✝️ PETRU Pruteanu

În perioada posturilor, deseori apare întrebarea: „Este permisă sau nu intimitatea conjugală în timpul postului?” „Care este poziția Bisericii cu privire la această problemă?” Răspuns: Atât cei care susțin, cât și cei care se opun intimității conjugale în timpul postului citează de obicei acel pasaj din capitolul al șaptelea al Epistolei Întâia către Corinteni, în care Apostolul Pavel îi sfătuie pe cei căsătoriți să nu se îndepărteze unul de altul, decât cu acordul comun și pe o perioadă limitată de timp, pentru îndeletnicirea cu postul* şi cu rugăciunea. Se pare că cel mai interesant și autoritar comentariu la acest pasaj a fost oferit de Sfântul Ioan Gură de Aur: „Bărbatul să-i acorde soției sale bunăvoința cuvenită; și tot așa și soția față de soț”. Ce înseamnă „bunăvoință cuvenită”? Soția nu are putere asupra propriului trup, ci este atât roaba, cât și stăpâna soțului ei.” Așadar, cine neglijează această slujbă cuvenită soților, Îl jignește pe Dumnezeu. Pentru că niciunul [dintre soți] nu are putere asupra lui însuși, ci sunt robii unul altuia.” Şi Apostolul spune asta, căci soția nu trebuie să se abțină împotriva voinței soțului ei, nici soțul nu trebuie să se abțină împotriva voinței soției sale. De ce? Pentru că dintr-o astfel de abținere rezultă un mare rău: adulter, curvie, ceartă și tulburări în casă(…)”. Mai întâi de toate, trebuie de accentuat că ideea precum că relațiile intime între soți, fie ele și în timpul zilelor de post, ar fi ceva necurat, ceva ce nu poate fi combinat cu rugăciunea și apropierea de Dumnezeu, este greșită și nu are nicio bază în Evanghelie. Tocmai împotriva unor astfel de idei a și scris Apostolul Pavel sfatul său din Epistola Întâia către Corinteni. Continuându-și comentariul, Sfântul Ioan Gură de Aur atacă și el această părere eronată: „Știu că multora [dintre soți] le este rușine și numesc aceasta lipsă de cumpătare și neînfrânare. Ce fel de rușine este aceasta? De ce să roșești de ceva curat? Rușine să le fie celor ce se duc la femei desfrânate”. Prin urmare, relațiile intime între soți nu pot împiedica și nici nu pot întina rugăciunea. Atât doar că în abținerea de ele rugăciunea este mai perfectă. Actul conjugal doar distrage atenția de la aceasta, însă nu produce pângărire. Căsătoria îi ajută pe oameni să rămână „în sfințenie și integritate (puritate)”, afirmă Sf. Ioan Gură de Aur. Există însă momente când oamenii trebuie să se concentreze asupra rugăciunii și apoi (exclusiv prin consimțământ reciproc) se pot abține de la relațiile conjugale pentru o perioadă limitată de timp. Dar, la general, atât dragostea, cât și bucuria reciprocă (inclusiv plăcerea fizică) sunt naturale și binecuvântate de Dumnezeu. Nicio lege bisericească nu interzice soților să se bucure unul de altul. Doar ereticii vorbeau despre impuritatea oricărui act intim, inclusiv cel conjugal. De fapt, Biserica a condamnat în mod direct aceste păreri eretice, considerând abstinența rezultată din disprețul față de căsătorie drept motiv de anatemă (Canonul 14 al Sinodului de la Gangra, Canonul 51 al Sfinților Apostoli). În concluzie putem afirma următoarele: Dumnezeu a creat bărbatul și femeia unul pentru celălalt și i-a binecuvântat să locuiască împreună în unitatea iubirii. Postul și rugăciunea au fost date pentru a-i ajuta pe soți, nu pentru a submina iubirea și unitatea dintre ei. La fel și Canoanele, au fost date nu atât pentru a interzice sau a pedepsi, cât pentru a păstra, proteja și prețui fiecare soț (atât bărbat, cât și femeie), contribuind la păstrarea acelui mare dar dat oamenilor de Dumnezeu - unirea în dragoste. Sursa: Preotul Ioan Burdin (traducerea noastră) ___________ * Nici un manuscris antic al acestei epistole nu conține mențiunea despre „post”, care după părerea mai multor specialiști este o inserție ulterioară în text.

