Societatea cititorilor anonimi📚
رفتن به کانال در Telegram
➡️Punct de reper - Promovorea lecturii în toate formele posibile.📖📰📝 Cărți Ro/Ru, conversații plăcute și schimb de experiențe trăite în timpul cititului.😊 ➡️or.Chișinău, R.Moldova 📩 Oferte & colaborări: societateacititoriloranonimi@gmail.com
نمایش بیشتر780
مشترکین
+124 ساعت
+17 روز
-1430 روز
در حال بارگیری داده...
کانالهای مشابه
هیچ دادهای
مشکلی وجود دارد؟ لطفاً صفحه را تازه کنید یا با مدیر پشتیبانی ما تماس بگیرید.
ابر برچسبها
هیچ دادهای
مشکلی وجود دارد؟ لطفاً صفحه را تازه کنید یا با مدیر پشتیبانی ما تماس بگیرید.
اشارات ورودی و خروجی
---
---
---
---
---
---
جذب مشترکین
سپتامبر '26
سپتامبر '26
+1
در 0 کانالها
اوت '26
+8
در 1 کانالها
Get PRO
ژوئیه '26
+5
در 0 کانالها
Get PRO
ژوئن '26
+5
در 0 کانالها
Get PRO
مه '26
+1
در 0 کانالها
Get PRO
آوریل '26
+6
در 1 کانالها
Get PRO
مارس '26
+2
در 1 کانالها
Get PRO
فوریه '26
+6
در 1 کانالها
Get PRO
ژانویه '26
+9
در 1 کانالها
Get PRO
دسامبر '25
+33
در 1 کانالها
Get PRO
نوامبر '25
+8
در 1 کانالها
Get PRO
اکتبر '25
+5
در 1 کانالها
Get PRO
سپتامبر '25
+7
در 1 کانالها
Get PRO
اوت '25
+5
در 1 کانالها
Get PRO
ژوئیه '25
+5
در 1 کانالها
Get PRO
ژوئن '25
+8
در 1 کانالها
Get PRO
مه '25
+45
در 1 کانالها
Get PRO
آوریل '25
+42
در 1 کانالها
Get PRO
مارس '25
+146
در 1 کانالها
Get PRO
فوریه '25
+259
در 1 کانالها
Get PRO
ژانویه '25
+59
در 1 کانالها
Get PRO
دسامبر '24
+114
در 1 کانالها
Get PRO
نوامبر '24
+496
در 14 کانالها
| تاریخ | رشد مشترکین | اشارات | کانالها | |
| 18 سپتامبر | 0 | |||
| 17 سپتامبر | +1 | |||
| 16 سپتامبر | 0 | |||
| 15 سپتامبر | 0 | |||
| 14 سپتامبر | 0 | |||
| 13 سپتامبر | 0 | |||
| 12 سپتامبر | 0 | |||
| 11 سپتامبر | 0 | |||
| 10 سپتامبر | 0 | |||
| 09 سپتامبر | 0 | |||
| 08 سپتامبر | 0 | |||
| 07 سپتامبر | 0 | |||
| 06 سپتامبر | 0 | |||
| 05 سپتامبر | 0 | |||
| 04 سپتامبر | 0 | |||
| 03 سپتامبر | 0 | |||
| 02 سپتامبر | 0 | |||
| 01 سپتامبر | 0 |
پستهای کانال
+1
„Țara femeilor” de Charlotte Perkins Gilman, reflecții despre feminitate
Utopie feministă apărută încă în 1915, Țara femeilor m-a întors, într-un mod oarecum lamentabil, la originea incertitudinii conceptului de feminitate. Stau și mă întreb dacă am studiat vreodată la școală despre feminitate sau dacă i-am acordat lecții deschise, abordând tema într-un mod mai festiv, cu profesori în rol de comisari pricepuți la observații notate cu grijă în carnețel, pe coperta căruia scria, în mod cert, anul în care fusese cumpărat. Copleșitor de prozaic.
Am crescut cu gândul că întruchiparea feminității este mama: mereu energică, pricepută la muncile casei și ale pământului, mereu cu urme de făină pe haine, întrebări retorice în priviri, pedantă și protectoare.
