Best analytics service

Add your telegram channel for

  • get advanced analytics
  • get more advertisers
  • find out the gender of subscriber
CategoryNot specified
Channel location and language

audience statistics Mirel Palada

Palada. Adică Turambar. 
1 981-1
~1 132
~0
57.14%
Telegram general rating
Globally
1 108 053place
of 6 645 523
138place
of 417

Subscribers gender

Find out how many male and female subscibers you have on the channel.
?%
?%

Audience language

Find out the distribution of channel subscribers by language
Russian?%English?%Arabic?%
Subscribers count
ChartTable
D
W
M
Y
help

Data loading is in progress

User lifetime on the channel

Find out how long subscribers stay on the channel.
Up to a week?%Old Timers?%Up to a month?%
Subscribers gain
ChartTable
D
W
M
Y
help

Data loading is in progress

Since the beginning of the war, more than 2000 civilians have been killed by Russian missiles, according to official data. Help us protect Ukrainians from missiles - provide max military assisstance to Ukraine #Ukraine. #StandWithUkraine
În fiecare zi mor aproximativ o sută cincizeci de mii de oameni pe întreaga planetă. Cam jumătate de Cluj, ca să înțelegem proporțiile. Azi, din acea sută jumate de mii, un om a ieșit în evidență prin moartea sa. Căci toată viața a ieșit în evidență. O femeie. Regina Angliei. Pe persoană fizică, moartea ei nu înseamnă nimic. A murit un om bătrîn. Dumnezeu s-o odihnească. Între ea și restul de o sută cincizeci de mii de oameni nu e nici o diferență. Cu toții muritori. Dumnezeu să-i odihnească pe toți. Cu toții o să murim, mai devreme sau mai tîrziu. Mare scofală. Carry on and keep walking. Nimic de văzut. Pe persoană simbolică, în schimb, lucrurile stau cu totul diferit. Pe persoană simbolică, nu a murit un om. A murit o eră. A murit era certitudinii supremației Occidentului. Fiind oameni cu toții, sîntem degrabă dedulciți la
Show more ...
O moarte inevitabil simbolică - Strictsecret.ro
În fiecare zi mor aproximativ o sută cincizeci de mii de oameni pe întreaga planetă. Cam jumătate de Cluj, ca să înțelegem proporțiile. Azi, din acea sută
1 060
7
„It was the best of times, it was the worst of times”, își începea Charles Dickens unul dintre romane, acum aproape două sute de ani. Această frază se potrivește la fel de bine cu soarta PSD-ului în zilele noastre, primul partid asupra căruia mă voi apleca spre a-i face analiza evoluţiei, într-o serie de articole pe care v-o tot promit de ceva timp. Dacă e vorba de analiză, să facem niște analize, cum scrie la carte. Când ne ducem la doctor, de multe ori acesta ne trimite la laborator, să facem o radiografie. Are nevoie de poză, vrea să știe cum stăm. Să ne vadă cum arătăm pe dinăuntru: maţe, oase, creier. Să facem și noi la fel cu PSD-ul. Să-i fotografiem maţele, oasele, creierul. Ce maţe are PSD? Cât de zdravene îi sunt oasele electorale? Mai are cumva creier rămas pe stoc, rătăcit pe-acolo prin depozit? Iată în graficul următor evoluţia procentelor PSD în ultimii
Show more ...
Mațele, oasele, creierul. O radiografie a situaţiei politice a PSD
„It was the best of times, it was the worst of times”, își începea Charles Dickens unul dintre romane, acum aproape două sute de ani. Această frază se potrivește la fel de bine cu soarta PSD-ului în zilele noastre, primul partid asupra căruia mă voi apleca spre a-i face analiza evoluţiei, într-o serie de articole […]
1 019
2
Vreți consens național? Vreți să punem umărul cu toții la această căruță mediocră numită Republica Mediocră România? Fiți atenți aici plan de țară. Simplu. Elegant. Într-o frază. Să creștem colectarea bugetară de la 33% din PIB la 40% din PIB în următorii 10 ani. E simplu. E o frază. Are ținte bine definite. E de bine, nu de rău. E fezabil, nu ne propunem chestii fanteziste, cai verzi pe pereți. Și, mai ales, e un proiect așezat, incremental, nu un heirupism balcanic. Șapte puncte procentuale în zece ani? O pantă lină, de 0,7% pe an. Nu e un capăt de lume. Nu ne propunem să fim primii de pe glob. Doar să fim în rîndul lumii, nici prea prea, nici foarte foarte. Un pic sub medie, cum ar veni. Eeee, și aici intervine distracția. Hai să vă dau și detalii cum ar trebui s-o facem. Simplu. Să convingem multinaționalele să mai lase ceva plus-valoare și în țara asta mediocră, în colonia asta de capăt de lume. Să nu-l mai exporte la ei acasă, via paradisurile fiscale. Să vă explic. Să vă fac niște calcule. The devil is in details, cum ar zice imperialiștii de colonialiști corupți. Fiți atenți aici. Mai întîi un pic de economie și de sociologie. Apoi un pic de ideologie. Să începem cu Continuarea în articolul din Evenimentul Zilei.
Show more ...
Proiect de țară: de la 33% la 40%
Întrebarea este pusă și cu un pic de răutate, și cu un pic pe exasperare. Pe de o parte, ea conține implicit reproșul plin de furie “Fir-ați ai dracu’ de nepricepuți, nu sînteți în stare să cîrmiți țara asta, să o puneți pe un făgaș istoric, o lăsați să umble brambura prin furtună, ca o […]
1 084
5
Și stai așa și pigulești la vinetele cele coapte și fierbinți, mustind de zeamă și mirosind înnebunitor de bine, și-ți dai seama că tot ce este viață e la fel: o combinație de aproximativitate și de structură. Inclusiv viața socială. Cînd măsori opinia publică, te lovești de aceleași dificultăți. Știi clar că acolo, în spatele curcubeului de oameni și de vieți și de destine și de gînduri și de atitudini și de acțiuni, e o structură bine definită. Dacă ești priceput, știi să dai de ea. Dar la fel de adevărat este că această structură este îmbîcsită de aleator, de zeama contingenței, a abaterii de la regulă, a arbitrariului, a hazardului, a bîzdîcului uman. Și dacă ești cu adevărat priceput, accepți această combinație de regularitate și întîmplare, știi cam pe unde să o întrezărești pe prima și pe unde să o accepți și să ții cont de cea de-a doua. Adevărata pricepere în măsurarea probabilistică este acceptarea limitării de cunoaștere, resemnarea luminoasă a faptului că dincolo de o anumită barieră de precizie, de structură, nu ai cum să treci. Indiferent ce faci, îți rămîne pe dește o zeamă groasă, lipicioasă, de arbitrar, de întîmplare. Dar voi, ca niște oameni mari și triști și naivi și descartieni, credeți că totul e farmacie și că totul trebuie să se întîmple și mai ales să fie cunoscut fără de rest, absolut precis, cu o imposibilă rigoare de manual, acolo unde totul este clar și frumos desenat și dăm lucrare de control din marile teorii exacte. Fals. Total fals. Totul în natură este complex, încurcat, mermelit. Nu există cunoaștere exactă. Doar cunoaștere aproximativă. Și electronul, și atomul, și reacțiile chimice, și fuga avalanșei la vale, și mersul rechinului prin apă, și curgerea sîngelui din rană, și mersul oamenilor cu metroul, și zbaterea pleoapei în marginea orgasmului, și șuvoiul de furie al mulțimii dezlănțuite, toate sînt un amestec de structură predictibilă și de inevitabilă rămășiță aleatorie. E un continuu amestec de sisteme complexe care, de cele mai multe ori, sînt suficient de generoase încît să te lase să le cunoști, dar care niciodată nu se dăruiesc privirii în totalitate. E o neliniaritate acolo care stă la pîndă, să se repeadă să te
Show more ...
Eseu despre nevoia de belire - Strictsecret.ro
Prin prisma meseriei de telegean, de cîțiva ani ne-am făcut un obicei ca la fiecare sfîrșit de vară să facem roșii, ardei și vinete pentru iarnă. Ieri a
949
2
Hai pe-aici. Ne băgăm, facem dreapta, pe versantul vestic. Versantul abrupt al Pietrei Craiului. Cine a fost pe-acolo, știe. Cine nu, mai bine să nu știe. Hai pe-aici. Luăm poteca la picior, pas cu pas, conform viitoarelor învățături ideologice de partid și de stat. Coboară o perioadă, niște zeci de metri. Apoi henț. Se transformă într-un horn. Iar hornul se transformă într-o stîncă. Iar dincolo de stîncă, hăul. Hău de-ăla foarte profesionist, foarte calitativ, cum ar fi spus Vanghelie, metodologul nostru într-ale atributelor inadecvate. Dragul de el. Ups. Henț. Mă întorc, că mă dusesem doar eu înainte, că deja ceva mirosea în neregulă. Hai înapoi, că pe-aici nu se trece. Sau se poate trece, dacă insistăm neapărat. Dar se trece o singură dată. Nu bun. Undeva am luat-o aiurea. Hai înapoi. Refacem pas cu pas poteca la deal, la coastă. Aha. Uite aici. Cum coborai, în loc s-o iei înainte, trebuia să faci ușor dreapta peste o muchie. Poteca de-abia se vedea că sare muchia, că trece dincolo. Hai pe-aici. Sărim muchia, facem dreapta. Și-n fața noastră se deschide unul din cele mai impresionante locuri prin care am fost vreodată. Poiana Închisă, dînsus de Vîrful Lancea și Padina Lăncii. Peisajul e sălbatic, e morfolit de uriași. O căldare mare de piatră. Un cazan înierbat cu un perete vertical deasupra, care duce pînă sus în creastă. Impresia e cu atît mai puternică, cu cît intri în ea brusc de sus, ți se dezvăluie privirii dintr-o dată, în toată splendoarea ei. Coborîm. Admirăm. În același timp, căutăm din ochi mereu traseul, căci nemarcat, căci important să nu-l pierzi. Cu un ochi pe cer – cît mai e pînă se înserează? Cu un ochi în hartă – cam pe unde sîntem? Uite, cam pe-aici. Aha, Poiana Închisă. Aveam o hartă bună, pe care o
Show more ...
