România Identitară
前往频道在 Telegram
显示更多
未指定国家未指定类别
311
订阅者
+224 小时
+227 天
+2230 天
帖子存档
Repost from 🔶Casus Belli
🇹🇩Semper fidelis patriae
“Se împlinesc 𝟖𝟖 de ani de la moartea marelui poet 𝐎𝐜𝐭𝐚𝐯𝐢𝐚𝐧 𝐆𝐨𝐠𝐚, 𝟖𝟖 de ani de când versurile sale devin mai actuale ca oricând.
Recent la Iași, bustul său a fost coborât de pe soclu în urma solicitării venite din partea unei asociații de combatere a “antisemitismului”. Proiectul legislativ care a permis o asemenea umilință a fost votat și aprobat în parlament.
Astfel, tuturor celor care au putut aproba o asemenea lege anti-românească, făcând jocul intereselor străine le dedicăm cele două versuri ale marelui poet.
Cat despre cei care au creat proiectul legislativ și urmează să îl aplice, nu e în caracterul nostru să dezbatem cu ei ceva, le știm planul, refuzăm să sărutăm zidul.
Nu a fost niciodată vorba despre combaterea “extremismului”, a “radicalizării” sau a altor minciuni inventate. A fost mereu vorba despre supunere în fața unor agende externe.
𝐎𝐜𝐭𝐚𝐯𝐢𝐚𝐧 𝐆𝐨𝐠𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐮𝐧𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐧𝐨𝐢!”
Ionuț Țene, redactorul șef al NapocaNews, isroric, scriitor și jurnalist naționalist, despre nedreptatea și anticonstuționalitatea legii Vexler
https://m.youtube.com/watch?v=Zxa9tYoSJgM&pp=0gcJCU8Co7VqN5tD
În afară de bani (dar și aceia cu un preț), ce ne-a adus UE? Parade ale homosexualilor, acte cu cipuri, hoarde de imigranți din Asia și Africa, teren agricol vândut străinilor, un exod al tinerilor și specialiștilor în vest, dictatura corectitudinii politice, încălcarea suveranității, transformarea noastră într-o piață de desfacere pentru produsele occidentale.
https://m.activenews.ro/stiri/SONDAJ-IRES-Curentul-Ro-exit-atinge-un-nivel-record-in-Romania%3B-peste-30-dintre-cetateni-au-o-opinie-nefavorabila-fata-de-UE-205024
❌❌ Cine mai crede că homosexualii sunt oameni normali, că pedofilia nu stă în umbra mișcării pentru drepturile lor, că nu e nici o problemă ca degenerații să adopte copii? Acesta e doar un caz care a ieșit la lumină. Foarte mulți copii sunt abuzați în „familiile” de sodomiți și nu se află niciodată.
https://r3media.ro/unul-dintre-primii-tati-homosexuali-din-marea-britanie-e-acuzat-de-trafic-de-persoane-exploatare-sexuala-si-viol/
Londra și Varșovia, două orașe mari pe de acest continent. Unul arată ca un oraș european civilizat și frumos, celălalt a devenit o cocină de lumea a treia. Ce face diferența? Imigrația din Asia și Africa!
现已上线!2025 年 Telegram 研究 — 年度关键洞察 