Totuși, chiar dacă am învățat multe de la ea, oarecum chiulesc penal și dorm liniștită știind că-n chiuvetă am două farfurii de la cină. Dar cine să mă condamne?
➡️Rezultă că închipuirea naivă despre feminitate nu are în totalitate o formă obiectivă și, aparent, o deviere modestă de la tiparul femeii nu mă poate deposeda de femeia care sunt.
Țara femeilor este o explorare unică despre puterea unității, cu ponturi psihologice despre complexitatea relațiilor dintre mamă și fiică și despre sănătatea mintală colectivă.
Uluitor cum, la începutul secolului al XX-lea, când feminismul nu avea nici corp, nici voce, Charlotte Perkins Gilman a reușit să transmită, atât de subtil, idei care astăzi par surprinzător de apropiate de feminismul modern.
Recomand spre lectură!
| 2 |  +1🤓Titluri cărate acasă de la Bookfest 2026
• Eseu despre Orbire de José Saramago
• Călătoria în Est de Christine Angot
• În casa bunicilor de Ionel Teodoreanu
• Adio, fantasme de Nadia Terranova
Sunt curioasă de selecțiile voastre literare, așa că vă invit să trimiteți în comentarii poze sau liste cu titlurile pe care le-ați ales💋. | 263 |
| 3 | De ziua ei...🇷🇴
Două lacrimi fierbinți vărsate auzind „În limba ta” de Vieru, un șir de aplauze somnoroase susținând discursurile politicienilor, toți cei 2.500 de oameni au trecut la scris, inclusiv eu.
Scris-am fragment din comedia „Testamentul” a lui Gheorghe Urschi, scris-am cuvinte românești gândite și-apoi pecetluite pe foaie, atât de familiare, atât de moldovenești.
Aud citindu-se următoarele:
„- Vezi cum e la noi, până nu mori, nu te ia nimeni în seamă.
- Da, dacă ai murit, toate faptele tale sunt privite cu alți ochi.”
Mă gândesc, oare n-a fost un geniu metaironic domnul Urschi? O ironie a realității care a confirmat postum propria lui replică.
Profitând de străzile eliberate de sub osânda zilnică a mașinilor, mă plimbam fericită că am reușit și anul acesta să mă înscriu la dictare, când m-a găsit ea, doamna Teodora Rotaru, o femeie care m-a luat prin surprindere cu două întrebări pe cât de simple, pe atât de neglijate.
„De-a lungul vieții, a fost membră activă a Ligii Democrate a Femeilor și are adunați ani buni de voluntariat la orfelinatul din orașul Hâncești.” (sursa: newsmaker)
Oferindu-i răspunsurile, am văzut-o radiind de recunoștință. În ochi avea lacrimi rezervate, asemenea unui om care și-a potolit setea după o zi infernal de fierbinte. Mi-a povestit cum, în ’89 a luptat în mișcarea națională pentru revenirea la alfabetul latin, cum a fost lovită și traumatizată în timpul protestelor, cum își mărturisea frica lui Ștefan cel Mare, aflându-se în fața monumentului său.
În câteva minute, mi-a înfățișat adevărata virtute a limbii române.
Mulțumirile și aplauzele tardive pentru lupta lor nu pot avea finalitate atâta timp cât neglijăm limba ca valoare și dăm uitării curajul titanic de care au dat dovadă toți acești oameni.
I-am mulțumit. | 373 |
| 4 |  +1Sylvia Plath — Clopotul de sticlă
„Exist, exist, exist.”
Clopotul de sticlă este un roman semi-biografic al Sylviei Plath, în care autoarea răvășește dificultatea raporturilor sociale, atât înainte, cât și după internarea într-un azil psihiatric. Esther Greenwood / alter-egoul autoarei / care trece printr-o serie de încercări chinuitoare, căutând disperat un loc al său în lume, în timp ce conștiința ei fragilă se adâncește tot mai mult în ideea unei întreruperi silnice a vieții.