Prin Poiana Închisă a tinereții noastre - Strictsecret.ro
Era probabil august, ca acum. Sau iulie. Nici nu mai contează. Cert era că era timp de mers pe munte. Vară. Vacanță. Fără griji – încă. Acele timpuri fără
1 139
3
Ghinion. Nici prima, nici a doua dorință a lui Ciolacu nu se îndeplinesc de fapt în realitate. Indiferent ce clamează sondajele lui Pieleanu, Ciucă nu stă bine. Nu stă mai bine decît alții nici în competiția internă la postul de prezidențiabil, în lupta cine va fi candidatul PSD. Nu stă bine nici în fața competiției externe. Mai ales în fața lui Kovesi. Mda. Nasol momentul. O situație pe care se străduiește s-o modifice în favoarea sa. S-o ia la pilă, s-o îndrepte din ciocan, ca pe o ușă de mașină înfundată într-o tamponare ușoară. Să fie bine, să nu fie rău. Să fie primul în ierarhia de popularitate. Să fie peste 25%. Să fie Pieleanu. Să fie Buble. Să fie cumva, să creadă lumea ce trebuie. Păcat. PSD iar o să-și fure căciula singur. Păcat. Pieleanu și Buble fac de rușine breasla noastră profesională. La Pieleanu n-ar fi prima dată. Clotilde. Clotilde everywhere. Păcat. PSD ar merita să aibă președinția României, din 2024 încolo. În felul ăsta, cu tipul ăsta de furat de căciulă, nyet. N-o s-o aibă.
Show more ...
Păcat, păcat de procentul vărsat - Strictsecret.ro
De ceva timp, se fac eforturi din ce în ce mai consistente să vi se servească un narativ de competență și de pertinență politică a liderului principalului
1 135
1
Problema e că acuma, statul român e și el populat la rîndul său de securiști după chipul și asemănarea sa. Cum e turcul, și pistolul. E populația din ce în ce mai puțin educată și mai melteană și mai primitivă? Iată și reprezentanții statului român, din ce în ce mai mediocri. Că doar din rîndul populației sînt și ei recrutați, nu din altă parte. E populația fricoasă, reticentă în a se semeți, în a-și asuma riscuri și a contracara abuzurile venite din altă parte? Iaca și ditamai instituțiile statului român sînt după chipul și asemănarea acestui popor de găini fricoase. Să nu facem valuri. Să nu replicăm, că nu-i frumos, nu-i politicos. Să nu-i supărăm cumva pe cei mai puternici decît noi. Vai, să nu ajungem de rușinea satului planetar, precum bagabonții de unguri sau de polonezi sau de sîrbi. Să ne cunoaștem lungul nasului. Să-l lăsăm pe Orban să se plimbe prin România ca Vodă prin lobodă. Că doar e Transilvania lui, nu-i așa? Să nu punem condiții ucrainienilor, cînd discutăm de drepturile românilor din Ucraina. Și canalul Bîstroe, gratis și ecologic. Dacă-i nuntă, nuntă să fie. Să nu ne semețim la Comisia Europeană, că noi sîntem elevi silitori, premianți, nu ca nasoii ăia din fundu’ clasei, care au tupeul să se ia în gură cu doamna dirigintă Ursula von. Elevi silitori, premianți? Da, da. Cum să nu. Adică niște lași și niște tocilari și niște fricoși. O să fie bine. Această matrice valorică a poporului român, această haină de slugă umilă pe care am îmbrăcat-o în fața stăpînilor noștri, ne vine foarte bine. Ne cade perfect, ca turnată. Și o s-o tot purtăm de-aici încolo, cum duce melcul casa. Pînă o să ne vărsăm cu toții într-alte nații, mai cu tupeu, mai cu îndrăzneală. Și o să devenim cu toții peste secole italieni și spanioli și unguri și ditamai europenii fără de identitate. Ce ne trebuie nouă Transilvania? Ce ne trebuie nouă Delta Dunării? Ce ne trebuie nouă Insula Șerpilor? Ce ne trebuie nouă autonomie energetică? Ce ne trebuie nouă suveranitate? Ce ne trebuie nouă să fim români? Hai, nu vă mai îmbătați cu apă rece. Nu vă mai păcăliți singuri. Nu sîntem toleranți. Sîntem doar decît fricoși. Și lași. Și slugi. Tremură carnea pe noi ca pe iepuraș cînd vine ursul și-l întreabă “Mă, ție-ți pică părul?” “Da, nene urs, îmi pică părul”. “Ei, și ce dacă…” Știți care e definiția bunătății? E bun cu adevărat acela care poate să facă răul, dar se abține în mod conștient să nu-l facă. E alegerea lui să fie virtuos. Are puterea să decidă. Altminteri, nu ești nici bun, nici tolerant, ci pur și simplu neputincios. Un lache flaușat. Un fricos. Un laș și o slugă care-și linge rănile ontologice amăgindu-se cît de tolerant și de virtuos este. Luați-l de pe mine, că nu știu ce-i fac. Ce să-i faci, mă? Ce să-i faci? Tu nu vezi că nu ești în stare să faci nimic, băi lache? Așa și cu poporul român. Nu e în stare să turtească nici măcar un gîndăcel de stepă. Nu e în stare nici să-și păzească granițele, nici să-și împuște urșii. Drept urmare își închipuie că e neprihănit, plin de virtuți, ecologist, tolerant, înțelept și cel mai foarte perfect. Pe naiba. Nu e decît
Show more ...
Nu sîntem toleranți, sîntem doar decît fricoși
Fie că e vorba despre cîntări de imnuri secuiești la felurite evenimente sportive, fie că ne atrag atenția recentele declarații ale premierului Ungariei Viktor Orban făcute pe pămînt românesc, fandacsia e scoasă de la cuptor și reșapată numa numa, servită caldă spre consum estival. Unii le consideră provocări. Alții le consideră expresii ale dreptului la […]
5 922
52
Cît despre noi? Ce pot spune despre noi, despre relația noastră autentică, sinceră, ca de la sociolog la aproape civil, doi prieteni inteligenți, dar triști? Un fleac. Ne-au ciuruit. And when you lose control, you’ll reap the harvest you have sown. So have a good drown as you go down all alone, dragged down by the stone. Cîte sticle de Sangiovese ziceai să aduc? Sau mai bine vii tu la mine, că am balconul plin de sticle de vin, încă nedesfăcute? Am vin imperialist, deosebit, scump, de-ăla de bea pînă și Bill Gates. Numa bun de desfăcut într-o asemenea
Show more ...
Dragul meu prieten aproape civil - Strictsecret.ro
– Mă, un singur lucru nu înțeleg. De fapt, îl înțeleg, dar tot mă enervează. Mă, de ce a fost nevoie să se întîmple acum? De ce avem noi ghinionul ăsta?
