Educația sentimentală de Gustave Flaubert este un roman utopic în măsura în care devine o mantră abuzivă pentru oricine vrea să-și irosească viața în căutarea năprasnică a iubirii. Utopia lui constă în consumarea lentă a tinereții unui tânăr a cărui luciditate obscură nu se îndreaptă spre un om viu, cu neajunsuri și angoase organice, așa cum se întâmplă adesea, ci spre o umbră fără stăpânire, un tablou ale cărui linii și forme trădează mai degrabă absența profesionalismului creatorului decât un talent înnăscut. Îmi plac titlurile ca formă de artă separată, ca detaliu dezmembrat, a cărui valoare și sens absolut trăiesc independent de „mamă”. Presupun incert, că Flaubert a cunoscut educația sentimentală; tocmai de aceea a știut cum să ascundă în mânecă ultima piesă de puzzle dintr-un joc tragic construit în jurul unei absențe fundamentale: dragostea. Incoerența și voința slabă ale protagonistului tulbură, iar insistența perfidă și incapacitatea de a privi obiectiv propria deformare pot trezi amintiri sumbre. Acțiunea are loc între anii 1840 și 1851, la Paris. Aceste rânduri sunt scrise în anul 2026, la Chișinău, unde, la capitolul semnale sociale și educație sentimentală, încă suntem agramați, deși continuăm să sperăm. Regret cu dezolare că nu învăț din propriile lecții și că devin, voluntar, ostatica alegerilor literare. Un subiect deja cunoscut mi-a trezit plictisul, lăsându-mă vie și conectată doar la tema decadenței, ale cărei limite încerc să le explorez prin cărți.

📌📖Umbrele intimității de Ana Niculăeș Citind Umbrele intimității, m-am întrebat de mai multe ori ce anume caut: să fie o naivă încercare de a surprinde subiecte tabu care îmi macină amintirea și îmi provoacă un fior fizic, un spasm facial, atunci când imaginile trecutului se periclitează într-o minte obosită, de urechile astupate de mierea vorbelor pustii și ticăloase, iar ochii de sticlă, egoiști, tind să vadă doar partea plăcută a ființei mele.🌀 ❗️Cert este că durerea e împărțită pe globul pământesc, pentru fiecare câte o lingură: una cu vin amar, alta cu un lichid vâscos, neidentificat, dar tuturor, acum sau mai târziu. Cartea Anei Niculăeș explorează tema intimității din scaunul psihologului, al unui om cu propria doză de durere, ascunsă undeva sub haine și datorie. Intimitatea este un teren studiat leneș în Republica Moldova, iar tăcerea sufocantă omoară subit identități aflate în dificultate. 🔓Literatura, ca orice formă de artă, cheamă la revoltă și demonstrează că puterea metamorfozată în violență și abuz nu este decât o zgârietură pe corpul masiv și zvelt al umanismului. Umbrele intimității nu este despre cum să-ți satisfaci partenera/ul ori cum să diversifici intimitatea în dormitor. Așa cum sugerează titlul, este despre cuvinte fierbinți vărsate pe pernă, despre vină și educație toxică la limita bullyingului, dar, totodată, despre vindecare și iertare, despre pauze de respiro și validarea propriilor emoții și trăiri. 👉🏼Sfat : citiți cartea. Este consistentă prin accesibilitate și sugestii clare, iar întrebările de la sfârșitul fiecărui capitol creează un spațiu tolerant, unde nu există răspunsuri greșite.

📚✨În ianuarie citesc : 1. Umbrele intimității de Ana Niculăeș; 2. Inseparabilele t.o Les Inséparables de Simone de Beauvoir; 3. Educația sentimentală t.o L'Éducation sentimentale de Gustav Flaubert t.o - titlul original ✅ Aștept cu interes selecțiile voastre de cărți în comentarii.

📌🗓 A venit timpul unei retrospective a anului. Anul acesta am știut să folosesc cuvintele într-un mod mai iscusit, dar am evitat să înțep pe cineva cu intelectul meu, încă mă evaluez la un nivel destul de mediocru. 🚩Încă mai caut aprobare și îmi displace enorm acest lucru, dar promit să lupt în continuare pentru autonomie. 🚩M-am lăsat de fumat timp de două luni și m-am reapucat. Regret. Am sădit pomi și flori și am pierdut oameni fără de care copilăria mea nu ar fi avut culori. 🌀M-am întrebat adesea cine sunt de fapt, stăruitor alungând impostorul îndoielnic. 📚Am citit 30 de cărți, dar încă mă dor serile când stăteam în fața blocului cu prietenii vechi, trăind timpul ireversibil.⌛️ Mi-au plăcut bradul de Crăciun, cozonacul și noaptea Învierii, apusurile și îmbrățișarea apelor în care m-am scăldat, scuarurile melancolice ale toamnei și, din nou, bradul. Am primit, am dăruit, așteptat, înțeles, plâns, râs, criticat, pierdut, regretat, cântat, dansat, scris, citit… În poză aveam 3 ani, surprinsă în centrul Chișinăului, alături de cel mai popular brad din oraș. Lângă mine este o femeie necunoscută, dar îi mulțumesc pentru chipul ei senin. Îmi surâde gândul că fotografia aparține unui timp în care animalele vii nu erau exploatate ca mijloc de transport pentru copii. Ironic dar, privind-o pe Nastea de 3 ani stând pe un cal grațios din materiale textile, ținându-se strâns de hățuri și privind fără frică că s-ar putea prăbuși, am realizat că asta îmi doresc și acum. Vă doresc / îmi doresc în piept mai puțină vină și anxietate, în cap ordine ca în dulap înainte de sărbători și o inimă fierbinte și generoasă, ca temperaturile în sezonul de caniculă, lipsită de prejudecăți. LA MULȚI ANI!🥂