Esther nu caută sens definitiv, ci și o formă de existență în care să poată respira. Se zbate între identitățile sociale care îi sunt oferite și imposibilitatea de a se regăsi cu adevărat în vreuna dintre ele. Iar lumea devine treptat un spațiu sufocant, ca un clopot de sticlă aburit.
Creatori precum Sylvia Plath impun, inevitabil, un anumit legământ din partea cititorului, un legământ care cere renunțarea la orice încercare de zeflemea în raport cu creația lor. În fața unei asemenea sincerități, ironia pare indecentă. Efervescenta tendința de a scrie despre dramă, durere, lăsă în urmă gustul amar al unui gol absolut, am privit direct în interiorul lui.
Vă las aici și filmul biografic, a cărui acțiune are loc după perioada internării , splendoarea anilor de iubire, căsnicia, poezia și, în cele din urmă, sfârșitul Sylviei Plath.
„Pentru persoana de sub clopotul de sticlă, pasivă și împietrită ca un copil mort, lumea însăși e visul urât.
Un vis urât.” | 371 |
| 5 |  Jean-Paul Sartre — Existențialismul este un umanism
La 29 octombrie 1945, Sartre este invitat să vorbească la Salle des Centraux, la Paris, în cadrul unei conferințe cu titlul L'existentialisme est-il un humanisme?. Nu era o conferință universitară obscură, ci un eveniment public.
Și se întâmplă ceva aproape neverosimil: vine atât de multă lume, încât sala nu poate să-i cuprindă pe toți.
Simone de Beauvoir descrie ulterior scena ca pe o adevărată nebunie: mulțimea se îmbulzea, unele femei au leșinat, iar oamenii încercau să intre cu orice preț.
🧐Vă întrebați poate de unde pornește necesitatea unor discursuri despre libertate și umanism, dar să ne amintim contextul. În perioada sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial, pledoariile publice despre responsabilitatea deciziei și libertatea individuală în raport cu libertatea comună constituiau un respiro pentru pătura intelectuală afectată de criza valorilor provocată de război.
Dar de ce trebuia Sartre să-și apere filosofia? Creștinii îi reproșau lui Sartre atât ateismul, cât și ceea ce considerau a fi viziunea sa pesimistă asupra existenței.
Dacă Dumnezeu nu există, spuneau criticii, atunci de unde vine moralitatea? Dacă nu există Dumnezeu care să spună „acest lucru este bun, acesta este rău”, atunci ce ne împiedică să facem orice? De aici și acuzația că existențialismul duce la nihilism, anarhie și imoralitate.
❗️Sartre sugera că nu putem spune: „așa sunt eu”, „n-am avut de ales” sau „Dumnezeu așa a vrut”.
Există întotdeauna o relație între situația în care ne aflăm și felul în care alegem să răspundem acelei situații.
De aceea, existențialismul lui Sartre nu este, în intenția sa, o filosofie a libertății fără limite. Este o filosofie a libertății în raport obligatoriu cu responsabilitatea.
Cartea pe care noi o numim astăzi „Existențialismul este un umanism” nu a fost concepută inițial ca o carte filosofică propriu-zisă. A fost transcrisă din discursul public, iar în 1946, textul conferinței a fost publicat de editura Nagel fără acordul lui Sartre.
Mai mult, Sartre a ajuns ulterior să fie destul de critic față de acest text, tocmai pentru că simplificările necesare unei conferințe publice au produs multe neînțelegeri asupra filosofiei sale. Biblioteca Națională a Franței îl descrie ca pe un text de popularizare a existențialismului care a provocat atât de multe critici și văicăreli, încât Sartre a ajuns să-l dezaprobe, mai mult sau mai puțin. | 353 |
| 6 |  Răsuflarea fierbinte a lui august, asfaltul stă să se metamorfozeze într-un lichid vâscos, oprind încăpățânat pantofii grăbiți; undeva se zăresc, opaci, oameni hrănind milostiv porumbeii, undeva cade, valsând, o frunză, adierea ei măsurând timpul, undeva e deschiderea librăriei ap.12 .
Blânzi și ospitalieri, m-au primit în noua lor „casă”, găzduită de felurite titluri și edituri, așteptându-și cuminte omul lor.