913
4
Da, dragul meu prieten aproape civil. Ai dreptate. Avem ghinion. Generația noastră de sărăntoci aspiraționali a băgat capul în sala de mese, a apucat să miroasă mîncarea cea gustoasă, și-atît. Cînd să ne așezăm și noi la masă, la ospăț, gazdele ghiftuite au decretat: gata cu festinul, intrăm în post. Am mîncat prea mult, ne-am îmbuibat, acuma post și rugăciune. De-aia premium, ecologică. Și pentru noi, sătuii și privilegiații istoriei. Dar mai ales pentru voi, sărăntocii. Să nu care cumva să faceți greșeala să vă îmbuibați și voi. Că uite ce ficat albastru avem, de cînd sîntem stăpînii lumii. N-are rost să deveniți și voi stăpîni. Lăsați-ne doar pe noi să ducem această grea, ah cît de grea povară. Chinezii nu acceptă această harneală. Nici indienii. Nici brazilienii. Nici rușii. Nici iranienii. Acuma, mai nou, au început să zică pa clubului Soros și turcii, și argentinienii, chiar și arabii saudiți. Trec cu toții de partea cealaltă, de partea jumătății mari de planetă, unde încă e voie să îndrăznești să-ți dorești să fii bogat și îmbuibat și stăpîn să mergi cu mașina cu benzină, cu motor turbo. Însă noi, în bicisnicia noastră, ca un cîine jigărit de la marginea Imperiului, sîntem deja prinși ca musca în chihlimbarul istoriei, captivi planului de salvare a gîndăcelului de stepă. Și a intratului într-un virtuos post social de remedievalizare. Da, dragul meu prieten aproape civil. Măi P. măi, mama ta de civil. Și tu ai contribuit, cu slabele-ți puteri, la această dependență a țării noastre de stăpînii globaliști. Le-ai suflat o meserie întreagă în pînze. Și tu, pe persoană fizică. Și tot sistemul din care faci parte. Iar acum, cînd vezi că de fapt o să suferim cu toții, și civili, și non-civili, a dat tristețea peste tine. Așa se întîmplă, dragule, cu voi ăștia, cu sec… Pardon, cu aproape civilii. Încep prin a fi entuziaste cozi de topor globaliste, tineri și vîrtoși și naivi dulăi de pază ai Imperiului în aceaste gubernii aproximative de margine de Imperiu, recent achiziționate, care se lasă greu călărite. Și apoi, cînd ajung spre termenul de expirare, cînd nu mai au putere și încep să fie înlocuiți de noile generații de dulăi entuziaști, dau remușcările peste ei. Devin încetul cu încetul, pas cu pas, cum ar zice stăpînul tău vremelnic guvernator, niște triști și dezamăgiți patrioți naționaliști, primitivi și medievali. De la Liiceanu la Vadim Tudor în trei pași, cinci avansări și treizeci de ani de meserie aproape civilă. Cariera voastră explicată pe scurt, într-o frază. Hai, lasă, P. Nu mai plînge la unu noaptea, să mă ții o oră la telefon, să-mi spun cîtă dreptate am, de fapt. Lasă, că prea încingi firul. Prea consumi minutele din roaming. Hai, lasă, că o să fie bine, o să se rezolve lucrurile cumva. Știi prea bine că te înțeleg și că-mi ești prieten. Dar hai să vorbim față în față, la ore mai rezonabile, cu o sticlă de vin în față, nu ca nebunii la unu noaptea. Vii tu înapoi în țară, să ne remedievalizăm împreună. O să fie bine. Vom bea încet și trist, în amintirea vremurilor în care tu erai tînăr și șpion, iar eu tînăr și prost. Vom ridica inutile ode vremurilor în care aveam voie să mergem în Alonissos și cînd visam că o să ajungem în Islanda, Argentina, Japonia și Bahamas. Mai ales în Argentina, să călărim prin pampas, ca niște grinco de pseudo-gauchos ce sîntem: grași și melteni și puhavi și aspiraționali. Da, dragul meu prieten civil. Aproape civil. O să vii înapoi în țară. Și o să jelim o lume pe cale să apună, la o sticlă de Sangiovese. Poate chiar două. Poate chiar patru. Cinci… Hai, că o să fie bine. Copiii noștri o să fie spălați pe creier să salveze gîndăcelul de stepă, să-și accepte condiția de slugă entuziastă. Deja au început să aibă creierele netede. I-au educat noi liiceni ai acestor vremuri cum trebuie. Își închipuie deja că vor salva ei lumea, le fel cum ne-am amăgit că o salvăm și noi, la vremea noastră. O să fie bine. O s-o salveze numa numa.
Show more ...
1
0
Mă uit la un concert Pink Floyd de la sfîrșitul anilor ‘80. 1988, mai precis. Erau deja niște ani buni de cînd nebunul de Roger Waters se certase urît cu restul trupei, își făcuse bagajele și o luase pe calea unei cariere solo – cît se poate de succes, de altminteri. David Gilmour rămăsese să ducă stindardul Pink Floyd mai departe. În formula fără Waters, ceilalți trei pinkfloidiști au scos repede un album, The Delicate Sound Of Thunder, pe care îl tot promovau în respectiva serie de concerte. La vremea aceea, la sfîrșitul anilor ‘80, începutul anilor ‘90, plecarea lui Waters și noul sound Pink Floyd păreau pentru tinerii de noi de atunci o cădere în păcat și în mediocritate. Cum poate să întineze Gilmour nobilele idealuri ale unei trupe atît de perfecte? După seria colosal de perfectă de albume începută cu The Dark Side Of The Moon și continuată neîntrerupt pînă la The Final Cut, cum de poate acum să vină cu un asemenea album atît de fleașcă, cu o asemenea pastișă? Mai mult de-atît, cum poate să țină concertele astea atît de comerciale, de mecdonaldizate? De ce cîntă el piesele Pink Floyd, și nu Waters? Waters e inima Pink Floyd, el e spiritul și angstul și geniul. Gilmour, leave the kids alone… Așa gîndeam atunci, în superbia mea de tefelist necruțător și tînăr și naiv. Între timp, lucrurile
Show more ...
To catch up with the sun but it’s sinking - Strictsecret.ro
Mă uit la un concert Pink Floyd de la sfîrșitul anilor ‘80. 1988, mai precis. Erau deja niște ani buni de cînd nebunul de Roger Waters se certase urît cu
501
2
Nu avem drept de proprietate asupra pămîntului. Ci doar vremelnic drept de folosință. Doar dacă ne pasă. Doar dacă ne străduim. Continua strădanie, care face cît un act de proprietate. De-abia acum înțelegem cuvintele amerindienilor, ăia cu pene în cap, cuceriți de americani, care spuneau că nu e pămîntul al nostru, ci noi sîntem ai pămîntului. Corbul și ursul vor veni să împlinească propaganda useristă, care spune că proprietatea e un moft. Cît și cerințele Uniunii Europene, care ne solicită să punem deoparte 4% din terenul agricol pentru natură. Ha! Doar patru la sută? Ești copil? Noi la Telega deja am pus deoparte peste 40% pentru urși și pentru corbi și pentru mițorlani. Am depășit cu mult planul multicincinal al Republicii Federative Sovietice Uniunea Europeană. Am abandonat pămîntul, l-am retrocedat spre folosință adevăraților stăpîni, corbii și fagii și urșii și paltinii și jderii. Noi ne-am retras din proprietate. Noi intrăm în pămînt, și astfel devenim ai pămîntului. Patru la sută oase, restul istorie. O să fie bine. O să ne placă. E cam rece, dar face bine la aroganță. Aroganța de a crede că pămîntul e al nostru, și nu
Show more ...
Patru la sută oase, restul aroganță
Romania, Sociology, Turambar, Random funk, Mirel Palada
981
2
Ce se întîmplă cînd clamezi dreptatea și dintr-o dată dreptatea se schimbă, cu legea în mînă? Zilele astea, susținătorii necondiționați ai avortului urmează să simtă asta pe pielea lor, fix în inima imperiului progresist. În Statele Unite ale Americii. Nu mai spun că asta se întîmplă și în alte locuri din Occidentul progresist, bunăoară în Polonia. În tot soiul de colțuri din lume unde pînă acum progresiștii au clamat cu aroganță o dreptate fără de rest, fără de prihană, fără de îndoială, dintr-o dată roata istoriei dă semne că se învîrte. Și binele lor proiectat cu de-a sila asupra unei majorități tăcute și conservatoare începe să li se întoarcă împotrivă, cu asupra de măsură. Din hăituitori devin hăituiți. Din vînători, vînat. Pînă acum îndeseau cu de-a sila pe gîtul primitivilor toate progresele științei și civilizației. Acuma, majoritatea tăcută, primitivă și medievală scuipă călușul îndesat în gît și-și arată furia și resentimentul. Totul, evident, în numele democrației. Că așa e corect. Dacă decenii la rînd sorosiștii au făcut ce-au vrut, au clamat perfecțiunea morală cu democrația în gură, acuma tot cu democrația în gură li se închide gura. Nu spun că e bine. Nu spun că e rău. Personal, îmi doresc cît mai multe libertăți. Și mie. Și celorlalți, ca să fiu consecvent. Inclusiv libertatea de a greși și de a face tîmpenii cu corpul meu. Drept pentru care, inevitabil, trebuie să accept această libertate și celorlalți, chiar dacă mi se pare că greșesc. Consider că, de cele mai multe ori, modulo viol și alte excepții genetice, femeile greșesc cînd fac avort. Greșesc și fizic, și moral. Dar au dreptul să greșească, să facă ce vor cu corpul lor. Inclusiv cu acel boț minuscul de viață pe care ele l-au creat în pîntecul lor. Da, așa e. Primitivii de medievali conservatori credincioși au dreptate. Avortul e o crimă. Dar la fel de adevărat este că libertatea asupra corpului tău este sfîntă. Și că oamenii au dreptul să greșească, să fie liberi, cu toate consecințele lor. E o dilemă groaznică, una din marile sfîșieri morale ale zilelor noastre. O dilemă ce eu consider că trebuie soluționată în spiritul libertății. Chiar dacă femeile greșesc. Vălul ignoranței aplicat asupra acestui subiect ne înclină să fim de partea celor care-și doresc dreptul asupra corpului lor. E foarte greu să acceptăm că greșim. E foarte greu să acceptăm că, poate, nu sîntem perfecți. Că, poate, perfecțiunea pe care ne străduim s-o proiectăm asupra celorlalți nu este chiar perfectă. Că, poate, facem mai mult rău. Tefeleii progresiști urmează să simtă pe pielea lor greșeala de nu se fi gîndit la vălul ignoranței atunci cînd au fost decenii la rînd vehemenți și au încercat să îndese cu de-a sila perfecțiune progresistă pe gîtul primitivilor de conservatori. Istoria li se întoarce în freză, with a vengeance. Orice revoluție conține în inima sa un sîmbure de contrarevoluție, care mai devreme sau mai tîrziu explodează, alimentat de abuzurile impunerii perfecțiunii militante. Îmi pare rău pentru ei. Oamenii nu învață decît din greșeli. Sorosiștilor, știu, e greu să fii de partea proastă a istoriei. De partea proastă a vălului ignoranței. De partea proastă a
Show more ...
