Reactiunea

(3/3) Deci problema britanică și europeană e ceva mai gravă decât una de sistem electoral. Se poate participa la alegeri ca spectacol, ca ritual democratic. Dar e foarte greu spre imposibil să construiești o disidență deplină de la firul ierbii și să inversezi direcția lucrurilor. În fine, e totuși întrebarea: dar de ce au pedepsit pseudo-dreapta mergând spre stânga, nu mai la dreapta? Pentru că, dincolo de ideologia cu care se îmbată chibiții, sunt probleme sociale reale. Nivelul de trai al englezului e invidiat de noi, dar s-a degradat enorm în ultimele decenii. Iar scumpirile au fost masive în ultimii ani post-pandemici și de război. Chiriile sunt enorme, de proprietăți nu se mai pot atinge pentru că sunt exorbitante și 40% sunt cumpărate de investitori străini. Chiar alimentele și energia au devenit o problemă pentru pensionari. Mașina e un lux pentru salariați. Toate sunt legate de uriașa invazie și se vor repeta cu precizie în țările pornite pe drumul imitației, ca a noastră. Dar omul simplu nu face aceste conexiuni sau se teme să le exprime. Vede doar consecințele imediate și votează cu stomacul. Nu-i poți cere să voteze ideologic, chiar dacă se duce din lac în puț.

(2/3) Despre Nigel Farage mi-am mai spus părerea, dar pentru că am fost întrebat, mai spun. Dintre cei care joacă rolul unei opoziții controlate, îmi e printre cei mai simpatici, pentru că e o persoană jovială, cu umor englezesc, consecvent și relaxat cu propriile ambiții. De fapt, nici nu pot să spun clar că e opoziție controlată, cât opoziție domesticită. Pur și simplu, felul lui de a fi și mentalitatea e a unui moderat popular, care nu are nici măcar mușcătura ironiei sau limbajul aluziv al altora de pe culoarul lui. Iar a-l prezenta ca extremist, spune ceva despre nivelul rizibil al presei, nu despre el. Farage e un democrat convins, care privește politica ludic, aproape dezinteresat. E un patriot, dar altfel un liberal, chiar libertarian în materie de economie, care își ia modelele din America. Lucru care e o decădere pentru imperiul cultural englez de odinioară. E adept al naționalismului civic, care poate acomoda sub stegulețul „Union Jack” de la caraibieni la indieni. E un anti-rasist, care știe ce linii roșii să nu calce. De aceea și-a permis să ilustreze tema migrației doar prin români și bulgari - pentru că știa că orice altceva i-ar fi fost riscant. (Polonezii au o comunitate mai veche, împletită cu propaganda și mitologia războiului mondial.) E genul de „extremist” care sărbătorește victoria împotriva fascismului ca pe culmea identității englezești la paradele de V Day. E trup și suflet alături de Israel, chiar și în plin genocid, la fel ca Trump, Viktor Orban, Marine Le Pen, Geert Wielders sau Georgia Meloni. În privința asta, șturlubaticul Farage e un conformist al noii școli „suveraniste”. A avut fixul lui cu Brexit, jucărie pe care i-a furat-o Boris Johnson, ca s-o lungească mai mult decât era cazul. La fel ca suveraniștii noștri, mai socate limba la Coana Europa, dar nu discută de independență față de America. Totuși, a avut o linie mult mai critică față de războiul din Ucraina. Nici dacă ar avea toată puterea pe mână, nu ar schimba cultura dominantă din țară. Dar, evident, nu are decât un partid mic, care a fost epurat în valuri succesive de „rasiști” pe vremea UKip. În paralel, au fost scoși din joben clowni mult mai penibili, ca Tommy Robinson, să mimeze naționalismul, cu o singură temă, legată de pericolul musulman. Dar trebuie să înțelegem că sistemul e de așa natură încât adevărații patrioți englezi sunt nu doar cenzurați, marginalizți, ignorați de presă. Ci băgați la pușcărie, cum s-a întâmplat cu Sam Melia, un activist al Alternativei Patriotice, încarcerat pentru tipărirea de „manifeste” în care se evoca un adevăr, că englezii sunt pe cale să devină o minoritate în țara lor. El se adaugă celor care au comis crime de gândire, ca istoricul David Irving, pentru cărți „inacceptabile” despre al doilea război mondial. Chiar Farage însuși a trecut printr-un episod când i s-a tăiat accesul la un cont bancar, fără a-și pierde statutul de milionar. Dar alți naționaliști au fost ruinați de măsurile punitive ale unei poliții care a închis ochii la clanurile de violatori și la rețelele de pedofili, pentru a vedea în patriotism un pericol la siguranța națională.