Pe lângă cărți, postere și chipuri, puteți vizita vernisajul expoziției elaborate de Nichita Rădeanu, un tânăr pictor din Republica Moldova, ale cărui lucrări emană chipul blajin al zonei rurale și impresionează prin simplitatea dar și profunzimea culorilor și formelor. | 366 |
| 7 |  +1Jean-Dominique Bauby — Scafandrul și fluturele t.o Le Scaphandre et le Papillon;
• Lumea a cunoscut mai multe cazuri excepționale de scriere a cărților, iar astăzi vă voi relata unul dintre cele mai extraordinare dintre ele.
• Jean-Dominique Bauby a fost redactor-șef al revistei mondene Elle din Paris. Ducea o viață plină de opulență, iar anturajul său era alcătuit din oameni moderni, pasionați de lux și de blițul camerelor. Într-un moment de răscruce, este lovit neașteptat de un accident vascular cerebral care îi provoacă locked-in syndrome. Când se trezește, realizează că a devenit ostatic în propriul corp, incapabil de cea mai mică mișcare.
• Desprins de lume și prins în patul alb de spital, Jean-Dominique învață să folosească un alfabet de frecvență prin care literele îi sunt prezentate într-o anumită ordine, iar el clipește atunci când este rostită litera dorită. Cu ochiul stâng încă viu, cu auzul încă funcțional și cu mintea refuzând să capituleze, este hotărât să scrie o carte despre temnița rece în care a fost închis, pe care o descrie ca un scafandru ce coboară încet în adâncul unor ape întunecate, apăsat de greutatea propriului trup și despărțit de lumea de la suprafață.
• Totuși, prin labirintul cu pereți groși și înalți al conștiinței, acolo unde nimeni nu-l poate auzi, începe să regăsească ceva ce nu poate fi imobilizat: fluturii, creaturi care stau să zboare, să-l poarte dincolo de pereții propriului trup, prin amintiri, imaginație, dorințe ascunse și cuvinte.
• Scafandrul și fluturele este, în cele din urmă, despre granița fragilă dintre ceea ce ne poate fi luat și ceea ce rămâne al nostru, despre acea parte din noi pe care nicio închisoare nu o poate ține captivă.🦋 | 413 |
| 8 |  🌀/continui incursiunea în lumea camusiană/🌀
Albert Camus — Căderea t.o La Chute
Într-un bar din Amsterdam, Jean-Baptiste Clamence, protagonistul romanului, își dezvăluie unui necunoscut amarul destinului, povestindu-i, cu o vanitate ostentativă, despre trecutul său parizian, despre meserie și despre numeroasele sale experiențe amoroase. Monologul devine însă tulburător atunci când se desprinde de tiparul unei povești de viață mediocre și se transformă într-o confesiune a unor răni adânci, provocate de propria slăbiciune și ipocrizie. Osândit sub biciul vinovăției, Clamence își mărturisește, treptat, condiția sa regretabilă de muritor, devenind, pe măsura acestei coborâri în propriul sine, o reflecție a absurdului camusian.
———————————————————————————
Albert Camus — Exilul și împărăția t.o L’Exil et le Royaume
Publicată în 1957, Exilul și împărăția este ultima operă literară publicată în timpul vieții lui Albert Camus. Cartea reunește șase povestiri în care sunt surprinse experiențe umane trăite în solitudine tăcută. În fond, volumul devine o sinteză a rătăcirilor spirituale și a încercărilor nesfârșite ale omului de a-și destrăma exilul interior, pentru a clădi, în locul acestuia, o împărăție a duhului, un spațiu în care existența să poată căpăta din nou formă și lumină.
t.o - titlul original | 361 |
| 9 |  🪜Despre absurd, libertate și condiția umană: Străinul la clubul de carte
Cine suntem, de fapt? Idei sau concepte? Elemente ale decorului în care ne desfășurăm existența? Actori care interpretează un rol sau doar materie biologică, produsul unei evoluții lipsite de intenție? Poate că suntem toate acestea deopotrivă, iar tocmai imposibilitatea de a ne reduce la o singură definiție dezvăluie complexitatea existenței umane.