De care parte a putimii ești? - Strictsecret.ro
În 1971, în cartea sa A Theory Of Justice, filosoful John Rawls a introdus conceptul de poziție originară, sau poziție inițială, primordială. Conceptul e
936
5
Ați înțeles dilema, pufoșii mei tefeliști și progresiști? Cînd vă convine vouă, puteți impune restricții. Fumătorii sînt primitivi și medievali și atunci trebuie să luați voi decizii în locul lor. Că sînteți voi perfecți și înțelepți și știți voi mai bine cum să-și trăiască viața bestiile de fumători. Nu contează că le afectați libertatea. Dă-o dracului de libertate. Să fim responsabili social. Păi atunci să fim responsabili social și să o dăm dracului de libertate și cînd nu vă convine vouă. Și la avort. Și la mers la război. Și la libertatea de expresie iresponsabilă. La tot soiul de chestii tefeliste la care vă rostogoliți pe jos în chinuri, pe preșurile Parlamentului, dacă vi se îngrădesc libertățile. Iete că pe unele subiecte, dintr-o dată, sînt și alții care clamează că știu ei ce e mai bine și pentru voi, și pentru societate. Și care, și mai important, au ajuns să dețină în mînă coada de topor a puterii și a abuzului în mod legal. Și care, ce să vezi, tocmai v-au dat la bubă și v-au interzis să faceți ce vreți voi pe lumea asta. Repet. Nu sînt de acord cu îngrădirea avorturilor. Cum, de altfel, nu sînt de acord cu multe îngrădiri. Am scris acest articol enervant doar ca să vă pun oglinda în față și să vă forțez să fiți consecvenți, să faceți niște silogisme și să suportați consecințele progresismului vostru plin de dorință de inginerie socială. Ați vrut inginerie socială? Na de-aici inginerie socială. Na de-aici restricții. Na de-aici îngrădiri de libertate. R-ați ai dracu’ cu îngrădirile voastre, că prea vă place să îngrădiți libertatea oamenilor. Na, să vedeți și voi acuma cum e să
Show more ...
Fumezi, nu futezi, vremea libertății trece - Strictsecret.ro
Zilele astea un urlet de indignare a cuprins tefelimea progresistă internațională. Bestiile de medievali de la Curtea Supremă de Justiție din America
679
3
PSD-ul a ajuns mai jenant în milogeala sa sistemică chiar și decît USR. Naționaliștii nu contează, nu vor fi niciodată primiți la putere, vor fi demonizați și tăvăliți și izolați. Nu mai există partide cărora să le acord vreo șansă. Nu mai merită nici unul. Consider că nu mai are rost să-mi irosesc energia și timpul să-mi mișc hoitul pînă la secția de votare unde sînt arondat. Democrația oricum nu mai există. Votul oricum nu mai contează. Sistemicii cu grade pe umeri și în gînd au ajuns deja să controleze pe față puterea în România. De ce să-mi mai bat capul? De ce să mai mă chinui, să investesc emoții și speranțe într-unii care inevitabil mă vor dezamăgi, vor juca alt joc decît cel pentru care i-am trimis în Parlament? Este cazul, dragii mei medievali retrograzi și obscurantiști, de un mare hai sictir care să cuprindă țara mai ceva decît chemarea la lichide seminale care a trecut prin mulțime cum trece vîntul de vară prin lanul de secară. Îmi voi cumpăra o pungă de semințe, voi sparge bomboane agricole cu dispreț, voi scuipa cojile de la balcon, în cea mai degradantă atitudine posibilă, specifică mitocanului de cîmpie, și voi admira felul în care voi vă prefaceți că votați, iar ei se prefac că ar conta în vreun fel. Da, știu. Am deja prieteni care să-mi atragă atenția. Nu e bine, coane Mirele. Nu e bine. Vor cîștiga cei care își mobilizează mîna de pătimași. Vom fi conduși de o minoritate nereprezentativă. Nu e bine. Așa, și? Păi pînă acum nu a fost la fel? Nu tot de o minoritate nereprezentativă sîntem conduși? Ăia din Parlament nu se duc oricum degeaba în sala aia mare și solemnă și inutilă, să se prefacă a fi utili, cînd ei de fapt doar își iau dragele de pensii speciale? Păi nu e de atîta timp dictatură din ce în ce mai puțin mascată? Păi nu sistemii conduc, nu ei pun președintele, în ciuda a ceea ce s-a votat? Nu ei pun primari prin furt transparent, documentat de saci de voturi, în urma cărui furt dovedit nu s-a întîmplat nimic, dar absolut nimic? Și acuma mai numără Miliția voturile alea de la Sectorul 1, prefăcîndu-se că apără legea. Apără pe
Show more ...
795
3
Știți care este cel mai mare ucigaș al vremurilor noastre? Nici războiul, nici teroriștii, nici Greta Trotineta sau încălzirea globală, nici rușii, nici crocodilii. Nici unul din vinovații de serviciu vînturați zilnic la televizor nu ne afectează viața decît în proporții minuscule. Principalii trei ucigași ai zilelor noastre sînt niște criminali prozaici, moi, blegi, care ne rod tăcut mațele pe dinăuntru. Ei se numesc boli cardio-vasculare, cancer și diabet. Toate trei boli de oameni îmbuibați, specifice țărilor dezvoltate. Știți cum acționează cancerul? Încet. Plictisitor de încet. Pe nevăzutelea. Știți cum vine diabetul? Enervant de insidios. Nici nu-ți dai seama. Știți cum se moare de inimă? Nu simți nimic pînă simți totul. Și pe urmă gata. Știți cum moare un popor? Enervant de încet. Plictisitor de banal. Așa cum moare poporul român zilele astea, fix sub ochii noștri desensitivați de atîta isterie zilnică. Cîte un sat pe zi. Cîte o generație de mediocri pe an. Cîte o hoardă de dezamăgiți pe sezon. Banal. Enervant de banal. Apocalipsa cea moale. Moartea lentă, banală. Cancerul poporului. Diabetul voinței sociale. The world will end not with a bang, but with a whimper. Banalitatea căderii în mediocritate. Banalitatea pierderii voinței unui popor. Mare lucru. Un fleac: alt popor care se duce la groapa de gunoi a istoriei. La cîte au dispărut pînă acum de pe fața pămîntului, unul în plus nici nu se mai pune. Cine să le mai ție socoteală… Nu uitați, dragi compatrioți isterici. Un popor nu moare ca în filmele de la Hollywood, în explozii colorate și în zvîrcoleli cataclismice. Nu e film de acțiune, cu supereroi. Ci film de-ăla enervant, de artă, în care camera se mișcă încet și actorii au fețe pompoase. Un popor moare pe tăcutelea, încet, plictisitor de încet. Not with a bang, but with a whimper. O să fie bine. O să ne placă. Precum la cancer, cînd îi dai muribundului morfină în vene și-i șoptești liniștitor la ureche “O să fie bine, nu plînge, o să fie bine, hai că nu mai doare deloc”, la fel și poporul român. Îi dăm un pic de morfină de divertisment. Îi șoptim în ureche că o să fie bine, că
Show more ...