Pentru cei interesați, am actualizat articolul mai vechi (2014) despre zilele în care se pot sau nu săvârși Cununii: https://www.teologie.net/2014/08/01/cand-nu-se-savarseste-cununia/

În ciuda ispitelor și a turbulențelor din ultimele zile, am reușit să închei studiul la care lucrez de multă vreme. Coincidența face ca el să fie finalizat tocmai acum, la zece ani de la Sfântul și Marele Sinod din Creta (2016). Lucrarea își propune să ofere o analiză critică, dar echilibrată, a actualei crize a eclesiologiei ortodoxe. Nu urmărește să condamne sau să justifice pe cineva, ci să înțeleagă cauzele profunde ale dificultăților prin care trece Ortodoxia contemporană și să arate că multe dintre ele au devenit vizibile odată cu Sinodul din Creta, fără ca acesta să le fi provocat. În partea finală formulez și câteva propuneri concrete care, în opinia mea, ar putea contribui la depășirea actualelor blocaje și la redescoperirea unei sinodalități ortodoxe autentice. Sper ca acest studiu să fie citit cu răbdare, spirit critic și, mai ales, cu dragoste pentru Biserică. Lectură plăcută! https://www.teologie.net/2026/06/26/eclesiologie-zece-ani-creta/

Recent a fost publicat clasamentul primelor 1500 de universități din lume (de fapt - 1504) pentru anul 2026. A crescut enorm de mult China. Portugalia are 9 universități în acest clasament. Pe cele din România sau R. Moldova vă las să le căutați singuri...

Un savant chinez povestește cum a ajuns să creadă în Dumnezeu #AtheistScientistTurnsToGod El la început credea doar în Știință, și analizând moleculele dintr-un glob ocular, care sunt mii și mii și dintre cele mai variate, a înțeles că dacă doar o singură linie moleculara s-ar fi abătut din poziția ei, atunci rezultatul ar fi fost orbire pt persoana respectivă. Apoi a început să pună întrebări către un profesor făcând paralela între o mașină și un ochi uman, concluzia fiind clară: ochiul uman e mult mai complex decât o mașină. Astfel că el a înțeles că actuala structură oculară avea un singur scop: viziunea. Deci cum sa credem noi că am fi ca Umanitate rezultatul unei amestecări aleatorii în această realitate!? N-are cum!? Așa că dacă suntem creați astfel, ăsta e rezultatul unui Creator, a unei minți divine! Iar apoi închide interviul prin adevărul că Iisus Hristos este Dumnezeu. https://t.me/AG_RealEducation

Câteva cărţi interesante în PDF, încărcate în comentariile sub această postare. Una dintre surse este de fapt revista BYZANTINISCHE ZEITSCHRIFT 118.1 (2025), cu două studii în engleză pe tematică liturgică.

Patriarhia Română deplânge atacul asupra Lavrei Pecerska din Kiev, unul dintre cele mai importante centre ale spiritualității ortodoxe @r3mediaro

Ca şi multe dialoguri din Evanghelie, acesta de mai jos nu are un deznodământ sau, cel puţin, la moment noi nu-l cunoaştem. Dar cum credeţi: preotul a procedat corect? Dacă nu, vă rog să argumentaţi biblic, patristic, canonic etc. https://www.teologie.net/2026/06/11/pr-aleksandr-vostrodimov-discutie-telefonica-despre-botez/ P.S. Din start vă spun că citatul "Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi..." nu serveşte ca argument plauzibil, ci mai degrabă ca un contra-argument. Nu preotul împiedică copiii să vină la Hristos, ci părinţii, care se vor ocupa de educaţia lui, iar textul nu se referă neapărat şi în mod obligatoriu la botez, ci la cunoaşterea şi credinţa în Hristos, care fac posibil botezul.

Ce părere aveţi despre un astfel de dichero-tricher?