În această căutare a identității și a sensului se înscrie și Străinul lui Albert Camus, una dintre cele mai puternice nuvele filozofice ale secolului trecut. Prin Meursault, Camus nu încearcă să ofere răspunsuri, ci ne invită să contemplăm o lume în care omul caută neîncetat sens, iar universul răspunde printr-o tăcere indiferentă. Străinul camusian nu este doar un om înstrăinat de ceilalți, ci și de convențiile și certitudinile pe care societatea le consideră de neclintit.
În cadrul acestei ediții a clubului de carte am încercat să pășim, măcar pentru câteva ore, în acest univers al lui Camus. Am vorbit despre absurd, dincolo de înțelesurile lui convenționale, am reflectat asupra limitelor condiției umane și asupra libertății care se naște atunci când omul încetează să mai caute cu orice preț un sens ultim sau un adevăr absolut. Nu am urmărit să ajungem la o concluzie comună, ci să ne permitem luxul unor întrebări sincere și al unor perspective diferite.
Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost prezenți și ați făcut din această întâlnire mai mult decât o simplă discuție despre o carte. Ați transformat-o într-un dialog autentic despre om, despre existență și despre felul în care fiecare dintre noi își negociază propriul loc într-o lume care, uneori, refuză să ofere răspunsuri.💕 | 366 |
| 10 |  Evadează din graba extenuantă și haosul urban pentru câteva ore de conversații autentice, în inima Parcului Dendrarium, pe 25 iulie, la ora 18:00.🍃
❗️Asigură-ți un loc, căci au rămas doar câteva zile până la desfășurarea clubului de lectură.
❗️Pentru detalii, lasă-mi un comentariu sau un „+”, iar eu voi reveni cât de curând cu toate informațiile.
Te așteptăm cu drag!💚 | 404 |
| 11 |  📚Maitreyi de Mircea Eliade și Dragostea nu moare de Maitreyi Devi
/Este foarte greu să ai ceva cu adevărat, să-l capeți sau să-l cucerești. Mai mult ne închipuim că posedăm decât posedăm. M. Eliade/
📌(pentru cei care au citit cele două cărți)
Ea rămâne perplexă și confuză, căutând adevărul despre sine și despre el. El nu o iubește în esență; este fascinat de inaccesibilitatea ei. O voia în proximitatea lui, voia să fie stăpân pe inima și mintea ei. O judeca pentru ciudățenia și „barbaritatea” ei, pentru virginitatea sa intelectuală, iar când gelozia pune stăpânire pe sufletul lui, ajunge să delireze, incapabil să mai distingă între realitate și imposibil.
Ce îi face pe oameni să se îmbolnăvească cu duhul și să fie gata să evadeze în lumea iluziilor? Durerea, poate.
Se întreabă dacă vreodată Maitreyi Devi îl va putea ierta, dar pentru ce anume cere iertare? Pentru că a transformat în ficțiune un sentiment sacru sau pentru că a lăsat ca visul unei iubiri să se destrame?!
👇🏼Aștept reflecțiile voastre în comentarii.
📌Vă rog să citiți ambele cărți pentru a putea înțelege adevărul vizat și pentru a descoperi eventualele intenții perfide din spatele fiecărei perspective. | 439 |
| 12 |  Cercetările sociologice arată că un club de carte reprezintă un soi de laborator social, un spațiu în care interacțiunile dintre oameni construiesc sens și dau naștere unor conexiuni prin prisma literaturii. Cercetătorii au observat că, atunci când participanții discută o carte, ei vorbesc, de fapt, indirect despre propriile experiențe, valori și temeri. Totodată, aproape inevitabil apar diferite roluri sociale precum liderul discuției, provocatorul, mediatorul, persoana care aduce exemple din viața personală sau observatorul tăcut.
❓Dar ce-ar fi dacă am încerca să rupem tiparul acestor roluri sociale?
În curând va avea loc o nouă ediție a clubului de carte The Page Turners, iar de această dată ne-am propus un format diferit. Vă invităm să pregătiți un scurt discurs, o prezentare sau o analiză, dacă doriți, chiar una non-literară, inspirată de nuvela filosofică Străinul de Albert Camus.
