Dorian Furtună Filosofice

Nu este nimic uimitor în faptul că atâția creștini ortodocși au început să creadă în transmigrația sufletului, adică au început să creadă că există mai multe vieți pământești, că sufletul trece de la o ființă la alta, chiar și în corpuri de animale și că îți poți aminti existențele trecute... Orice religie devine plictisitoare cu timpul (mai ales una de împrumut, cum e creștinismul) și oamenii sunt dornici de emoții și distracții metafizice noi. Nu mai este atractiv să stai veșnic în rai, e mai fain să călătorești dintr-o viață în alta, ca în credința pitagoreicilor și a hindușilor. În plan distractiv, Sansara cea de acum bate Judecata la Apoi cea de nu se știe când...

Ce înseamnă să ai "capul calendar"? Asta e când ai pe rând ședințe la astrolog, la karmolog, la numerolog și apoi la chiromant...

Toți deținătorii de cunoștințe tainice, ezoterice, au murit cu mii sau sute de ani în urmă. Abia dacă mai trăiesc pe undeva strănepoții superficiali ai unor șamani demult îngropați. Restul "ezotericilor" de azi sunt niște șarlatani ordinari care cunosc tot atâtea "taine" cât pot inventa eu într-o seară lungă de vară... )

Un gând citit în noapte, despre Republica lui Platon. Arta este inutilă într-un stat ideal, fiindcă arta imită aparențele și corupe cunoașterea autentică a lucrurilor. Arta, la fel ca retorica, falsifică adevărul. Și, în plus, arta excită, ea se adresează părții mai proaste a sufletului și agită periculos cetățenii...

Un gând citit în noapte, de Simone Weil. Așa cum un corp înfometat se consumă pe sine, obținând energia din carnea sa, un suflet înfometat (care a fost protejat de stimuli străini nocivi) se consumă pe sine, hrănindu-se cu ce e a fost mai rău în el și purificându-se. Și nu este leac mai bun pentru boala spirituală a omului.

De vreo treizeci de ani, de când prima dată am auzit fraza asta, de multe ori am revenit cu gândul la ea, dându-i dreptate în diverse situații dificile de viață: "Ieșirea dintr-o problemă fără de ieșire se află acolo unde a fost intrarea"...

Cel mai sincer și autentic sentiment al oamenilor față de semenii lor este indiferența. Emoțiile afișate reprezintă un simplu decor social, o cutumă etică. Și chiar și atunci când urăsc pe cineva anume sau sunt înfuriați, ura și furia oamenilor sunt expresii ale unei revolte egoiste și lăuntrice; ei se gândesc mai mult la propriul deranj emoțional, la propria reacție de indignare, decât la gestul celui care i-a indignat.

Alexandru cel Mare, aflat în campanie în Asia, i-a transmis o scrisoare lui Aristotel, mentorul său, în care i-a reproșat filosofului că s-a apucat de scris și îi inițiază și pe alții în cunoștințele sale. Aici Alexandru a demonstrat o rarisimă formă de gelozie și posesivitate: față de cunoaștere. El considera că nu rangul, bogățiie sau cuceririle militare îl înalță față de restul lumii, ci anume posedarea unor cunoștințe profunde, tainice, ezoterice, accesibile doar pentru un cerc restrâns de indivizi distinși. I-a scris deci lui Aristotel, pe un ton supărat: - De acum încolo, cum mă voi deosebi de alți oameni, dacă ei vor cunoaște ceea ce cunosc și eu? Iată, de fapt, adevărata trăsătură aristocrată (și egocentrică) a duhului lui Alexandru. Aici, în această ambiție a măreției și unicității intelectuale, găsim culmile hybrisului său legendar. Din scrisoarea lui Alexandru Macedon către Aristotel (mentorul său): „Din partea mea, te asigur, aș fi mai bucuros să-i depășesc pe alții în cunoașterea a ceea ce e excepțional decât în putere și cuceriri. La revedere”.

Desigur, dacă ar trebui să iau pe o insulă nepopulată un singur autor, acela ar fi Giacomo Leopardi. Un gânditor extrem de subtil, care e cam necunoscut și nevalorificat azi. Scrierea lui pesimisto-realistă ar face traiul pe insulă suportabil până la indiferență... )

Cel care zice că fericirea e o alegere, oare înțelege stupiditatea afirmației? Adică fericirea depinde de cheful tău? Omule, nici măcar lucrul intestinului tău nu depinde de tine...