Alianța pentru Unirea Românilor - AUR

De ce Poliție și de ce statul are monopol pe violență? https://open.substack.com/pub/vasilestoiculescu/p/de-ce-politie-si-de-ce-statul-are?r=1s939i&utm_campaign=post&utm_medium=web

Cine a trimis, de fapt, oamenii la Dumbrava https://open.substack.com/pub/vasilestoiculescu/p/cine-a-trimis-de-fapt-oamenii-la?r=1s939i&utm_campaign=post&utm_medium=web

Partea economică e la fel de simplă, odată ce o vezi. Friedrich Hayek explica, în eseul lui despre folosirea cunoașterii în societate, că informația despre nevoile reale ale oamenilor e împrăștiată, nu concentrată. Un minister din București nu poate ști, în timp real, cine are nevoie de adăpost în fiecare comună din țară. Cineva local, aproape de problemă, o vede mult mai repede decât orice birou central. Numai că Ludwig von Mises, în cartea lui despre birocrație, atinge cealaltă jumătate a problemei: un antreprenor privat riscă banii lui, un funcționar de stat nu riscă nimic al lui, orice ar decide, orice ar ignora, oricui i-ar pasa mai departe dosarul. De-aia, douăzeci de ani, nimeni de la nicio direcție județeană și niciun minister n-a plătit vreun preț pentru trimiterea sistematică a unor oameni bolnavi la un singur bărbat, fără licență, fără control real. Riscul a fost, tot timpul, al lui, nu al lor. Nu cred, deci, că întrebarea corectă e sfânt sau infractor. Dacă legea a fost încălcată, legea trebuie aplicată, fără sentimentalisme. Întrebarea care contează cu adevărat, și pe care sper s-o pună cineva mai devreme sau mai târziu, e alta: câți directori de direcții, câți șefi de spitale, câți miniștri, din toate guvernele care s-au succedat din 2016 încoace, vor plăti vreodată vreun preț pentru douăzeci de ani în care au trimis, cu ambulanța și cu mașina poliției, oameni neputincioși la un singur om, fără verificare, fără alternativă, fără nicio urmă de răspundere?

Cine a trimis, de fapt, oamenii la Dumbrava Vreau să pornesc cu o imagine, nu cu o acuzație. Ani de-a rândul, din toate colțurile țării, ambulanțe și mașini de poliție au dus oameni bolnavi, fără familie, fără acte, la ușa unui singur bărbat din Bihor. Nu o dată, nu de două ori. Ani la rând, sistematic, cu știrea autorităților locale și, după cum reiese acum chiar din declarațiile unui ministru, cu știrea statului însuși încă din 2016. Asta nu e o poveste despre un infractor descoperit întâmplător. E o poveste despre o țară care a găsit o soluție ieftină pentru o problemă scumpă, și a lăsat-o acolo, nesupravegheată, două decenii. Să fim cinstiți de la început. Procurorii DIICOT vorbesc despre un seif ascuns în perete, despre bani proveniți din pensii și indemnizații de handicap, despre suspiciunea că ajutoarele de înmormântare erau încasate în continuare pe numele oamenilor care muriseră deja. Dacă probele confirmă acuzațiile astea, atunci omul trebuie să răspundă în instanță, exact ca oricine altcineva care fură de la neputincioși. Nu asta e miza articolului de față. Miza e alta: chiar dacă fiecare acuzație s-ar dovedi adevărată, tot ar rămâne o întrebare pe care nimeni din presa oficială nu pare grăbit s-o pună. Cine a construit, an de an, sistemul care a făcut posibilă toată povestea asta? Răspunsul e chiar în declarațiile oficialilor. Ministrul interimar al Muncii a recunoscut public că, încă din 2016, statul știa de situație. I s-a propus atunci omului o cale spre legalitate. Numai că orice om care a încercat vreodată să deschidă o afacere mică în România știe ce înseamnă, în practică, o cale legală propusă de un minister: dosare, avize, capital inițial, personal calificat pe hârtie, controale succesive. Genul de birocrație pe care o duce la capăt o instituție cu buget, nu un bărbat singur care a pornit, cu douăzeci de ani în urmă, primind în casa lui primii oameni ai străzii pentru care n-a avut nimeni altcineva loc. Că a refuzat cu obstinație să treacă prin acest proces nu înseamnă neapărat reavoință. Poate să însemne, la fel de bine, imposibilitate practică, într-un sistem gândit pentru instituții, nu pentru oameni. Apoi vine anul trecut. Abia după ce omul a dus înapoi, la o direcție de asistență socială din alt județ, câțiva bolnavi psihic și i-a lăsat în curte, la soare, s-a mișcat cineva oficial. Un control mixt, cu prefectură, poliție, direcție de sănătate publică, nu a găsit motive de sancțiune, doar îndrumare. Și abia acum, în 2026, cu percheziții, cu conferințe de presă, cu miniștri care se grăbesc să spună că ei au sesizat, dintr-o dată toată lumea a știut dintotdeauna cât de gravă era situația. Aici mi-e greu să nu mă gândesc la Frédéric Bastiat și la eseul lui, Ce se vede și ce nu se vede. Ce se vede acum sunt perchezițiile, comunicatele de presă, miniștrii care își asumă meritul că au acționat. Ce nu s-a văzut niciodată, în douăzeci de ani, e soluția reală pentru miile de oameni pe care sistemul public i-a abandonat, fie la externare din spital, fie fiindcă naveau acte, fie fiindcă n-aveau pe nimeni. Statul nu a rezolvat problema. A mutat-o din ochii publicului, într-o comună din Bihor, și a lăsat-o acolo până când a devenit un scandal prea mare ca să mai poată fi ignorat. Ca ortodox, nu pot să nu văd și partea asta a poveștii. Hristos nu spune, în capitolul 25 din Evanghelia după Matei, fericiți cei care au înființat o instituție pentru cel flămând. Spune am fost flămând și Mi-ați dat să mănânc, vorbind direct despre fapta personală, nu despre delegarea ei. Sfântul Ioan Gură de Aur a predicat asta constant: mila față de cel sărac și bolnav e o datorie a fiecărui creștin în parte, nu ceva ce poți semna pe o hârtie și transfera unei direcții județene ca să dormi liniștit. Asta nu înseamnă că mila spală frauda, dacă frauda a existat cu adevărat. Dar înseamnă că, atunci când mila imperfectă a unui singur om ajunge să fie singura plasă care mai prinde oamenii pe care instituțiile i-au lăsat să cadă, avem toate motivele să ne întrebăm serios cât de reală era, de fapt, grija statului.

