cookie

Utilizamos cookies para mejorar tu experiencia de navegación. Al hacer clic en "Aceptar todo", aceptas el uso de cookies.

avatar

Ion Ceban

Primar general al municipiului Chișinău. Președintele Partidului MAN.

Mostrar más
Publicaciones publicitarias
5 753
Suscriptores
+624 horas
+247 días
+12130 días

Carga de datos en curso...

Tasa de crecimiento de suscriptores

Carga de datos en curso...

Primăria Municipiului Chișinău a fost premiată la Reuniunea Anuală 2024 a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Forumul de Business, evenimente care s-au desfășurat la Yerevan, Armenia. Primăria Chișinău a câștigat premiul mare pentru cea mai bună componentă digitală din cadrul Proiectului „Reabilitarea râului Bîc și protecție împotriva inundațiilor”. Tot astăzi, Primăria Capitalei a fost premiată și cu o medalie de argint, la categoria reziliență climaterică, în cadrul competiției proiectelor BERD. Este o onoare pentru noi, iar aceste premii sunt adjudecate pentru prima dată de către Chișinău. Mulțumesc întregii echipe care depune eforturi în realizarea proiectelor cu implicarea și suportul partenerilor de dezvoltare.
Mostrar todo...
👍 5 3
În cadrul Reuniunii Anuale 2024 a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și a Forumului de Business, desfășurat la Yerevan, Armenia, am avut o întrevedere bilaterală cu reprezentanții BERD, Șeful Regional pentru Caucaz, Moldova și Uzbekistan, Elena Gordeeva, Director pentru Infrastructură Eurasia, Ekaterina Miroshnik și Șefa oficiului BERD Moldova, Katarina Hansen. Am discutat despre proiectele în derulare în municipiul Chișinău, implementate cu suportul partenerilor de dezvoltare, dar și despre proiectele noi de infrastructură, pentru care accesăm instrumentele disponibile de finanțare. Reprezentanții BERD au subliniat progresele și rezultatele Chișinăului în această direcție și și-au reconfirmat suportul în continuare. La Chișinău avem primul proiect în istoria BERD, în cadrul căruia vor fi utilizate soluții naturale (nature based) și infrastructură verde-albastră, Proiectul „Reabilitarea râului Bîc și protecție împotriva inundațiilor”.
Mostrar todo...
👍 8
În aceste zile participăm la Reuniunea anuală a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, ediția 2024, și la Forumul de business, care au loc la Yerevan, Armenia. Astăzi, împreună cu colegii mei, am avut o întrevedere cu conducerea Primăriei din Yerevan, unde am discutat mai multe proiecte pe care le putem realiza împreună. Am convenit în crearea unei foi de parcurs în mai multe domenii de colaborare. Cu colegii de aici ne leagă o frumoasă prietenie, iar acum un an, cu toții, am plantat mai mulți copaci în Scuarul din strada Moldova. Urmează ca împreună să inaugurăm și bustul lui Manuc Bei Mirzoian, lucrarea fiind realizată de sculptorul Veaceslav Jigliţchi, cetățean de onoare al municipiului Chișinău.
Mostrar todo...
👍 7👎 1
Inspectarea proiectelor în desfăşurare în sectorul Botanica Viceprimarul Ilie Ceban, Pretorul sectorului, Diana Guba, șeful Direcției Generale Mobilitate Urbană, Vitalie Mihalache și responsabilii direcțiilor de profil, au inspectat mersul lucrărilor de renovare a trotuarului din strada Hristo Botev din sectorul Botanica, partea impară. Acestea presupun amenajarea aleii pietonale şi instalarea mobilierului urban pe porţiunea bd. Dacia - str. Independenţei.
Mostrar todo...
👍 9 5👎 3
⏳4 ani în urmă, pe teritoriul actualului Centru de Tineret Ciocana a fost îngropată o Capsulă a Timpului. La o distanță de 4 ani, voluntarii absolvenți și actuali ai Centrului Municipal de Tineret Chișinău au deschis această capsulă! Tinerii au avut ocazia să-și redescopere mesajele lăsate, să-și reamintească gândurile și speranțele pe care le-au împărtășit pentru sine din viitor. Cu bucurie și emoție, au citit aceste mesaje, rememorând momentele și aspirațiile trecute. De asemenea, tinerii au lăsat noi mesaje pentru o nouă capsula a timpului care urmează a fi deschisă peste 5 ani. ✅Între timp, am reușit să creștem, având o dorință de a ne extinde și de o oferi tuturor tinerilor oportunități! Astfel, astăzi, avem 5 Centre de Tineret, câte unul în fiecare sector. De 5 ani mai aproape de TINEri! Vezi ce activități vor avea loc pe parcursul acestei săptămâni, dedicate celor 5 ani de activitate: https://www.facebook.com/events/974792840818831/
Mostrar todo...
👍 4