1 175
9
Mă uit la afișe. Da, am citit bine, nu mă înșală privirea. Pe ambele foi scrie același lucru. Un text scurt, o frază simplă. “România, trezește-te!”. Font simplu, hîrtie albă, fără alte zorzoane. Doar aceste cuvinte. Ah, Doamne, mulțumescu-Ți. Mi-ai dat subiect de articol săptămîna asta, că și-așa nu știam ce să scriu pentru gazetă. Auzi tu: România, trezește-te! Un strigăt mut, o indignare mediocră, tipărită mediocru pe niște foi mediocre de hîrtie scoasă la imprimantă. O imprimantă inevitabil mediocră, de apartament. De-aia de se strică atunci cînd ți-e lumea mai dragă. Nici măcar n-au făcut fontul suficient de mare, să acopere cum trebuie spațiul disponibil. Ce font mediocru. Ce afiș mediocru. Ce strigăt mediocru, inutil. România, trezește-te! Din ce să se trezească, bre? Nu-i vezi cît de placizi sînt? Nu-i vezi cum își duc viețile mai departe, fără mari angoase, fără mari răvășiri existențiale? La cine strigi, bre fereastră mută bre? Nu vezi că nu te bagă nimeni în seamă? Nu vezi că sînt singurul blambec idealist care catadicsește să te citească? Nu vezi că toți ceilalți trec impasibili pe lîngă tine, fără să ridice privirile, fără să le pese? Inevitabil, cuvintele imnului îmi răsar în minte. Deșteaptă-te, române din somnul cel de moarte, în care te-adînciră... Pleacă, bre, de-aici, cu prostiile tale. Nu se deșteaptă nimeni. Le convine situația. Călduță. Mediocră. Las-o, mă, așa, cum a căzut. Las-o la punctu’ mort. Cuvintele afișului reverberează peste secole cu îndemnurile imnului nostru. Golite de conținut, rumegate solemn și plictisit ori de cîte ori avem cîte un eveniment la care se cuvine să-l cîntăm. Nimeni nu dă atenție conținutului. Ce înseamnă cu adevărat acele cuvinte. Toți le molfăim cuviincioși, cu fețele fleașcă, încercînd să ne ascundem stinghereala ori plictiseala. Așteptînd să se termine minutul de penibilitate. Unii dintre noi nici nu ne mai aducem aminte versurile, dăm mărunt din buze, minînd că le știm. Deșteaptă-te, române, din somnul cel de... Pe naiba. Nu ținem cont de cuvinte. Să cînte muzica, să se termine imnul. Hai să-l actualizăm, căci oricum nu
Show more ...
România, trezește-te!
Romania, Sociology, Turambar, Random funk, Mirel Palada
1 021
0
Acele urlete din serialul The Expanse sînt tulburător de asemănătoare cu cele auzite zilele astea în înregistrările pirat care au scăpat de cenzura chineză și care acum fac înconjurul lumii. Ce pînă acum doi ani de zile ni se părea un science fiction cam tras de păr, așa cum sînt de regulă mai toate poveștile science fiction, iată că acum încetul cu încetul devine realitate prozaică. Avem de-a face cu un behemot de putere care e în stare să închidă nu doar o mînă de oameni, ci ditamai orașul de douăzeci de milioane de locuitori. Da, ochii nu vă joacă feste. Ați citit corect. Șanghaiul are 26 de milioane de locuitori. Doar decît 26 de milioane. O dată și jumătate cît toată populația României, dacă ții cont de cele 4 milioane de români plecați peste hotare, care însă în statisticile oficiale încă mai sînt numărați ca fiind pe teritoriul țării. Voi vă închipuiți ce înseamnă să încui în case 26 de milioane de locuitori? Și asta doar în Șanghai. Mai sînt și alte orașe supuse zilele astea carantinei severe. Per total, populația chineză băgată la bulău este mult mai mare. Cel puțin 100 de milioane de oameni. Imens. Se sparie gîndul. Nici nu putem să ne imaginăm o asemenea mărime. E dincolo de capacitatea noastră de înțelegere. Un simplu număr abstract. Există pe lumea asta un sociolog, mare sociolog, Michael Mann, care în ultimii treizeci de ani a dat seamă de felul în care puterea statului crește pe parcursul istoriei. Michael Mann ne scoate în evidență felul în care puterea statului devine pe parcursul istoriei din ce în ce mai extinsă. Prezintă o capacitate de proiecție a puterii în colțuri din ce mai îndepărtate. Și totul datorită dezvoltărilor tehnologice. De la cele mai vechi și mai banale pînă la cele mai recente și mai complexe. Mîna lungă a puterii care în ziua de azi te ajunge oriunde. Prin tot sistemul tehnologic pus la punct, de la baze de date la camere de luat vederi la mașinării care te prind la mașinării care te controlează, fie pe tine direct, fie resursele de care ai nevoie. Pînă la, cel mai recent, drone care îți urlă duios: cetățeni, înfrînați-vă dorința de libertate. Ce se întîmplă zilele astea în China va deveni, încetul cu încetul, normă de funcționare a statului pe tot cuprinsul globului. Justificări și pretexte se vor găsi foarte ușor. Întotdeauna restrîngerea de libertăți va fi clamată în scopuri nobile. Întotdeauna se va găsi un gîndăcel de stepă și niște dușmani necesari. Propaganda va funcționa fără de greș. Tehnologia va ajuta propaganda. În oglindă, întotdeauna cei care se vor împotrivi strîngerii de șurub vor fi demonizați. Etichetați de către necesara propagandă drept vetuști, medievali, anacronici, penali, corupți, teroriști. Și, la fel de inevitabil, întotdeauna majoritatea populației va pune botul fără mari bătăi de cap la acest narativ. Oile placide s-au așternut la iernat... Societatea, pe baza priceperii din ce în ce mai eficiente a tehnologiei, va deveni din ce în ce mai militarizată. Uitați-vă la noi, ce ușor s-a trecut de la pretenția de democrație la guvernare militară aproape pe față. Fără să zică nimeni nici pîs. Și e de-abia începutul. Și nu se întîmplă doar în România. În toate statele dezvoltate există aceeași tentație a lepădării de democrație și a trecerii la un regim militar din ce în ce mai pe față. De ce? Simplu. Pentru că se poate. Tehnologia ajută. Camere de luat vederi. Baze de date. Heblul care poate fi oricînd tras peste regiuni întregi. Mașini de-alea complicate care să împrăștie rebelii. Și roboți care merg deja singuri și sînt foarte eficienți în a impune puterea statului. e era pe vremuri literatură science fiction se transformă încetul cu încetul în prozaică literatură administrativă. Romanele devin manuale de aplicare a poftei behemotului. Noi al lui Evgeni Zamiatin. Minunata lume nouă al lui Aldous Huxley. 1984 al lui George Orwell. Biete fișe tehnologice de implementare a măsurilor de control social. War is Peace. Freedom is Slavery. Ignorance is Strength.
Show more ...
1 124
3
Cetățeni, controlați-vă dorința de libertate. Sloganul lumii care va să vie. Genial. Doar decît genial. Și inevitabil. De pe micile ecrane, în curînd direct în viața noastră de zi cu zi. O să fie bine. O să vă placă. Slavă Domnului că generația noastră n-o să mai apuce vremurile alea. Hai, că mă duc să dau foc la grămada de frunze uscate. Și pe urmă o să-mi aprind o țigară și o să mă
Controlați-vă dorința de libertate
Romania, Sociology, Turambar, Random funk, Mirel Palada
1 160
6
Iată cum nevoile sociale se pot schimba brusc. Mai ales dacă e voie de la stăpînire. Iată cum solicitări sociale care pînă recent erau puternic respinse de clasa conducătoare au ajuns să fie revalorizate. La fel precum Cîțu a fost schimbat în doar șase luni de zile și transformat în discursul oficial din cel mai important lider regional într-o amărîtă de fosilă politică, la fel identificăm în vocea propagandei termeni de care uitasem complet. O necesară recuperare terminologică și ideologică. Un discurs care n-a mai fost auzit în gurile oficialităților din îndepărtații ani ’80. Idei care pînă recent fuseseră puternic demonizate. Tot soiul de expresii care nu credeam că vor mai fi folosite vreodată în propaganda oficială, dintr-odată le auzim rostite cu gura plină, mestecate cu entuziasm de către Cioloș, de către Radu Tudor, de către vașnicii reprezentanți ai puterii sistemice. “Sistem energetic”. Autonomie alimentară”. “Producția de cereale la hectar”. “Export de grîne”. “Necesitatea irigării terenurilor agricole”. “Femeile să aibă grijă de copii”. “Bărbații sînt obligați să meargă la război”. “Să ne rugăm pentru pace”. “Să ne rugăm pentru victorie”. “Cărbune”. “Națiune”. “Independență”. E clar. S-a modificat schimbarea. Sîntem martorii unei fabuloase volte normative. Ce era aspru înfierat acum trei luni acuma, dintr-o dată, și-a croit drum înapoi în discursurile solemne ale mai marilor zilei. Four legs good, two legs bad. War is Peace. Freedom is Slavery. Ignorance is Strength. Era un film ideologic pe vremuri. Îi
Show more ...