https://rumble.com/v7by3rm-pltete-bor-taxe.html Plătește BOR taxe?

O iconiță, o dedicație și un dosar penal. https://open.substack.com/pub/vasilestoiculescu/p/o-iconita-o-dedicatie-si-un-dosar?r=1s939i&utm_campaign=post&utm_medium=web

https://rumble.com/v7bwbh0-adevrul-fr-filtre.-live-vasile-stoiculescu.html Adevărul fără filtre. Live Vasile Stoiculescu

1. „Voința Generală” – Interesul grupului deasupra individului Rousseau spunea că într-o societate ideală, oamenii trebuie să renunțe la egoismul lor, la proprietatea absolută și la dorințele strict personale (pe care le numea „voințe particulare”). În schimb, ei trebuie să adopte Voința Generală (volonté générale). Voința Generală nu este doar suma a ceea ce vor toți oamenii la un moment dat (asta ar fi doar un vot majoritar). Ea este ceea ce este obiectiv cel mai bine pentru întreaga comunitate. În viziunea lui, când statul decide ceva în numele binelui comun, aceea este adevărata fericire și libertate a cetățeanului, chiar dacă cetățeanul respectiv nu își dă seama pe moment. 2. Forțat să fii „liber” și „fericit” Aici apare marea problemă care a speriat generații de gânditori care cred în libertatea individuală. Rousseau a scris o frază care a rămas în istorie:

„Oricine va refuza să se supună Voinței Generale va fi constrâns să o facă de către întregul corp social; ceea ce nu înseamnă altceva decât că va fi

Statul vs. Biserica - procesul Mitropoliei de Kiev https://open.substack.com/pub/vasilestoiculescu/p/statul-vs-biserica-procesul-mitropoliei?r=1s939i&utm_campaign=post&utm_medium=web

Astăzi disecăm mesajele cheie de la Congresul Acțiunii Conservatoare. Claudiu Târziu și invitații săi vorbesc despre refondarea statului și suveranitate – teme esențiale pentru orice patriot. Dar cât din discursul lor rezistă în fața realităților economice? Într-o lume în care statul devine tot mai prezent, punem cap la cap viziunea conservatoare cu principiile imuabile ale Școlii Austriece și ale libertarianismului de dreapta. În acest live, analizăm: ✅ Suveranitatea Națională vs. Globalism: Unde aliniem discursul ACT cu ideea de ethnos și tradiție. ✅ Capcana Intervenționismului: De ce subvențiile și controlul prețurilor – oricât de “patriotice” ar suna – sunt, în fapt, un atac la buzunarul tău și la eficiența economică. ✅ Statul ca Instrument: Trebuie să “optimizăm” statul, așa cum propun politicienii, sau trebuie să recunoaștem că statul în sine este mecanismul care ne sugrumă libertatea? ✅ Soluția Reală: Cum punem în practică instituții paralele și independență economică, dincolo de promisiunile electorale. Nu ne ascundem după deget. Nu căutăm să aprobăm orbește niciun partid. Căutăm Adevărul și soluțiile care funcționează. Vom folosi conceptele lui Mises, Hayek și Rothbard pentru a vedea ce rămâne în picioare din retorica politică de la București. Atenție: Acest live nu este pentru cei care vor să li se confirme prejudecățile, ci pentru cei care vor să înțeleagă mizele reale ale viitorului nostru. #ClaudiuTarziu #ACT #AcțiuneaConservatoare #StatulDezvoltator #RefondareaStatului #EconomieLibertariană #ȘcoalaAustriacă #Mises #Hayek #LibertateEconomică #Conservatorism #România #Suveranitate https://rumble.com/v7bmb8c-statul-vs-libertatea.-lansarea-partidului-aciunea-conservatoare-x-claudiu-t.html

Statul ne ia banii din buzunar prin taxe ca să finanțeze un sistem care nu ne reprezintă. Educația copiilor noștri este responsabilitatea noastră, a părinților, nu a unor funcționari publici. Când statul controlează și banii, și programa școlară, pierdem și libertatea, și viitorul copiilor. ​Banii sunt ai noștri, copiii sunt ai noștri! Este timpul să decidem singuri unde merg resursele noastre și cum ne creștem copiii, fără dictat de la centru. ​#Libertate #EducatieLibera #TaxeMari #ScoalaPrivata #StatulMinimal #DrepturileParintilor #NoiPlatimNoiDecidem #RomaniaLibera #Independenta #Responsabilitate

"Sclaveții din privat" https://open.substack.com/pub/vasilestoiculescu/p/sclavetii-din-privat?utm_source=direct&r=1s939i&utm_campaign=post-expanded-share&utm_medium=post%20viewer

https://rumble.com/v7bdm70-drago-dumitru-dragoman-un-discurs-provocator-despre-democraie.html Dragoș-Dumitru DRAGOMAN: Un discurs provocator despre democrație