La cererea publicului, o completare la postarea de ieri despre alegerile din Marea Britanie. Cum am spus, sistemul electoral distorsionează mult scorurile. Și (deloc întâmplător) e imitat de „comasați” care vor producerea aceluiași duopol ca în politica americană. Care, de fapt, tinde spre un monopol de partid unic cu două filiale - stânga, dreapta - cu orice altceva exclus ca extremism periculos pentru democrație. Coroborat cu absentismul din lehamite (prezența la ei a fost 59%) rezultă un guvern care e dat de o minoritate de circa 20%. Adică respins de majoritatea democratică de 80%. Scorurile partidelor diferă mult și nu linear, pentru a le avantaja doar pe cele mari, ci au multe ciudățenii. La final, contează numărul de mandate, deci cine se clasează pe primul loc în fiecare circumscripție, cu vot într-un singur tur. Astfel, pe primul loc e Partidul Laburist (centru stânga). Are majoritate absolută: 63% din mandate, dar un scor popular de doar 35% din voturi. Pe locul doi e clasat Partidul Conservator (centru-dreapta), fost la guvernare. Are 18% din mandate, deși a cules 24% din voturi. Pe trei sunt Liberal-Democrații (eco-progresiști) cu 10% din mandate, la 12% din voturi. Pe patru e Reform UK (suveranist / Nigel Farage) doar 4 mandate, adică 0,6%, deși a fost votat de 14% din alegători, ceea ce l-ar fi plasat pe locul trei la un vot național pe liste. (Fiecare din aleșii săi are în spate câte un milion de voturi, față de cele câteva zeci de mii pe care le poate avea un coleg oarecare de Parlament.) Partidul Verde (ecologist) are tot atâtea mandate cu exact jumătate din scorul la urne. Partidul Scoțian (SNP, stânga) are 9 mandate, deci mai mult decât dublu decât Reform al lui Farage, cu doar 2% din voturi, dar concentrate în circumscripțiile din Scoția. (Situație similară cu UDMR la noi, care e supra-reprezentat de votul uninominal.) Un partid irlandez și cel galez au luat 0,7% din voturi fiecare, ceea ce le-a asigurat 7, respectiv 4 mandate, adică egal cu al celor care au luat 14% din voturi. Acestea sunt anomaliile. Dar sistemul era cunoscut de multă vreme. Și fotbalul se joacă pe goluri, n-are valoare să spui că ai avut mai multe ocazii, mai multe cornere, că ai terminat grupa pe primul loc. Eșecul rămâne eșec, dacă nu te-ai adaptat regulamentului competiției. Dacă reușești să faci alianțe inteligente înainte, se cheamă că ai gândire strategică. Nu merge nici să spui: Farage a furat victoriile conservatorilor, că dacă nu participa luau mai mult. (Tot nu câștigau.) E cum se fac la noi calcule: câștigă Cutăriță, dacă se retrage Cutare, luăm medalie, dacă nu participă X și Y. De ce nu l-au cooptat înainte în partidul lor, dacă le-a mâncat din voturi? (1/3)