991
9
Așa se întîmplă și în România. Știți cum scrie la Biblie? “Căci celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua şi ce are.” Marcu 4:25. La fel și cu orașele. Cele care au deja oameni, vor primi și mai mulți. Cele care n-au, vor deveni din ce în ce mai mici, mai lipsite de putirință, pînă se vor stinge. Un soi de aglomerare gravitațională, ca în fizica spațiilor foarte mari, la nivelul universului, unde materia atrage materie, iar restul devine spațiu gol. Nu te poți lupta cu acest fenomen. Oricîte politici publice ai face, vor fi frecție la picior de lemn. Nu vei convinge telegenii să se întoarcă la Telega, poate doar la bătrînețe, să moară acolo, cum probabil vom face noi. Singurul lucru pe care îl poți face e să îndulcești suferința. Remedii paleative. Precum la bolnavii de cancer, trebuie să tămăduiești durerea satelor pe cale de depopulare. Ce se poate face? Care sînt acele alifii de tămăduire socială pe care le poți aplica acestor sate pe cale de dispariție? Cum folosești banii, mereu prea puțini, cu cap, fără să-i risipești, fără să te lupți cu inevitabilul, cu taifunul, cu avalanșa, cu gaura neagră? Ai trei tipuri de oameni cărora să li te adresezi. Trei tipuri de politici publice. În primul rînd, cei care încă n-au plecat, căci sînt prea tineri. Copiii, viitorul țării. Viitorii spanioli și italieni și englezi, evident. Căci vor îngroșa în curînd rîndurile celor care vor pleca din Româia. Cei care nu știu cum să facă să plece mai repede de acolo, de la sat. Lor trebuie să te dai peste cap să le asiguri o școală cît de cît decentă. Principala problemă a educației în România este de departe lipsa de viitor educațional a copiilor de la țară. Un procent din ce în ce mai redus de copii de la țară ajung să mai facă studii superioare. S-au dus vremurile comunismului, cînd noi, copiii de la țară, aveam parte de o educație aproape egală cu a celor de la oraș și aveam șansa să mergem la facultate. În al doilea rînd, cei care nu mai au unde pleca, pentru că sînt prea bătrîni. Adică fix părinții noștri. Cei pe care nu-i mai poți ajuta decît să aibă o bătrînețe decentă, căci le-a cam trecut viața. Cei care nu mai au unde să se ducă decît să pună flori la cimitir, pregătindu-și culcușul în care în curînd se vor culcuși, spre veșnică odihnă, căci prea au obosit în viața asta. O altă nedreptate strigătoare la cer o reprezintă ideologia dominantă a zilelor noastre, care îi consideră oameni cu adevărat doar pe cei care sînt productivi. Restul, niște lest de care nu știm cum să scăpăm, cum să-i băgăm sub preșul statisticilor convenabile. A treia categorie căreia statul poate să-i ofere ceva este a acelei minorități productive care a ales să rămînă, totuși, la sat, nu să-și pună coada pe spinare, să fugă în Spania sau în Italia sau în Anglia, spre o viață mai bună. Aceștia trebuie ajutați mai ales să facă față tăvălugului de productivitate agricolă a străinilor. Tăvălug generat de capitalul de care producătorii agricoli străini au parte, dar mai ales de subvențiile mai ridicate pe care aceștia le primesc, mult mai mari decît cele primite de agricultorii noștri. Evident că statul român nu va face nimic din ce v-am spus eu aici. De ce? Pentru că n-are nici curaj, nici interes. Preferă să îmbrățișeze ideologia nazisto-liberală de tip laissez faire. Piața să aranjeze totul. Da, cum să nu. Piața aranjează mereu lucrurile. Și mereu în favoarea celor cu bani. De-aia Franța are politici agricole protecționiste, iar statul francez nu știe cum să își bage degetele în agricultură, să o sprijine, să-și cumpere pacea socială. De-aia și Spania își permite să intervină acolo unde consideră de cuviință. La fel și Germania, și Danemarca, și Italia, și Austria. Toate aceste state au politici agricole clar intervenționiste. De ce? Pentru că ei sînt niște protecționiști medievali, la care n-a ajuns încă marele mesaj de înțelepciune pe care îl tot propăvăduie politicienii noștri progresiști în România: cei de la țară nu
Show more ...
923
7
Am uitat de apa caldă a lui Nicușor? Unii da, alții se mai spală și acum cu ea. În fiecare zi. Am uitat de autostrăzi? Doamne, cît de repede am uitat. Am uitat de MCV și de toate aroganțele mîrlănești ale lui Băsescu? Cum să nu. Dacă-i ordin, cu plăcere. Am uitat de tăierea salariilor? Ce să facem noi cu salariile? N-avem ce face. Deci am uitat. Am uitat de Ordonanța Treișpe sau Paișpe sau ce număr avea ea acolo? Evident că am uitat. Am uitat de erata dată noaptea ca hoții, privind populația României, să nu care cumva să se valideze Referendumul de demitere a lui Băsescu? Evident că ați uitat. În momentul doi ați și uitat. Am uitat de trei mii de voturi la Paris, record mondial, realizat de necesarul de dom’ ambasador obiectiv, dar neutru? Evident că am uitat. De ce ne-am mai aduce aminte. O prostie. Un fleac. Ne-a ciuruit. Am uitat de cimitirele închise cu lanț, să nu intre virusul în ele cumva? Dar de morții îngropați în saci negri de plastic, am uitat? Doamne, cît de repede am uitat. Doar taximetristul de alaltăieri, care-mi povestea cum l-a îngropat pe taică-su în sac negru de plastic, se încăpățînează să nu uite. Un izolat. Un nereprezentativ. O să uite și el. Am uitat de bolnavii scoși în miez de noapte, unii proaspăt operați, să se evacueze spitalul? Evident că am uitat. De fapt, nu ne-a păsat niciodată. Am uitat de babele pupătoare de moaște, care se tîrăsc pe coate în jurul bisericii și fac frigul la Sfînta Paraschieva? O să ne aducem aminte cînd ne aduc aminte formatorii de opinie. Stați liniștiți, ăsta e un subiect care e încă util. Am uitat de sacii cu voturi în care umblau o candidată politică, bebelușa din Guadelupa, și un distins procuror? Evident că am uitat. Nici Miliția n-a mai zis nimic de acel dosar penal. De ce ar zice? Nu s-a întîmplat nimic. Fake news. O prostie de imagini neclare, nu se
Show more ...
Am uitat?
Romania, Sociology, Turambar, Random funk, Mirel Palada
1 329
9
Păi dacă banii sînt singurii care contează pe lumea asta, de ce acuma, hodoronc-tronc dintr-o dată trebuie să cumpăr scump, nu ieftin? Pînă acum mi se tot băga în cap că e moral să cumpăr ieftin. Hai să nu modificăm schimbarea. Hai să rămînem consecvenți și raționali. De ce trebuie să accept să mi se bage pe gît ideologia neo-liberală atîta timp cît avantaja multinaționalele, iar acum să renunț dintr-o dată la această logică a eficienței, să schimbăm cu 180 de grade? Ce era bun ieri azi e rău, și pe dos? De ce trebuie să schimbăm în mod constant regulile jocului? De ce trebuie mereu să vină alții să-mi spună mie ce e bine pentru mine, ce e rău, ce am voie să fac și ce nu? Dar mai ales, să vină să-mi spună care e interesul țării mele? Cît voiam să sprijinim producătorii locali, nu era bine. Eram făcuți cu ou și cu oțet că țineam cu buticarii noștri. Eram primitivi și naționaliști și ne împotriveam progresului și globalizării. Păi, dacă tot ne-am dat pe brazdă și doar banul contează, hai să fim consecvenți. Să continuăm cu globalizarea. Să cumpărăm în continuare de unde e mai ieftin. Nu voi, occidentalilor necruțător de eficienți, ați predat producția industrială către chinezi, în numele sfintei eficiențe, atîta timp cît v-a convenit și cît v-ați îmbuibat din această externalizare de producție industrială? Nu voi propăvăduiați beneficiile capitalismului necruțător, unde prețul e singurul care contează? Dacă e liberalism și nu contează decît banii pe lumea asta, hai să discutăm doar bani. Geld, pe nemțește. Das Geld Über Alles. Banul mai presus de orice. Nu geopolitică. Nu război. Nu morală. Singura morală care contează e banul. Show me the money, cum îi urla impresarul lui Jerry Maguire. De ce să sufăr eu? Să sufere gîndăcelul de stepă. Să sufere neamțul, americanul, nigerianul, vietnamezul, ucrainianul. De ce să țin cu ucrainienii, cînd nimeni n-a ținut cu noi pînă acum și am fost supți de bani de toți, în numele marii ideologii neo-liberale? Hai, că se poate. Hai, că banul e singurul care contează. Restul? Naționalism medieval. Nu e bine să fim naționaliști. Nu e bine să fim patrioți. Pute. Avem voie să gîndim doar în termeni de eficiență, de bani, de cîștig. Bine. Atunci fiți raționali și arătați-ne banii. Show us the money. Vreți să acceptăm să-i strivim pe ruși? Cu cea mai mare plăcere. Oricum nu-i suferim, deci nici o problemă. Să-i ducem dincolo de Urali. Dar avem o mică problemă. Noi pierdem din războiul vostru. Plătim gazul mai scump, nu mai ieftin. Nouă ce ne iese din asta? Show us the money. Cu cît ne plătiți să fim morali, să ne rugăm pentru sufletele ucrainienilor și să plîngem de suferința batalionului din Azov? Hai, că pentru bani facem orice. Că așa ne-ați învățat: doar banii contează. Plătiți-ne să fim virtuoși. Cum și voi numai pe
Show more ...
