Și stai așa și pigulești la vinetele cele coapte și fierbinți, mustind de zeamă și mirosind înnebunitor de bine, și-ți dai seama că tot ce este viață e la fel: o combinație de aproximativitate și de structură.
Inclusiv viața socială.
Cînd măsori opinia publică, te lovești de aceleași dificultăți. Știi clar că acolo, în spatele curcubeului de oameni și de vieți și de destine și de gînduri și de atitudini și de acțiuni, e o structură bine definită. Dacă ești priceput, știi să dai de ea.
Dar la fel de adevărat este că această structură este îmbîcsită de aleator, de zeama contingenței, a abaterii de la regulă, a arbitrariului, a hazardului, a bîzdîcului uman. Și dacă ești cu adevărat priceput, accepți această combinație de regularitate și întîmplare, știi cam pe unde să o întrezărești pe prima și pe unde să o accepți și să ții cont de cea de-a doua.
Adevărata pricepere în măsurarea probabilistică este acceptarea limitării de cunoaștere, resemnarea luminoasă a faptului că dincolo de o anumită barieră de precizie, de structură, nu ai cum să treci. Indiferent ce faci, îți rămîne pe dește o zeamă groasă, lipicioasă, de arbitrar, de întîmplare.
Dar voi, ca niște oameni mari și triști și naivi și descartieni, credeți că totul e farmacie și că totul trebuie să se întîmple și mai ales să fie cunoscut fără de rest, absolut precis, cu o imposibilă rigoare de manual, acolo unde totul este clar și frumos desenat și dăm lucrare de control din marile teorii exacte.
Fals. Total fals. Totul în natură este complex, încurcat, mermelit. Nu există cunoaștere exactă. Doar cunoaștere aproximativă. Și electronul, și atomul, și reacțiile chimice, și fuga avalanșei la vale, și mersul rechinului prin apă, și curgerea sîngelui din rană, și mersul oamenilor cu metroul, și zbaterea pleoapei în marginea orgasmului, și șuvoiul de furie al mulțimii dezlănțuite, toate sînt un amestec de structură predictibilă și de inevitabilă rămășiță aleatorie.
E un continuu amestec de sisteme complexe care, de cele mai multe ori, sînt suficient de generoase încît să te lase să le cunoști, dar care niciodată nu se dăruiesc privirii în totalitate. E o neliniaritate acolo care stă la pîndă, să se repeadă să te
https://strictsecret.ro/eseu-despre-nevoia-belire/Show more ...