Pe str. Alba Iulia se fac lucrări de reparație a carosabilului, pregătindu-l pentru aplicarea tratamentului bituminos Slurry Seal. Lucrările de pregătire includ: reparația bordurilor, frezarea și plombarea zonelor defecte de carosabil, ridicarea la cota drumului sau schimbarea receptoarelor și gurilor de vizitare. În anul curent, asemenea lucrări urmează pe bd. Moscova, str. Miorița și bd. Mircea cel Bătrân (tronson str. Petru Zadnipru - str. Ion Dumeniuc).
Mostrar todo...
10👍 8👎 3
Photo unavailableShow in Telegram
✅Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor la Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău Primăria Municipiului Chișinău informează că Muzeul de Istorie a Orașului (Turnul de Apă) își va deschide larg ușile pe data de 18 mai 2024, pentru a sărbători Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor, printr-un program cultural-artistic variat. Activitățile tematice vor debuta la ora 12:00, în Sala Panoramică, unde va avea loc decernarea premiilor și lansarea expoziției în cadrul Concursului „Arta și mitopoetica orașului”, ediția a V-ea. Va urma un „Dialog muzical la înălțime” cu prestația Tatianei Beșliu, a Surorilor Pelin și a Eugeniei Arseni. Elevii talentați ai școlilor de muzică „Eugen Doga”, „Maria Bieșu” și „Valeriu Poleakov” vor încânta audiența cu interpretări din repertoriul clasic. Totodată, în Scuarul instituției sunt prevăzute o serie de activități pentru vizitatori, de la târguri de artă eco, la ședințe foto și ateliere de creație pentru cei mici. Este de remarcat prezența copiilor refugiați din Ucraina, care vor participa la un Plein Air, sub îndrumarea artistului plastic Veaceslav Ignatenco. Seara va culmina cu un concert grandios cu participarea Ansamblului de Acordeoniști „Black Orchestra”, Jazz Ambassadors Project și Geta Burlacu în cadrul proiectului UNPREDICTABLE, alături de invitații săi. Pe tot parcursul serii, Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău va găzdui o proiecție digitală impresionantă intitulată „Turnul de apă - călătorie în timp”, realizată cu suportul USAID Moldova, Ambasada Suediei la Chișinău și Marea Britanie. Invităm toți iubitorii de artă și cultură să se alăture evenimentului.
Mostrar todo...
👍 5 3
✅Un nou obiectiv realizat în suburbii. Astăzi, a fost inaugurat terenul de sport de la Grădinița nr.140 ”Ion Creangă” din Băcioi. Aproape 200 de preșcolari vor avea un spațiu pentru organizarea activităților de dezvoltare fizică și fortificare a sănătății. Astfel, Primăria Chișinău a susținut financiar sută la sută inițiativa administrației locale din Băcioi și a grădiniței de a construi un mini-stadion pe teritoriul instituției preșcolare. Viceprimarul, Angela Cutasevici, a declarat, la inaugurarea terenului de sport, ca Primăria Chișinău are ca prioritate nu doar crearea și asigurarea condițiilor pentru creșterea intelectuală, dar și pentru dezvoltarea fizică a copiilor. Este un spațiu necesar pentru infrastructura educațională. Asemenea proiecte trebuie diversificate și implementate în mai multe instituții preșcolare. Primarul comunei Băcioi, Ilie Leahu, a mulțumit municipalității pentru suportul acordat în realizarea acestui obiectiv. Edilul a remarcat că, prin conjugarea eforturilor dintre Primăria Chișinău și Primăria Băcioi, pe parcursul ultimilor ani, au fost implementate mai multe proiecte de infrastructură educațională în comună. Directorul Grădiniței nr. 140, Vera Chiperi, și-a exprimat recunoștința Primăriei Chișinău pentru suportul acordat în construcția terenului de sport, unde vor fi organizate activitățile de educație fizică, competiții, festivități. În 2023, Primăria Chișinău a investit și în procurarea a șapte seturi de nisipiere la Grădinița nr.140, iar în anul 2022 a cofinanțat construcția a șapte pavilioane. Prin eforturi comune ale Primăriei Chișinău, Primăriei Băcioi și partenerilor de dezvoltare, Grădinița nr. 140 din Băcioi a fost redeschisă în anul 2021, după o stagnare de 27 de ani. Investițiile alocate de Primăria Chișinău în acest proiect sunt de peste 18 milioane de lei. În patru ani, municipalitatea a cofinanțat la Băcioi construcția și modernizarea mai multor obiective. Este vorba despre construcția din temelie a Grădiniței din satul Brăila, reparația și extinderea grădinițelor nr. 101, 171 și 140, reparația școlilor din localitate și a infrastructurii rutiere. Suma alocată din bugetul municipal pentru aceste proiecte este de peste 23 de milioane de lei.
Mostrar todo...
👍 5 4
👍 4 3
Archivo de publicaciones