7 263
مشترکین
+124 ساعت
+327 روز
+930 روز
آرشیو پست ها
7 263
Tofan: Tratatul de aderare la UE până în 2028, prioritatea mandatului
Într-o postare pe rețelele de socializare, Tofan a declarat că Republica Moldova are „șansa istorică” de a deveni stat membru al Uniunii Europene și că își va dedica experiența pentru atingerea acestui obiectiv.
El a precizat că prioritățile viitorului Executiv vor fi aliniate cu cele stabilite de președinta Maia Sandu și de PAS, inclusiv semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană în anul 2028, consolidarea instituțiilor statului și dezvoltarea economică.
La finalul mesajului, Tofan le-a mulțumit cetățenilor pentru încredere și a declarat că urmează „foarte multă muncă”.
7 263
Directorul APP rămâne în funcție până la aprobarea demisiei
Directorul Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, continuă să exercite funcția, deși și-a anunțat demisia la sfârșitul lunii iunie. Cererea sa de eliberare din funcție nu a fost încă aprobată.
Potrivit NewsMaker, Cojuhari se află în concediu până pe 12 iulie și a solicitat ca încetarea mandatului să intre în vigoare începând cu 13 iulie. Acesta a precizat că l-a informat în prealabil pe fostul premier Alexandru Munteanu despre intenția de a demisiona și a negat informațiile potrivit cărora ar fi revenit deja la serviciu.
7 263
Cinci candidați s-au înscris în concursul pentru funcția de director general al Teleradio-Moldova
Consiliul de supraveghere al IP Compania „Teleradio-Moldova” a anunțat că cinci dosare au fost depuse până la expirarea termenului-limită, 10 iulie 2026, ora 17:00, pentru concursul de selectare a directorului general al instituției.
Candidații înscriși sunt: Dorin Scobioală, Adrian Graur, Ecaterina Cheptănaru, Sergiu Sandulescu și Andrei Zapșa.
Potrivit Consiliului de supraveghere, prima etapă a concursului, care presupune examinarea dosarelor depuse, va avea loc pe 14 iulie 2026, la ora 13:00, la sediul IP Compania „Teleradio-Moldova”.
7 263
CEC a avizat proiectul privind organizarea referendumului consultativ din 27 septembrie
Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat avizul asupra proiectului de hotărâre a Parlamentului privind desfășurarea unui referendum republican consultativ.
Potrivit CEC, proiectul prevede organizarea scrutinului la data de 27 septembrie 2026, iar cetățenii vor fi consultați asupra unor aspecte ce vizează reforma administrației publice locale.
https://t.me/sppotmd/9805
7 263
Ministrul în exercițiu al Mediului, Gheorghe Hajder, ar putea prelua mandatul de deputat rămas vacant după demisia lui Alexandru Trubca. Potrivit listei electorale a PAS, Hajder este următorul candidat eligibil pentru accederea în Legislativ.
7 263
Undă verde pentru deschiderea negocierilor UE–Republica Moldova pe Clusterul 6
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat în unanimitate poziția comună de negociere pentru deschiderea Clusterului 6 „Relații externe” în negocierile de aderare cu Republica Moldova. Totodată, a fost convocată cea de-a treia Conferință Interguvernamentală Moldova–UE, care va avea loc pe 14 iulie, la Bruxelles.
Delegația Republicii Moldova va fi condusă de prim-ministrul interimar, Eugeniu Osmochescu.
7 263
Deputatul PAS Alexandr Trubca și-a anunțat demisia din Parlament, precizând că a depus cererea de renunțare la mandat. El susține că a luat această decizie deoarece activitatea sa economică afectează imaginea și credibilitatea echipei PAS.
7 263
Repost from SPPOT
Vasile Tofan confirmă că i s-a propus funcția de premier după alegerile parlamentare din 2025
Omul de afaceri Vasile Tofan afirmă că, la 4 octombrie 2025, în cadrul unei întâlniri cu șefa statului, i-a fost propusă funcția de prim-ministru.
Potrivit acestuia, ulterior s-a renunțat la această opțiune din considerente logistice și de timp, fiind aleasă candidatura lui Alexandru Munteanu pentru șefia Executivului.
Sursa video @republicaunirii
7 263
Repost from NewsAlert.md
DOSAR NewsAlert.md | Polaris Aviation Group: o ecuație cu tot mai multe necunoscute
În mod obișnuit, fondatorii unei companii aeriene lasă în urmă suficiente informații pentru ca identitatea, experiența profesională și capacitatea lor financiară să poată fi verificate.
În cazul Polaris Aviation Group SRL, despre cei trei proprietari se poate confirma foarte puțin din surse publice. Informațiile publice despre doi dintre cei trei fondatori sunt atât de puține, încât nu permit conturarea unui profil profesional verificabil.