Așadar, ce înseamnă Împărtășania pentru noi: „răsplată” sau „medicament”? Pentru a răspunde la această întrebare să vedem cum înțelegeau Împărtășania primii creștini. Pentru ce anume prețuiau ei Euharistia? Noul Testament nu spune aproape nimic despre „efectele” Euharistiei asupra omului, cu excepția unui avertisment: împărtășirea din Pâinea Cerească cu nevrednicie (în scopul hrănirii/sfințirii individuale, fără a te apropia de alți creștini, fără a-i recunoaște ca frați și surori, fără a împărtăși cu ei tot ce este necesar pentru bucuria comună) duce la o întunecare a vieții, boală și chiar moarte (1 Corinteni 11:20-34). Cel mai vechi monument creștin, Didahe, vorbește despre Euharistie ca despre o icoană a unității tuturor creștinilor cu Hristos, dar nu spune nimic despre cum „acționează” ea în noi. Un lucru însă este cert. Pentru primii creștini, era important ca această masă să fie împărtășită doar cu oameni cu aceleași gânduri: „Și nimeni să nu mănânce sau să bea din Euharistia Ta, afară de cei botezați în numele Domnului, căci și despre aceasta a zis Domnul: «Nu dați ce este sfânt câinilor»”(Capitolul 9). Acțiunea harului în cei care se împărtășesc este vorbită în termenii cei mai generali: „Îți mulțumim, Părinte Sfinte, pentru numele Tău cel sfânt, pe care l-ai sădit în inimile noastre și pentru cunoașterea, credința și nemurirea pe care ni le-ai descoperit prin Iisus, Slujitorul Tău. ... Ne-ai dat hrană și băutură duhovnicească și viață veșnică, prin Slujitorul Tău. ... Să vină harul și să treacă lumea aceasta” (Capitolul 10). Sf. Iustin Martirul (100-165) scrie că Pâinea Împărtășaniei este „medicamentul nemuririi (φάρμακον ἀθανασίας), care nu numai că ne păzește de moarte, ci ne dăruiește viață în Iisus Hristos”. Din scrierile lui, se înțelege de asemenea, că Euharistia nu se celebrează în fiecare zi, ci doar în duminici și în zilele de sărbătoare. Cu toate acestea, abia în secolul al VII-lea autoîmpărtășania acasă a fost interzisă definitiv la Sinodul de Trulan (692). Canonul 101 al acestui Sinod îi obligă pe laici să primească Sfintele Daruri doar din mâinile unui episcop, preot sau diacon. Tradiția Apostolică (Traditio apostolica, secolul al III-lea) subliniază, de asemenea, că Darurile Euharistice trebuie administrate de un episcop canonic și că cei care se împărtășesc trebuie să fie membri ai Bisericii Catholice și să ducă o viață demnă pentru a se împărtăși „spre întărirea credinței în adevăr.” Nu găsim nimic mai mult la alți autori creștini timpurii până în secolele III-IV. Acest lucru sugerează, cel puțin, că pentru Biserica Primară, în tot acest timp, a fost mult mai important să stabilească care Euharistie este adevărată, cine are dreptul să o celebreze și cine se poate împărtăși din ea. Or, în acele timpuri scopul Împărtășaniei era pe cât se poate de general: creștinii se împărtășeau ca să se umple cu Duhul Sfânt, să se întărească în credința și în Adevăr, spre mărirea lui Hristos. Și abia când mulțimi de păgâni s-au revărsat în Biserică, episcopii și învățătorii Bisericii au început să intensifice brusc atât retorica fricii reverențiale, cât și a disciplinei pregătitoare către Împărtășanie, invocând puterea specială și efectul „mistuitor” al Darurilor Euharistice în sine, mai degrabă decât pe Hristos „care stă în spatele lor”. Cel mai probabil anume așa, de-a lungul timpului, s-a ajuns la disciplina pre-împărtășanie, și la toate discursurile despre un efect mult mai mare al Euharistiei asupra noastră, decât în primele secole creștine. Dar aceasta este deja temă pentru o altă discuție separată. 🖋️ Egumenul Silouan Tumanov

DESPRE PREOȚIE https://youtu.be/AhX9sV82jT4?is=mG6GqhBugFio8WSn

Se poate asculta și cu dublare în diferite limbi, inclusiv în română https://youtu.be/dLrvJeSugkM?is=3nZKgirok31R76J6

Voi ce părere aveţi? Care variantă de text aţi alege? https://www.teologie.net/2026/06/04/scolie-liturgica-la-randuiala-punerii-stelutei-si-a-acoperirii-sfantului-disc-sfarsitul-proscomidiei/

В статье рассматривается широко распространенная русская приходская практика, при которой утреня совершается накануне вечером в составе сокращенной «всенощной», а утром перед Литургией остаются главным образом третий и шестой часы. Такая практика часто нарушает временную логику суточного круга, обедняет псалмодическое и гимнографическое содержание служб и затрудняет молитвенное участие народа. Опираясь на историю византийского богослужения, на опыт греческой кафедрально-приходской традиции и на русскую предсоборную литургическую дискуссию начала XX века, статья предлагает более последовательную приходскую модель: полная вечерня и повечерие с канонами — вечером, утреня и Литургия — утром. Подчеркивается, что речь идет не о реформе против Устава, а о выборе внутри самой уставной традиции, ради сохранения духа богослужения, а не одной только его внешней схемы.

Dacă aș fi avut mai mult timp și motivație, poate că formulam ceva mai detaliat și mai argumentat, dar în lipsa oricărui alt material (cel puțin în spațiul public și pentru muritorii de rând), cred că și acesta ne poate ajuta să înțelegem cum ar trebui să funcționeze lucrurile. https://www.teologie.net/2026/06/01/despre-raspunderea-canonica-a-ierarhilor-si-aplicarea-disciplinei-bisericesti/

573 de ani de la căderea Constantinopolului (29 mai 1453)