La cererea publicului, o completare la postarea de ieri despre alegerile din Marea Britanie. Cum am spus, sistemul electoral distorsionează mult scorurile. Și (deloc întâmplător) e imitat de „comasați” care vor producerea aceluiași duopol ca în politica americană. Care, de fapt, tinde spre un monopol de partid unic cu două filiale - stânga, dreapta - cu orice altceva exclus ca extremism periculos pentru democrație. Coroborat cu absentismul din lehamite (prezența la ei a fost 59%) rezultă un guvern care e dat de o minoritate de circa 20%. Adică respins de majoritatea democratică de 80%. Scorurile partidelor diferă mult și nu linear, pentru a le avantaja doar pe cele mari, ci au multe ciudățenii. La final, contează numărul de mandate, deci cine se clasează pe primul loc în fiecare circumscripție, cu vot într-un singur tur. Astfel, pe primul loc e Partidul Laburist (centru stânga). Are majoritate absolută: 63% din mandate, dar un scor popular de doar 35% din voturi. Pe locul doi e clasat Partidul Conservator (centru-dreapta), fost la guvernare. Are 18% din mandate, deși a cules 24% din voturi. Pe trei sunt Liberal-Democrații (eco-progresiști) cu 10% din mandate, la 12% din voturi. Pe patru e Reform UK (suveranist / Nigel Farage) doar 4 mandate, adică 0,6%, deși a fost votat de 14% din alegători, ceea ce l-ar fi plasat pe locul trei la un vot național pe liste. (Fiecare din aleșii săi are în spate câte un milion de voturi, față de cele câteva zeci de mii pe care le poate avea un coleg oarecare de Parlament.) Partidul Verde (ecologist) are tot atâtea mandate cu exact jumătate din scorul la urne. Partidul Scoțian (SNP, stânga) are 9 mandate, deci mai mult decât dublu decât Reform al lui Farage, cu doar 2% din voturi, dar concentrate în circumscripțiile din Scoția. (Situație similară cu UDMR la noi, care e supra-reprezentat de votul uninominal.) Un partid irlandez și cel galez au luat 0,7% din voturi fiecare, ceea ce le-a asigurat 7, respectiv 4 mandate, adică egal cu al celor care au luat 14% din voturi. Acestea sunt anomaliile. Dar sistemul era cunoscut de multă vreme. Și fotbalul se joacă pe goluri, n-are valoare să spui că ai avut mai multe ocazii, mai multe cornere, că ai terminat grupa pe primul loc. Eșecul rămâne eșec, dacă nu te-ai adaptat regulamentului competiției. Dacă reușești să faci alianțe inteligente înainte, se cheamă că ai gândire strategică. Nu merge nici să spui: Farage a furat victoriile conservatorilor, că dacă nu participa luau mai mult. (Tot nu câștigau.) E cum se fac la noi calcule: câștigă Cutăriță, dacă se retrage Cutare, luăm medalie, dacă nu participă X și Y. De ce nu l-au cooptat înainte în partidul lor, dacă le-a mâncat din voturi? Despre Nigel Farage mi-am mai spus părerea, dar pentru că am fost întrebat, mai spun. Dintre cei care joacă rolul unei opoziții controlate, îmi e printre cei mai simpatici, pentru că e o persoană jovială, cu umor englezesc, consecvent și relaxat cu propriile ambiții. De fapt, nici nu pot să spun clar că e opoziție controlată, cât opoziție domesticită. Pur și simplu, felul lui de a fi și mentalitatea e a unui moderat popular, care nu are nici măcar mușcătura ironiei sau limbajul aluziv al altora de pe culoarul lui. Iar a-l prezenta ca extremist, spune ceva despre nivelul rizibil al presei, nu despre el. Farage e un democrat convins, care privește politica ludic, aproape dezinteresat. E un patriot, dar altfel un liberal, chiar libertarian în materie de economie, care își ia modelele din America. Lucru care e o decădere pentru imperiul cultural englez de odinioară. E adept al naționalismului civic, care poate acomoda sub stegulețul „Union Jack” de la caraibieni la indieni. E un anti-rasist, care știe ce linii roșii să nu calce. De aceea și-a permis să ilustreze tema migrației doar prin români și bulgari - pentru că știa că orice altceva i-ar fi fost riscant. (Polonezii au o comunitate mai veche, împletită cu propaganda și mitologia războiului mondial.) E genul de „extremist” care sărbătorește victoria împotriva fascismului ca pe culmea identității englezești

