Expres European
الذهاب إلى القناة على Telegram
Despre tot și despre toate. Hibrid, cognitiv, neautentic. Canal de satiră politică, administrat de Stela Coșeliuc, jurist.
إظهار المزيدلم يتم تحديد البلدالفئة غير محددة
1 549
المشتركون
+424 ساعات
+177 أيام
+2530 أيام
أرشيف المشاركات
1 550
+2
Aseara nu am avut timp să mă uit la emisiunea cu unul din cei mai iubiți de mine onegiști. M-am uitat acum.
Deci, pe scurt, cum lucrează stopfalșii și уачдоги, mai concret, așa zișii egzperți în de toate celea. Chiar și în schimb de spioni se pricep.
Zilele trecute, Ștefan Bejan, care vede ruși peste tot, a făcut o frumusețe de postare unde egzplică что почём despre bașcana Guțul (această femeie stă în detenție pentru că așa a vrut osul cucoanei de 45 kile, noi încă vom plăti recompense pentru această detenție a ei, dosar pierdut din start de RM la CEDO sută la sută).
Citim cele scrise de egzpert, nu dați atenție la greșelile gramaticale, ci doar la esența mesajului.
Apoi ascultăm ce zice onegistul de la SIS.
Facem concluzii.
Și tu, Stefan - tot.
1 550
Lume bună, cine sunt acei misterioși magnați care plătesc pentru scris pe Telegram?
Vă rog să-mi faceți cunoștință și mie. Urjănt.
P.S. cum se plătește? Pe literă? Pe cuvânt? Pe rând?
Vreau detalii.
1 550
Într-o țară retrogradată în Indexul Democrației 2025 de la democrație defectuoasă la regim hibrid, poate fi vorba de libertatea presei?
Таки, где логика?
1 550
Astăzi toate megafoanele guvernării fac mare tamtam despre fantasticul loc ocupat de RM in clasamentul libertății presei. Că suntem în ascensiune.
Asta cu jurnaliști linșati și persecutați, purtați prin instanțe de însuși președinta națiunii, pentru întrebări. Nu insinuări, învinuiri sau ofense, ci întrebări jurnalistice.
Asta cu televiziuni închise pentru propagandă prin tăcere.
Asta cu autocenzură și cu pechea in frunte la API. Și cu consilii de egzperți și egzperte, care s-au autoîntronat ca adevăr în ultima instanță.
Explicația e simplă însă, când studiezi lista sponsorilor acestui ONG care a făcut prostia de clasament: Guvernul francez și Open Society a lui Soros, șefii guvernării noastre dragi.
Straniu că nu i-au decernat președintei vreun premiu cu ceva mii de euro pentru asa succes fabulos.
1 550
Tak. Fetele. Gătim măturile.
Noaptea Valpurgiei (în germană Walpurgisnacht) este o sărbătoare de origine germană care are loc în noaptea de 30 aprilie/1 mai a fiecărui an. Denumirea vine de la sfânta Walpurga, a cărei zi este pe 1 mai. Sărbătoarea este practicată de către unii creștini din Germania, Olanda, Cehia, Suedia, Estonia, Letonia și Finlanda.
După credința populară din Germania, în această noapte vrăjitoarele și demonii se dezlănțuie pentru câteva ore, vestind sosirea primăverii. Tot în Germania se spune că pe 1 mai își fac apariția spiritele pământului și zânele, pentru a trece pământul în siguranță la sezonul de vară. Oamenii sărbătoresc prin petreceri mari, însoțite de mâncare și își pun mături între picioare și se urcă pe dealuri privind înainte la anotimpul ce urmează. Tot atunci se obișnuiește ca oamenii să își viziteze rudele decedate la cimitir.
Aceasta sărbătoare este legată de multe legende și tradiții. Într-o astfel de noapte se spune că Faust a fost martor la neagra ceremonie celebrată de vrăjitoare și diavoli.
"Mica vrajitoare" de OTFRIED PREUSSLER. Recomand această carte tuturor fetiţelor, am citit-o când eram mică şi acolo am aflat prima dată de Noaptea Valpurgiei şi despre magii.
P.S. azi va fi lună plină.
1 550
Republica Moldova a urcat pe locul 31 în Indexul Libertății Presei 2026, publicat de Reporters Without Borders, avansând cu 4 poziții față de anul trecut. Țara rămâne singura din Europa de Est clasificată cu statut „satisfăcător”.
По ходу, pechea macovei a făcut raportul pentru RM.
1 550
+1
Când politicile statului ajung să fie influențate mai mult de ONG-uri decât de voința reală a cetățenilor, apare o ruptură între guvernare și popor.
Promovarea si incluziunea agresivă a unor anumite idei prin finanțări externe, fără un echilibru clar și fară respect pentru valorile majorității, riscă să transforme statul într-un simplu spectator.
În timp ce tradițiile și cultura moldovenească sunt tot mai puțin protejate, societatea pare împinsă într-o direcție care nu reflectă identitatea ei profundă.
Tăcerea și acceptarea fără analiză critică nu sunt semne de progres, ci devin semnele unui eșec colectiv.
Un popor care nu își apără valorile riscă să le piarda.
Context: Asociația Gender Doc a anunțat tradiționala paradă a LGBT.
1 550
+1
Avocata pe cazul Vartic Violeta Gașițoi, a primit astăzi răspuns oficial de la poliție, precum că ei nu vor suporta cheltuielile de exhumare si expertizare, cum afirmau anterior.
Citim atent comunicatul Poliției Republicii Moldova din 17 aprilie curent. Cică informați-vă din surse oficiale si credibile.
Ș-apoi se supără că lumea crede mai degrabă un cont anonim, decât in comunicatele lor.