📌Țin să menționez că acest format are un caracter în întregime voluntar și benevol, și are ca scop încurajarea dialogului, consolidarea legăturilor dintre participanți și schimbul autentic de idei și perspective.
📌Desfășurarea evenimentului va avea loc pe 25 iulie, la ora 18:00, în Parcul Dendrarium.
Pentru participare și alte detalii, lasă-mi un comentariu.
💸Accesul la eveniment este posibil în baza unei taxe de participare. | 432 |
| 13 |  +1🧐În continuarea reflecțiilor despre Inima gânditoare a lui Grossman și despre nevoia de a examina fapte istorice dincolo de aparențe, las aici două recomandări care m-au făcut să privesc mai atent relația dintre influența , responsabilitate și gândire.
🤩 Grazie Piccoleta per il consiglio!🙃 | 380 |
| 14 |  📌Inima gânditoare /Despre Israel și Palestina/ - David Grossman
„Nu există, se pare, nicio națiune imună la beția puterii.”
Într-o lume în care opiniile se formează din frânturi de informație și loialități incerte față grupuri înflăcărate de ideologie, vă îndemn să rămânem în continua căutare de surse informative, iar conceptul de adevăr absolut să-l lăsăm celor mai triști decât noi.
👉🏼Autorul israelian David Grossman este un susținător al coexistenței pașnice dintre Israel și Palestina. În cartea Inima gânditoare, analizează și examinează minuțios istoria politică a Israelului, criticând acțiunile clasei politice. Reflecțiile lui asupra degradării valorilor democratice și a sistemului politic orientat întru satisfacerea setei de putere și bani înfățișează o țară vulnerabilă, unde domină extremismul și dictatura.
❗️Cartea lui David Grossman este o sinteză între istorie și umanitate, despre blestemul sisific prăbușit peste societatea civilă, un mesaj cu puternic impact emoțional adresat popoarelor care suferă din cauza unui sistem politic mizerabil. | 361 |
| 15 |  Studiez operele lui Albert Camus cu intenția de a-mi nota un veritabil checklist de întrebări existențiale și o colecție de formulări rafinate despre lașitate, orgoliu și imoralitățile omenești. Nu intuiam, desigur, să primesc la schimb o ședință gratuită de psihoterapie.😧
💁Camus scria: „Dacă vrei să încetezi să fii un caz îndoielnic, trebuie să încetezi să mai fii.” Atât de simplu. Atât de înălțător.
❗️Totuși, acesta nu este motivul principal. Se apropie o nouă ediție a clubului de carte, în cadrul căreia vom discuta despre romanul filosofic Străinul.
În curând voi reveni cu detalii despre participare și locație.
Până atunci, urmează câteva texte despre Căderea și Exilul și împărăția, lucrări reprezentative pentru literatura secolului al XX-lea. | 378 |
| 16 |  Nu mai am cerneală în pix...
Nu-mi funcționează tastatura, nu-mi amintesc unde-i creionul, dar chiar dacă-l găsesc, sigur nu-i ascuțit. Aveam multe creioane, dar le-am împărțit oamenilor cu care nu mai vorbesc. Paradoxal, le-am oferit ceva cu care să semnalizeze sieși sau lumii cine sunt, iar eu n-am semnal. În copilărie, mama îmi ascuțea creioanele cu cuțitul, atunci nu căutam pretexte să nu scriu.
Adevărul este că condescendența cu care m-a tratat timpul, asprimea aerului cu miros de rugină inspirat și frica de necunoscut m-au golit pe dinăuntru, lăsându-mă tremurândă să merg. Da, doar să merg fără destinație, pe un termen nedefinit, până trece, dacă trece.
„Taci, dacă n-ai ce spune.” Am tăcut. A fost tămăduitor, dar e destul. Mi-am pus rezerva de cerneală. Pixul scrie încă greu, dar dacă-l zgudui nițel, scrie, vreau să scriu următoarele 5.000 de zile,cine știe, știe.