Structura de proprietate a Polaris Aviation Group
Polaris Aviation Group SRL a fost înregistrată la 2 ianuarie 2026, având ca obiect principal transportul aerian de pasageri și mărfuri. Structura acționariatului este următoarea: Anatolie Damaschin deține 50% din companie, Gicu Răducan – 25%, iar Guram Gvedașvili – 25%, ultimul exercitând și funcția de administrator.
Potrivit comunicatului emis de compania Polaris la 9 iulie 2026, Anatolie Damaschin este și beneficiarul efectiv al societății. În afara acestei informații, însă, despre el se pot confirma foarte puține lucruri. Aproape nimic. Se creează impresia că cineva a șters cu buretele orice informație legată de acest nume. În spațiul public nu există aproape nicio informație despre activitatea sa profesională, afacerile anterioare (cu excepția uneia) sau alte elemente care să permită înțelegerea profilului persoanei aflate în spatele companiei.
Singura societate identificată pe numele său este TDM COM SRL, o companie de dimensiuni reduse, fără activitate cunoscută în domeniul aviației și cu rezultate financiare modeste. De asemenea, nu au putut fi identificate, sub un nume care să poată fi atribuit cu certitudine aceleiași persoane, profiluri publice pe Facebook, Instagram sau LinkedIn.
Situația este și mai ciudată în cazul lui Guram Gvedașvili. În afara rolului de administrator al Polaris Aviation Group, verificările nu au identificat firme, funcții sau alte activități publice care să permită reconstruirea unui traseu profesional.
Singurul asociat despre care există informații verificabile este Gicu Răducan. Vizibilitatea sa publică provine însă în principal din faptul că este fiul lui Marcel Răducan, fost ministru și fost președinte al Consiliului Concurenței. O publicație de opinie relata, cu mai mulți ani în urmă, că Gicu Răducan ar fi ocupat funcția de director comercial la Air Moldova. Informația nu poate fi confirmată independent, dar reprezintă singura referință publică prin care poate fi explicată afirmația companiei potrivit căreia acesta are zece ani de experiență în aviația civilă.
Citește mai mult...
https://newsalert.md/?p=103817
🔔 Știrile care contează sunt pe @NewsAlertMD
www.NewsAlert.md
7 263
Reprezentanții Mișcării Alternativa Națională (MAN) au organizat un protest în fața Parlamentului, unde au afișat un banner cu mesajul „Jos PAS”.
În cadrul acțiunii, liderul formațiunii, Ion Ceban, a declarat că protestul este îndreptat împotriva politicilor promovate de actuala guvernare și a reiterat că alegerile parlamentare anticipate reprezintă soluția pentru depășirea crizei politice și restabilirea încrederii cetățenilor în instituțiile statului.
7 263
Guvernul anunță că Republica Moldova a realizat peste 90% din măsurile de reformă planificate pentru primul semestru al anului 2026 în cadrul Planului de Creștere 2025–2027.
Potrivit Executivului, progresul permite solicitarea debursării celei de-a treia tranșe din Mecanismul de Reformă și Creștere, în valoare totală de 191,5 milioane de euro.
În cazul unei evaluări pozitive a Comisiei Europene, Republica Moldova ar urma să primească aproximativ 157 de milioane de euro, diferența fiind achitată anterior sub formă de prefinanțare.
7 263
Repost from Telegraph Moldova
‼️ Rise, ZdG, TV8 și alții se inspiră de pe Casa de Nebuni, apoi fac „investigații”, după care se laudă zile întregi că „presa independentă” realizează materiale cu impact. Macovei, pregătește niște mere pentru cei care fură informații și nici măcar nu indică sursa.
https://t.me/casadenebunie/19241
7 263
Și totuși, ce coincidență.
Sunt loviți mediatic, foarte chirurgical și orchestrat, doar unii deputați PAS, afiliați grupului de interese al unui fost ministru.
#SIS
7 263
Compania din centrul unui scandal imobiliar dezvoltă un proiect cu un actual și un fost deputat PAS
Compania Estate Invest Company, aflată recent în centrul unui scandal imobiliar, dezvoltă un proiect rezidențial în parteneriat cu firme controlate de deputatul PAS Alexandr Trubca și fostul deputat PAS Viorel Barda, relevă o investigație RISE Moldova.
Potrivit sursei, cele două firme, alături de un al treilea partener, au cumpărat un teren de 80 de ari în comuna Trușeni, evaluat la circa 800.000 de euro, unde este dezvoltat proiectul Estate Verdi.
Într-o conferință de presă susținută pe 8 iulie, Trubca a declarat că, la semnarea contractului, nu avea cum să știe că administratorul Estate Invest Company și concubina acestuia vor dona ulterior câte 80.000 de lei Partidului Acțiune și Solidaritate și că firma va ajunge implicată într-un alt scandal imobiliar.
7 263
În cât timp credeți că Republica Moldova va ajunge la alegeri parlamentare anticipate?