Încă așa degradare si terfeleala de imagine ca acum această instituție nu a mai avut.
Rușine, miliția. Rușine.
1 550
https://t.me/tv8md/26780
Principalul că pentru serialul Plaha s-au găsit bani. Repede și degrabă.
Îmi poveste un băiat din masovkă - la serialul Plaha eram plătiți, și plătiți bine. La Maria Dragan - ne filmăm doar pentru portofoliu, nu ne dau un ban.
Pentru că propaganda e prioritate.
1 550
Dai în partid, dai în țară.
PAS-iștii și adulatorii lor se supără pe mine când le zic că ei sunt cel mai bolșevic partid studiat de mine vreodată. Ei se apropie tot mai mult de extrema stângă, adică spre comunismul de cazarmă. Cine nu e cu pas - e dușman și trădător de țară.
Mi-am amintit de acest slogan, de pe când făceam teza de curs la politologie si cultură politică.
Zic, hai să apelez la inteligența artificială. Deci, iată ce mi-a dat ChatGPT:
Sloganul „dai în partid - dai în țară” este asociat cu propaganda regimului comunist din România, mai ales în perioada conducerii lui Nicolae Ceaușescu.
Ideea din spatele sloganului era simplă: Partidul Comunist era prezentat ca fiind identic cu statul și cu interesele țării. Asta însemna că orice critică la adresa partidului era considerată automat o trădare a națiunii.
Pe scurt:
- Partidul = țara (în discursul oficial)
- Critica partidului = atac asupra țării
- Scopul: descurajarea opoziției și controlul populației.
Acest tip de mesaj face parte din mecanismele clasice de propagandă din regimurile totalitare, unde puterea politică încearcă să se legitimeze prezentându-se ca singura reprezentantă a interesului național.
După căderea comunismului (în urma Revoluției Române din 1989), sloganul a rămas în memorie mai ales ca exemplu de manipulare ideologică și este uneori folosit ironic în discuții politice.
Nu vă amintește de nimic, dragilor?
Vedeți că la noi așa zisa corupție electorală și critica partidului rămân a fi crimele numărul unu, fiind aplicate pedepse dure chiar și în lipsa probelor, chiar si DOAR pentru intrebari date.
În rest - se iartă și se grațiază chiar și trădarea de Patrie. Nu mai pomenesc nimic despre traficul de droguri.
Trăiască reformele lăudate de Marta Kos!
Trăiască partidul!
1 550
Deoarece am primit mai multe întrebări despre această posibilă modificare, explic.
1. Președinta țării tot mai des aduce în discuții subiectul unirii. În interviul acordat Le Monde, ea a reiterat că instituțiile statului sunt antrenate major și lucrează intens in această direcție.
2. Suntem stat eșuat, în cazul schimbării puterii, mulți din actuala guvernare vor trebui să răspundă pentru acest eșec și pentru multitudinea ilegalităților comise in managementul de țară. Deci, cea mai bună metodă să scape de responsabilitate ar fi unirea (cu sau fără Transnistria). Încă și mai devii erou național, lapte-n păsat!
3. In contextul că instituțiile lucrează intens, vedem propunerea pentru modificarea Codului Electoral în ceea ce privește participarea la alegeri. Eliminarea oamenilor din listele de bază, automat scade dramatic rata de partcipare la oricare tip de scrutin, fie el referendum pentru unire, sau scrutin parlamentar/prezidențial, necesară pentru validarea scrutinului.
4. Conform proiectului, dacă o anumită persoană, din cauza unor varii motive nu a participat la trei scrutine consecutiv, el va fi eliminat din listele de bază ale alegătorilor. Atare gen de persoane sunt foarte multe, de aia si va fi consecință diminuarea ratei de participare, ceea ce va facilita mult validarea.
5. Cel mai probabil - anul 2028 e taman bun pentru un referendum.
В общем, закон как дышло, куда повернул - туда и вышло.
1 550
Consecutivitate europeană.
Mai întâi marginalizezi și îngrădești în tot felul dreptul la vot a cetățenilor noștri din Rusia - deschizi doar două secții de vot, cu câte cinci mii de buletine electorale.
Apoi faci show cu minare de pod în ziua scrutinului și nu permiți celor din Transnistria să voteze.
Apoi faci modificare de lege, prin care in genere îi elimini din listele de bază. D-apoi votul prin corespondență? Cu el ce facem? Plus scaderea pragului de participare, aproape dublu.
Simplu. Frumos. Ловкость рук и никакого мошенничества.
1 550
Angajarea de ieri a consilierului prezidential in relațiile cu cultele religioase se pare că are alt substrat decât credem noi.
Doamna psihoterapeut este soția consilierului nou angajat.
Așa-i când transformi țara in SRL-ul propriu.
1 550
Astăzi, 29 aprilie curent, se comemorează campania „Denim Day”, care este marcată anual, inclusiv la nivel național, în ultima zi de miercuri a lunii aprilie, în vederea creșterii gradului de conștientizare asupra infracțiunilor sexuale, fenomen ce reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului, fiind o consecință a inegalității de gen, a normelor sociale discriminatorii și a stereotipurilor din societate.
Republica Moldova, la data de 6 februarie 2017, a devenit parte semnatară a Convenţiei Consiliului Europei cu privire la prevenirea și combaterea violenţei faţă de femei și a violenţei domestice (Convenţia de la Istanbul).
Este important să se conștientizeze că efectele fenomenului violenței sexuale sunt de lungă durată și diminuează substanțial potențialul victimelor, precum și viața și sănătatea acestora. Integritatea și securitatea fiecărei persoane sunt necesare a fi respectate, iar statul trebuie să asigure o protecție majoră a membrilor societății față de astfel de abuzuri.