Tratați aceste rânduri fără ranchiună sau dispreț. Totuși, e greu să vorbești despre nimicul comun și totul tău. Mulțumesc celor care poate încă așteaptă să apar aici.
Vă cuprind. | 392 |
| 17 |  +1🌐 YouTube REC
Lipsiți de condescendența intelectualității pretențioase, vorbind despre tot și despre nimic cu o modestie firească, iar când mintea îmi seacă de întrebări existențiale, știu mereu la ce să mă întorc.
Scrieți în comentarii recomandări similare: podcasturi, dialoguri sau monologuri despre literatură, filosofie, artă sau muzică.🙏 | 307 |
| 18 |  +2🎭William Shakespeare - Regele Lear, Macbeth și Hamlet.
De secole, piesele lui William Shakespeare continuă să provoace minți luminate, fiecare generație încercând să le înțeleagă neliniștea, cruzimea și frumusețea ascunsă.
Scriu aceste rânduri la mai bine de o lună după lectura celor trei piese. Încărcătura emoțională nu mai este aceeași, însă mă simt încă în stare să vă trezesc o curiozitate fragilă pentru creația poetului.
💬Firește, stilistica pieselor de teatru mi s-a părut uneori chinuitoare, sunt mai degrabă un amator de proză. Totuși, chipul blând a poeziei continuă să-mi tragă sufletul, ca de o sfoară lăuntrică, spre cunoaștere și cugetare.
A trebuit să fac un pelerinaj prin aceste trei tărâmuri minate de rimă pentru a observa o tendință nesecată spre suferință - prietenul cel mai credincios al personajelor shakespeariene, dar și spre trădare, aceasta din urmă fiind tema supremă care ia naștere din mânie și dezgust, bântuind inimile trufașe și blestemând fără deslușire.
✍️🏼M-aș considera o necioplită dacă aș evita să scriu și despre forța nobilă a moralității, despre sfârșitul fatal dictat de stiloul-ghilotină al poetului, întrucât răul absolut nu rezistă în timp, și poate tocmai de aceea Shakespeare rămâne viu: fiindcă omul rămâne același, încă însetat de putere absolută, lucru care în fond nu corupe doar omul ci îl golește de sine.🫠 | 452 |
| 19 |  +1Te rog să nu vii în timp ce dorm de Iulian Tănase
„Știm că murim, nu știm când. Mors certa, hora incerta.”
Pierdut-am pe cineva drag, acum ceva timp și, cu sufletul sfâșiat, căutam împăcare și eliberare de gândul sfidător și ostil ce mă tortura cu biciurile vinovăției, pentru absență emoțională, pentru insuficientă prezență fizică, pentru prea puțină dragoste recunoscută.
Într-un moment aproape macabru, cineva a spus că omul se naște plângând de durerea venirii pe lume, în timp ce cei din jurul lui sunt fericiți; iar când moare, toți plâng, și doar el își găsește liniștea veșnică. Paradoxal m-am gândit, și m-am luminat, și mi-am potolit angoasa.
Iulian Tănase a scris o carte despre limita experienței umane, despre un fenomen la fel de inevitabil precum e viața, despre moarte. Eliberat de frică și prejudecăți, protagonistul scrie zeci de scrisori fără adresă, iar răspunsul tacit al destinatarului îl eliberează de groaza în fața imprevizibilului.
Scrie despre trecutul tumultuos, despre părinți și regrete, despre iubire și o prietenie dezarmantă, toate perindate pentru ultima oară. Își tratează sfârșitul ambiguu într-o manieră ironică, înșirată pe foi, pentru că este convins că nicio experiență nu-și găsește finalitatea până nu este scrisă… | 477 |
| 20 | +2 📚✨ În aprilie citesc:
1. Te rog să nu vii în timp ce dorm de Iulian Tănase
2. Carnetul unui afurisit de Emil Cioran
3. Hai că am reușit, puștiule t.o. We Did It, Kid de Anthony Hopkins
t.o. – titlul original
++ Revin cu reflecții asupra creației lui Shakespeare – Regele Lear, Macbeth și Hamlet, citite în martie.
✅ Aștept cu interes selecțiile voastre de cărți în comentarii. | 390 |