Hai să nu schimbăm modificarea - Strictsecret.ro
Au fost vremuri, relativ recente, cînd românii erau rugați de compatrioții lor să facă un mic sacrificiu. Să cumpere de la magazinele și de la
1 609
6
Nu mai există partide cărora să le acord vreo șansă. Nu mai merită nici unul. Consider că nu mai are rost să-mi irosesc energia și timpul să-mi mișc hoitul pînă la secția de votare unde sînt arondat. Democrația oricum nu mai există. Votul oricum nu mai contează. Sistemicii cu grade pe umeri și în gînd au ajuns deja să controleze pe față puterea în România. De ce să-mi mai bat capul? De ce să mai mă chinui, să investesc emoții și speranțe într-unii care inevitabil mă vor dezamăgi, vor juca alt joc decît cel pentru care i-am trimis în Parlament? Este cazul, dragii mei medievali retrograzi și obscurantiști, de un mare hai sictir care să cuprindă țara mai ceva decît chemarea la lichide seminale care a trecut prin mulțime cum trece vîntul de vară prin lanul de secară. Îmi voi cumpăra o pungă de semințe, voi sparge bomboane agricole cu dispreț, voi scuipa cojile de la balcon, în cea mai degradantă atitudine posibilă, specifică mitocanului de cîmpie, și voi admira felul în care voi vă prefaceți că votați, iar ei se prefac că ar conta în vreun fel. Mai contează dreptatea? Mai contează votul? Mai contează democrația? Vă spun eu, dragii mei medievali în căutarea lui Făt Frumos. Nu, nu mai contează. Deci hai să stăm acasă, dacă ne pasă. Cei mai mulți dintre români să știți că deja gîndesc precum mine. Au o scîrbă în ei cît casa. O lehamite de tot ce se întîmplă în jur. Sînt prea tăbăciți, nu mai cred nimic din ce li se vîntură pe la nas, nu mai au încredere în nimeni. Toți o apă și un pămînt. Deci, de fapt, pur și simplu mă alătur hoardelor de nepăsători care privesc cum arde Roma. Să ardă. Merită să ardă. Să nu mai rămînă cărămidă peste cărămidă, să se aleagă praful. Oricum se alege. Deci gata. Deci a se scuti, Mitică. Prea multă fățărnicie. Prea mult fluieră arbitrul doar pentru unii. Kanieț filma. Pe mine m-ați pierdut de mușteriu. Nu mai îmi pasă de politică. Rugby, mai ales din emisfera sudică. Un pic de vodcă, să nu-mi scadă tensiunea. Scris, mult scris – salvarea e doar prin scris, un soi de mîntuire profană. Familie. Prieteni. Poate un pic de mirosit flori, precum taurul Ferdinand. Multe filme, trăiască refugierea în evadare, în fantasmă, în Tinsel Town. Și neapărat ciorbă de burtă. Măcar aia nu și-a schimbat gustul. Încă. Cine va conduce țara? Cei aleși de o minoritate ascunsă, ce își legitimează puterea printr-o altă convenabilă minoritate gălăgioasă, pentru a se mima democrația. Cine va conduce țara? Cine o conduce deja. Cine a condus-o și pînă acum. Nu se va schimba nimic, nu-mi fac griji. Gradații. Înstelații. Instituțiile de forță, pe post de vătafi din partea stăpînilor de afară. Ei au voie orice. Bine. Atunci să se joace în ogradă cum vor ei. Eu o să mă alătur hoardelor de nepăsători pe care îi doare la bască. Să vină useriștii la guvernare. Nu-mi mai pasă. Să faceți muci din țara asta. Nu-mi mai pasă. Să
Show more ...
Am ajuns să gîndesc ca useriștii. Părerea sociologului
Era chiar și o memă, dacă nu mă înșel. Stați acasă, dacă vă pasă. Mă rog, asta era pentru izolarea Covid, să fim responsabili să nu respirăm la mai puțin de 30 de mile marine de orice altă ființă umană, căci Covidul este parșiv și prezintă caracteristici de rachetă continentală, nici nu știi cum respiri […]
1 443
3
E vorba despre felul în care sistemicii de la putere creează crize pentru a le veni mai ușor să pună mîna pe putere și mai ales să o păstreze, nestingheriți de efortul societății de a-i trage la răspundere. Secretul constă în manipularea standardelor publice de evaluare a guvernanței. E simplu. În vremuri obișnuite, lipsite de pericole iminente, lumea are prostul obicei să-și orienteze atenția asupra eficienței și mai ales asupra moralității actului de guvernare. Cuvîntul magic este “accountability”. Adică trasul la răspundere. De ce ați luat decizia respectivă? Cum ați cheltuit banii? Ce soluții alternative aveați? Sînteți siguri că ați ales-o pe cea mai bună? Și, mai ales și mai ales, vestita întrebare: ați respectat legea sau nu? Nasoale întrebări. Miezul nemulțumirii publice, concretizat în morala, constipata, vigilenta mișcare publică din jurul conceptului “anti-corupție”. O bătaie de cap care nu lasă sistemicii să-și facă de cap. Și care, printre altele, și îngreunează mult actul de guvernare, procopsindu-l cu un lest procedural puternic inerțial. Nu mai spun de convertirea sa într-o prodigioasă armă electorală. Kodruța. Kodruța everywhere. Aici intervine necesitatea scoaterii din pălărie a unei convenabile crize. Precum în filmul “Wag The Dog”, cînd se inventează un război de mucava pentru a-l scoate din necaz pe omul politic care stă prost în sondaje, la fel și cu nevoia de a genera o criză continuă. Nici nu scapi de una, că se scoate din pălărie următoarea. Scopul este unul cît se poate de prozaic. În vremuri “excepționale”, regulile pot fi schimbate în mod convenabil pentru cei de la putere. Normalitatea devine stare de alertă. Scrutinul public nu mai este atît de riguros. Emoțiile oamenilor se transformă din
Show more ...
Oile placide față în față cu Doctrina Șocului - Strictsecret.ro
Zilele astea, atenția și emoțiile ne sînt acaparate de războiul din Ucraina. Aproape că nu mai există alt subiect căruia mass media și opinia publică să
1 995
13
Ce se întîmplă în China zilele astea e doar un semn timpuriu al vremurilor care va să vie pe toată întinderea globului. An early warning. A portent of things to come. Azi în China, mîine pe toată Terra. O să ziceți că greșesc. Că doar nasoii de dictatori își pot permite asemenea blestemății de abuzuri. Da, da. Cum să nu. Gîndiți-vă la ce au făcut canadienii cu poporul lor. Canadienii, acest paragon al democrației și respectării drepturilor omului. Da, da. Cum să nu. Drepturile omului cît cuprinde. Sau gîndiți-vă la Noua Zeelandă. Sau la Olanda. Sau la Germania ori Austria ori Italia ori Franța. Toate niște state exemplare, niște lumini ale democrației. Care au călcat în picioare cît ai clipi orice aparență și și-au arătat adevărata față. Putere discreționară. Abuz. “Curat neconstituțional, coane Fănică, dar umflă-l”. Nu uitați, nu vă lăsați păcăliți. Nu există pe lumea asta decît putere și tehnologie. Și propagandă. Ce se întîmplă zilele astea în China va deveni, încetul cu încetul, normă de funcționare a statului pe tot cuprinsul globului. Justificări și pretexte se vor găsi foarte ușor. Întotdeauna restrîngerea de libertăți va fi clamată în scopuri nobile. Întotdeauna se va găsi un gîndăcel de stepă și niște dușmani necesari. Propaganda va funcționa fără de greș. Tehnologia va ajuta propaganda. În oglindă, întotdeauna cei care se vor împotrivi strîngerii de șurub vor fi demonizați. Etichetați de către necesara propagandă drept vetuști, medievali, anacronici, penali, corupți, teroriști. Și, la fel de inevitabil, întotdeauna majoritatea populației va pune botul fără mari bătăi de cap la acest narativ. Oile placide s-au așternut la iernat… Societatea, pe baza priceperii din ce în ce mai eficiente a tehnologiei, va deveni din ce în ce mai
Show more ...
Controlați-vă dorința de libertate. Părerea sociologului
Drept urmare, teritorii ce cuprind aproape un sfert din populația Chinei au fost băgate de către autorități într-o carantină cruntă, nemaîntîlnită în perioada contemporană. Sute de milioane de chinezi au fost pur și simplu încuiați în case, fără drept de apel. Li s-a pus sigilii la uși, iar cine rupe sigiliul suferă pedepse aspre. De […]
10 361
95
Cînd vine vorba de război, de regulă nu prea poți găsi lucruri de bine pe care să le menționezi. Dominanta morală este clar definită. Opinia publică este la fel de bine conturată. Emoțiile sînt în totalitate negative. Frică, teamă, strîngere de inimă. Suferință, moarte, distrugere. Ce Dumnezeu să poți vorbi de bine cînd oamenii mor, iar tu ești aproape graniță în graniță cu conflictul? Mai mult de-atît, există chiar și o însemnată presiune morală la adresa felului în care abordezi subiectul. E cam necuvenit să cauți să extragi valoare dintr-o asemenea catastrofă. Denotă o anumită slăbiciune etică. Drept pentru care discursul public este unul puternic moralizator și fără nuanțe. Și totuși. Geostrategia are alte reguli, de multe ori cinice. Dincolo de presiunea morală puternic existentă zilele astea la adresa felului în care avem voie să vorbim despre război, cineva trebuie să vină să spună și adevărul. Prea multă propagandă. Mai e nevoie și de analiză pe lumea asta. Iar adevărul sună bine, deși sună cinic. În mod paradoxal, România beneficiază de pe urma acestui trist eveniment care se desfășoară chiar acum sub ochii noștri, la cîteva sute de kilometri de țara noastră. În termeni geostrategici, practic la o aruncătură de băț. Sînt două tipuri de beneficii de care are parte România de pe urma acestui conflict. Unele pe termen scurt, tactice. Altele pe termen lung, strategice.