la paradele de V Day. E trup și suflet alături de Israel, chiar și în plin genocid, la fel ca Trump, Viktor Orban, Marine Le Pen, Geert Wielders sau Georgia Meloni. În privința asta, șturlubaticul Farage e un conformist al noii școli „suveraniste”. A avut fixul lui cu Brexit, jucărie pe care i-a furat-o Boris Johnson, ca s-o lungească mai mult decât era cazul. La fel ca suveraniștii noștri, mai socate limba la Coana Europa, dar nu discută de independență față de America. Totuși, a avut o linie mult mai critică față de războiul din Ucraina. Nici dacă ar avea toată puterea pe mână, nu ar schimba cultura dominantă din țară. Dar, evident, nu are decât un partid mic, care a fost epurat în valuri succesive de „rasiști” pe vremea UKip. În paralel, au fost scoși din joben clowni mult mai penibili, ca Tommy Robinson, să mimeze naționalismul, cu o singură temă, legată de pericolul musulman. (1/2)

Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, e prezentat ca un rebel, care a cheltuit o avere pentru a lăsa mai liberă rețeaua de socializare X, populară între americani. Dar patronul Tesla, Space X și Neuralink are o idee mai veche să introducă pe fostul Twitter o formă de identificare precisă a utilizatorilor. Pentru început, doar pentru „influenceri”, dar cuplarea cu buletinul și recunoașterea identității fizionomice din poze ar fi sfârșitul anonimatului din viața virtuală. În urma unui scandal, Musk a schimbat o firmă cu alta în parteneriatul pentru autentificare. Să vedem cum diferă cele două. Primul parteneriat, de anul trecut era cu firma israeliană Au10tix („autentix”), parte dintr-o corporație creată de un agent al serviciilor secrete Shin Bet. Acesta din urmă ar fi echivalentul FBI și are un lung cazier de folosire a torturii pentru extragerea de informații, deci pare de încredere. Shin Bet are un departament special dedicat arabilor din teritoriile ocupate, altul pentru țări străine, care era foarte concentrat pe Europa de Est. Serviciul e direct subordonat premierului, adică lui Netanyahu. Au făcut de la arestări fără mandat în scopul intimidării la lichidări „extra-judiciare”. Săptămâna trecută, Elon Musk a înlocuit Au10Tix cu firma Stripe. Ciudat de ce n-a fost prima lui opțiune, fiind un proiect în care a fost investitor. Dar ițele acestei noi alegeri sunt încă mai vaste. Stripe i-a avut între investitori în principal pe Peter Thiel, dar și pe fratele lui Jared Kushner, ginerele lui Trump și pe Ben Horowitz. Stripe e un mic gigant, care procesează plăți de 1 trilion de dolari. Aici e o altă idee mai veche a lui Elon Musk, de care nu prea vorbește, de a imita ceva unde chinezii sunt mai avansați. Mai precis, unificarea plăților cu telefonul, pentru a înlocui cardul bancar cu o aplicație bună la toate, de la socializare, la chat și comerț electronic. Ar putea lega asta și de alt „hobby” al lui pentru moneda virtuală Bitcoin. Peter Thiel e o celebritate, alături de care Elon Musk a pornit în firma de transfer de bani pe internet Paypal. Se prezintă ca un libertarian creștin, dar cu buzunarul apropiat de neoconi. A fost un finanțator al campaniilor războinicului John McCain și a lui Donald Trump, între altele. Produsul de top al lui Peter Thiel e Palantir, un soft în care a investit CIA de la început. De altfel, nici năstrușnicul Musk nu e departe de statul paralel, mai ales că sistemul lui de sateliți militari, Starlink - pe care îi pune și la dispoziția Ucrainei - nu putea fi imaginat decât în parteneriat cu structurile. Palantir e o poveste în sine, dar doar spicuim. Felii importante din el sunt deținute de faimoasele fonduri gemene Vanguard și Blackrock. Are un contract de cercetare a inteligenței artificiale, primit de la Pentagon. Un sub-proiect al său e dedicat „monitorizării războiului informațional”, care tratează ciber-spațiul ca un „domeniu strategic”. Deci generalul Dumbravă, cu cele 40 de telefoane ale lui și „câmpul tactic” din justiție, e mic copil. Instrumentul a fost folosit după 2003 în războiul din Irak pentru supravegherea internetului irakian, în 2006 pentru războiul Israelului cu Hezbollahul din Liban, în 2008 în alt episod al războiului cu Hamas din Gaza și în războiul Rusiei din Georgia. A fost folosit și la verificarea conformării Iranului la inspecțiile privitoare la programul nuclear. În Ucraina, Palantir e folosit „pentru a reduce lanțul de ucidere” în războiul cu Rusia. (Chirurgicală formulare!) Produsul Palantir Gothan e folosit de serviciile secrete americane și nu numai pentru a analiza volume uriașe de date și a face predicții privind comportamentul. În Danemarca, e folosit pentru a face un fel de hărți ale criminalității. În SUA e folosit pentru a monitoriza fluxul imigranților intrați ilegal. În Marea Britanie, are pe mână datele uriașului sistem de sănătate publică, cu dosarele medicale ale tuturor. Când a câștigat acel contract, au fost și proteste, care îl acuzau de implicarea în persecutarea opozanților palestinieni în baza informațiilor adunate din telefon și