Show more ...
România are de cîștigat de pe urma războiului din Ucraina - Strictsecret.ro
Cînd vine vorba de război, de regulă nu prea poți găsi lucruri de bine pe care să le menționezi. Dominanta morală este clar definită. Opinia publică este
2 467
8
Consider că singurul naționalism care contează, și la noi, și la unguri, și la austrieci, și la americani, mînca-i-ar mama pe ei de naționaliști americani, este naționalismul material. Adică economic. Cu accent pe naționalism. E simplu să fii patriot. E mai complicat să fii naționalist. Să-ți aperi cu dîrzenie interesele, în detrimentul altora, într-un joc de multe ori de sumă zero. Cu accent pe economic. Bani, dragilor. Plus valoarea, iubiții mei nativiști simbolici, cu nostalgii după Zalmoxe. Show me the money. Follow the money. It’s the economy, stupid. Străinii pot să facă ce vor ei. Să proiecteze hegemonie simbolică. Să ne vînture Hollywood și Halloween pe la nas. Să ne îndemne să purtăm haine “nemțești”, iară nu ițari și ii și bundițe din blană de jder. Dar să nu vină să ne exploateze. Să sugă de-aici mai mult decît merită, conform unui calcul economic decent, echitabil ambelor părți. Aici e singura problemă a acestei lumi plină de influențe simbolice multiple, de la Elvis la Toshiro Mifune și de la Beethoven la Michelangelo. Artă? Valori? Simbolistică? Ideologie? Sincretism, dragilor. Să fie mermeleală. Cînd vine însă vorba de bani, se rupe filmul. Rîdem, glumim, banii trebuie musai să rămînă în țară. Nu să se scurgă viclean înspre Centrul imperiului, via paradisurile fiscale. Banii să rămînă aici, să facem școli și să dăm pensii și să construim autostrăzi. Să fie bine, să nu fie rău, cum spunea distinsul analist geostrategic Gică Hagi. Banii să nu fie sifonați prin tot soiul de tertipuri imperialiste către stăpînii care aplică o singură regulă, “dreptate să fie, dar nu pentru căței”. Francezii sînt tare naționaliști. Rîdem, glumim, banii rămîn în Franța. Austriecii? Mai ales ăia de prin Tirol, unde m-am învățat cu nărav să schiez? Ehehe, dragii moșului, habar n-aveți voi cît de naționaliști sînt austriecii. Rîdem, glumim, consumăm, plătim. Banii rămîn aici, la noi, la Viena și la Innsbruck. Nu la Munchen sau la Frankfurt sau la Paris. N-am nimic cu străinii. Uneori mă închin cu smerenie la ei. Brel, Brel everywhere. Alteori îmi sînt dragi. De cele mai multe ori, îmi sînt indiferenți. Am însă ce am cu străinii care vor să
Show more ...
Mutasd meg a pénzt - Strictsecret.ro
Vă scriu din miezul secuimii. Dintr-un loc superb: conacul de la Zăbala. Zabola, pe ungurește. Scump, într-o zonă săracă. Cu ștaif, într-o zonă rurală.
2 681
5
Și doamna Șercan ce face, cînd se transformă din vînător în vînat, trăiască lupta pentru pace și geometria variabilă a aruncatului cu kompromat în ventilator? Descoperă că nu e nici un pic de dreptate pe lumea asta. Că sistemul o poate tăvăli, amenința, să-i șoptească duios la ureche “te fac, cucoană, ai grijă pe unde treci strada, vezi că s-ar cam putea să te calce tramvaiul în sufragerie noaptea pe la două, cînd te trezești să te duci să-ți iei un pahar cu apă”. Și doamna Șercan e ultragiată?? E indignată?? Pe bune??Vai, mă înfior. Ah, ce dureros. Kurat kompromat, kukoană dragă. Păi pînă acum n-ai fost folosită dumneata în mod convenabil drept coadă de topor deontologică? O tefelistă necesară, întocmai și la timp? N-ai înțeles pînă acum cum funcționează deontologia? Cu geometrie variabilă. Cînd trebe, trebe. Cînd nu, te calcă tramvaiul în sufragerie. Ce nu înțelege doamna Șercan? A beneficiat. A bătut palma cu cei care i-au arătat calea și lumina. A contribuit la lupta pentru pace și la gestionarea aerului rarefiat al puterii pe bază de kompromat. Acuma, dintr-o dată, e victimă. A lovit-o geometria variabilă. S-a modificat schimbarea. Ah, ce dureros. Vai, cum simt nevoia să vărs lacrimi fierbinți. Mă simt emoționat. Simt gust de telenovelă tristă în gură. Garçon, o frapieră cu paracetamol, la domnu’ aici, la masa trei, te rog. Că mă simt năpădit de sentimente puternice, dar deosebite. Și simt nevoia să consum. Toate plăcuțele suedeze nu fac cît lacrimile mele de emoție sinceră, dar dezinteresată la
Show more ...
Kurat kompromat, kukoniță dragă - Strictsecret.ro
Lupta anti-plagiat? Aceeași harneală superioară ca și lupta anti-corupție. Doar o manieră bine pusă la punct metodologic prin care sistemul stăpînește
1 909
1
Înainte de incidentul cu Goțiu, binecuvîntate fie-i pletele sale soioase, am predat vreo opt ani la SNSPA drept cadru asociat, la unul din masterele lor. Un curs de Sociologie Politică. [...] Și studenții mei se uitau la mine cu ochi largi, senini, de căprioară hipnotizată de faruri. Ce vrea ăsta de la noi? Ce ne freacă la cap cu războiul? De ce nu ne lasă în pace într-ale noastre? Să ne spună, dom’le, chestii de-alea predictibile, de bun simț, Politică cu P mare, Comisii și Comiteturi și Comiții, tot cu C mare. Pentru unii, deși voiau să se specializeze într-ale politicii, a fost foarte greu. Nu reușeau să priceapă de ce trebuie să studieze războiul, să îi preocupe un asemenea subiect. Să înțeleagă războiul dacă vor să înțeleagă societatea și interacțiunea socială pentru putere – deci politica. Pe unii i-am convins. Alții s-au uitat la mine cu ochi străini și goi pînă la sfîrșitul cursului. De ce vă povestesc toate astea? Pentru că ce am trăit eu în mic cu cele opt generații de studenți de la SNSPA trăim acum în mare cu toată societatea, îndeosebi cu generațiile recente, de cînd a izbucnit războiul în Ucraina. Nu putem pur și simplu să pricepem. Avem creierele formatate într-un asemenea fel încît ne holbăm cu ochi străini și goi la farurile realității care vine peste noi. De șaptezeci de ani încoace, cu mici excepții (cum ar fi bunăoară războiul din Iugoslavia), partea noastră de lume, Europa, a cunoscut o
Show more ...
Căprioară, căprioară, de ce fugi mata din țară? - Strictsecret.ro
de Mirel Palada, sociolog Înainte de incidentul cu Goțiu, binecuvîntate fie-i pletele sale soioase, am predat vreo opt ani la SNSPA drept cadru asociat,
2 321
6
Pe urmă mi-am dat seama că visez și că e moartă și am început să plîng și s-o jelesc. Tot în vis, evident. Îmi stătea nodul în gît, de ce nu pot să plîng mai tare, mai cu vorbe, să-i spun că mi-e dor de ea. O auzeam prin vis pe Flo cum cotorogește la bucătărie și m-am gîndit să mă duc la ea. Tot în vis. M-am sculat și m-am dus. În vis, evident. Și în sufragerie era patul. Și pe pat, întins ca și cum de-abia s-ar fi trezit, taică-meu. Mort și el, evident. Tot în vis, evident. Taică-meu, care era tînăr și frumos și leneș, stătea întins în pat, într-o rînă, în cearșafuri. L-am privit surprins: ce faci, nu te duci la servici? Nu, azi nu mă duc. Nici azi, nici mîine. M-am bucurat cînd am auzit asta, că o să am timp să stau cu el. M-am urcat în pat cu genunchii și l-am pupat pe obraji. Și era tînăr și frumos și leneș, întins în pat. Într-o rînă. Pe urmă m-am trezit, cu același nod în gît, de ce ați murit, mă, de ce ați murit, de parcă mi-ar fi putut răspunde. M-am ridicat în capul oaselor, la marginea patului, și m-am privit în oglinda șifonierului de lîngă pat. Din oglindă s-a uitat la mine taică-meu. Bătrîn și gras și puhav. M-am uitat la el. S-a uitat la mine. Cu mîinile proptite pe genunchi, la unghi drept, ca niște porți de fotbal, cum făceam noi porțile de fotbal pe vremuri. Am tușit, cu tusea lui taică-meu. S-a auzit într-un fel. Cum se auzea cînd
Show more ...
În vis, evident - Strictsecret.ro
de Mirel Palada, sociolog   Mi-am început dimineața bine. Mi-am luat toți morții la rînd și am stat de vorbă cu ei. În vis, evident. Am stat la
2 513
2
Last updated: 10.11.22
Privacy Policy Telemetrio