navigarea pe internet. Între instituțiile care au contribuit cu fonduri la dezvoltarea Palantir se numără: FBI, Air Force, NSA (agenția care ascultă telecomunicațiile). Interesat e că au avut și o tentativă de a se oferi ca parteneri pentru WikiLeaks, ca să-i ajute și pe ei cu volumul mare de documente dezvăluite. https://www.middleeasteye.net/news/x-twitter-israel-concerns-verification https://www.msn.com/en-ae/news/featured/elon-musk-replaces-au10tix-with-stripe-on-x-still-linked-to-israel/ar-BB1oZ5q1

Mie Vasile Banescu nu mi-e antipatic. Parafrazandu-l, e chiar induiosator uneori in inadecvarea prolixitatii unei frazeologii baroce. Daca ar fi presedinte la USR, ar fi un politician decent si ar fi chiar bine daca asa s-ar prezenta progresismul. Toata problema cu fostul purtator de cuvant al patriarhului e ca vorbea in numele unei institutii, inducand ideea ca Biserica in ansamblu e de acord cu unele inovatii politice. Si cum ierarhii nu il contraziceau decat rar, impresia era intarita. Aceasta e o problema mai importanta, care nici nu se schimba cu instalarea unui nou purtator de cuvant. Varfurile ierarhiei bisericesti se tin prudent departe de controversele zilei, chiar si cand acestea schimba agresiv viata sociala. Asa ca nu am vreo bucurie speciala din pasul in spate facut de Vasile Banescu, dar il consider o masura ce trebuia luata mai demult. Sper ca va continua sa se exprime in spatiul public in nume personal sau in numele unei organizatii de alt tip, pentru ca e peste media personajelor care apar la stiri.

Din ianuarie, statul (paralel) va avea date si mai precise despre fiecare telefon mobil folosit. Operatorii vor trimite evidenta tipului de telefon, sistemul de operare, producatorul si modelul. (Ce se vorbea la ele, oricum era ascultat la nevoie.) Noua evidenta e motivata prin grija de a localiza mai bine cetateanul. Pentru ca, ni se explica, noile terminale 4G, 5G permit o localizare cu precizie de cativa metri, nu doar de cativa km, ca la cele mai vechi. Si e pentru binele tau pentru cand o sa ai nevoie sa suni la 112. Cand s-a instalat noua infrastructura, inclusiv cat oamenii erau carantinati, s-au vanturat si teorii nastrusnice despre 5G, care nu par sa se fi confirmat. Rolul lor era poate si sa arunce in ridicol discutia mai serioasa, despre construirea unei infrastructuri a supravegherii, cu "internetul tuturor lucrurilor", scoruri sociale, cuplate cu sisteme biometrice de recunoastere pe camerele de supraveghere video si cu profilul de navigator pe internet. Sunt situatii mult mai frecvente decat sunatul la 112 si cu implicatii mai mari. https://www.antena3.ro/actualitate/statul-va-sti-ce-telefoane-folosesc-toti-romanii-incepand-din-luna-ianuarie-2025-714551.html